Noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii este judecătoarea Florica Bejinariu de la Tribunalul Mehedinţi. Pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM a fost aleasă procurorul Graţiana Isac, care în 2005 a fost schimbată din funcţia de
şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru greşeli profesionale.
Raport cu minusuri
Ieri, la CSM, a avut loc şedinţa de bilanţ în care instituţia şi-a prezentat raportul de activitate pe 2009 şi la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu. Acesta a ţinut să precizeze că în raport nu s-a analizat şi protestul magistraţilor. Preşedintele a menţionat că înţelege faptul că magistraţii încă mai ameninţă cu proteste, însă trebuie analizată legalitatea acestora. „Lăsaţi steagul ilegalităţii jos, dacă discutăm de Justiţie, prin cooperare putem rezolva multe din problemele care afectează Justiţia“, a adăugat preşedintele Traian Băsescu. De altfel, şeful statului a ţinut să le reamintească membrilor CSM că justiţia trebuie să iasă de sub monitorizarea Comisiei Europene şi trebuie să se reformeze. Pe de altă parte, procurorul General al României, Laura Kovesi, a precizat că întreaga componenţă a CSM ar trebui schimbată deoarece actuala nu este reprezentativă pentru sistemul judiciar românesc. „Această lipsă de reprezentativitate este determinată de componenţa plenului, procedura de alegere a membrilor, durata mandatului acestora şi de contextul în care au avut loc primele alegeri“, a susţinut Kovesi. De asemenea, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a precizat că de astăzi vor veni experţii Comisiei Europene care vor analiza situaţiei justiţiei din România pentru raportul interimar din februarie. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|