Anul 2010 vazut de un roman

Deschid capitolul acestui nou an gândindu-mă îngrijorat la ceea ce ar putea urma! Au trecut 20 de ani de la Revoluţia Română, momentul în care Poporul, răsculându-se, a învins Statul totalitar în stradă! 
Două decenii mai târziu, poporul e pus în faţa unei noi încercări. Statul autoritar a acaparat puterea cu mijloace ascunse. Iar poporul va trebui să găsească forme noi pentru a-şi apăra libertatea! Aceasta este dilema. Dar cum? Cu cine? Câţi români se vor împotrivi raptului? Cu ce mijloace? Mai e nevoie de sacrificiu?Mai este nevoie de martiri? Câţi vor avea curajul să-şi părăsească pasivitatea pentru a veni în ajutorul cauzei tuturor? Să aşteptăm ca dramele României să se agraveze sau să ne împotrivim imediat, sprijiniţi în drepturile consfinţite în Constituţie, spolierii ţări şi manipulărilor Regimului actual? Românii nu mai au mult timp să decidă.  
Curând vor fi daţi afară cu miile din locurile unde îşi câştigau pâinea. Împotriva pensionarilor statul a declarat un război exterminator, pe faţă. Tineretul studios e izgonit din ţară. Intelectualii sunt îndemnaţi să intre în concediu de conştiinţă, fără plată. Regimul ciuruieşte, dă afară, dezbină, elimină, cu dezinvoltura unei dictaturi disimulate şi acceptate. Şi în vremea asta, numărul oamenilor fără nimic sfânt în ei creşte nemăsurat. “Rinocerii” lui Eugen Ionescu vor mărşălui curând pe străzile României. Mai e ceva de făcut?  
Cred nestrămutat că victoria oricărui autoritarism este eşecul celor ce îl acceptă şi al celor ce nu i se împotrivesc! Cu 20 de ani în urmă, zeci de mii de timişoreni scandau: “Există Dumnezeu!” Revoluţia din Decembrie 1989 şi-a făcut datoria. E rândul actualei generaţii să nu o uite, să nu se ascundă, să nu întoarcă spatele naufragiului tuturor şi să spună: Nu! Dictaturii. 
A putea spune astăzi: Nu! dictaturii perverse ce se prefigurează înseamnă a fi, cu adevărat, liber! 
Într-un roman scris înainte de 1989, rămas nepublicat, descriam aventura unui personaj a cărui libertate se rătăcise în servitutea voluntară a celorlalţi. De la un moment dat, viaţa lui era împinsă de o mână invizibilă doar înspre acele alegeri pe care le-ar fi refuzat dacă ar fi putut să aleagă. Totul în jurul său părea la îndemână, dar de fiecare dată când dorea să se îndrepte acolo unde şi-ar fi putut reclama drepturile interzise, se izbea de ziduri invizibile ce îl constrângeau să apuce pe un singur drum: cel care conducea la resemnare şi dezonoare, toate celelalte fiindu-i blocate prin panouri transparente a căror atingere numai o resimţea, fără a putea să le vadă vreodată. 20 ani de la Revoluţia din Decembrie devenisem eu însumi propriul meu personaj, un exclus din viaţa ţării lui pentru vina de a fi vrut să o schimbe! Drumurile mele continuau să fie blocate, deşi păreau mai libere ca niciodată. Oamenii cu care conveneam asupra unor proiecte comune, după ce îşi dădeau asentimentul, dispăreau ca prin farmec câteva zile mai târziu.  
Aş putea oricând întocmi o listă cu numele lor: intelectuali, profesori universitari, artişti, oameni de afaceri, generali, parlamentari – le respect însă până şi dreptul la teamă, la refuzul laş ori disimulat. Eu propusesem un drum drept unor oameni liberi, ignorând că pentru a fi ajuns la rangul şi situaţia lor ei trebuiseră să dovedească asiduu că nu sunt şi că nu vor să fie liberi! În România anului 2009, libertatea se dovedea mai nefolositoare ca niciodată. Ea nu aducea profit. Ea nu era recompensată cu stima societăţii. Un om liber în România de astăzi era la fel de suspectat ca pe vremea burgheziei comuniste. Şi la fel de supravegheat nu doar de zelul Serviciilor, dar, şi mai grav, de opinia ranchiunoasă, tulburată, deranjată, a celor din jurul lui. Închis de data aceasta în penitenciarul liber al unei societăţi născute în sclavie şi obişnuite cu servitutea, continuu suspectat, respins, refuzat, supravegheat, îngrădit, ca un pericol public ce putea deveni oricând, omul acesta nu mai avea ieşire.  
Nu mai aveam ieşire, izolat, persecutat, arestat cum eram, în libertatea îngrădită a ţării mele! De abia că mai puteam supravieţui, de abia îmi mai puteam hrăni copiii în ţara aceasta unde până mai ieri un Hrebenciuc mă reprezentase la Uniunea Europeană! Ţara lui Traian Băsescu devenise închisoarea lui Claudiu Iordache! În sfârşit, “normalitatea” lor pusese sub restricţie “anormalitatea” mea. În sfârşit, mă puseseră cu spatele la zid. Mă puteau ciurui oricând, dar preferau să mă vadă murind cu zile. Ceea ce nu reuşiseră în zilele unui nefericit decembrie, reuşeau acum, cu armele deposedării de drepturi şi ale infamiei! Dacă tot nu mă putuseră răstigni, acum mă puteau dezonora, dovedindu-mi cât inutil şi neputincios eram. Nu mai puteam trăi decât cu ei alături, ca preţ pentru a-mi putea creşte fiii. Dar nici situaţia în care fusesem pus nu-i mai satisfăcea. Doreau mai mult. Ca nişte învingători ce erau. Doreau nu numai să mă înfometeze şi să mă umilească. Doreau să mă vadă “scormonind” prin gunoaie! După cum gândise cu voce tare un oligarh local: “Până nu-i vedem scormonind în gunoaie nu ne lăsăm!”  
Nu se lăsau! De ce să se lase? De când simţeau în ceafă susţinerea cel puţin vinovată a unui Occident mercantil, îşi puteau face de cap în voie! Revoluţia le adusese prosperitate numai lor, cei împotriva cărora fusese îndreptată! Ce conta un rezistent, un rebel mai puţin, într-o lume unde vocaţia virtuţii era definitiv compromisă? Era destul să urmăreşti galeria “modelelor de succes” ale societăţii. Ospătari, nomenclaturişti, gunoieri, miliţieni, activişti, informatori, securişti… Crema, ce mai!… Lista primilor o sută de bogătaşi, a primilor trei sute, a primilor o mie… Ei erau adevăraţii “eroi” ai revoluţiei… Nu cei ce luptaseră la Catedrală, la Universitate, la baricadă, împuşcaţi, răniţi, mutilaţi! Arestaţi şi călcaţi în picioare la Jilava şi Popa Şapcă! Alţii erau “eroii” neamului: Prigoană, Oprişan, Căşuneanu, Cocoş, Popoviciu… Şi uite aşa, după o plimbare forţată prin spitalele în care mă împinseseră, punându-mi viaţa în pericol – ca metodă, o premieră! – mă întorsesem, izgonit cu coada între picioare, în cartea mea nepublicată, un personaj în căutarea autorului ei, rătăcit într-o ţară cu libertatea dezafectată! 
Claudiu Iordache 
Membru al Frontului Democratic Român, primul partid antitotalitar din România,  
înfiinţat în 20 decembrie 1989 în Balconul Operei din Timişoara

