De ziua Unirii Mici, acţionariatul falimentarului ziar „Ziua“ a luat decizia de a anunţa suspendarea definitivă a publicaţiei, inclusiv în format electronic. Câteva zeci de ziarişti au acţionat deja în judecată proprietarii ziarului,
sindicaliştii lui Liviu Luca, băgaţi în toate afacerile media ale mogului de Deltă, Sorin Ovidiu Vîntu. Cunoscuţi drept agitatori pentru „respect“ în faţa Guvernului, tovarăşii aflaţi la conducerea brigăzilor roşii de „oameni ai muncii“ nu s-au sfiit să se debaraseze de ziariştii de la „Ziua“ ca de nişte gunoaie, după ce i-au folosit drept sclavi pe plantaţie sau, după caz, prostituate intelectuale, în campania anti-Băsescu. Mai mult: acum îi ameninţă cu Poliţia.
„Drama unei tastaturi pierdute“
În timp ce ziariştii de la „Ziua“, neplătiţi de patru luni şi apoi lăsaţi pe drumuri ca nişte câini de pripas, sunt în pragul disperării, cu portăreii băncilor pe la uşa caselor şi cu parizer şi iaurt ca hrană de bază, foştii angajaţi sunt ameninţaţi cu ancheta Poliţiei pentru dispariţia unui... mouse şi a unei tastaturi. Situaţia incredibilă a generat o adevărată vânătoare de vrăjitoare la fosta redacţie „Ziua“, mai ales printre cei care nu au ezitat să-şi apere drepturile încălcate. Isteria căutării mouse-ului pierdut a mers până la telefoane târzii în noapte, de intimidare, şi postări de mesaje pe Internet, prin care administratorul Mihai Pîlşu, altfel rămas cu Jeep-ul de serviciu, sugera intervenţia urgentă a Poliţiei, poate chiar la domiciliul „reclamagiilor“. Cu site-ul ziarului blocat, piticul de grădină al lui Stalinică de Deltă, Mihai Pîlşu, a ales să-şi reverse defulările pe un blog, în care îi atacă pe liderii ziariştilor independenţi de la „Ziua“, Cătalin Vărzaru şi Răzvan Savaliuc, şi acţiunea lor în Justiţie, pentru a crea confuzie în privinţa proceselor în derulare, în paralel cu acuzele false de furt la adresa protestatarei din partea tehnoredactorilor, Iuliana Căpraru. Dacă nu ar face parte din viaţa reală a unor oameni aduşi la exasperare, motivul replicilor de mai jos ar putea părea că ţine de domeniul teatrului absurd. Iuliana Căpraru răspunde acuzaţiilor, într-un mesaj adresat inginerului de sistem al lui Pîlşu, Felix Chirciu: „AŞTEPT SCUZE pentru acuzaţia că am furat o tastatură de la «Ziua». Nu uitaţi că «Ziua» ne-a adus într-o situaţie-limită, disperată pentru mulţi (fără loc de muncă şi cu datorii în cuantumul a patru salarii neprimite). Faptul că nu ne smulgem părul din cap prin redacţie şi că avem puterea să mai glumim nu e un semn că ne e bine. Ba din contra! Aşa că peste problemele pe care le am, nu mă mai stresaţi şi cu c...ăcatul ăsta de tastatură şi cu ameninţări de dosar penal. Există şi procese penale pentru calomnie. Atâta circ pentru o tastatură, când am fost ţepuiţi de câteva sute de milioane, mi se pare exagerat. Deci: 1. Felix, nu am luat nicio tastatură! Dar ca să nu ai probleme de gestiune, punem mână de la mână şi cumpărăm o tastatură. 2. Cum pot avea acces la computerul pe care am lucrat pentru a-mi lua documentele personale? Puteaţi să ne anunţaţi că le luaţi! Că până una-alta, nu noi avem antecedente de înşelătorie şi furt.“. Desigur, dacă este nevoie, mă ofer şi eu să donez un mouse pentru a ieşi bine la socoteală gestiunea frauduloşilor lui Vîntu. Un alt jurnalist observă sictirit, adresându-se aceluiaşi angajat al lui Pîlşu, probabil ultimul: „E de mirare că drama unei tastaturi pierdute atârnă mai mult decât dramele personale ale câtorva zeci de oameni. Posibil ca unii care-şi iau banii în continuare sau au diverse avantaje să-şi dea şi viaţa pentru patrimoniul «Ziua», dar pentru alţii, care sunt în pericol să-şi piardă casa, familia şi altele asemenea... Sper că glumeşti când spui că cineva ar lua o tastatură ca să-şi mai diminueze ţeapa luată de la «Ziua». Îţi sugerez s-o cauţi şi pe la gunoi, că poate a aruncat-o cineva în bătaie de joc. Pe lângă 200 de oameni aruncaţi la gunoi, merge şi o tastatură... E indecent ceea ce faci.“.
Pîlşu, „sluga lui Vîntu“, scuipat în public
Mai revoltat, alt coleg remarca acid: „Pîlşule, nu te mai ascunde în spatele lui Felix pe această mizerie de pseudo-blog... mă doare în cur de metodele tale securiste cu bloguri şi alte mizerii din astea şi căcaturi de manipulări pe care crezi că le faci pe aci. Mă doare fix în pix că poţi să vezi ip-ul de unde scriu. Eşti un mizerabil şi nu aş scuipa locul de unde am mâncat... te-aş scuipa pe tine pentru că eşti un mizerabil care a furat cât a putut de la «Ziua», ai dus în faliment un ziar de prestigiu, ai păpat 3,5 milioane de euro de pe sediul din Câmpineanu şi ne-ai ameninţat că eşti tu mare şi tare. Tot ce rămâne este că eşti o slugă a lui Vîntu care a păpat câţiva bănuţi să îţi faci o vilă şi o să îţi târâie curu’ la câte procese vei avea, inclusiv al meu ... marş la lada de gunoi şi nu mai ridica capul din pământ, nesimţitule!“. În privinţa proceselor, un comentator avizat îi sfătuieşte pe foştii ziarişi ai „Ziua“ să acţioneze cu celeritate: „Eu vă recomand să citiţi Legea 85/2006 în care să vedeţi că creditorii în afară de stat şi salariaţi (nu drepturi de autor) sunt egali la masa credală şi orice încercare de plată a unuia în dauna creditorilor înseamnă puşcărie pentru lichidator. Şi nu o să vină nici Roşca, nici Luca şi Pîlşu nici atât cu bani de acasă pentru nimeni. Administratorul judiciar Silişte Dragoş Cristian e omul lui Vîntu care a lichidat şi Delta Asigurări, tot a lui Vîntu. Deci exclus ca el să fie prietenul vostru şi nu al patronatului! Iar faptul că Vîntu & Luca au băgat ei înşişi firma în insolvenţă a fost doar pentru numirea unui administrator judiciar prieten şi pentru a se pune la adăpost de plata datoriilor altele decât salariile restante. Dacă nu sunt bani în contul firmei, trebuie să aşteptaţi să vândă ceva. Eu vă recomand să faceţi «terţ poprit la clienţii lui Ziua SRL» (adică să nu mai plătească clientul lui «Ziua», ci să vă dea vouă direct în conturile voastre) şi faceţi apel la decizia de intrare în insolvenţă ca să câştigaţi timp. Dacă nu aţi făcut deja şi faceţi suspendare la Curtea de Apel.“. Problemele lui Pîlşu însă de abia acum se iţesc, în contextul în care specialiştii consultaţi de ziarişti au descoperit numeroase găuri negre în gestiunea „Ziua“, aspecte asupra cărora vom reveni şi noi.
