Era acum 20 de ani, pe 21 decembrie. Luasem bataie deja, pe bulevardul Magheru, de la primii scutieri pe care-i vedeam pe viu in viata mea. Fugisem spre
centru impreuna cu prietenii mei tonitzisti, ingramaditi vreo sapte intr-o Dacie, la risc. Lucram la un mozaic la Combinatul Fondului Plastic. Impropriu spus lucram. Ne invarteam in cerc, frematand in jurul unui aparat de radio din centrul unei hale imense. In momentul in care s-a intrerupt transmisia, am zbughit-o ca din pusca. L-am imbrancit pe portarul care, deja avizat, incerca sa ne impiedice si, cu artistul plastic care ne coordona la volan, am gonit-o pe strazile pustii, din zona Casei Scanteii, pana la prima baricada. Pe drum, nici picior de militian. Normal, cu totii erau acum in fata noastra, intre Romana si Universitate. Ajunsi si noi in prima linie, ne-am bucurat sa ne regasim alti prieteni si colegi, inclusiv pe frate-miu cel mare, George, care-l tinea in spate, pentru a face poze mai bune, cand pe Pascal Ilie Virgil cand pe Titi Calistru, deveniti apoi fotografi la “Romania libera”. Era ca o intrunire de gasca, extinsa apoi la Universitate cu toate cunostintele mele din Bucuresti, toti artistii, nebunii si rebelii Capitalei, de la “Tonitza” si Institutul “Nicolae Grigorescu” pana la rockerii din “Lido” si “Cina”.Pe moment ne blocasem pe Magheru, in dreptul terasei “Gradinita” – acum McDonald’s, pentru cei mai tineri - si cantam, din rarunchi si in genunchi, “Desteapta-te, romane!”. Din cand in cand incercam sa vorbim cu pustanii in uniforma din fata noastra, cu ochii de sub vizeta castii dilatati. Eram de-o varsta. In spatele lor, se vedeau barosanii din Militie, civili si, mai departe, restul trupelor, inarmate si sprijinite de mijloacele speciale de interventie. Armata, ca sa fie foarte clar. Noi, turbulentii linistii publice, incercam sa ne unim cu cei de la Universitate. Dupa un du-te–vino intre grupul de nebuni din mijlocul strazii – vreo 50-70 de oameni – si scutierii, care pareau mai inspaimantati ca noi, a urmat brusc, atacul. Langa mine, chiar in primul rand, era un tatic cu un copilas de trei anisori pe umeri, care strigase incontinuu “Libertate te iubim, ori invingem ori murim!”. Fiul meu cel mare e generatia 1989; avea aproape un an in decembrie. Era acasa, dar, cand ma uitam la camaradul meu de revolta, parca il vedeam pe el, cam ingrozit la gandul a ce va urma. Dupa ce-am luat primele “bulane” in cap m-am repezit la copil si l-am prins inainte de a cadea si a se izbi si el, ca tatal lui, de asfaltul de-acum stropit cu sange. In timp ce taica-sau si prietenii mei erau cam calcati in picioare, eu, cu copilul la piept, am reusit sa fug pe straduta care duce spre Piata Amzei, acum “Take Ionescu”, si-am intrat, pe bajbaite, in primul magazin intalnit. Zdrang, s-a auzit zavorul dupa intrarea mea. Era un “Vanatorul si Pescarul” si vanzatoarele ma stiau, fiind cam amator de efecte militare. Mi-am lipit fata de geamul rece de la intrare in timp ce doamnele au inceput sa-l mangaie pe copilas. Ca printr-o minune a trecut si tatal, in goana. L-am tras in magazin, refugiindu-ne apoi cu totii, pe podea, dupa tejghea. L-am reintalnit zilele si lunile urmatoare pe iubitorul de libertate, in CC, pe 22 decembrie, cu arma in mana, apoi prin structurile de conducere ale “Frontului”. Ajunsese mare. Mereu ma imbratisa si-mi multumea c-un evluviu de recunostinta pentru ca i-am protejat, atunci, copilasul. La cateva luni, ne-am intalnit intamplator pe strada. M-a tras deoparte si, rotindu-si ochii in toate partile, mi-a spus, soptit: “Victor, plec ‘afara’. Si nu ma mai intorc. E de rau. Am vazut prea multe…”. Si s-a dus. Sper c-o fi bine acum…Dupa ce a trecut primul val de scutieri, ne-am refacut grupul de golani strangandu-ne de pe stradute – ca izvoarele care se varsa intr-un lac - in Piata Romana, unde, mi-aduc aminte, trona un cilindru mare de ciment, pe care Ceausescu vroia sa inalte un monument. Cu forte proaspete si nervi cu carul ne-am asmutit noi asupra pifanilor. De data asta au luat-o ei la fuga. Incet, incet, strigand, scandand si cantand, am castigat metru cu metru pana la “Scala” si, apoi, am “cucerit” si intersectia. Deja puteam sa ne-auzim fratii de la Universitate. Dar pan-aici ne-a fost. Dincolo de trupeti duduiau TAB-urile, se invarteau turelele cu mitraliere si straluceau baionetele pe deasupra castilor de razboi ale militarilor insirati de-a latul bulevardului. Mai multi oameni pe trotuare: curiosii si fricosii.In plina strada, aceeasi mana de nebuni de la Romana. In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lasa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata. Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand. Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala. Unii dintre noi ne-am oprit, rusinati dar si speriati la ce putea sa i se intample batranului. Cativa ne-am intors si am fugit la batran. Cu forta, l-am tras deoparte, schiopatand si fugind apoi pe strazile adiacente pana ne-am regasit la Universitate. Cand a inceput sa se traga cu trasoarele, m-am retras, cu gandul la pustanul meu de acasa. Dar si la batran. Oare va reusi sa scape?, ma intrebam. Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti. Pe 28 decembrie am devenit, eu si prietenii mei, teroristi, conform “Frontului Salvarii” lui Iliescu si Televiziunii Romane ocupate. Pentru ca am organizat, dupa 21 decembrie, prima demonstratie anti-comunista, anti-FSN si anti-Iliescu. Era, deja, prea tarziu. Din cand in cand imi revenea in minte imaginea batranului anonim, cu drapelul sau tricolor. Ma rugam sa nu fi murit, dupa cum il impingea spiritul lui de sacrificiu. Si asa a si fost. Ne-am reintalnit in Piata Universitatii, unde a stat aproape zi si noapte, printre zecile de mii de romani care au facut de garda pentru Romania in cele 53 de zile ale manifestatiei-maraton anti-comuniste. Apoi l-am revazut, din noi in fruntea demonstrantilor, la “marsul alb” al sutelor de mii de bucuresteni iesiti pe strazi pentru eliberarea studentilor inchisi in urma interventiei trupelor si minerilor lui Iliescu in 13-15 iunie. Batranul dac era neinfrant. Un astfel de exemplu luminos am mai intalnit, apoi, la fratii nostri basarabeni, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, care, la eliberarea din temnitele rusesti din Transnistria, dupa 12 si 15 ani de inchisoare nedreapta, pentru tara lor, au spus, cu o modestie supraomeneasca: “daca s-ar intoarce timpul inapoi, am face exact acelasi lucru”. La fel, veteranii anticomunisti si monahii soldati ai Romaniei, cu 10, 15 si 20 de ani de ocna sub regimul de ocupatie bolsevic, ca bunii si marii duhovnici ai Ortodoxiei Arsenie Papacioc si Justin Parvu. Daca-i intrebi iti spun fara sa pregete ca fiecare clipa de schingiuiala sau de chin, la munca de exterminare de la Canal sau din minele de plumb, a meritat: “iaca, am stat si noi acolo, pentru mantuirea neamului romanesc…” Acesti luptatori sunt caramizile vii ale Romaniei noastre, de pe pamant si din ceruri. Ei sunt cei ce fac sa dainuie aceasta natiune, dragostea de tara, patriotismul. Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.
