ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Băsescu introduce sufletul în politica externă naţională Imprimare E-mail
Scris de Sebastian Rusu   
În cadrul întâlnirii de ieri cu Corpul diplomatic acreditat la Bucureşti, şeful statului a prezentat elementele-cheie ale pilonilor de bază din cadrul politicii externe care vor susţine cel de-al doilea mandat al său. Astfel, dinamismul, continuitatea, valorificarea oportunităţilor, pragmatismul, predictibilitatea, respectarea angajamentelor, multilateralismul eficient şi solidaritatea sunt vectorii care vor asigura continuitatea în relaţia cu Statele Unite, în politica de vecinătate activă, în raporturile cu UE, precum şi-n cadrul raporturilor bilaterale cu Republica Moldova. Potrivit acestuia, România şi-a construit un profil internaţional de stat care respectă şi promovează dreptul în relaţiile internaţionale.
„În februarie 2009, Curtea Internaţională de Justiţie a pronunţat o soluţie echitabilă în cauza delimitării spaţiilor maritime în Marea Neagră. Această experienţă pozitivă îmi oferă argumentele necesare pentru a încuraja utilizarea cu încredere a sistemului jurisdicţiei internaţionale. În aceeaşi logică se înscrie şi implicarea activă a României în cauza exprimării unei opinii consultative la CIJ în problema Kosovo“, a adăugat şeful statului.
De asemenea, Băsescu a susţinut că relaţia ţării noastre cu Statele Unite ale Americii va fi caracterizată de continuitate, după cum afirma şi-n cadrul întâlnirii cu Joe Biden din toamnă.

Axa Washington-Bucureşti...

„Continuitatea e cuvântul care va caracteriza relaţia cu SUA. Vrem o colaborare strânsă cu America, pentru valorile pe care ea le simbolizează. Dorim să dezvoltăm parteneriatul strategic pe componentele ei esenţiale“, a precizat preşedintele. În acest context, valorificarea parteneriatului strategic cu SUA reprezintă pentru Bucureşti o garanţie solidă de securitate şi cooperare strategică la Marea Neagră. La rândul său, ambasadorul SUA la Bucureşti, Excelenţa Sa Mark Gittenstein, a subliniat faptul că transparenţa şi eradicarea corupţiei vor fi premisele intensificării investiţiilor americane în ţara noastră, evidenţiind totodată lupta pe care o duce Bucureştiul împotriva terorismului global, prin continuitatea prezenţei militare româneşti în Afghanistan.

Basarabia, un proiect special

În privinţa legăturii speciale cu românii de peste Prut, şeful statului a precizat ieri că România va acorda toată asistenţa necesară Chişinăului în procesul de aderare la UE. De asemenea, acesta a mai spus că prima vizită oficială pe care o va efectua în străinătate la începutul celui de-al doilea mandat de şef al statului va fi în Republica Moldova, pe 27 ianuarie.
„Cu toţii cunoaşteţi relaţia specială dintre România şi vecinul său din est. Ne leagă o istorie comună, avem aceeaşi limbă şi aceeaşi cultură. Românii trăiesc pe ambele maluri ale Prutului, iar această realitate face din susţinerea aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova proiectul meu de suflet“, a spus Băsescu.

Desăvârşirea politicii de integrare din cadrul UE...

Acest deziderat este un element-cheie în noul mandat, întrucât şeful statului a precizat că-n 2010 România este interesată de corelarea eforturilor de consolidare a politicii de integrare din cadrul UE prin susţinerea partenerilor comunitari. „Integrarea presupune atât eliminarea discrepanţelor care ne defavorizează, precum obstacolele în circulaţia forţei de muncă sau mecanismul de monitorizare în justiţie, cât şi participarea la politicile cele mai avansate - aderarea la Spaţiul Schengen şi adoptarea euro, la orizontul anilor 2014/2015“, a declarat Băsescu. Astfel, atragerea fondurilor comunitare va fi un element-cheie din acest mandat, precum şi parteneriatele strategice după modelul celor încheiate cu Franţa şi Coreea de Sud.