Cartofi in strada

Nu trebuie sa disperam totusi... Daca a fost vazut dl. Basescu la alimentara, poate ca vor fi vazuti si Berceanu si Patriciu la toneta cu cartofi. Patriciu are sanse mai mari, pentru ca dupa ce va plati datoriile la stat si va iesi de la pirnaie, va fi probabil "in love" cu cartofii, de orice forma o fi ei.

Pareri despre romania

Născut în 1940, Claude Karnoouh este specialist în ştiinţe umane (filozofie, antropologie socială, sociologie şi lingvistică), deţinând însă şi o licenţă în fizică şi chimie. A predat la universităţi de prestigiu din Franţa, dar şi din SUA şi Italia şi este membru al Centrului Naţional Francez de Cercetare Ştiinţifică. În 1971 ajunge în România, iar în 1973 realizează mai multe anchete etnografice şi folclorice în sate din Maramureş. A predat la Facultatea de Filozofie de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj şi la Universitatea Bucureşti şi a scris câteva lucrări despre România. Într-un dialog cu ziarul Cotidianul, Claude Karnoouh face o radiografie crudă a României ultimilor 20 de ani. 
 
Domnule Karnoouh, am văzut critici la adresa capitalismului globalizant, dar care ar fi păcatele capitalismului românesc? 
Păcatele capitalismului românesc sunt păcatele capitalismului în general, adică un Weltanschauung [concepţie despre lume] care este unul singur: profitul. Dar specificul capitalismului românesc este următorul: în acest capitalism cetăţeanul n-are nici o protecţie legislativă. 
 
