Vasile Stângă e precaut înaintea turneului din Finlanda
Selecţionerul echipei naţionale de handbal masculin, Vasile Stângă, susţine că România şi Bosnia au aceleaşi şanse de accedere în play-off-ul de
calificare la Campionatul Mondial din 2011. Handbaliştii români se vor lupta pentru un loc în play-off-ul de calificare la turneul final de anul viitor cu Finlanda, Marea Britanie şi principala contracandidată, Bosnia. Selecţionerul Vasile Stângă le scoate din calcul pe primele două, însă atrage atenţia asupra bosniacilor. „Ne cunoaştem bine ca echipe şi diferenţa va fi făcută de starea noastră de spirit din momentul meciului, iar cine va face cele mai puţine greşeli va câştiga. Şansele sunt egale, 50%-50% pentru România şi Bosnia. Dacă nu ne-am califica ar însemna pierderea unei şanse de a reveni în elita mondială. Nu ar fi totuşi o tragedie pentru că eu am o strategie pe termen lung, care vizează calificarea la Olimpiada de la Londra“, a declarat antrenorul. În altă ordine de idei, la acest turneu din Finlanda (15-17 ianuarie), naţionala României se va putea baza şi pe Alin Şania, care şi-a ispăşit suspendarea de şase etape după ce nu a onorat convocarea la reprezentativă deoarece îşi negocia contractul cu Al-Wasl, campioana EAU, unde evoluează şi acum. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|