ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Mitrea, revoltat de cele 12 greşeli făcute de „Geoană and Co.“ la prezidenţiale Imprimare E-mail
Scris de Sebastian Rusu   
Apropierea Congresului PSD din această vară, unde se va face decontul înfrângerii de la prezidenţiale, a înteţit ofensiva liderilor nemulţumiţi de tridentul Geoană-Hrebenciuc-Vanghelie care, sub spectrul celor cinci ani de opoziţie, vor schimbarea în partid. Pe de altă parte, Diaconescu, Năstase, Dragnea şi actualul preşedinte al formaţiunii, Mircea Geoană, şi-au arătat disponibilitatea de a intra în lupta electorală internă pentru şefia PSD-ului, utilizând strategia „cetăţii asediate“ în vremuri tulburi de bejenie a crizei economice. În acest context, senatorul social-democrat Miron Mitrea a început ieri o puternică ofensivă împotriva actualei conduceri a formaţiunii sale de pe blogul personal, unde a precizat că alegerile prezidenţiale din 2009 au fost pierdute din cauza „a cel puţin 12 greşeli mari făcute de Geoană&Co.“, printre acestea menţionând modul în care PSD a fost scos de la guvernare, vizita candidatului la Timişoara sau la vila omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Astfel, în opinia sa, membrii PSD din teritoriu, „care s-au bătut cum au ştiut ei mai bine ca să-l scoată pe Mircea Geoană preşedinte“, merită nişte explicaţii, „clare şi la obiect“, ca să înţeleagă de ce s-au pierdut alegerile.

Cauzele  înfrângerii...

„PSD este un partid serios şi mult prea important ca să înghită explicaţii de genul am pierdut din cauza flăcării violete. Acestea sunt justificările hrebenciucilor“, a postat Mitrea pe blogul personal. În acest sens, liderul social-democrat susţine că Geoană şi echipa lui au greşit când, la negocierile cu PD-L pentru formarea guvernului, au refuzat Ministerul de Finanţe. „România ar fi avut de câştigat dacă, într-un an de criză, l-ar fi avut pe Mihai Tănăsescu şef la Finanţe. Iar imaginea PSD, de partid responsabil şi de partid al profesioniştilor, s-ar fi consolidat“, a afirmat Mitrea. Potrivit acestuia, dorinţa expresă a „hrebenciucilor“ de a controla neapărat „doi ş‘un sfert“ (n.r. - DGIPI) a dus la schimbarea, într-un interval foarte scurt, a doi miniştri de interne, în timp ce  scandalul iscat a aruncat asupra „PSD imaginea de partid neserios, mânat de interese obscure şi nu de dorinţa de a guverna în folosul cetăţenilor“. Alături de aceste considerente, Mitrea a mai arătat că modul „nedemocratic şi discreţionar în care Geoană şi echipa lui au împărţit funcţii şi au impus oameni la conducerea unor filiale din ţară“ este o altă „greşeală majoră“. În continuarea analizei, liderul  social-democrat a mai punctat faptul că scoaterea partidului de la guvernare este o altă greşeală majoră a lui „Geoană and Co.“ deoarece a creat în rândul cetăţenilor impresia că PSD-ul se crampona „de un om şi o funcţie“. „Decizia corectă era să plecăm din guvern mai devreme, când acesta îşi asumase răspunderea pe nişte legi capitale pentru o bună parte dintre alegători, cum au fost legea salarizării unice şi legile educaţiei. Atunci s-a amânat ieşirea de la guvernare, pentru că hrebenciucilor le era foarte greu să renunţe la doi ş-un sfert“, a scris Mitrea.

De dragul lui Johannis şi din cauza absenţei soluţiei Geoană

În privinţa alegerilor prezidenţiale, Mitrea a arătat că Geoană şi echipa sa au greşit când şi-au centrat campania preelectorală pe ideea atacării lui Băsescu şi pe minimalizarea „soluţiei Geoană“. „Ideea câştigătoare, cea cu Johannis premier, a venit, până la urmă, de la PNL. Dar faptul că soluţia-minune n-am găsit-o noi, a făcut ca Geoană&Co. să se comporte în permanenţă îndatoritor faţă de liberali. Numai mobilizarea pesediştilor din teritoriu în turul întâi a făcut ca Geoană să ajungă în finală cu Băsescu“, a opinat senatorul social-democrat. De asemenea, acesta a accentuat faptul că „Geoană&Co. au greşit folosindu-l cu obstinaţie pe Marian Vanghelie ca portavoce a partidului“, deşi „primarul de la cinci“ nu se bucură de simpatie nici măcar în rândul majorităţii organizaţiilor PSD. O altă gafă majoră a lui Geoană a fost, în opinia sa, numirea lui Hrebe în postura de şef de campanie. „Nicio idee câştigătoare n-a avut Hrebenciuc, s-a ţinut de veşnicele lui combinaţii (vezi dezbaterea candidaţilor din turul întâi, când a reuşit să-i coalizeze împotriva lui Geoană pe Băsescu, Antonescu şi Oprescu). În plus, nici flacăra violetă n-a ţinut cu el“, a conchis Mitrea.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (4)
RSS comments
1. 13-01-2010 11:35
Geoana-KGB
Geoana este un antiroman.Fiu de general de securitate,acest Mircea Geoana,a ramas dependent de serviciile rusesti.
Scris de Lixandru
2. 13-01-2010 13:58
geoana
Nimeni nu vorbeste despre rolul lui Geoana-senior in revolutie. Oare a fost plecat din tara la vremea aceea ? Ca avea functie importanta pe timpul acela !
Scris de gygy
3. 13-01-2010 16:07
mai sa fie
Ne Mitrea cat la suta a luat Geoana in circumscriptia matale?
Scris de aerpo
4. 15-01-2010 22:28
mesaj catre mitre........
mi e rusine cind te vad.esti un mare instigator 
.un ins caruia nu i-a mai ramas decit palavrageala-spune mi si mie ce lucruri concrete ai facut dta?mitrea sa ti fie clar --n-a pierdut nimic geoana nimic -esti imbecil?am pierdut toti psd-istii -a pierdut tara .au pierdut copiii nostrii sansa de a creste-mitrea-esti incorsetat la minte esti dintr-o data lingaul cuiva-in loc sa faci concret ceva si sa multumesti cerului ca esti acolo faci...epigrame pe blog-ha ha ha
Scris de aponil

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro