ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Deţinuţii de la Jilava şi Rahova au făcut profit de peste 2.000.000 de lei Imprimare E-mail
Scris de Ana Maria Bujor   
Penitenciarele Jilava şi Rahova au obţinut, în 2009, venituri de 2.014.730,81 de lei din folosirea persoanelor private de libertate la activităţi lucrative, în condiţiile în care 25,5% dintre deţinuţii consideraţi apţi de muncă au fost folosiţi efectiv, potrivit unui bilanţ al Regiunii Bucureşti. Din cei aproximativ 2.761 de deţinuţi din cadrul celor două penitenciare, 24%, respectiv 662, au fost selecţionaţi şi repartizaţi pentru activităţi gospodăreşti, activităţi productive cu plată, învăţământ şi calificare profesională. În bilanţ se mai arată că, în cursul anului trecut, au fost aplicate 938 de sancţiuni deţinuţilor din Rahova şi 649 celor din Jilava. Asta pentru că, anul trecut, au fost descoperite, în cadrul celor două penitenciare, 365 de telefoane mobile înainte să ajungă în posesia deţinuţilor şi 1.528 asupra acestora. De asemenea, au fost descoperite 96 de cazuri de introducere a diferitelor substanţe stupefiante, din care 34 înainte ca substanţele să ajungă în posesia deţinuţilor.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Fii primul care comenteaza acest articol
RSS comments

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro