Home Actualitate Predoiu, acuzat că face presiuni asupra executorilor judecătorești

Predoiu, acuzat că face presiuni asupra executorilor judecătorești

DISTRIBUIŢI

Cătălin Predoiu este acuzat că ar fi ordonat executorilor judecătorești să nu mai pună în aplicare deciziile definitive privind executarea conturilor Ministerului pentru recuperarea unor drepturi salariale restante ale unor funcționari din sistem, potrivit unor surse judiciare. Executorul care se ocupă de dosarul unor sindicaliști din Administrația Națională a Penitenciarelor, care, nemulțumiți de faptul că nu au primit primele de concediu restante din 2004, au chemat în judecată Ministerul Justiției, ANP și Penitenciarul Rahova, acuză presiuni venite de la Minister. Procesul a fost câștigat în instanță de lucrătorii ANP, iar magistrații au dispus executarea silită din conturile MJ a sumei de 135.790 RON la care se adaugă 133.768 RON din conturile ANP și 133.768 din conturile Penitenciarului Rahova. Drept urmare, nefiind de acord cu plata acestor sume, atât MJ, cât și ANP au făcut contestație la executare pentru a opri acțiunea. Cu toate acestea, banii MJ cât și cei ai ANP au ajuns în conturile executorului judecătoresc, moment în care ministrul Predoiu a decis că cea mai bună soluție ar fi să "intervină" pe lângă șeful Camerei Executorilor Judecătorești, Ezer Lucian, pentru ca sumele cu pricina să nu fie executate, după cum au declarat sursele citate. Acesta din urmă și-ar fi chemat subalternul și i-ar fi transmis că în cazul în care nu va respecta ordinele de sus va trebui să dea socoteală în  fața Comisiei de Disciplină pe data de 9 februarie, după cum ne-au precizat sursele. Ministerul Justiției a infirmat acuzațiile, biroul de presă al instituției precizând că "nici ministrul și nici direcțiile conexe ale instituției nu au exercitat niciun fel de presiuni asupra Camerei Executorilor Judecătorești".

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.