În primul semestru al anului trecut, un procuror a avut de soluţionat, în medie, aproximativ 1.000 de dosare, potrivit unui raport al Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, sursa citată precizează că în perioada menţionată au fost înregistrate,
la cele 179 de parchete de pe långă judecătorii, 1.395.259 de lucrări, din care 917.463 de dosare penale, care au fost împărţite unui număr de 1.065 de procurori. La calcularea volumului total de lucrări au fost avute în vedere cauzele penale existente la începutul anului, cele intrate pe parcursul perioadei, numărul de participări în şedinţe de judecată în cauze penale şi civile. De asemenea, raportul mai precizează că numărul de dosare de soluţionat la nivelul parchetelor de pe långă judecătorii a crescut în perioada analizată, faţă de perioadele anterioare. Astfel, în anul 2008, au fost înregistrate un număr de 796.277 de lucrări, iar în 2007, numărul acestora a fost de 700.791 de dosare. Creşterea din perioada de referinţă 2009 faţă de primul semestru din 2007 a fost aşadar de 216.672 de cauze, reprezentånd 23,6%. Raportul mai menţionează că s-a înregistrat şi o creştere uşoară a numărului de procurori, de la 1.047 în primul semestru din 2007 la 1.065 în anul 2009, creşterea fiind însă mult mai importantă raportat la primul semestru din 2006 cånd se înregistrau la nivelul parchetelor de pe långă judecătorii numai 977 de anchetatori. Documentul menţionat mai informează asupra faptului că cele mai multe unităţi de parchete, respectiv 108, au avut de soluţionat aproximativ 3.000 de dosare, însă la cele mai aglomerate parchete, respectiv 11 instituţii, au fost trimise spre rezolvare nu mai puţin de 20.000 de cauze. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|