Există legile, dar ele n-au nici un început de valabilitate din cauza corupţiei uriaşe. Nu spun eu acest lucru, ci UE. 
 
Ce ne trebuie, în general, ca să digerăm complet istoria? De ce avem impresia că nu am învăţat nimic din trecut sau de la alţii şi dăm, inocent, de fiecare dată, cu capul de pragul de sus, făcând aceleaşi greşeli? 
Spuneţi-mi care este poporul care nu face greşeli! Dar, în cazul României, mi se pare că elitele cred totdeauna că sunt mai şmechere decât orice popor... Şi la urma-urmei, ele sunt orbite de interesul lor imediat. 
 
În 1989, românii trăiau criza comunismului, acum trăiesc criza capitalismului. Dacă în toamna lui 2009 ar fi candidat Ceauşescu, ce s-ar fi ales la urne? 
Nu ştiu... acest tip de prognoză nu ţine de competenţa mea. 
 
Avem nevoie de un ghid de bună/raţională folosire a capitalismului şi nu l-am avut? Ţările occidentale par că s-ar fi uitat la instaurarea democraţiei estice cu un fel de curiozitate extatică, precum la un experiment de proporţii, fără să se implice prea mult. 
De ce s-ar împlica ţările din Vest dacă ţările din Est, „foste comuniste“, s-au purtat frumos, ca nişte bune slugi, fără contestaţii?... Plătind bine câteva elite bine îmblânzite, ca nişte câini de circ... totul era cum voia Vestul. 
 
Deşertul se întinde - îl citaţi undeva pe Nietzsche referitor la modernitate, acum deşertul este cu adevărat un deşert -, ce va lăsa în urma ei această criză? Ce lecţie credeţi că vom învăţa? 
Care criză? Cea economică, cea care în scurt timp a întărit, ca niciodată înainte, puterea băncilor care au supravieţuit crizei financiare, partea industrială, criza rămâne destul de puternică în afara Extremului Orient (China, India, Indonezia, Taiwan, Singapore etc...). Apoi avem şi o criză ecologică. Odată cu falimentul constatat la Copenhaga, este evident că deşertul va creşte... Mi se pare evident datorită logicii interne a capitalismul tehnico-ştiinţific care este nu doar o formă de dezvoltare, ci şi ultima întruchipare a metafizicii. Altfel spus, tehno-ştiinţa este o nouă religie, chiar pentru ecologişti. 
 
România în anii ’90 era mai inocentă, mai naturală ca să zic aşa şi, deci, mai plăcută decât în 2009? Cum v-o amintiţi? Ce v-a frapat la prima întâlnire cu ţara noastră? 
Prima mea întâlnire cu ţara dumneavoastră a fost în 1971... în ciuda naţional-comunismului şi a politicii de dezvoltare intensivă, care era excepţională în Europa, în ciuda comunismului, a Canalului-puşcărie din anii ’50, faptul că în mai multe locuri oamenii trăiau ca în secolul al XIX-lea... La începtul anilor ’90 era evident că mult apărea posibil, dar Vestul a pus punctul pe „i“ (cum se zice în franceză), şi cei care au dat lovitura de stat au pus imediat mâna pe puterea economico-politică, cu binecuvântarea Vestului... Deşi crocodilii au lăsat naivii, „inocenţi“, să se joace un pic, după care, foarte repede, lucrurile serioase au fost luate în mână... se vede bine astăzi. Puterea economică şi politică este în mâna tuturor foştilor membri importanţi ai PCR... şi mai precis a multor mari securişti sau a copiilor de securişti. Nu mă refer la securiştii de jos, ci la cei de sus. 
 
Vă rog să schiţaţi o evaluare şi o descriere a evoluţiei sau (poate) a involuţiei României. 
Îmi e greu, nu sunt profet, dar... Singurul lucru care mi se pare evident este într-adevăr că deşertul creşte între marea sărăcie şi supermarket. 
 
Care ar fi, după părerea dumneavoastră, atuurile României şi de unde ar trebui să vină salvarea ei? 
Nu există nici o salvare, nici un adăpost nicăieri... România va rămâne o ţară subdezvoltată, fără putere externă, bună pentru manopera sa de calitate şi extrem de ieftină.... Asta a vrut Vestul. Bineînţeles, veţi avea câţiva papagali care se pretind intelectuali care cântă în slujba capitalismului şi a liberalismului de baltă la comanda stăpânilor lor... E adevărat că intelighenţia română are de demult un sens al slugărniciei excepţional de bine dezvoltat, în afară de şcoala de la Cluj şi prietenii săi, cu multe nuanţe teoretico-practice în jurul revistei „Idea“... 
 
Până la urmă, rămâne în picioare o chestiune importantă: libertatea. Nu? Cu riscurile şi deliciile ei, rămâne un ideal valabil pentru orice epocă. Cum îl putem apăra mai bine? 
Puterea în România a devenit, datorită stilului Băsescu (şi consilierilor lui), o putere de tip peronist... Experienţa mea din lumea a treia m-a învăţat că libertatea este un cuvânt abstract şi gol dacă n-ai nimic în burtă. Toată istoria modernă, şi nu numai, arată că omul se luptă în primul rând pentru o supravieţuire fizică, şi că această luptă poate să aibă mai multe referinţe: religioase, instituţionale, ideologice. Credeţi că o parte din ţărănimea rusească s-a ridicat împotriva regimului autocratic ţarist fiindcă îl citise pe Lenin sau pe Plehanov? Nu, s-a ridicat fiindcă nu mai puteau de sărăcie şi din cauza pierderii războiului... Adevărul esenţei umane a fost dezvăluit, de demult, de un autor latin - Plautus şi reluat de Machiavelli, mai târziu de Hobbes, cu bună dreptate: „Homo homini lupus“. Asta e esenţa cea mai pură a speciei umane... Dar, cu toate acestea, se pot face din când în când lucruri excepţionale în domeniul artei...

Pragul "23"

Legiferarea pragului inferior "23", pentru intrarea in forul suprem de conducere a tarii, se dovedeste a fi fost o ineptie. Cum poate dovedi un om de aceasta varsta ca are realizari de nororietate in profesie, in cunoasterea temeinica a problemelor societatii , ale tarii sale si ale tarilor de la care avem de invatat? Cum poate fi lasata puterea legiuitoare pe mana unui copil? Ma mir ca nu a fost stabilit pragul minim "18". Puterea legislativa trebue sa faca legile dupa care se conduce intreaga tara. In America, aceste personalitati sunt numite "law makers". Pragul minim "35" ar fi fost destul de generos pentru promovarea marilor valori, "sangele proaspat". Legiferarea "23" s-a facut pentru cei grabiti sa-si institue propriile dinastii si pe cele ale comanditarilor politicii de atunci (epoca de glorie "Iliescu"). Dar, asa cum se intampla in viata, "nu este pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste".  
Continuare -Alte caspecte  
Cititi CV-ul lui Honorius. I-a fost utila instruirea in SUA, pe toate planurile. Are deschiderea unui american, asa cum nu are romanul forjat in atelierul nostru comunist, Radu Stroe si cum nu avem nici noi, ceilalti romani. Acest merit este al societatii americane, nu al lui Honorius. Silviu, tatal lui Honorius face o treaba buna in Bucuresti. Sa maturi o casa, un oras sau o tara nu este ceva de care sa iti fie rusine. Cei ce il numesc "gunoierul" poate ca nu isi matura casa, nici vorba sa poata organiza, supraveghea curatenia unui oras. O simpla gospodina care isi tine casa curata "bec" este mai onorabila decat o intelectuala care isi tine casa imputita. In SUA, gunoierii, cum ii numim noi, superior, pe cei ce ne curata orasul pe care il sufocam cu gunoaie, sunt respectati de toti americanii. Asa ca daca Silviu nu a furat banii primariei, incasand mult mai mult decat alte firme de profil, a facut si face o treaba onorabila.  
Marele merit al lui Silviu este ca si-a scolit copilul in America si ne livreaza noua un produs american, pe banii lui. Cati dintre noi nu viseaza sa isi americanizeze copiii in scolile si in universitatile americane. Silviu a reusit. Hai sa nu fim invidiosi! Asa americanizat cum este, Honorius poate fi un foarte bun parlamentar. Sa ne gandim bine inainte de a-l izgoni cu pietre. Desigur, ar fi fost mai bine ca Honorius sa aibe 35 de ani. Dar nu avem inca asa ceva. Se pare ca trebue sa acceptam un Honorius de 23 de ani, decat un Radu Sarbu, "roman pur-sange-comunist" mai in versta cu peste 30 de ani. Comparati-l pe americanizatul Honorius cu fiecare dintre parlamentarii de dupa '89, cei care n-au vrut sau n-au stiut sa reformeze tara, unii dintre ei avand multe legislaturi la rand si varsta de peste 80 de ani.  
Subliniez, Honorius nu este un roman format !00% aici, in comunism sau in post-comunism, ci un roman americanizat, imbibat cu instructia, cu mentalitatea, cu civismul, cu spiritul de solidaritate al societatii americane. Sa nu fim niste continuatori ai "nu ne vindem tara". Speram sa nu ne fortam norocul, votandu-l pe Honorius. Daca va intra in parlament, i se va spune "americanul". 
PS: Tinerii "de Dorobanti" imi provoaca o greata fara limite. Cu averile lor, cu tot. Ei sunt o pecingine pe fata societatatii romanesti. Si, totusi : "Este Honorius broasca raioasa pe care trebue sa o inghitim acum, ca sa speram (inca o data, pana cand?) ca vom incepe sa scapam de impututii parlamentari care au insfacat tara dupa '89, parte si consecinta a politicii perfide a lui Iliescu?

