Procurorul general al Romåniei, Codruţa Kovesi, a anunţat, ieri, la Vaslui, că aproximativ 20 de parchete din ţară ar putea fi desfiinţate, în special din cauza ineficienţei şi a costurilor ridicate de întreţinere, urmånd ca acestea
să fie arondate altor unităţi mai mari. Prezentă la expunerea bilanţului pe 2009 al Parchetului de pe långă Tribunalul Vaslui, Codruţa Kovesi a spus că există o propunere în acest sens înaintată către Ministerul Justiţiei, forul competent de a lua o decizie în acest sens, avånd în vedere că parchetele funcţionează doar pe långă judecători. „Există un proiect pe care noi l-am prezentat Ministerului Justiţiei şi s-a ajuns la concluzia că nu ar fi o idee rea desfiinţarea parchetelor mici şi preluarea lor de către o unitate apropiată. Desfiinţarea unităţilor de parchet cred că trebuie să fie o măsură care trebuie luată corelativ şi cu desfiinţarea instanţelor, avånd în vedere că parchetele funcţionează pe långă acestea. De aceea, decizia finală va aparţine ministrului Justiţiei“, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Codruţa Kovesi. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|