„În lutul greu din care am plecat / Am frãmântat simţire. / Din urã am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã. / Pãrinte, o sã vin curând acasã”. (Ernest Maftei, 21 decembrie 1989)
3. 03-01-2010 22:50
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Il ascult pe Badia povestind si mi se sparie gandul; inchis fiind la Vaslui, s-a primit un ordin ca jumatate dintre detinuti sa fie impuscati. Si comandantul inchisorii i-a adunat pe toti in spatiul ingust dintre celule, s-a ordonat sa se aseze intr-un rand si acolo, in fata celorlalti, fiecare al zecelea detinut era impuscat in cap. Se ajungea la capatul sirului si iar incepea numaratoarea: al zecelea era impuscat. Zburau creierii prin gaura facuta de glonte. Se imprastiau pe pamantul acoperit cu sange. Badia era acolo si a scapat. „E un destin si asta!" De 13 ori a fost judecat, a stat aproape zece ani prin inchisori si, dupa fiecare proces, verdictul a fost acelasi: ACHITAT! Viata lui poate fi subiect pentru un film tulburator despre Romania si despre noi. Nu, nu un film, poate zeci de filme. Dar astea exista, sunt filmele in care a jucat Badia. Nu le mai stie nimeni numarul. Dar filmul acela, despre el, despre romanul cu o mie si una de fete, nu l-a facut nimeni inca.
„Uiti, bai: in celula asta am stat! De Pasti! Cu catuse la picioare ne duceau la biserica!"
Povesteste Badia. E fantastic sa-l vezi cum intra in poveste. Parca s-ar imbraca. Isi pune pe el sufletul, apoi trece, ca printr-o poarta, prin amintirea unei iubiri si dintr-o data se arunca in apa tulbure a unei nenorociri. El este! Mereu e de acolo. A trait-o si pe asta... „...S-a facut un film care se cheama «Convoiul». Domnule, io am trecut prin multe scenarii care ar fi fost geniale. Daca s-ar fi facut ca lumea! «Convoiul»! Formidabil a fost. Trei luni am filmat pi la Campina, prin toati vagaunile selea. Trii luni! Daca n-am umblat o suti di kilometri cu catusi la picioare, n-am umblat! Mi-au facut din alea de plastic si si rupeau. Si mi-am luat io catusi din alea, li am s-acum la tari, devarati catusi. Pas alergator, catusi la picioare, si cantam. Rade, amar: Viata! Se ridica in picioare de la masa, se indeparteaza de mine pentru a-si crea un spatiu de miscare, si continua sa povesteasca de parca atunci, in locul meu se afla obiectivul aparatului de filmat. Si aveam replisi, domnuli. «Ci ni dusi si ni da chirpisi!». Subiectu' a fost asa: Sinzasi di puscariasi, politici, arestati politici, purtati cu catusi la picioari di la o puscarii la alta, la sinzasi di kilometri di mers pi jios, ei tot, in convoi, 50 de ins, si pana acolu trebuiau tot, omorat! Ideea grozavi! Numa c-asa: io aveam replisi asa: «Uiti-acum ni da chirpisi». Nu, intai: «Uiti, ci ni bagi catusi! Ni puni catusi». «Uiti, bate nitu pe butuc!». «Uiti, ne-a dus la chirpisi, ni da chirpisii!». Era malai intr-o tavi, si punia faini di porumb si api clocotiti, si s-intaresti putan. Ti-l tai, ca pi o caramidi, si ti-l da; dupa si l-ai bagat in buzunar si sfarmi, i faini! Am mancat asa in puscarie, si la Vaslui, si la Galati... Alti s-au imbolnavit di stomac atuncsi, da' io nu. La Vacaresti -chirpisi, la Galat - chirpisi... ...am ajuns la intrarea in inchisoarea Vacaresti, nu era daramata atunsi. Si era Anestin, actorul Anestin, baiatul pictorului Anestin - era politaiu' ala rau, avea si moaca aia... Da' io ii spun lu' Moldoveanu, regizorul: «Ma, ma lasi sa-l iau mut?». Ca numa prostii aveam di spus! «Uiti, acu ni da chirpisi», «uiti-acum ne-aleargi», «uiti-acu da tonu' si cantam!».
E scolastic! «Daa, Badie! Cum vrei tu!» Si l-am facut mut, domnule!
Am facut un rol de mut, c-o scris si cronicile. Si era si Ovidiu Moldovan arestat. «Ba, Ovidiule, tu esti fecioru-meu, arestat; eu - tata-tu si tu - fecioru-meu». Arestati politici. «Din ochi! Zic. Sa nu spui nisi o vorbi. Le spui si la astia: Tata-i mut! Si ni videm din ochi!» S-am facut un rol..., domnule. Rol! Da', si vez: la jumatatea filmului, Ovidiu moari. Impuscat dintr-o gresali; gardianul traji si-l omoari... S-atunsi, io m-am dat di gol ca vorbesc. Domnule, am avut niste aplauze la scena deschisa, la Patria, ceva... Io, in film, umblam descoperit; nu am pus nic pi cap, nisi boneta aia; aveam paru mai bogat, asa si barba mari, albi... Si... si crez?! Io mi-am pus mainili in cap - ploua pi noi; a adus pompieri, domnuli, scotea api rasi, din rau, scotea api rasi din paraieli alea din Prahova, cu furtunili o scoteau si o varsau pi noi. De zaceai ca-ti ingheata creierii pe tine... Pompierii scoteau apa cu furtunele si ploua intr-una... Asa trebuia si merjem! Haine ude, frig, iti inghetau creierii, domnuli... Si cand am samtat ca-mi ingheati creierii, mi-am pus mana, iac-asa, pi cap - si face gestul aidoma si-atunsi moari ala. S-am zas: «Si mi-ai facut, mai, baieti?! Si mi-ai facut?!». M-am scapat ci vorbesc - era fesioru-meu. Si filmu l-am facut iar pe mutu, da nu mi-a mers; n-am mai scos o vorbi pana la sfarsitu filmului. ... Si cu Ovidiu mort, in caruti, intram - toti seilalt vii - in Vacaresti. S-atunci, acolu la Vacaresti, le-am aratat celula in care am stat io in '42, di Pasti, in haini vargati... La toti colegii cari filmau: «Uite, bai, in celula asta am stat arestat di Pasti! Cu catuse la picioare ne duceau la biserica!». Am facut, domnule, vreo zasi ani puscarie...". - Din '42, pana cand?
