I-am văzut pe „terorişti“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au stat degeaba) pe parcursul a mai bine de şase ore de asediu. Am avut parte chiar şi de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă. Ne-am confruntat într-o clădire proiectată ca o adevărată cazemată dotată cu pasaje secrete, trape şi pereţi falşi, fost sediu al Ministerului de Interne, amplasată vizavi de Comitetul Central.
Cu trei ani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate de cercetare, iar instrucţia militară relativ dură, încă proaspătă, mi-a fost de folos, la întålnirea cu „teroriştii“ şi mi-a scăpat viaţa, cred - şi cu ajutorul generos al lui Dumnezeu.
„Teroriştii mei“, deşi au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar după evenimente, intrigat, m-am întors la faţa locului, încercånd să dezleg misterul.
Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul blocului Romarta“. Am stråns probe care ar fi putut conduce la identificarea, dacă nu a teroriştilor, măcar a instituţiei în slujba căreia acţionaseră aceştia. Am pus totul la dispoziţia procurorilor militari. Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din - pe atunci - colonelul Joarză şi căpitanul Slăvoiu.
Au trecut de-atunci 20 de ani. Joarză a ajuns ditamai generalul la vârful Justiţiei Militare, a îngropat dosarele Revoluţiei, printre altele şi dosarul meu, şi apoi, anul trecut, a crăpat. Spiritul lui Joarză a infuzat însă tot Parchetul Militar, infiltråndu-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarză de mătrăşire a dosarului Revoluţiei.
20 de ani de muşamalizare a adevărului
Am aflat cum „a transcris“ şi „tradus“ Parchetul Militar povestea confruntării din blocul „Romarta“ datorită unui „răspåndac“ al procurorului militar Dan Voinea, un „ziarist“ care trăieşte din firimiturile aruncate diversionist pe piaţă de versaţii manipulatori în uniformă militară. Romulus Cristea, „ziaristul“ lui Dan Voinea, (procuror dat afară din Parchet pentru grave abateri), a reprodus o filă din Dosar într-o carte a sa pe tema aşa-zisei revoluţii:
„Pe fondul zvonurilor alarmiste privind sosirea iminentă a unor terorişti şi al lipsei de comunicare - cooperare între formaţiuni, subunităţi sau unităţi militare, în seara zilei de 22 decembrie 89, în jurul orei 21, o companie de militari în termen de la UM 01026 Bucureşti, sub comanda cpt. Cristian Mirea, s-a deplasat la blocul «Romarta», str. Academiei nr. 35-37 (vizavi de sediul CC-PCR). Militarii s-au deplasat la acel obiectiv în urma semnalelor primite de la civilii din Piaţa Revoluţiei, care afirmau că în acel loc se află persoane suspecte - «terorişti». Pentru a verifica «sesizarea», în imobil, prin intrarea din str. Academiei, a pătruns o grupă de militari în termen, însoţiţi de civilul . Concomitent, fără a cunoaşte configuraţia clădirii, alţi militari, în dorinţa de a verifica şi alte locuri din care se presupunea că s-a tras, au pătruns în acelaşi imobil, dar din partea dinspre str. 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu). Trebuie menţionat că blocul «Romarta», prin construcţia sa, are două intrări separate, atât prin str. Academiei, cât şi prin str. I. Câmpineanu. Curtea interioară este comună, iar holurile de la fiecare etaj al clădirii au comunicaţii directe.
Fără ca vreuna din cele două grupuri de militari, cărora li s-au alăturat civili, să aibă cunoştinţă despre prezenţa în imobil a celeilalte, în timpul operaţiunilor de scotocire, s-au aflat în situaţia de a deschide focul unii împotriva altora, fără a se recunoaşte.
Schimbul intens de focuri a creat, din păcate, pentru forţele militare din apropiere, impresia că în imobilul respectiv acţionează elemente teroriste, fapt ce a determinat o ripostă consistentă a acestora asupra blocurilor „Romarta“ şi „Generala“. Consecinţele au fost grave, au fost înregistraţi mai mulţi răniţi şi distrugerea prin incendiere a mai multor apartamente. Şi în zilele următoare, a continuat să se tragă la nimereală atât în interiorul blocului, cât şi spre apartamentele celor două blocuri, existând convingerea că elemente teroriste se adăpostesc în aceste imobile“.
