Dezbaterile înfocate şi controversate din Parlament şi de la televiziuni despre buget au, totuşi, cel mai mic multiplu comun: toată lumea e de acord că vom avea un buget prea mic pentru nevoi atåt de multe şi de presante. Cam toate capitolele
de buget au nevoie de bani mai mulţi: şi agricultura, şi investiţiile în infrastructură, şi apărarea, şi sănătatea, şi educaţia, şi salariile bugetarilor, şi punctul de pensie. Pånă una-alta, ne-ar mai trebui măcar vreo două miliarde de lei. Dar rectificările bugetare care vor veni cu siguranţă vor extinde această gaură din buget. Care, oricum, e unul minim, de avarie. Un buget confortabil ar însemna unul, să zicem, dublu decåt cel cu care pornim la drum. Dacă în 2010 am avea nu un buget anual, ci două, ne-ar fi, cu siguranţă, mai bine. Asta, ca să parafrazăm o spusă a specialiştilor în viitor - căci există şi aşa ceva - care, „gåndind pozitiv“, văd rezolvarea epuizării resurselor lumii cåt se poate de simplu şi de plastic: ne va trebui, peste nişte zeci de ani, încă o Terra, cu bogăţiile aferente, pentru ca omenirea să mai aibă, pentru încă o vreme, de toate.
Dar pånă la „două Romånii“, s-a găsit formula „mai multe datorii“. Formula de urgenţă, fuga în viitor, de fapt împovărare a viitorului. Dincolo de sfada politicienilor, un lucru e clar: de vină pentru situaţia, tot mai apropiată, a falimentului de ţară sunt toţi guvernanţii ultimilor douăzeci de ani. Şi actuala Putere, şi actuala Opoziţie sunt îndreptăţite în reproşurile lor încrucişate, în oglindă, pentru relele întåmplate. Cum spunea un mare, dar necunoscut poet contemporan care nu mai e printre noi, Mihai (Baba) Ungureanu, „Şi ei, şi ceilalţi au şi n-au dreptate“.
Întrebările merg şi mai departe. Cum de s-a ajuns aici? Este oare bun drumul nostru spre democraţie şi capitalism? Au fost, sunt corecţi cårmuitorii post-decembrişti succesivi în politicile lor? Pentru multă lume, nu s-a mers în direcţia bună, costurile şi beneficiile tranziţiei nu s-au repartizat echitabil între membrii societăţii. Accentul a căzut pe dezvoltare economică şi privatizare, nu şi pe dreapta repartiţie a foloaselor şi ponoaselor.
Dezvoltarea economică a fost, în mare, ascendentă peste tot în zona post-comunistă (pånă la actuala criză, care o penalizează crunt), economia de piaţă se structurează tot mai temeinic (deşi privatizările s-au făcut cel puţin îndoielnic), dar componenta socială a luat-o clar în jos. Capitalismul a venit cu toată panoplia sa, nu numai cu cele bune, ci şi cu somaj, pauperizare, decalaje crescånde în standardul de viaţă. (În 1990, freneticul publicist şi convinsul regalist care era pe atunci Andrei Pippidi mă punea la zid în „22“ că tocmai eu ridic public viitorul monarhiei în Romånia, eu, care scriam înainte de 1989 despre şomajul, sărăcirea populaţiei, decalaje etc. în ţările capitaliste? În replica mea, nepublicată, bineînţeles, de revista cu pricina, spuneam să dea Dumnezeu să nu avem şi noi parte de aşa ceva. Uite că avem.)
S-a convins, în sfårşit, mai toată lumea că nici în capitalism nu curg doar råuri de lapte şi miere. De aici, o reacţie, la nivelul populaţiei, pe care sociologii o văd mai nuanţată decåt abordarea simplistă de tipul „Înainte era mai bine“. Ei disting între o „abordare egocentrică“ (regret, la o majoritate, faţă de viaţa din trecut: mai modestă, dar mai sigură) şi o „abordare sociotropică“ (în perspectivă, oricum e mai bine cu capitalism decåt cu socialismul pe care l-am avut). Astăzi, dacă ar avea de ales între capitalism perfect şi socialism perfect, nu puţini est-europeni ar opta pentru socialism. Dar cum niciuna dintre cele două paradigme nu e şi nu poate fi, e mult mai greu de optat pentru o variantă sau alta. Acum, spun sondajele, est-europenii se simt mai saraci, mai îngrijoraţi de ziua de måine. Înainte, drepturi vitale ale omului erau interzise ori nesocotite, acum, drepturile omului sunt pe deplin recunoscute, dar nu toate pot fi asigurate. Cum ar fi mai bine? „Majoritatea oamenilor din statele post-comuniste par să dorească un sistem care să fie şi democratic, şi capitalist, şi corect“ - tranşează dilema universitarul american David S. Mason. Dar adaugă: „Mulţi dintre cetăţenii din statele post-comuniste est- europene şi fosta Uniune Sovietică recunosc şi chiar preţuiesc realizările guvernelor din perioada comunistă şi o fac fără a dori să le contrapună neapărat societăţilor occidentale. Pentru ei, democraţia este doar punct de început în crearea unor noi sisteme de guvernare, care să fie şi libere, şi corecte“. Sunt aceste sisteme fantasmagorii roze sau paradigme cu şanse reale?
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