Parteneriatul Estic şi conflictele îngheţate...

„Interesele României legate de Ucraina sunt multiple, iar apropierea Serbiei de UE şi NATO constituie un interes naţional al ţării noastre“, a afirmat Băsescu. Potrivit acestuia, canalul Bâstroe, securitatea energetică şi drepturile minorităţilor sunt elementele nevralgice în relaţiile cu Kievul.
De asemenea, acesta a menţionat că un obiectiv al noului său mandat va fi să fructifice „relaţia privilegiată“ cu statele din Caucazul de Sud, în  special cu Georgia şi Azerbaidjan. În ce priveşte Asia Centrală, preşedintele a spus că România va acţiona pentru implicarea ţărilor regiunii în proiecte europene strategice precum Nabucco sau PEOP. Pe de altă parte, Băsescu a mai accentuat faptul că România are nevoie de o cooperare economică reciproc avantajoasă cu Rusia. „Influenţa Rusiei în regiune este semnificativă, iar România conştientizează această realitate“, a conchis şeful statului.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (5)
RSS comments
1. 21-01-2010 08:12
Un adevarat conducator!
Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucureşti. // Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte, in dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: "TOTUL PENTRU TARA ,NIMIC PENTRU MINE". Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni. Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă. Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: "NIHIL SINE DEO!" Doresc să fiu îmbrăcat în uniformă de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică, Maria, era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul de amândouă bisericile să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. (...) Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă locaş al meu şi readusă apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de şase cai din grajdurile mele, fără văluri negre. Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului sau suprem, care prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de care Cerul să păzească ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia m-am închinat cu toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă. (...) Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri. Am hotărât dar o sumă de 12 milioane de lei, pentru diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi distribuită precum urmează: 1. La Academia Română, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni. 2. La Fundaţiunea mea Universitară, pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei. 3. La Orfelinatul "Ferdinand" din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei. 4. Pentru întemeierea unui internat de fete de ofiţeri în armata mea, cu un institut de educaţiune, cu un învăţământ practic, la Craiova, două milioane lei. 5. Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti, trei milioane lei. (Urmează alte 12 legate). Înălţând rugăciuni fierbinţi către A-tot-Puternicul, ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Făcut la Bucureşti, la 14/20 februarie 1899. //CAROL// Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament, pe două coale, formând opt pagini, legate cu fir roşu şi am pus sigiliul meu. // CAROL//
Scris de vasile
2. 21-01-2010 08:17
E vorba de suflet sau de cinism ?
Profesia militara si sistemele de pensii ale statelor cu societate avansata  
[...]- sistemul de calcul al pensiilor militare prezinta particularitati distincte conceptual fata de cel al pensiilor civile, în spiritul celor de mai sus, si este reglementat prin lege separata (Germania, Marea Britanie, SUA, Turcia, Coreea de Sud, Israel, Egipt, Japonia) sau printr-un capitol independent, cuprins formal într-o singura lege, împreuna cu cel al pensiilor civile (Franta, Italia, Grecia, Portugalia, Austria); 
 
- baza de calcul a pensiilor militare se stabileste în functie de valoarea soldei din ultima luna de activitate (Germania, Marea Britanie, Turcia, Italia, Grecia, Austria, Japonia, Coreea de Sud, Israel) sau de media soldelor pe ultimele trei sau sase luni (Franta, Egipt), precum si de vechimea integrala în armata (în majoritatea tarilor – 35 sau 36 ani, Japonia – 20 ani, Israel – 25), si de vârsta standard de pensionare. Pentru stabilirea pensiei, bazei de calcul rezultate i se aplica un procent cuprins între 75-80%. În nicio tara nu se admite continuarea serviciului militar activ peste vârsta de pensionare. În majoritatea armatelor, limitele acesteia sunt stabilite pe grade. Sunt si unele armate unde personalului medical militar (medici, asistenti medicali) i se prelungeste vârsta de pensionare cu pâna la patru ani. În conditiile actuale, se vorbeste ca aceasta ar putea fi aplicata si altor specialitati si functii din structurile necombatante, îndeosebi la nivel central; 
 