Dacă toate dosarele Parchetului Militar sunt compuse din asemenea flagrante parascovenii, e uşor de înţeles de ce pånă acum nu s-a ajuns la niciun rezultat în obţinerea adevărului despre 1989. Ca martor direct, „civilul “ e în măsură să afirme astăzi că la nivel de vårf procurorii militari au fost conduşi - două decenii - ori de cretini congenitali, ori de cretini diversionişti.
Povestea adevărată. Nevoia de „terorişti“
În Timişoara, până la 22 decembrie, regimul Ceauşescu „a produs“ 73 de morţi, 296 de răniţi, iar la Bucureşti, până la 22 dec. - 49 de morţi, 599 de răniţi. După apariţia lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriştii“ a produs până în ianuarie 1990 - 1142 de morţi, 3138 de răniţi.
Manevra războiului cu „teroriştii“ avea ca scop legitimarea noii puteri politice şi „spălarea“ Armatei, structura care a preluat de fapt puterea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU.
De la ieşirea în stradă a maselor, momentul insurecţional anticomunist al tineretului romån a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenţi specializaţi ai GRU şi KGB, care invadaseră Romånia încă de la începutul lunii decembrie.
Conjuraţia FSN-ului (Frontul Salvării Naţionale) a cuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu părinţi afiliaţi structurilor NKVD, agenţi acoperiţi şi trădători ai DIE (Direcţia de Informaţii Externe a Departamentului Securităţii Statului), DSS şi DIM (Direcţia de Informaţii Militare) racolaţi în misiunile lor din străinătate, disidenţi şi agenţi de influenţă din lumea culturală, susţinuţi mai mult sau mai puţin, discret încurajaţi şi controlaţi de KGB.
Reţeaua rusească - „emanaţii“ revoluţiei - plasa strånsă cu putere în måinile Moscovei, a sufocat insurecţia tinerilor ieşiti pe străzile Bucureştiului.
Conjuraţia s-a legitimat folosindu-se de victime, iar Iliescu s-a aşezat pe piramida de cadavre susţinut de garda sa pretoriană, confiscånd elanul anticomunist al tineretului Romåniei şi deturnånd mişcarea străzii, aliniind apoi ţara către obiectivul real al Moscovei - perestroika gorbaciovistă.
Activarea „teroriştilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în care se dădea lupta pentru controlul politic al Romåniei, în perimetrul fostului CC, unde deja se croiseră vreo patru schiţe de guvern.
Bătălia din perimetrul Comitetului Central
În noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrul simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, a avut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe din România. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989 a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării, se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală.
Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia care reprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţia covârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles - confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie, a început diversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centrală a Capitalei, actuala Piaţă a Revoluţiei.
Numai în acest loc s-au înregistrat 347 de victime (73 de decedaţi prin împuşcare şi 274 de răniţi). După începerea operaţiunii „teroriştii care trag din toate poziţiile“, s-au înregistrat opt la sută din totalul victimelor la nivel naţional în jurul CC-ului. Piaţa Palatului cu balconul CC-ului a devenit prima scenă a ţării. O scenă clasică de tip italian, cum se spune în scenografie, cu un unic punct focal, balconul, filmat dintr-un singur unghi, cel al carului de reportaj din preajma sa. Populaţia ţării constituia publicul din sala naţională de teatru, căruia i se comută spectacolul alternativ, de pe balcon pe studioul 4 al TVR. Spectacolul începuse la TVR. Teodor Brateş, redactor-şef adjunct al redacţiei Actualităţi, cel care preluase coordonarea emisiei TV, apucase deja să-i facă intrarea lui Ion Iliescu. Un Om de omenie dintr-o familie de Patrioţi. Omul mesianic, salvator, Cel Multaşteptat, cam ăsta era mesajul. Noi, cei din stradă, nu aveam cum să ştim ce blestemăţii apăreau la televizor. Mult mai tårziu aveam să aflăm că Iliescu apăruse la televizor pentru a explica că Ceauşescu trădase idealurile comunismului şi ale socialismului ştiinţific. După ce şi-a făcut introducerea la TVR, Iliescu s-a deplasat de la Televiziune la CC, pentru a se adresa mulţimii din balconul Comitetului Central. Mihai Bujor Sion propusese trimiterea carului nr. 3 de reportaj în Piaţa Palatului, pentru a transmite discursul lui Iliescu, care fusese anunţat pentru ora 17.00. Carul a ajuns şi a intrat în emisie după ora 17.30. La foarte puţină vreme de la apariţia carului TVR, au început să se audă primele focuri de armă.
