Ovidiu Ohanesian, fostul nostru coleg, ne-a contactat ieri cu intenţia de a lămuri o neînţelegere cu privire la poziţia sa în cazul scandalului din jurul declaraţiilor recente ale Elenei Udrea la OTV. Ministrul Dezvoltării şi Turismului a marcat lipsa
de inocenţă a lui Marie Jeanne Ion în cazul „răpirii“ organizate de Omar Hayssam şi Munaf, fiind ulterior atacată violent de Trusturile fidele PSD-ului, partid în sånul căruia s-a format Hayssam, un apropiat al pesedistului Vasile Ion, tatăl ziaristei „răpite“. Marie Jeanne a negat cu hotărâre şi patos povestea, ameninţând cu tribunalul şi, deşi a ieşit să comenteze pe marginea istoriei cu Hayssam, a susţinut că „nu mai vrea să discute despre acest subiect, deoarece a trăit o dramă“. În urmă cu două zile, în „Curentul“ a apărut un articol intitulat „Ohanesian sau practica amneziei degenerative în jurul lui Hayssam“, în care se reproşa fostului nostru coleg de redacţie lipsa de consecvenţă în privinţa unor opinii publice asumate pe tema cazului Hayssam. Scriam în articol că „fostul nostru coleg de redacţie Ohanesian ne-a surprins cu declaraţii cu totul contradictorii, faţă de cele zise chiar de el, pe vremea când era ziarist mai puţin dependent de câmpul magnetic al pesedeului. Ohanesian a ieşit să o susţină pe Marie Jeanne, grăbindu-se a o veşteji pe Udrea, devenind cu totul neinteligibil, cel puţin pentru cei care l-au cunoscut. Faptul că astăzi fostul nostru coleg se aşază în răspăr cu propriile sale afirmaţii este însă mai mult decât regretabil şi pune în discuţie credibilitatea sa în ansamblu pe această temă, mai ales că Ohanesian a fost cel mai vocal şi mai vizibil comentator al poveştii din Irak“. Comentariile cititorilor noştri au fost destul de acide, dar, în ce mă priveşte, am căutat să nuanţez situaţia fostului nostru coleg în cadrul emisiunii postului de televiziune VoxNews, unde am fost invitat să comentez alături de alţi colegi din presă noul scandal Hayssam.
„Doamna Udrea nu a minţit. A spus adevărul sută la sută“
Lucrurile s-au lămurit pe deplin după ce Ohanesian ne-a declarat că nu îşi asumă niciun fel de declaraţie a sa scoasă din context, pentru a fi proiectată împotriva Elenei Udrea, dimpotrivă, el personal a susţinut şi susţine cu toată tăria punctul de vedere exprimat public de ministrul dezvoltării şi turismului cu privire la Marie Jeanne Ion. Elena Udrea a precizat: „Pentru cei care discută şi astăzi pe larg declaraţiile mele legate de Marie Jeanne Ion, îi invit să citească zecile de articole care s-au scris pe această temă şi care ridică aceleaşi semne de întrebare la care am făcut şi eu referire. Unele din aceste semne de întrebare au fost ridicate chiar de colegii jurnalişti, alături de care Marie Jeanne Ion a fost în Irak“. Referirea sa îl indica în clar pe Ovidiu Ohanesian, care ne-a declarat de altfel, încă din vremea în care lucra la „Curentul“, dubiile sale cu privire la rolul lui Marie Jeanne Ion în şarada răpirii, în contextul în care aceasta era foarte apropiată de Munaf. Ovidiu Ohanesian ne-a declarat acum că este absolut convins că Elena Udrea a spus adevărul când a dezvăluit faptul că Marie Jean Ion ştia dinainte despre răpire. Declaraţiile acesteia despre implicarea fostei ziariste Marie Jeanne Ion în controversata răpire a jurnaliştilor în Irak sunt susţinute sută la sută, a subliniat Ovidiu Ohanesian. „Doamna Udrea nu a minţit. A spus adevărul sută la sută. Marie Jeanne ştia despre răpire. Mi-am dat şi eu seama ceva mai târziu. Eu am fost prostul familiei în această poveste...“ Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|