Lista lui Ernest Maftei
„M-au luat si dupa 23 august, da si inainte. Io am 13 proses, la toati ACHITAT! N-am cazier, domnuli! De aia supravietuiesc. Da', stii di si? Nu! Parci, t-am mai spus io. La Bacau erau 80 la suta ovrei. Ovrei! Legionarii murisari prin puscarii, toti! In '39, ii omorasi. Di 29 septembrie - Armand Calinescu, stii povestea. Pi undi i-a prins. Am mai ramas io, cari aveam 21 di ani, si patru mai in varsta, cari conduseau judetu. Si vini o listi di la Bucuresti; ci mai erau si ordini tampiti, Doamni! Io l-am cunoscut pi Codreanu, personal, da nu eram cu crimi si din astea. N-am facut crimi nisiodati. Asa cum ti-am spus, vini o lista: 136 di ovrei cari trebuiau ridicat. Erau banuit di comunism, di mafii, di fapt ii o facut comunismu! Tot din Bacau. Si io - lista la mini. Si i-am strans pi tot - tata nu era taran sarac cum am scris io in biografie la Bucuresti - i-am luat si i-am dus la tata, la Prajesti". - De unde i-ati luat pe toti 136? „De-acasa!" - Va trebuia o saptamana sa cautati acasa 136 de oameni? „Cu oamenii mei, domnule. V-am spus cum era organizarea legionari. I-am gasit pe toti intr-o zi. Si cand au venit de la centru dupa ei, daca nu i-au gasit, a ramas asa. Si ei, tot, erau angajati la tata, la movilele de piatra de la sosele. Si cazati pi la tarani. Dupa trii saptamani s-a aflat treaba si l-a bagat pi tata in puscarii. Si ma duseam pi la el, la Penitenciarul din Bacau. «Si mi-ai facut, mai, baieti?! Si mi-ai facut?!». «Tati, ai si ies tu acus, si o si intru io!». S-asa a fost!". - Mai traieste vreunul dintre cei pe care i-ati salvat atunci? „... Poati. Au vinit la prosese. La toati cati am avut, erau in sali. Ei m-au scapat! La Galati, am avut un proses greu, greu tari. Ultimul. Ci m-au prins in ilegalitate comunistii, am patit multi, bre. Eram sef, atunsi, in patru judeti!... Da' si vez: cand s-a deschis teatrul din Bacau, in '47, eu am jucat la deschidere. Au venit, de la mine din sat, cu carutele taranii sa ma vada. Directorul teatrului era unul, Bernstein, ovrei si el. Si-mi spune: - eram tanar, bre, aveam 27 de ani - si-mi spune Bernstein: «Mi-au jinit multi aisi c-ai fost bandit. Dar mi-a jinit un ovrei, care mi-a zis ca esti un om formidabil. Asa ca si nu ti temi, io ti apar». Si m-a aparat, domnuli. Nu stiu daca mai traieste, a fost director la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt. Am facut multi trasnai, asta e. Am plecat din Bacau, dar la Galati am avut iar proses. M-au aparat, din oficiu, Ionel Teodoreanu - fratele lui Pastorel - si Radu Budisteanu, fost ministru de Interne sub legionari. Se dusese, domnuli, pe front, in prima linie; Antonescu i-a iertat pe cei care s-au dus pe front in prima linie. Radu Budisteanu inca mai traia inainte de '90, avea 92 de ani si vroia sa plece in strainatate. Si nu-l lasau...
„Pani-aisi colectiva, di-aisi Bogdanesti!“
...Ceausascu, totusi, a avut un merit. El a scos ultima oari legionarii din puscarie. In '48, iar fusesera arestati, cei care se mai stiau... Io eram actor de-acuma, mare, decorat, la Teatrul Giulesti, si atunsi am scris io piesa «Razasai lui Bogdan», in doua saptamani aproapi. La Tribunalul Militar era judecat unul, Victor Boca, acuzat ca a fost mana mea dreapta! Si si-i dea pi viati, puscarie. S-am vrut sa ma duc la Tribunal. Si m-au sfatuit multi ca sa nu ma duc, ca ma ia si pe mine! Zac: «Nu ma ia, bre!» S-atunci, auzand treaba asta, in doua saptamani am scris piesa «Razasii lui Bogdan». Dupa ce-a fost premiera, «Razasii lui Bogdan» a fost oprita. Pe urma, i s-a dat drumul. S-am fost chemat iar - patru zali si patru nopti m-au tinut la Securitate - neveste-mii i-am spus ca am filmare. La Banu Manta, la Primarie, intr-o camera mare. Domnule, atatea cercetari au facut, da’ nu m-au dibuit... Ma luasera din '53, de cand am jucat in «Desfasurarea». Film mari, ar putea si-e dea s-acu. M-au intrebat di si am primit rol in «Desfasurarea». Trebuia sa le spun c-am fost inchis si si nu joc. «Da, ca sa ma inchideti voi?!» Domnule, pani n-am spart cu pumnu' cristalu' di pi masi, nu s-au lasat. «Ba, ninorositilor! Daca vin americanii isi, printr-un absurd, si si dusi comunismu di rapi, voi fujit la Moscova. Da pi mini ma iau in primiri ci di si-am scris «Razasii lui Bogdan!!» «Razasii lui Bogdan» era o piesa in care lamuream lumea sa se inscrie la colectiv. Mi-a facut un rau mari «Europa Libera», m-au laudat acolo, seva di spariet. «Nu credeam ca asemenea piesa de teatru poate sa fie aprobata dincolo de Cortina de Fier». Aveam si replici din astea - taranii vorbeau ca ei - «Crusea mamii lor de americani, tot vin si nu mai vin! Fir'ar mama lor a dracu'». Am fost decorat cu premiul I ca autor, au venit aisi de la Uniunea Scriitorilor sa ma faca membru... Patru ani «Razasii lui Bogdan» a fost inclusa in programa analitica pentru cei care dadeau la litere. Mai am trei exemplare la Academie la biblioteca, trei exemplare batute la masina... Si piesa mea asa incepe, cu Jataru: «Pani-aisi colectiva, di-aisi - Bogdanesti!». Acolo s-o facut emerit pe rol, asta, Mihailescu-Braila, a Jatarului. Stii, cum e Arcul de Triumf la oras, asa era pe vremuri, la sati, poarta jatariei... Acolo era unu', sel mai sarac din sat, cari isi fasea o poiata, si el pazea campu'. Si tot, toamna, cand veneau, ii dadeau un sac di grau, un sac di cartofi... Acolu', la poarta jatariei. Si piesa mea asa incepe: cu jataru".
