Instituţii şi companii de stat au cumpărat anul trecut maşini, aparate de aer condiţionat, laptop, TV în sumă echivalentă de aproape 140 milioane de euro, de trei ori peste nivelul din 2007 şi sub achiziţiile 2008, sume de pånă la 10.000 euro
fiind plătite şi pentru telefoane mobile, pixuri, agrafe birou. Din totalul sumei aferente achiziţiilor, 121,6 milioane de euro au fost cheltuite pentru cumpărarea de mobilier, aparate de aer condiţionat, imprimante, computere, sisteme de supraveghere video, servere şi alte echipamente de comunicaţii, iar cu 15,3 milioane de euro au fost achiziţionate autoturisme şi alte mijloace de transport, conform calculelor Mediafax. Comparativ, în 2007 suma achiziţiilor de maşini şi calculatoare în sistemul public s-a ridicat la 50 milioane de euro, iar în 2008 au fost efectuate achiziţii de peste 500 milioane de euro. Pe lista instituţiilor publice şi companiilor de stat care au cumpărat anul trecut mijloace de transport se află Romgaz (tractoare, autocare şi vehicule speciale de 9,3 milioane lei şi 1,39 milioane euro, precum şi un autoturism Volkswagen Passat de 44.779 euro), Ministerul Finanţelor (care a efectuat achiziţii şi în numele altor autorităţi, 3,1 milioane euro), RATB (autovehicule speciale, 1,2 milioane euro), Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (9,5 milioane lei), Ministerul Apărării (autobuze şi autocare cu 5,8 milioane lei), Aeroportul Henri Coandă (vehicule speciale de 9,7 milioane lei şi 1,1 milioane euro), Aeroportul Băneasa (592.595 lei). Instituţiile publice şi companiile cu capital de stat au achiziţionat echipamente de comunicaţii, laptopuri, aparate TV, monitoare LCD, servere, instalaţii de aer condiţionat, piese de mobilier, camere foto-video, imprimante laser, telefoane mobile, prosoape şi consumabile de birou în sumă totală echivalentă cu 121,6 milioane euro. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|