Servitorii lui Vîntu, Roşca şi Pîlşu, dănţuiesc pe cadavrul „Ziua“
În tot acest timp, groparii ziarului, troika Vîntu-Pîlşu-Roşca, joacă ţonţoroiul pe cadavrul ziarului, hăcuind şi ce a mai rămas din imaginea fostului ziar naţional. Ultimul articol al celei ce a fost odată „Ziua“ este un anunţ ridicol, în care se afirmă că „întrucât ziarul «Ziua», atât în forma tipărită, cât şi în forma electronică, şi-a sistat apariţia, Sorin Roşca Stănescu a luat decizia ca, începând chiar de acum, să-şi continue demersul jurnalistic din ultimii 20 de ani pe site-ul său“, www.nasul.net, dacă nu mă înşel. „După o scurtă vacanţă, el îi invita pe cititorii frecvenţi ai editorialelor sale să-i citească analizele şi demersurile jurnalistice pe propriul site“, se spune cinic în ferparul tâmp al ziarului, continuat de cel care a distrus „Ziua“ pe site-ul său, în care se adânceşte în mizerie, invitându-şi „colegii“ rămaşi pe drumuri să-i trimită marfa, gratuit, pentru a-şi umple blogul. Dar mai avertizează, „deontologic“, Roşca Stănescu: „Nu voi posta însă o singură categorie de demersuri jurnalistice: cele prin care sunt atacaţi acţionari de la «Ziua» ori foşti colegi“... Aşa da atitudine de apărător al „colegilor“ zilieri şi al „libertăţii de expresie“. Demenţa e totală. Ca un adevărat şobolan de presă, fostul director al ziarului, turnătorul Sorin Roşca Stănescu, a abandonat demult corabia şi echipajul „Ziua“, părăsind nava cu unica barcă de salvare - credibilitatea -, transformată în iaht personal pentru afaceri de şantaj la malul lacului Snagov. Este ştiut, otrăvirea ziarului „Ziua“ a fost destul de lentă, dar eficace. Din momentul în care faima de «ziaru’ şi şantaju’» a început să strivească profesionalismul celor câţiva ziarişti care mai asigurau onorabilitatea ziarului până la folosirea publicaţiei ca ventilator de zoaie în campania murdară a Coaliţiei anti-Băsescu a trecut ceva timp. Actul de deces poate fi consemnat însă în momentul în care, trecând peste poziţia verticală a puţinilor jurnalişti care mai reprezentau practic ziarul, servitorul lui Vîntu, Mihai Pîlşu, a hotărât, în desconsiderarea totală a meseriei şi a corpului profesional, să declare că „Ziua“ devine „anti-Băsescu“. Ridicol, astăzi chiar şi cei care i-au aprobat decizia, de la conducerea ziarului, îl dau în judecată. Cunoscut în perioada în care presa conta în România drept o tribună a românismului şi anticomunismului, ziarul „Ziua“ a fost dus la groapă de servitorii lui Vîntu în aceeaşi zi cu „sărbătorirea“ a 130 de ani de la înfiinţarea masoneriei în România. Demascată definitiv la ultimele alegeri drept o veritabilă „Vox Publica“ a imperiului roşu de la Răsărit, Realitatea lui Vîntu se destramă pe măsură ce laţul Justiţiei se strânge în jurul devalizatorului FNI, dat deja în consemn la frontieră. Citeaza acest articol pe saitul tau
Comentarii (17)
1. 26-01-2010 20:52
bravo victoras
iti multumesc pentru faptul ca nu ai uitat de unde ai plecat. nici nu s-a racit bine scaunul de la biroul pe care il incalzeam la ziua pana acum ceva timp si trebuie sa recunosc ca imi este dor de toata lumea.
2. 26-01-2010 21:29
Bai, Roncea
Pilsu nu e piticul meu de gradina. E maseurul meu, de la relaxare... Si o face cu dedicatie si... final fericit!
3. 27-01-2010 05:37
ziua
Nu imi este mila de nici ub ziarist de la Ziua.Atunci cand au prmit ordinul de a executa pe Basescu ,si au prmit bani multi pentru asta,ZIUA si VANTU erau buni? Sa traiasca din banii primiti.Astia nu au fost jurnalisti !!!!!!!!
4. 27-01-2010 05:54
ziua
Felicitari,domnule Roncea!Sper sa ne informati in continuare despre evolutia acestui subiect.
5. 27-01-2010 06:05
Merita asta
La cat rahat ati mancat in campanie , alaturi de Realitatea, meritati sa fiti batuti cu pietre. Ziaristii INFORMEAZA NU MANIPULEAZA PRIN INTOXICARE SI DEZINFORMARE. Si uite asa, cum niste ziaristi s-au transformat in niste curve. Iar locul curvelor e PE STRADA!
6. 27-01-2010 07:36
TIRITURI SI JIGODII
Sorin Rosca Stanescu,un imbecil,ai distrus colegii,ai improscat cu noroi...si la emisiunile TV...mare jurnalist...un PROST! ...asta iesti,constipatule! stai departe de tot ce constituie cuvintul PRESA,ca nu are rost sa mai apari pe nicaieri! Suntem satui de tine!...VIRUS UCIGATOR!