„Toati tara imi zasi Badie, si nu stie di si!“
«Pani-aisi colectiva, di-aisi - Bogdanesti!». A avut succes mari piesa. S-a oprit si pi urma i-au dat drumu' iar... Ci era in Comitetul Sentral, aaa... un baiet, la cari fusasi comandant legionar la tineretul pe Piatra-Neamt. Era responsabil pi culturi. Si... m-am dus la el: «Ioti, astia mi-au oprit piesa». Si zase: «Lasi, dau ordin si dea drumul pani m-or afla...». L-au aflat si l-or impuscat!". - Ce grade erau in Miscarea Legionara? „Al mai mare-i «Badia»!". - E o gluma sau...?! „Nu-i glumi! Toati tara imi zasi «Badie», si nu stie di si!...Asta am spus-o si la televizor; am filmat cu Eugenia Voda, o si cer si mai deie emisunea, da' li-i frici! L-a dat ultima dati pi saracu'... pe Bibanu', acu vreo cativa saptamani... A filmat cu mine acu vreo trei ani, atunsi am inseput... S-am vorbit cu ea: «Bre, nu vorbim politica... Si vorbim dispri film, dispri teatru...». S-a iesat numa' politici! S-am spus la montaj: si tai asta, si tai asta, asta... I-am povestit si de Oprisan. Venisera rusi aisi. Era o prostie sa ti-apusi si organizezi legionarii. E un fenomen care nu se mai poati intampla. Ma ia acum Besoiu: «Nu-i asa, Badie, ca numai legionarii ne-au salvat?!». «Du-ti, bai, di-aisi! Undi vez' lejionari? Cati mai sunt, li curg basinili, iar tineretul se dusi la discoteci! Da-mi o suta di tineri cari si moari pentru neam!?»... Apropo de muritu pentru neam, asta am spus-o la televizor. S-a dat, domnule, dupa un an s-a dat. Le era frica... Am primit telefoane de prin strainatate... «Cum de-ai avut Badie, asa curaj?!» Am spus adevarul, e istorie de fapt. In 1947, dupa si-am jucat la Bacau, eram in Bucuresti la Teatrul Poporului. Nu ma dusesem la Bacau sa infiintez, nici la Pitesti. La Pitesti, m-am dus in '49... S-am infiintat Teatrul de Stat. Am jucat in multe teatre la infiintare... Si, sa revin: a venit in tara, parasutat, Costica Oprisan. In '47, Goma vorbeste despre el. Si m-am intalnit cu el zasi duminisi. Zasi duminisi, in Bucuresti, in fiecare duminica in alta biserica. «Ci - imi zasi el - io si iau Moldova»; in '47, bre! «Si organizez io lejionarii pi Moldova, si el Ardealu'». Si l-am lamurit ci ni prindi. «Bai, omule, zac, a zas Capitanul sa murim pentru neam, dar istoria s-a schimbat; comunismu-i isi, baioneta rosai i la cur, ti prindi bai, imediat. Io zac asa: si schimbam lozanca: SA TRAIM PENTRU NEAM!» Da, ai fi crezut? Costici Oprisan, domnule! L-au prins, a murit in chinuri la Pitesti. L-au prins dupa doua saptamani la Cluj. Dar el mi-a zis asa, dupa zece intalniri: «Bai, Ernest, imi juri ca daca tu ramai in viata reinfiintezi miscarea legionari?!». S-acuma, la filmari, Voda ma intreba: «N-o reinfiintati? Nu, doamna. Nici n-ari rost!». «Pai - iar ea - nu mai sunt legionari?». «Sunt. Cred ca vreun milion sunt sigur». «Cum? Unde?». «Pai la dealuri, zac, asa...». Noi, sa va mai spun seva, nu aveam doctrini. Doctrina noastri era credinta in neamul romanesc. Daci, acum, pi la dealurile noastre mai vez tarani vrednisi, aia sunt legionari! Orsi roman dintr-o bucati, cari nu furi, nu ucidi, nu minti, cari mai ari credinti in Dumnezau si in neam, i legionar! Ce sa mai infiintam?!»".
„Un popi cari merji la curvi"
„... Le-am vorbit la studenti. Vreo trei ore le-am vorbit. Le-am spus multe. Sa nu-si spuna legionari. Altceva. «Di si?», m-au intrebat. «I bau-bau! S-acu, aisi, aveti kaghebisti printre voi. Si rost ari? Vini un pusi la Moscova si murit in puscarie pi dijiaba. Voi studenti, zac, trebuie sa invatati ghini, si fit cinstit, buni romani... Vet condusi neamu mai tarziu. Undi santet sa nu hie in jur poluari morali. Asta trebui! Numa si nu va spunet lejionari ca-i bau-bau!». Stiu, domnule! Am vorbit cu colonei de la Arhivi, sunt documente. Pe Iorga l-a omorat un kaghebist imbracat in camasa verdi. E dosarul! «Nu-i voie si-l dam, ci afli lumea!» Eram, da, io, eram cu Horia Sima in masina. Am alergat pana la Valenii de Munte, dar am ajuns dupa si l-au luat si l-au omorat. Atunsi s-a desprins de noi Cioran, era si el legionar, am pozi cu el la tari, imbracat in camasi verdi..." - De unde ati aflat atunci ca-l vor omori pe Iorga? „Pai, eram la putere. Legionarii erau la putere. Aveam noi interese sa-l omoram pe Iorga? Legionarii au fost adusi la putere ca sa fie compromisi. Asa cum s-a intamplat acum, dupa Revolutie, cu partidele istorice. Da, ca sa fie compromisi... M-au intrebat la televiziune - au dat filmul de vreo doua ori - «Stiati c-o sa fie Revolutie?». «Nu, domnule. Da’ eram sigur!»
4. 03-01-2010 22:56
Noaptea de 21 si Badia
Fiind un anticomunist fervent, iubitor al Libertăţii şi al Neamului Românesc, participă în ziua si in noaptea de 21-22 decembrie 1989 la marea manifestaţie din Piaţa Universităţii. Tot aici îl vom regăsi în aprilie-iunie 1990, ca sprijinitor şi animator al manifestaţiei-maraton prin care tineretul anticomunist se opunea continuităţii structurilor comuniste care confiscaseră Revoluţia. În ziua de 14 iunie 1990 a fost ridicat de acasă de cinci indivizi deghizaţi în mineri, bătut şi aruncat pe taluzul Damboviţei, unde a zăcut inconştient timp de şapte ore, fiind salvat de un cetăţean care l-a dus la spitalul de urgenţă.
5. 04-01-2010 09:28
Castiga o camera foto digitala
Castiga pe fny.ro o super camera foto digitala Canon 7.1Mpx
Intra pe fny.ro si RECOMANDA site-ul prietenilor tai. Cu cat aduni mai multi prieteni, cu atat ai sanse mai mari de castig.
Povara grea duce poporul roman din cauza lui iliescu si a tuturor nenorocitilor care l-au sustinut :roman,brucan,v.voiculescu,cazimir,dinescu,diaconu si multi ,multi altii care se dau mari luptatori.Sunt de fapt profitori care nu simt jertfa celor din cimitire sau durerea celor care au in corp urmele gloantelor sau a batailor.Oare cat va mai rabda pamantul acesta si romanii adevarati pe voi,bestiilor care nu intelegeti sa va retrageti de tot,sa nu ne mai sufocati cu sfaturile si poeziile voastre de doi lei?
7. 04-01-2010 11:12
CU FORTA
Bestiile,lingaii,profitorii etc.exista in toata natiile si ei stiu doar de FRICA !Sint mai fricosi decit oamenii normali si de aceea ei vor fi totdeauna de partea PUTERII .Va trebui ca adevaratii romani sa faca ceva mai mult decit sa mearga la vot sau sa posteze un comentariu pe mail ca sa le mai reduca numarul.