Honorius

Nu-mi place Honorius, dar nu pot să nu remarc faptul că îşi plăteşte din banii lui campania electorală, nu din banii partidului. L-am ascultat şi pe dl- Preda, care nu mai doreşte oligarhi în partid, ci mărirea masei de membri ai partidului. Mi se pare o utopie, trebuie să porneşti de la realitate, nu de la ceea ce ţi se pare ţie perfect.

JOS CU SECURISTII SI COMUNISTII!

Toti il preferam pe H.Prigoana.Mai bine un suflu tanar,chiar fara experienta destula decat aceste "pacoste comuniste,inraite,ce alearga cu limba scoasa dupa inca o ciosvarta" si a copiilor lor.Uitati-va si la Ponta!Este vr-o deosebire inre el si Hrebe,Patriciu,Antonescu si lista e lunga.Il vedeti si pe Nastase,cum se agita,la urcus...Sa fim seriosi.Noi doar am schimbat stapanul CEAUSESCU ,cu stapanii ILIESCU SI SLEAHTA.Iar occidentali,de departe rad de noi,ca daca ne apropiem,simt un miros neplacut.SUNTEM LADA LOR DE GUNOI.Si pana nu ne vine mintea in creieri,tot asa vom fiAu iesit si altii de sub gheara comunismului,dar au pus osul la treaba,mintea la contributie si ochii pe guvernanti(nu pe sacosele pomana).Si acum,le este bine! :(

JOS CU SECURISTII SI COMUNISTII!

Toti il preferam pe H.Prigoana.Mai bine un suflu tanar,chiar fara experienta destula decat aceste "pacoste comuniste,inraite,ce alearga cu limba scoasa dupa inca o ciosvarta" si a copiilor lor.Uitati-va si la Ponta!Este vr-o deosebire inre el si Hrebe,Patriciu,Antonescu si lista e lunga.Il vedeti si pe Nastase,cum se agita,la urcus...Sa fim seriosi.Noi doar am schimbat stapanul CEAUSESCU ,cu stapanii ILIESCU SI SLEAHTA.Iar occidentali,de departe rad de noi,ca daca ne apropiem,simt un miros neplacut.SUNTEM LADA LOR DE GUNOI.Si pana nu ne vine mintea in creieri,tot asa vom fiAu iesit si altii de sub gheara comunismului,dar au pus osul la treaba,mintea la contributie si ochii pe guvernanti(nu pe sacosele pomana).Si acum,le este bine! :(

intrebare

fratilo ziaristi cine este maimuta asta ??

INTREBARE

NU SUNT BANI, NU SUNT BANI,DAR NU ACEST GUVERN A CONDUS PINA ACUM? CE AU FACUT PINA ACUM?EI AU AVUT IN MINA PIRGHIILE PTR .A STRINGE BANI LA BUGET, DAR AU PUS BANII IN BUZUNARUL LOR.SA LE FIE RUSINE.

raspuns pentru intrebare

H. Prigoana este un baiat scolit nu ca multi parlamentari analfabeti din parlament.Am incredere in el ca viitor parlamentar Succes!!!

Big portfolio, via UPI!

Ce ti-e si cu marii editorialisti din Romania! Asteapta ca subiectele adevarate sa le vina din perfidul Albion, ori de la Roma sau Berlin, cum pe vremuri Hlestakov pretindea ca supa ii vine cu avionul, de la Paris. Ori regula asta o fi valabila numai in poienitza cu pupini oranj, care -iata! - ajung la subiectul Udrea via UPI!

bine asa

mai propun pt. desfintare si ministerul agriculturi.Ptr.ce ne mai trebuie minister peste ciulini?