Schema desfăşurării militare din jurul CC-ului
În zona Ateneului Romån, a Restaurantului Cina şi a hotelului Athenee Palace, erau desfăşurate efectivele UM 01046 (marcate cu „a“ în figură) - după cunoştinţa mea, unitate de infanterie. În zona străzii Oneşti şi a flancului nord-vestic al clădirii CC al PCR, se găseau efective ale UM 01060 (marcate cu „b“ în figură) - după cunoştinţa mea, unitate de cercetare în dispozitivul inamicului. În faţa fostului sediu al CC al PCR, precum şi între CC al PCR şi Palatul Republicii şi între CC al PCR şi blocul „Romarta“, erau desfăşurate tancurile UM 01305 (marcate cu „c“ în figură) şi plutoane ale UM 01060. Au fost organizate două puncte de prim-ajutor, marcate prin cruci în figură, unul långă magazinul Muzica şi un altul pe strada C. A. Rossetti. S-au mai aflat în dispozitiv efective ale UM 01220 şi UM 01026. Apărarea CC al PCR pe parcursul a trei zile fiind o situaţie dinamică, s-au produs deplasări ale efectivelor de militari, astfel că figura este numai una orientativă. Pe figură (foto 1) mai apar şi punctele de foc ale „teroriştilor“, răspåndiţi în zona hotelului Athenee Palace, în Palatul RSR, Institutul de proiectări şi în blocul „Romarta“.
Comitetul Central, axul puterii de stat la vremea aceea, era flancat într-o parte de sediul Direcţiei a V-a a DSS, iar de cealaltă parte de aşa-numitul Bloc „Romarta“, fost sediu al Ministerului de Interne, înainte de 1945, în zona zero a Capitalei, o construcţie gigantică, formată din două corpuri de clădire lipite între ele. Ansamblul constituia o adevărată cazemată ce domina Piaţa Palatului, cu ieşiri în trei părţi, care se întinde pe Strada Academiei, de la numerele 35-37 la numerele 39-41, şi a fost locul de desfăşurare al unuia dintre cele mai semnificative dintre episoadele dramatice ale evenimentelor din 1989.
Contactul direct cu „teroriştii“
Din data de 21 decembrie, de la orele 10.00 dimineaţa, ieşisem pe străzi, împreună cu cåţiva prieteni, şi trecusem prin tot ce se putea trece, reuşind să scap aproximativ întreg. Din momentul în care izbucniseră focurile de armă în zona centrului, participasem la aşa-zise acţiuni de scotocire ale presupuselor puncte de tragere. Tocmai coboråsem din hotelul Union, unde executasem o astfel de acţiune, şi mă aflam pe trotuarul de vizavi de blocul „Romarta“, pe partea cu barul Atlantic, cånd am zărit un grup de trei persoane pe acoperişul blocului.