8. 04-01-2010 12:30
Cel mai bun cotidian
Nu ma lasa inima sa nu scriu si eu cateva randuri. Cu redactorii care ii are la ora actuala ,CURENTUL mi se pare cel mai obiectiv cotidian.Felicitari!
9. 04-01-2010 12:55
adu amintte
Ticalosului de vadim ar trebui trimis acest articol, el care plinge si azi vremurile lui ceausescu , pentru ca profita de ele turnind impreuna cu fratele sau la securitate orice miscare anticeausescu.
10. 04-01-2010 14:13
capodopera
Victor, multumesc ptr acest articol, multumesc ptr curaj....te felicit. Ceea ce ai reusit sa faci scriind acest articol nu ai reusit cu blogul tau, cu aparitiile tv, cu activitatea in diferite asociatii...ai sa vezi ca am dreptate...." "Ce a insemnat sa fi legionar? A insemnat sa fim noi insine.."Petre Tutea
11. 04-01-2010 16:56
cea mai
mare scirba o simt fata de mircea diaconu. si ca actor si ca om e un jeg.
12. 04-01-2010 17:42
frumos
Ce bine ca avem repere.
13. 04-01-2010 19:28
"CA O LACRIMĂ DE SÂNGE A CĂZUT O STE
.. ERNEST MAFTEI
-- versurile lasate familiei , in noaptea de 21 decembrie 1989, pentru cazul in care nu s-ar mai fi intors:
"În lutul greu din care am plecat Am frãmântat simţire. Din urã am clãdit iubire. Între seninul din Înalt Şi jalnicul de jos Mereu m-am întors În lutul greu din care am plecat. N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã. Pãrinte, o sã vin curând acasã". (Ernest Maftei, 21 decembrie 1989)
-- sunt ilustrate cu fotografii de Dinu Lazar pe gid-romania.com:
http://www.gid-romania.com/PoemImage.asp?ID=2810
Si inca: o dedicatie a Badiei catre bolsevico-mafioto-securistii-kgb-istii tradatori de neam si vanzatori de tara, acesti criminali care au pus laba pe ROMANIA:
Blestem Inghiţi-v-ar pământul, Gloabe! Ce-aţi legănat ţara pe dric. Şi mi-aţi pus neamu-n patru labe, Ajungă-v-ar blestemul biblic!
Pe cel ce-i încă bolşevic, L-aş vinde-n lanţuri la tarabe. Ei! Care ai nevoi de gloabe! Să le-nhămaţi la cîte un dric?
Vreţi iar să ne târâm şoltîc? Cu gândul şters şi priviri oarbe? Orbecăind ca nişte zoabe? Abia cerşind un firfiric? Fire-aţi ai dracului de Gloabe!
Ernest Maftei
"CA O LACRIMĂ DE SÂNGE A CĂZUT O STEA" -- BĂDIA!
14. 04-01-2010 19:38
Ernest Maftei - Repere biografice
.. de Florin DOBRESCU, Secretar general al PPP:
"Joi 19.10.2006, la orele 05,00, a incetat din viata, dupa o grea suferinta, camaradul nostru, "Badia" Ernest Maftei, fost detinut politic, membru al Partidului "PENTRU PATRIE".
Badia s-a născut la 6 martie 1920 în comuna Prajesti, langa Bacau. La Şcoala Normala din Bacau a debutat cu versuri in revista Liliacul , editata impreună cu patru colegi. Tot aici intra in Fratia de Cruce, organizatie anticomunista a tineretului national-crestin al carei lider devine. Avea 17 ani.
In 1937 participa la tabara FDC de la Carmen Sylva (azi Eforie Sud). In 1938, este arestat de autoritatile dictaturii regelui Carol II, fiind incarcerat în lagarul de la Vaslui. Aici va asista, pe 21 septembrie 1939, la executarea a cateva zeci de legionari, moment descris in numeroase intervieuri.
Între 1941-1945 urmeaza Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica din Iasi.
Tot in aceasta perioada este arestat si condamnat de autoritatile antonesciene pentru activitate in FDC. Trece, ca detinut politic, prin inchisorile Galati, Jilava si Vacaresti. Judecat de patru ori pentru apartenentă la Miscarea Legionara, este achitat de fiecare data. Dupa razboi este somer, fiind haituit pentru credinta sa politica. Joaca la Teatrul Poporului sub numele de Erman Valahu. Aici primeste Meritul Cultural clasa I, la care este nevoit sa renunte pentru a nu se deconspira.
Este arestat si condamnat de regimul comunist. O sansa unica face sa scape de condamnare, gratie talentului innascut.
Incepe cariera cinematografica cu pelicula « Desfasurarea », in 1953. Urmeaza o cariera de exceptie, Ernest Maftei insumand un palmares impresionant de filme, dintre care amintim cateva. Va deveni unul dintre monstrii sacri ai filmului romanesc si unul dintre cei mai populari actori romani.
Alaturi de Colea Rautu si alti actori, infiinteaza Uniunea Cineastilor din Romania.
In noaptea de 21 decembrie 1989 participa, alaturi de tineretul roman, la manifestatia anticomunista de la Piata Universitatii. Avea sa lase familiei un bilet cu urmatoarele versuri, pentru cazul in care nu s-ar mai fi intors:
"In lutul greu din care am plecat / Am framantat simtire. / Din ura am cladit iubire. / Intre seninul din Inalt / Si jalnicul de jos / Mereu m-am întors / In lutul greu din care am plecat. / N-am fost invins, dar nici n-am castigat. / Mi-e barba alba, incalcita, roasa. / Parinte, o sa vin curand acasa". In acea noapte, la baricada de la Intercontinental, reuseste sa ia doua pistoale mitraliera dintr-un TAB. Cu acestea va patrunde a doua zi in C.C. al P.C.R., dupa fuga lui Ceausescu. Prima perioada a regimul neocomunist al lui Iliescu va insemna pentru Badia persecutii mai mari decat in perioada lui Ceausescu, dupa cum avea sa declare personal. Ernest Maftei va fi o permanenta a manifestatiilor de strada initiate de fortele anticomuniste incepand cu ianuarie 1990. Va fi de asemenea, unul din reperele Pietei Universitatii, indemnand tineretul sa lupte impotriva comunistilor care isi consolidau puterea.
Venirea minerilor in Bucuresti, la instigatiile lui Iliescu, a insemnat teroare si moarte raspandita pe strazile capitalei. In ziua de 14 iunie 1990, a fost ridicat de acasa de cinci indivizi deghizati in mineri, batut si aruncat pe taluzul Dambovitei, unde a zacut inconstient circa sapte ore. A fost salvat de un cetatean care l-a recunoscut si l-a transportat la urgenta.
Sotia sa avea sa decedeze, in urma unui infarct, din cauza acestor tensiuni.
In septembrie 1993, in timpul puciului de la Moscova, la radio Deutche Welle a fost nominalizat al cincilea pe presupusa lista a celor mai periculosi anticomunisti, facuta de autoritatile de la Bucuresti. Ramane memorabil ras punsul lui Ernest Maftei: "Hai ca-s porci ! Tocmai pe locul cinci şi nu pe primul?"
