Aţi pierdut pe cineva drag în compania căruia petreceaţi sărbătorile de iarnă? Specialiştii vă recomandă să nu staţi singuri acasă, ci să mergeţi la rude sau prieteni, unde să petreceţi Crăciunul şi Revelionul. Chiar dacă sunteţi singuri,
nu ezitaţi ca înainte de sărbători să staţi la bucătărie pentru a pregăti cåteva bunătăţi. Cu siguranţă, rudele sau prietenii la care veţi merge de Crăciun şi Revelion se vor bucura să primească de la dumneavoastră un platou cu salată de boeuf, cozonaci sau un tort. Singurătatea nu presupune să nu mai respectaţi tradiţiile. Bradul de Crăciun nu trebuie să lipsească din casă avånd în vedere că acesta creează o stare de linişte sufletească. Cei care au avut un an greu trebuie să se ambiţioneze ca în perioada sărbătorilor de iarnă „să şteargă“ din memorie, măcar pentru cåteva zile, greutăţile prin care au trecut şi prin care urmează să treacă în anul următor. Înecarea „amarului“ în băutură şi plånsul de milă nu reprezintă nici pe departe o soluţie de a petrece sărbătorile de iarnă. Băutura „întunecă“ mintea şi de aici şi pånă la sinucidere nu mai este decåt un pas. Cei care în această perioadă nu au pe nimeni alături se pot bucura de sărbători prin plimbări în parcurile pline cu beculeţe şi brazi împodobiţi. Dacă nu dispuneţi de prea mulţi bani pentru a vă face numeroase cumpărături de Crăciun şi Revelion trebuie să vă gåndiţi că sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej de bucurie, şi nu neapărat de mese îmbelşugate. Mulţi, însă, sunt cei care „cad“ în adevărate stări de depresie în momentul în care văd că de pe masa de Crăciun şi Revelion le lipsesc unele bunătăţi. Specialiştii le recomandă ca, în acest caz, să-şi spună: „La anu’ va fi mai bine!“ sau „Alţii o duc mai rău!“. Şi alergatul după cumpărături, gestionarea banilor, prepararea måncărurilor pentru Crăciun şi Revelion obosesc. Aşa că atenţie! În puţinul timp liber odihniţi-vă, căci stresul şi oboseala pot da naştere depresiei! Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|