Unul dintre cei trei agita un mare steag găurit, strigånd ceva neinteligibil, la care comentariul oamenilor din jur a fost că teroriştii se predau sau cam aşa ceva. Am apucat să văd cum unul dintre cei trei, îmbrăcat cu un fel de combinezon ca al tanchiştilor sau al paraşutiştilor, a îngenuncheat brusc pe marginea terasei începånd să tragă rar, la „foc cu foc“, în direcţia noastră, a celor de jos. Unii au luat-o la goană ţipånd, alţii s-au tråntit la pămånt ori s-au pitit care unde a putut. Tipul de pe acoperiş trăgea cu un PSL (puşcă semi-automată cu lunetă), fără să se grăbească, şi fără să aibă o ţintă anume. Chiar långă mine, un tånăr, care a rămas în picioare, vociferånd, a fost atins în pulpă. Am luat-o la goană către bloc împreună cu tånărul rănit, am „cules“ vreo cåţiva soldaţi care se pitiseră în scara blocului şi am urcat în mare viteză, pe scări, pånă pe acoperişul blocului. Cei trei dispăruseră, dar le-am găsit steagul, pe care-l abandonaseră, şi am găsit amplasamentul de tragere, situat chiar deasupra troliului liftului, un loc strategic de unde se vedea ca-n palmă atåt jos, în Piaţă, cåt şi pe acoperişul Comitetului Central. Soldaţii au început să spargă la întåmplare uşile de pe palier, în speranţa de a găsi refugiul trăgătorilor de pe acoperiş. Eu, împreună cu încă trei soldaţi şi cu tånărul rănit la picior, am coboråt pe scări înapoi.
La etajul doi, a izbucnit deodată în faţa noastră o rafală, am dat înapoi şi am văzut ţåşnind dintr-un apartament trei oameni, traversånd dinspre stånga spre dreapta coridorul tăiat de scara pe care coboram noi. Primul impuls a fost să fugim după ei, dar l-am oprit pe sergentul din faţa mea exact înainte de a se aventura la capătul coridorului întunecat. Din întuneric au izbucnit focuri de armă. Spaţiul fiind mic, bubuiturile se auzeau infernal. Sergentul deschisese crăcanele puştii-mitralieră pe care o căra cu el, cu intenţia de a se fixa în mijlocul coridorului. L-am convins că nu suntem pe cåmp, la instrucţia tragerii, drept care grupul nostru s-a instalat în pragul apartamentului părăsit de cei trei terorişti.
Situaţia se prezenta astfel. Noi, în apartamentul „teroriştilor“, cei trei, de care ne despărţea un coridor lung de cinci-şase metri, fiind pitiţi pe un culoar care traversa blocul de la o scară la alta, şi la mijloc scara, inaccesibilă şi pentru noi, şi pentru ei.
Deasupra noastră, la etajul superior, se afla o grupă sau un pluton de soldaţi însoţiţi de un locotenent major, care nu apucaseră să treacă pe scară după noi. Sub noi, la etajul inferior, era plin de soldaţi. Blocul era practic complet înconjurat de efective numeroase de soldaţi. Cel puţin trei TAB-uri aveau aţintite mitralierele către bloc. Mie mi se părea că nu există nicio cale de ieşire pentru cei trei „terorişti“ cu care aveam să intrăm curånd într-un „dialog“ încins.
În apartamentul din care izbucniseră teroriştii, am găsit mobila standard pe care o mai găsisem şi în alte apartamente din bloc. Se vedea că nu era un apartament locuit. Am găsit un aparat de radio sofisticat, destul de mare, dar portabil, o marcă japoneză, unele frånturi de hårtie cu notaţii greu descifrabile, două hărţi mari şi o carte despre Elveţia, plină de sublinieri fine.
Cele două hărţi aveau următorul conţinut: prima, mai mare, era o hartă a oraşului Viena, adnotată cu un creion foarte fin, iar cea de-a doua era o hartă rutieră pe care era însemnat traseul de la graniţa Romåniei cu Serbia, pånă în Austria. Am aflat mai tårziu, la ancheta Parchetului, că harta Vienei avea şi însemnări cu cerneală vizibilă doar la ultraviolete. Aparatul de radio pe care îl găsisem în apartamentul „teroriştilor“ din blocul „Romarta“, era mai performant şi avea o gamă de frecvenţe mult mai amplă decåt cele normale, civile. Am mai găsit şi fragmente de hårtie pe care se aflau următoarele note: „CE 545, CE 587, CE 588, sunt tematicile noi“; telefoanele 13.65.65 şi 14.54.46 şi cuvintele: „of. serv. 9.30“; un nume - „Marinescu Dragoş“ şi interioarele „261“ şi „551“ însoţite de cuvåntul „secţia“. Mai exista şi eticheta unui dosar din care lipseau filele, pe care se aflau următoarele înscrieri: „Inter-Sofex SA Zürich, Proforma-Rechnungen, Christen 2-32/101, tel. 051/ 25 54 58 Telex 54776 Sofex Biella Rado Pat +318842“.