7. 27-01-2010 07:49
SRS
Acestui turnator la Secu-SRStanescu breasla ziaristilor nu-i interzisese numele de ziarist in urma santajului facut alaturi de B.Chireac?Atunci,cum de-si permite sa folosesca cuvintele de "demers jurnalistic"?Si el si Palsu-niste gunoaie!
8. 27-01-2010 08:06
jegosii
MA BUCUR MULT CA ZIARISTII ACESTUI JEG DE ZIAR AU RAMAS PE DRUMURI .Am fost atacat in mod marsav in acest ziar de un puscarias precum SALIUC care scria la comanda lui PATRICIU sau a lui ILIE DRAGOMIR acest ziar a furat documente de la oficiul spalarii banilor cu complicitatea lui DRAGOMIR
9. 27-01-2010 08:19
D-lui primar
al capitalei,ar fi bine sa pozati o pubela la fostul sediu al ziarului Ziua cu mentiunea aici s-a mutat noul sediu al ziarului.Insfarsit au ajuns acolo unde defapt l-e locul.La multi ani!
10. 27-01-2010 08:36
SAVALIUC
Astia de la ZIUA niste nemernici majoritatea PUSCARIASI sau TURNATORI vezi RASVAN SAVALIUC, ROSCA STANESCU, IVANCIUC, DAN cOSTE si multi alti nemernici folositi de SERVICII
11. 27-01-2010 08:46
Excrocul SRS
SRS a pacalit mii de roamani indemnandu-i prin ziarul Ziua sa opteze pentru actiuni la Zarea, apoi n-a mai spus nimic Zarea a fost si este una din cele mai paguboase afaceri pentru actionari Probabil ca SRS a complotat cu cei care au cumparat Zarea pe nimic si nu dau nicun fel de dividende iar valoarea actiunilor este de rahat
12. 27-01-2010 10:23
ROMANIA=UN IMENS GHETTO
TOATA PRESA ESTE ASERVITA CENTRELOR OCULTE DE PUTERE! ROMANIA ESTE UN IMENS GHETOU, NU EXISTA LIBETATATE SI PRESA LIBERA EXISTA DOAR COMENZI SI EXECUTII PRIN PRESA! PRESA ESTE UN BUSSINES FALIMENTAR. GANDITI! ESTE LOGIC CA DE UNDEVA SA ISI TRAGA BANII CU TOTII! DIN TRAFIC DE INFLUENTA SI DIN BENEFICIILE ATACURILOR.
13. 27-01-2010 10:55
FELICITARI,IAR SI IAR...RONCEA!
Presa este vanduta,dar presa o fac jurnalistii.Cei care nu au fost in stare sa aibe coloane vertebrala,sunt majoritatea.Ca si in televiziuni.Am ramas siderat cand l-am vazut ieri,pe TVR la TEMA ZILEI,pe B.CHIRIEAC.OARE TVR-ul,este TELEVIZIUNEA PUBLICA A STATULUI ROMAN sau a lui SASSU SI AI LUI?RUSINNNNEEEEE!!!!!! .Singurul (cap-coada) impartial a fost CURENTUL. Este adevarat,ca au inceput sa apara(dupa alegeri) ziare cu "macazul"schimbat.Dar nu vom uita nici-un nume din cei vanduti celor care au distrus ROMANIA.BLESTEMATI SA FITI!!!!
14. 27-01-2010 12:57
MARELE RAHAT!
Ii spunem din toata inima ADIO,marelui RAHAT.
15. 27-01-2010 15:40
...pe drumuri?
Au ajuns ziaristii de la Ziua pe drumuri? S-au trezit in prag de ziua ca sunt someri si cu datorii pa la banci, ca tot prostul de roman? O, ce bine! Insemna ca exista Dumnezeu! Cat despre mila... de ce le-am acorda-o cand lor nu le-a fost mila sa ne batjocoreasca ani in sir pentru doar un pumn de sloti?
16. 27-01-2010 20:47
ce-a facut palsu cu 117.000 de euro
pai cam asta, in loc sa dea banii pe octombrie celor 100 de ziaristi, i-a cumparat, ca o sluga umila si fara creier ce se afla, doua masini noi-noutze...dupa care s-a plans in fatza redactiei ca moare de foame...fruuuumos
17. 27-01-2010 20:53
amuitat sa spun cui
cum cui, stapanului care-l tine in garda si care a cocotat maimuta in jeep, lui Roooooosca Staaaanescu, saracu