Federer are iniţiative caritabile
Cel mai bun tenismen din lume, Roger Federer, i-a mobilizat pe oficialii Australian Open să organizeze un miniturneu demonstrativ, cu scopul de a le ajuta pe victimele cutremurului din Haiti. Astfel, 15.000 de spectatori au plătit câte 10 dolari australieni (aproape 6,5 euro) pentru a îi vedea la treabă pe numărul unu mondial, care a făcut echipă cu Lleyton Hewitt, Serena Williams şi Samantha Stosur, dar şi pe următorul clasat în topul ATP, Rafael Nadal, care i-a avut de partea sa pe Andy Roddick, Novak Djokovici şi Kim Clijsters. Fiind vorba de un turneu demonstrativ, perechile au alternat, toţi jucătorii fiind preocupaţi mai degrabă de spectacol şi de comentariile amuzante, care au putut fi auzite în „Rod Laver Arena“ datorită lavalierelor pe care le purtau sportivii. „Aici suntem departe de Haiti, dar m-am gândit că familia tenisului poate să îşi arate solidaritatea. Astfel, l-am sunat pe directorul turneului, sâmbătă dimineaţă, pentru a vedea dacă putem organiza ceva. El mi-a spus că este dificil, dar va vedea ce poate face. Le mulţumesc organizatorilor şi jucătorilor, pentru că nu era prevăzută o astfel de demonstraţie înaintea unui turneu de Grand Slam“, a declarat elveţianul Roger Federer. În afara banilor încasaţi pe bilete, mai mulţi dintre spectatorii din arena din Melbourne au donat diferite sume, destinate tot haitienilor.
Azi începe Openul!
Astăzi va fi prima zi a turneului Australian Open, care se dispută la Melbourne. Alexandra Dulgheru va juca împotriva belgiencei Yanina Wickmayer, venită din calificări, Monica Niculescu va da piept cu fostul număr unu mondial Jelena Jankovici, iar Edina Gallovits o va întâlni pe rusoaica Nadia Petrova. Raluca Olaru se va lupta pentru un loc în turul al doilea cu numărul 30 WTA, Katerina Bondarenko, iar Sorana Cârstea - cu Olivia Rogowska, din Australia. La masculin, dacă Victor Hănescu va trece de argentinianul Juan Ignacio Chela, îl va întâlni în turul următor pe numărul unu mondial, Roger Federer. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|