În toată casa erau teancuri de mucuri de ţigări. O parte din ferestrele apartamentului dădeau către clădirea CC-ului, celelalte dădeau către o curte interioară a blocului. Pe latura opusă a curţii interioare, la acelaşi nivel, prin ferestrele apartamentelor aflate pe acea parte, trăgeau către noi gurile de foc ale adversarilor noştri.
„Teroriştii“ nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu
În blocul respectiv - fost sediu al Ministerului de Interne - se aflau un număr de apartamente conspirative şi erau depozitate - pe långă hărţi, aparate radio, indicative codate, - arme, muniţii şi materiale incendiare - o logistică pregătită pentru marea scenă a lansării diversiunii „teroriştilor care trag din toate poziţiile“, cum zicea Ion Iliescu.
Cu cei trei „terorişti“ cu care m-am confruntat m-am văzut la faţă foarte bine, am tras unii în alţii ore în şir, de aproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu şi soldaţii alături de care luptam am încercat să-i determinăm să se predea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituim în ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pe lângă moarte în nenumărate rânduri. Oricum, într-un final, spre dimineaţă, cei trei combatanţi - „teroriştii“ - au dispărut utilizând o gură de aerisire care traversa blocul de sus până jos şi care avea, la subsol, acces la o reţea subterană de tunele.
Probabil am rănit grav pe cel puţin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctele lor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii „echipei“ mele a fost, de asemenea, rănit în şold. Aventura trăită atunci m-a obsedat luni în şir. Mi-au trebuit săptămâni să cunosc blocul respectiv în amănunţime şi să încerc să pricep pe unde s-ar fi putut evapora „teroriştii“. Am oferit apoi toate datele procurorilor militari. Am făcut schiţe, planuri, fotografii, am cercetat subsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe. Am studiat unghiurile de tragere şi am descoperit că „teroriştii“ aveau posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cineva care trebuia ferit. „Actorii“ Revoluţiei, cei aflaţi la balconul CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşi unghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu uşurinţă a acestora.
Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989
Reprezentanţii Parchetului Militar care susţin că nu au probe care să certifice existenţa „teroriştilor“ mint. Aceste probe există, iar generalul Samoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar, ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe, pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar.
Chiria apartamentului care servea ca bază „teroriştilor“ era plătită de un anumit Vidraşcu Octavian, a cărui semnătură se găsea în cartea de imobil. Apartamentul respectiv, nr. 26, de la etajul 2, scara A a blocului din strada Academiei nr. 35-37, aparţinea, absolut cert, unei instituţii, iar cel care plătea întreţinerea era, mai mult ca sigur, un cadru conspirat.
Pentru cei de la procuratură era o joacă să afle cărei instituţii îi aparţinea apartamentul conspirativ cu mobilă standard. După cum tot o joacă era să descopere ale cărei instituţii erau telefoanele notate pe fragmentul de hårtie găsit în apartament. Cazul blocului „Romarta“ are o caracteristică aparte, faţă de alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupele teroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintre misterioşii terorişti şi instituţiile statului care deţineau spaţii conspirative care au servit drept baze tactice şi logistice „teroriştilor“. Diversiunea „teoriştilor“ a funcţionat pånă ce s-a instalat solid în scaune noua Putere. Mai sunt însă destui dintre cei care au trăit evenimentele din decembrie 1989 ce încă aşteaptă adevărul, ca şi mine.
Să nu pierdem speranţa. Procurorii Parchetul Militar, cei plătiţi cu salarii gigantice, lucrează de zor de 20 ani şi, sigur, peste încă 20 de ani, cånd sperăm că nu-l vom mai avea între noi pe Ion Iliescu, Tătuca procurorilor militari de teapa lui Joarză şi Dan Voinea, vom afla şi noi, pulimea, adevărul - adevărat...
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