- în toate tarile, la pensia de baza calculata se adauga sporuri determinate de anii prestati peste vechimea de pensionare (acolo unde au fost acceptate unele cazuri individuale) si de conditiile de desfasurare a serviciului si anume: categorii de forte armate si genuri de arme, specialitati, garnizoane izolate, misiuni în teatre de operatii. Spre exemplu, într-o unitate de aviatie, pentru personalul navigant aero se stabileste un coeficient care se aplica numarului concret de ore de zbor în functie de tipul si categoria aeronavei, de conditiile de zbor – zi si meteo normale, noapte si meteo grele. Acesta nu se aplica personalului de stat major si administrativ nezburator. La fel se calculeaza pentru cei ambarcati pe submarine si anumite nave de suprafata, scafandri, parasutisti s.a. Celor care efectueaza serviciul si locuiesc cu familia în garnizoane considerate izolate (baze aeriene, radiotehnice, de rachete sol-aer, sol-sol si alte obiective de importanta strategica) ori îndeplinesc misiuni operative în cadrul serviciilor speciale li se aplica alti coeficienti, scazându-lise însa perioadele de concedii de odihna, medicale, permisii, învoiri. Orele si perioadele de timp respective, în toate situatiile, sunt consemnate în fisa personala care însoteste dosarul de cariera. În functie de tara, aceste sporuri reprezinta 50 pâna la 150% din timpul total lucrat în conditii speciale. Asadar, sporurile în armata diferentiaza salariile si pensiile numai în cadrul sistemului militar si nu  
pentru a-l particulariza fata de cel civil. 
În final, indiferent de numarul anilor rezultati prin adaugarea acestui spor de vechime la timpul efectiv lucrat, baza de calcul a pensiei ia în consideratie nu mai mult de 40 sau 45 de ani, în functie de tara, pentru a nu depasi valoarea salariului luat în calcul. De exemplu, în armata franceza, daca unui militar profesionist, iesit la pensie la limita maxima de 25 de ani de serviciu activ, prin aplicarea sporului de conditii deosebite s-ar ajunge la o vechime de 55 de ani, baza de calcul se limiteaza însa numai la 40 de ani, iar valoarea pensiei rezultata prin însumarea tuturor sporurilor nu trebuie sa depaseasca valoarea ultimului salariu. Din considerente de compensare a cheltuielilor efectuate pe timpul serviciului activ, pensia militarului francez se majoreaza cu 10% pentru cei care au crescut trei copii, la care se mai adauga înca 5% pentru fiecare copil în plus. În armata portugheza, valoarea reala a pensiei poate fi mai mare decât salariul dinaintea pensionarii, deoarece nu se mai aplica impozite; 
 
- la data iesirii la pensie, militarii profesionisti primesc ca sprijin o suma substantiala fixa de bani (Israel – 100.000 $ SUA) sau echivalenta unui anumit numar de solde lunare, pâna la 36 (Franta, Marea Britanie, Turcia, Egipt); 
 
- În Austria, primesc anticipat si o suma egala cu 70 de pensii lunare, cu conditia sa fie girat de rude apropiate care sa poata prelua rambursarea în caz de deces. Ratiunea tuturor acestor ajutoare este, în principal, de a facilita integrarea în societatea civila, o eventuala reîntoarcere la locurile natale sau cumpararea unei locuinte pentru a o elibera în timp rezonabil pe aceea de serviciu; 
 
- în toate tarile, pensiile militare se actualizeaza imediat cu indexarea salariilor militarilor activi, precum si periodic, în raport cu valoarea inflatiei; 
 
- în general, pensia militara poate cumula cu un salariu în domeniul bugetar (în SUA – integral, în Portugalia – salariul se diminueaza cu o treime, iar în Coreea de Sud, cu o doime). 
 