Badia Ernest Maftei ramane in memoria societatii romanesti ca un actor cu o popularitate uriasa, bucurandu-se de premii si distinctii nationale, ca si de simpatia publicului romanesc. A primit Premiul UCIN la implinirea a 50 de ani de cinematografie, iar din partea Consiliului Director al Uniunii Autorilor si Realizatorilor de Film din Romania, "Diploma de recunostinta", pentru contributia la dezvoltarea artei si culturii nationale.
A colaborat la realizarea emisiunii cu caracter agricol « Ferma » pe TVR 2.
La varsta de 86 de ani, Badia a ramas un exemplu de demnitate. Astfel, in decembrie 2005, a refuzat oferta de a juca intr-o telenovela romaneasca, in ciuda onorariului impresionant (300 euro pe zi), considerand-o o productie mediocra. De asemenea, a refuzat premiul « Cel mai bun roman » pe 2005, pentru ca intre cei nominalizati se numarau personaje sumbre ale politicii ultimilor 16 ani si pseudovedete ale emisiunilor TV de nivel submediocru.
A fost membru al Partidului « Pentru Patrie » incepand din anul 1997, alaturandu-se luptei vechilor sai camarazi de credinta si suferinta. In aceasta calitate a participat la adunari publice initiate de PPP, adresandu-se in special tineretului, caruia ii cerea sa iasa din apatie si sa sprijine efortul unei reconstructii morale si politice in societatea romaneasca."
http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=2810
15. 05-01-2010 09:45
Adevarul iese intodeauna la iveala!!!
Mortii nevinovati in special de dupa 22 dec 89 si iunie 90 nu mai au rabdare sa fie batjocoriti si ignorati de calaii care s-au pus stapani pe tara. Nu stiu cat o sa ne mai minta,manipuleze! probabil sunt ultimile lor incercari de mentinere a (Adevarului) scris de Ei! Au trecut 20 de ani de minciuna,lumea incepe sa vorbeasca si asta le da fiori Criminalilor!!!!
16. 05-01-2010 16:17
Multumesc
Multumesc pentru articol.Impresionant si impresionat.
17. 05-01-2010 16:37
ce se intimpla cu acest site ?
ce se intimpla cu acest site ? avem nevoie de acest site,avem nevoie de ziarul curentul sper ca nu sunt probleme.
18. 05-01-2010 16:37
ce se intimpla cu acest site ?
ce se intimpla cu acest site ? avem nevoie de acest site,avem nevoie de ziarul curentul sper ca nu sunt probleme.
19. 05-01-2010 16:37
ce se intimpla cu acest site ?
ce se intimpla cu acest site ? avem nevoie de acest site,avem nevoie de ziarul curentul sper ca nu sunt probleme.
20. 06-01-2010 08:01
Doamne ajuta!
Am plans citind acest articol.Am sa-l printez si am sa-l pastrez pentru tanara generatie, ca sa poata sa inteleaga ceva din ce a fost .Felicitari,domnule Roncea! Doamne ajuta ca acest site sa nu aiba probleme, pentru ca ne ajuta sa intelegem multe !!
21. 06-01-2010 13:34
Asta e Romania
ROMÂNIA, ATACATĂ DE ASASINI ECONOMICI
După 1989, România a avut şi - din păcate - are încă parte de asasini economici. Potrivit lui John Perkins, autorul cărţii "Confesiunile unui asasin economic", aceştia "sînt profesionişti extrem de bine plătiţi, care escrochează de miliarde de dolari ţări din întrega lume. Ei redirecţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi de la alte organizaţii străine de ajutor, către seifurile corporaţiilor şi către buzunarele puţinelor familii bogate care controlează resursele naturale ale Planetei. Mijloacele lor sînt variate, de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită şi şantaj, la sex şi crimă". Exact aşa s-a întîmplat şi cu banii împrumutaţi de România de la FMI, o sumă imensă, de peste 19 miliarde de euro. O mare parte din primele tranşe a intrat în băncile private din România.
Dar asta nu a însemnat că au sporit creditele către populaţia României, ci, dimpotrivă, ele s-au micşorat, în timp ce dobînzile au crescut, deoarece banii au ieşit din ţară aproape imediat ce au intrat, luînd calea către băncile-mamă din străinătate şi alimentînd economiile ţărilor puternic industrializate. Aşa că redresarea economiilor acestor ţări o plătim tot noi, românii, cîteva generaţii la rînd. Am virat banii exact către ţările şi guvernele care au provocat criza! O mică parte din tranşele FMI s-a folosit în măsuri sociale: s-au plătit pensii şi salarii, ca să amorţească atenţia electoratului în an de alegeri prezidenţiale. Pentru a vorbi pe înţelesul tuturor, FMI ne-a îndatorat pentru cel puţin 50 de ani de acum înainte, fără ca noi să vedem vreun ban investit în economia românească. Acum plătim cu un şomaj masiv, cu reduceri de pensii şi salarii, cu închideri de firme etc. Toate acestea înseamnă asasinat economic şi au darul să ne ţină ţara datoare cîteva generaţii. Dar nimic nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul factorului politic intern, aşa că să ne aducem aminte cum Traian Băsescu şi Guvernul Boc ne intoxicau zilnic, susţinînd, sus şi tare, pe toate canalele mass-media, cîtă nevoie are ţara noastră de banii FMI. De altfel, tactica impusă de Traian Băsescu şi de Guvernul Boc a fost că noi nu trebuie să facem nimic, ci doar să ne conservăm şi să aşteptăm să iasă din criză marile economii mondiale, fiindcă, vezi Doamne, criza are origine externă şi tot din exterior trebuie să vină şi izbăvirea. Dacă îi veţi întreba pe oamenii Puterii, oricare ar fi ei, fiindcă toţi se-nchină la aceeaşi "sinagogă mondială", vă vor spune că nu aveam încotro, pentru ca România să rămînă în UE şi în NATO, asta e condiţia. Creşterea galopantă a datoriei naţionale, dezastrele ecologice de la Roşia Montană, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, a gripei porcine, afacerile cu petrol, privatizările frauduloase din domeniul energiei, Autostrada Bechtel, toate se încadrează perfect în stilul de acţiune al unor asasini economici. Se dezvăluie, astfel, cu extremă claritate, modul în care aceştia au acţionat, cu sprijinul unor personaje din sfera politică, indivizi care au trădat România în schimbul agonisirii unor averi personale şi al obţinerii unei temporare puteri. Unul dintre cei mai mari asasini economici care acţionează astăzi în România este compania americană Bechtel, a cărei influenţă negativă asupra economiei ţării noastre a constituit un punct forte al campaniei electorale a lui Traian Băsescu în competiţia cu Adrian Năstase, în anul 2004. După ce a ajuns la Putere, a schimbat însă partitura, aşa că, acum, Bechtel ne omoară pe banii noştri. Dacă mai are cineva vreo îndoială că Bechtel, compania americană afiliată la USAID, este altceva decît un asasin economic pentru România, dincolo de FMI şi Banca Mondială, nu trebuie decît să observe că, în contractul respectiv, România are numai obligaţii, în vreme ce Bechtel are numai drepturi. Bechtel tărăgănează un contract negociat şi încheiat în 19 decembrie 2003, cu termen de finalizare în 2012, prelungindu-l, după bunul plac, pînă în 2020. Ceea ce, iniţial, trebuia să ne coste 2,3 miliarde de euro va ajunge să ne coste peste 8 miliarde de euro! Sute de milioane de euro de la bugetele pentru educaţie, sănătate, cultură, salarii, ajutor social etc. se duc către buzunarele americanilor de la Bechtel. De pildă, în contractul cu Bechtel este prevăzut că România acordă 50 de milioane de euro pe an companiei ca fond de protocol, iar firma americană nu dă nici o socoteală pentru aceşti bani. Fireşte că, în asemenea condiţii, asasinul nostru economic este interesat ca lucrurile să dureze la infinit. Exact aici sînt şi banii de şpagă pe care îi încasează lunar cine vrea ca Bechtel să rămînă în România. Bechtel nu a nenorocit numai România, ci şi ţări din America de Sud, iar, recent, sub umbrela USAID, participă la "reconstrucţia Irakului", cu acelaşi tip de contracte.
Dar cu copilul cu tricolorul in jurul pieptului care a aparut si pe coperta Paris Match ce s-a intamplat?
26. 07-01-2010 13:56
patriotism
Un articol MARE. Am plins.Am 55 ani am fost in pta Universitatii,in apr.si mai 1990 si voi fi toata viata mindru de acest lucru.Sa moara amintirea javrelor care-si bat joc de tara asta si sa traiasca vesnic in amintirea noastra si a celor ce vor veni dupa noi Badia MAFTEI ,TICU DUMITRESCU COPOSU si alti asemenea lor.
27. 08-01-2010 11:37
NU TE-AM UITAT NICI O CLIPA TINERE !...
Materialul ce urmeaza nu iti este adresat tie tinere Victor Roncea , ci altui Victor anume Victor Rotariu de la ziarul Gandul ! Acolo insa e imposibil sa postez ! TIE VICTOR RONCEA ITI ADRESEZ "LA MULTI ANI" ! ... SI VOI REVENI CU UN COMENTARIU ADECVAT MAI TARZIU . PERIMITE-MI ACUM SA POSTEZ LA FORUMUL TAU CEEA CE ADRESEZ LUI VICTOR ROTARIU : ........... "NU TE-AM UITAT NICI O CLIPA TINERE !... TI-AM RAMAS DATOR DE ANUL TRECUT , CU NISCAIVA PRECIZARI ! ERA IN PLINA CAMPANIE ELECTORALA .. SI MI-AM DAT SEAMA CA NU VOI PUTEA CONTINUA SERIA DEZVALUIRILOR MELE ! INTERVENTIA MEA AR FI SCHIMBAT SOARTA ALEGERILOTR ! S.I. N.U. G.L.U.M.E.S.C. S.U.B. N.I.C.I. O. F.O.R.M.A. ! SUNT UN JURNALIST DECLARAT NEUTRU , INDEPENDENT SI ABSOLUT NEIMPLICAT IN FAVOAREA VREUNEI FORTE POLITICE ! AZI , DUPA ALEGERILE FRAUDATE ... IATA - MA ! TE VEI INTREBA DE CE TE-AM ALES PE TINE ? PENTRU CA ... : TU NU TICALOS ! Cristian Tudor Popescu insa a dovedit contrariul ! ... AM PREFERAT SA NU MAI SCRIU NIMIC TOATA PERIOADA CAMPANIEI SI ALEGERILOR , TOCMAI PENTRU A NU INFLUENTA REZULTATUL ! SI INCA CEVA ! ................ PE TOT ACEST PARCURS INTREAGA PRESA .. AM SCRIS-O SI O REPET ... TOATA PRESA S-A DOVEDIT CAT DE TICALOSITA ESTE ! FRAUDELE AU FOST INLESNITE .. DE PRESA TICALOASA ! CUM ? .. TE VEI INTREBA PROBABIL !? SIMPLU TICALOSII DIN TOATA PRESA TICALOASA ... AU INLESNIT FRAUDAREA ALEGERILOR INCA DIN TURUL INTAI ! TINE MINTE TINERE VICTOR ... A.L.E.G.E.R.I.L.E. A.U. F.O.S.T. F.R.A.U.D.A.T.E. I.N.C.A. D.I.N. P.R.E.A.J.M.A. T.U.R.U.L.U.I. I.N.T.A.I. A. A.L.E.G.E.R.I.L.O.R. P.R.E.Z.I.D.E.N.T.I.A.L.E. ! ASTFEL PRESA DIN ROMANIA A PUS IN PERICOL DEMOCRATIA DIN ROMANIA ! TURUL AL DOILEA AL ALEGERILOR A FOST O PURA MASCARADA ... CU CEI DOI COMUNISTI ! IESIRILE TEMBELE ALE UNOR TEMBELI DIN PRESA GEN C.T.P. , CIUTACU, MUGUR CIUVICA SAU MIRCEA DINESCU ETC ... AU FACUT DOAR SA ACOPERE FRAUDAREA TURULUI INTAI A ALEGERILOR DIN ROMANIA ... ASTFEL INCAT SA POATA ACCEDE IN TURUL DOI ... CEI DOI COMUNISTI ! ACEKLA A FOST MARELE SCOP ... IN REST .. O MARE MASCARADA GEN MASKIROVSKAYA ... DE TIP K.G.B. ! DAR VOR PLATI TOTI ... DE RESTUL AM EU GRIJA ! *MultaViata* *Zamolxienii*Zegetini* "
28. 08-01-2010 22:09
Agresorii Romanilor
Reducerea cuantumului echivaleaza cu o expropriere si poate fi atacata in justitie si la CEDO. Sunt două aspecte de observat: dreptul la pensie nu este ceva abstract, ci înseamnă inclusiv cuantumul calculat potrivit legii.Această reglementare nu poate fi anulată, căci legea nouă acţionează numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile. Este un principiu de drept, care se găseşte în toate legislaţiile europene, cu excepţia dreptului anglo-saxon. Având în vedere cele de mai sus, drepturile de pensie, respectiv drepturi băneşti, nu pot fi recalculate retroactiv, ci numai pentrui viitor. Orice altă idee în acest scop este lovită de nulitate absolută, indiferent de artificiile invocate de unii "Şeitani", precum că dreptul la pensie este numai latura abstractă, cuantumul putând fi modificat. Aceasta este o aberaţie juridică. DEJA CURTEA CONSTITUTIONALA A LITUANIEI A CREAT UN PRECEDENT , PRIN DECLARAREA UNEI LEGI SIMILARE CU CEA A LUI SEITAN-BOC , DREPT NECONSTITUTIONALA , DE REDUCERE A PENSIILOR . SA VEDEM DACA SI ROMANIA MAI ARE CURTE CONSTITUTIONALA SAU NU.
Deschid capitolul acestui nou an gândindu-mă îngrijorat la ceea ce ar putea urma! Au trecut 20 de ani de la Revoluţia Română, momentul în care Poporul, răsculându-se, a învins Statul totalitar în stradă!
Două decenii mai târziu, poporul e pus în faţa unei noi încercări. Statul autoritar a acaparat puterea cu mijloace ascunse. Iar poporul va trebui să găsească forme noi pentru a-şi apăra libertatea! Aceasta este dilema. Dar cum? Cu cine? Câţi români se vor împotrivi raptului? Cu ce mijloace? Mai e nevoie de sacrificiu?Mai este nevoie de martiri? Câţi vor avea curajul să-şi părăsească pasivitatea pentru a veni în ajutorul cauzei tuturor? Să aşteptăm ca dramele României să se agraveze sau să ne împotrivim imediat, sprijiniţi în drepturile consfinţite în Constituţie, spolierii ţări şi manipulărilor Regimului actual? Românii nu mai au mult timp să decidă.
Curând vor fi daţi afară cu miile din locurile unde îşi câştigau pâinea. Împotriva pensionarilor statul a declarat un război exterminator, pe faţă. Tineretul studios e izgonit din ţară. Intelectualii sunt îndemnaţi să intre în concediu de conştiinţă, fără plată. Regimul ciuruieşte, dă afară, dezbină, elimină, cu dezinvoltura unei dictaturi disimulate şi acceptate. Şi în vremea asta, numărul oamenilor fără nimic sfânt în ei creşte nemăsurat. “Rinocerii” lui Eugen Ionescu vor mărşălui curând pe străzile României. Mai e ceva de făcut?
Cred nestrămutat că victoria oricărui autoritarism este eşecul celor ce îl acceptă şi al celor ce nu i se împotrivesc! Cu 20 de ani în urmă, zeci de mii de timişoreni scandau: “Există Dumnezeu!” Revoluţia din Decembrie 1989 şi-a făcut datoria. E rândul actualei generaţii să nu o uite, să nu se ascundă, să nu întoarcă spatele naufragiului tuturor şi să spună: Nu! Dictaturii.
A putea spune astăzi: Nu! dictaturii perverse ce se prefigurează înseamnă a fi, cu adevărat, liber!
Într-un roman scris înainte de 1989, rămas nepublicat, descriam aventura unui personaj a cărui libertate se rătăcise în servitutea voluntară a celorlalţi. De la un moment dat, viaţa lui era împinsă de o mână invizibilă doar înspre acele alegeri pe care le-ar fi refuzat dacă ar fi putut să aleagă. Totul în jurul său părea la îndemână, dar de fiecare dată când dorea să se îndrepte acolo unde şi-ar fi putut reclama drepturile interzise, se izbea de ziduri invizibile ce îl constrângeau să apuce pe un singur drum: cel care conducea la resemnare şi dezonoare, toate celelalte fiindu-i blocate prin panouri transparente a căror atingere numai o resimţea, fără a putea să le vadă vreodată. 20 ani de la Revoluţia din Decembrie devenisem eu însumi propriul meu personaj, un exclus din viaţa ţării lui pentru vina de a fi vrut să o schimbe! Drumurile mele continuau să fie blocate, deşi păreau mai libere ca niciodată. Oamenii cu care conveneam asupra unor proiecte comune, după ce îşi dădeau asentimentul, dispăreau ca prin farmec câteva zile mai târziu.
Aş putea oricând întocmi o listă cu numele lor: intelectuali, profesori universitari, artişti, oameni de afaceri, generali, parlamentari – le respect însă până şi dreptul la teamă, la refuzul laş ori disimulat. Eu propusesem un drum drept unor oameni liberi, ignorând că pentru a fi ajuns la rangul şi situaţia lor ei trebuiseră să dovedească asiduu că nu sunt şi că nu vor să fie liberi! În România anului 2009, libertatea se dovedea mai nefolositoare ca niciodată. Ea nu aducea profit. Ea nu era recompensată cu stima societăţii. Un om liber în România de astăzi era la fel de suspectat ca pe vremea burgheziei comuniste. Şi la fel de supravegheat nu doar de zelul Serviciilor, dar, şi mai grav, de opinia ranchiunoasă, tulburată, deranjată, a celor din jurul lui. Închis de data aceasta în penitenciarul liber al unei societăţi născute în sclavie şi obişnuite cu servitutea, continuu suspectat, respins, refuzat, supravegheat, îngrădit, ca un pericol public ce putea deveni oricând, omul acesta nu mai avea ieşire.
Nu mai aveam ieşire, izolat, persecutat, arestat cum eram, în libertatea îngrădită a ţării mele! De abia că mai puteam supravieţui, de abia îmi mai puteam hrăni copiii în ţara aceasta unde până mai ieri un Hrebenciuc mă reprezentase la Uniunea Europeană! Ţara lui Traian Băsescu devenise închisoarea lui Claudiu Iordache! În sfârşit, “normalitatea” lor pusese sub restricţie “anormalitatea” mea. În sfârşit, mă puseseră cu spatele la zid. Mă puteau ciurui oricând, dar preferau să mă vadă murind cu zile. Ceea ce nu reuşiseră în zilele unui nefericit decembrie, reuşeau acum, cu armele deposedării de drepturi şi ale infamiei! Dacă tot nu mă putuseră răstigni, acum mă puteau dezonora, dovedindu-mi cât inutil şi neputincios eram. Nu mai puteam trăi decât cu ei alături, ca preţ pentru a-mi putea creşte fiii. Dar nici situaţia în care fusesem pus nu-i mai satisfăcea. Doreau mai mult. Ca nişte învingători ce erau. Doreau nu numai să mă înfometeze şi să mă umilească. Doreau să mă vadă “scormonind” prin gunoaie! După cum gândise cu voce tare un oligarh local: “Până nu-i vedem scormonind în gunoaie nu ne lăsăm!”
Nu se lăsau! De ce să se lase? De când simţeau în ceafă susţinerea cel puţin vinovată a unui Occident mercantil, îşi puteau face de cap în voie! Revoluţia le adusese prosperitate numai lor, cei împotriva cărora fusese îndreptată! Ce conta un rezistent, un rebel mai puţin, într-o lume unde vocaţia virtuţii era definitiv compromisă? Era destul să urmăreşti galeria “modelelor de succes” ale societăţii. Ospătari, nomenclaturişti, gunoieri, miliţieni, activişti, informatori, securişti… Crema, ce mai!… Lista primilor o sută de bogătaşi, a primilor trei sute, a primilor o mie… Ei erau adevăraţii “eroi” ai revoluţiei… Nu cei ce luptaseră la Catedrală, la Universitate, la baricadă, împuşcaţi, răniţi, mutilaţi! Arestaţi şi călcaţi în picioare la Jilava şi Popa Şapcă! Alţii erau “eroii” neamului: Prigoană, Oprişan, Căşuneanu, Cocoş, Popoviciu… Şi uite aşa, după o plimbare forţată prin spitalele în care mă împinseseră, punându-mi viaţa în pericol – ca metodă, o premieră! – mă întorsesem, izgonit cu coada între picioare, în cartea mea nepublicată, un personaj în căutarea autorului ei, rătăcit într-o ţară cu libertatea dezafectată!
Claudiu Iordache Membru al Frontului Democratic Român, primul partid antitotalitar din România,
înfiinţat în 20 decembrie 1989 în Balconul Operei din Timişoara
D-le ,Victor Roncea,te rugam frumos,informeza-ne si pe noi,cine este ,remus cernea......
53. 15-02-2010 09:55
Depinde de noi...
Intreb :Am stiut sa ne respectam martirii ,adevarati patrioti ce au supravietuit inchisorilor comuniste ?NU! am ales in Duminica orbului tot minciuna. dar altfel ambalata
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