Tarile foste socialiste europene, integrate în NATO, s-au aliniat principiilor generale în domeniul soldelor si pensiilor militare ale aliatilor, în conditiile în care armatele lor ies cu oferta pe piata muncii, prin care se solicita profesionalism si înalta performanta, pentru a evita, atât cât este posibil, sacrificiul suprem. Au devenit istorie armata întregului popor, armata de parada, de pe santierele sau ogoarele patriei, când simpla invocare a patriotismului tinea loc de înzestrare, echipare, instruire, de compensare a privatiunilor impuse. Iar criza financiara globala si recesiunile economice nu au generat, în nicio tara, discutii cu privire la justetea legislatiei adoptate în domeniul militar.[...] 
General-maior (ret.) Mihaiu MĂRGĂRIT Curtea reţine că prin adoptarea Legii nr.164/2001 s-a reglementat o nouă modalitate de calcul şi de stabilire a pensiilor militare de stat. Evident, acest nou mod de calcul se poate aplica doar pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a legii. Curtea reţine că, potrivit prevederilor art.47 alin.(2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a dreptului la pensie şi la alte forme de asistenţă socială se stabilesc prin lege şi, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislaţia în materie şi de a stabili data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Constituţie. 
 
Totodată, Curtea observă că modificările succesive ale legislaţiei fac ca beneficiarii drepturilor de asigurări sociale să obţină valori diferite, în raport cu legislaţia care a fost în vigoare la data stabilirii drepturilor lor.  
Astfel, data diferită a înscrierii la pensie plasează pensionarii în situaţii deosebite, tratamentul juridic diferenţiat fiind justificat de situaţia diferită a beneficiarilor dreptului la pensie, determinată de data naşterii dreptului, ceea ce nu constituie privilegii sau discriminări.
Scris de mircea
3. 21-01-2010 10:19
Ceata cu talc
Comentariul despre pensii n-are nicio legatura cu acest articol.Discursul presedintelui nostru este maret,este un imbold sa ne trezim.Ma simt mandra ca sunt roman dupa acest discurs.
Scris de I.E.
4. 21-01-2010 12:39
Avocatul R.Moldova
Salut intentia de a ajuta R.Moldova sa se INTEGREZE in UE, dar nu stiu cum se face, ca R.Moldova in loc sa se apropie de acest obiectiv, invers - se indeparteaza. De la "pachetul Balcanic" R.Moldova a fost mutata tocmai langa Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Ucraina si Belorusia - adica la la "Parteneriatul Estic" din CSI, apoi ni s-a spus ca UE ne pune in tandem cu Ucraina (pe caretrebuie s-o asteptam), iar acum la inceput de negociei pentru ASOCIERE in jurul UE (nu de aderare, integrare in UE) ne pomenim alaturi de asa candidati la asociere ca Palestina, Egiptul, Libia, Tunisul, Marocul. Se mai vorbeste de un viitor proect - "cuibul". Suntem dezorientati de atatea proiecte - si toate tot mai indepartate. Rugam Romania sa contribuie la realizarea pana la capat, punct cu punct, macar a Politicii de Vecinatate a UE, care cu cativa ani in urma prevedea clar dreptul la 3 liberati de circulatie - a capitalului, a marfurilor si principalul - a PERSOANELOR.
Scris de ion
5. 21-01-2010 15:59
D-lui MIRCEA
D-le MIRCEA,am si eu cateva intrebari: 
1-Care au fost pericolele de care ne-a aparat armata in ultimii 40 de ani?? 
2-Va mai aduceti aminte ce "ne-a aparat" in 1989 
3- Ce eforturi deosebite face un general care iese azi la pensie.Ce pericole au fost intre1955 si 2010 incat DOMN GENERAL sa merite zeci si zeci de milioane. 
4-Am slujit 27 de ani in armata si stiu ce TARE MUNCESC gradele ,mai ales ,cele superioare. 
5-D-le mircea (cu m mic) nu ai ce raspunde decat doar cu NESIMTIRE.
Scris de rsss

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro