Convorbire cu prof. univ. Nicolae Anastasiu, membru corespondent al Academiei Române
- De curând, aţi participat la Conferinţa internaţională de la Malmaison-Paris, cu tema „Strategii privind resursele energetice
ale viitorului“. Cu ce prilej?
- Asociaţia ştiinţifică a geologilor petrolişti din S.U.A (AAPG) organizează anual, pe teritoriul SUA şi pe alte continente, conferinţe şi simpozioane în care se dezbat probleme de mare actualitate din domeniul hidrocarburilor, cursuri de specializare, publică reviste de mare interes şi, nu în ultimul rând, stimulează tinerii cercetători din spaţiile universitare. Eu am fost invitat ca îndrumător-coordonator al cercului ştiinţific studenţesc din Universitatea Bucureşti, care a obţinut, în 2009, un premiu de excelenţă AAPG, şi m-am aflat acolo prin sprijinul colegilor de la PETROM SA.
- Care a fost tematica pusă în discuţie la această ediţie?
- Tematica sesiunii a acoperit un spectru larg de probleme de mare interes: Bazinul Mediteranean, Marginile Atlanticului şi Europa de Nord, Tehnologii şi metode actuale de dezvoltare, Europa Centrală şi de Est, Resursele neconvenţionale şi dezvoltarea durabilă. Dintre subiecte, amintesc: Bazinul Mediteranei - perspective petrolifere şi criza Messiniană; Sisteme petrolifere în Carpaţi (România) şi Depresiunea Panonică - potenţial şi perspective; Viitorul energetic al Europei; Resurse neconvenţionale şi tehnologii noi.
- Este ştiut că majoritatea resurselor naturale sunt epuizabile şi ştirile din ultima vreme sunt îngrijorătoare pentru toţi. Ce spun specialiştii?
- Marea majoritate a resurselor naturale şi a rezervelor calculate sunt, prin exploatare şi utilizare, epuizabile şi neregenerabile. Foarte puţine resurse sunt regenerabile, de exemplu hidroenergia, apele termale, apele hidrogazoase, biocarburanţii, energia eoliană (considerând şi „puterea vântului“ o resursă). Societatea a construit şi şi-a adaptat necesităţile folosind ţiţeiul, astăzi fiind încă o resursă energetică preţuită, dar comunitatea ştiinţifică a început să se gândească la soluţii alternative. Asemenea soluţii pot fi resursele neconvenţionale, a căror identificare şi punere în valoare impun tehnologii noi şi preţuri mai ridicate.
- Ne puteţi da exemple?
- Desigur. Vorbind despre utilizarea metalelor, luăm exemplul telurului, care era considerat un element chimic lipsit de utilitate, un steril, şi era „aruncat“, după procesarea minereului de aur şi argint, în iazurile cu deşeuri miniere. După ce i s-au descoperit noi proprietăţi a devenit un element foarte căutat pentru fabricarea pilelor solare, în microelec-tronică etc. În categoria resurselor cu potenţial energetic, în ultimii 15 ani, la început în S.U.A şi apoi şi în Europa, în ţări ca Germania, Franţa, Marea Britanie, s-au identificat formaţiuni argiloase cu gaze naturale captive (aşa-zisele argile gazeifere - gas shales), cărora nu li s-a acordat niciun interes până de curând. Cercetările cu ajutorul unor tehnologii de vârf, inexistente în trecut (precum forarea orizontală, fracturarea „din mers“ a argilelor), au dus la constatarea că ele pot elibera gazele pe care le conţin în porii de dimensiuni micronice şi pot deveni, astfel, corpuri geologice cu caracter de „rezervor“ de gaze naturale. Nisipurile şi rocile poroase din care s-a exploatat ţiţeiul (în proporţie numai de 30% din rezerva de hidrocarburi calculată iniţial) pot fi supuse unor operaţiuni de recuperare secundară: prin dizolvare de către soluţii apoase sau saline în care s-a injectat CO2. Iată că o nouă tehnologie permite atât reevaluarea unor structuri petrolifere părăsite, cât şi utilizarea dioxidului de carbon stocat în rezervoare naturale subterane. Scos din sistemul care-l produce, putem evita pierderea sa în circuitul atmosferic şi, astfel, putem reduce cunoscutul „efect de seră“.
- Care este situaţia în ţara noastră?
- În ciuda oportunităţilor generate de structura geologică a teritoriului românesc sau, mai bine spus, ale spaţiului carpato-panono-danubian, unde se cunosc resurse energetice convenţionale variate - hidrocarburi, cărbuni, combustibili nucleari - existente în Carpaţii Orientali, Depresiunea Getică, Depresiu-nea Panonică, Platforma Moesică (Câmpia Română) şi platoul continental al Mării Negre, resursele sunt bine cunoscute, dar rezervele sunt mici, chiar dacă structurile geologice care le conţin sunt numeroase. Estimări făcute de spe-cialişti pe baza datelor existente la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale arată că, în ritmul actual de utilizare a lor şi cu tehnologia de astăzi, aceste resurse s-ar epuiza în următorii 15-20 de ani.
- Destul de aproape de noi. De ce ar fi nevoie?
- Avem nevoie de o abordare strategică a modului de folosire, dar şi de cercetări care să ia în considerare potenţialul existent sub nivelele actuale de exploatare. E vorba de explorarea unor noi sectoare în extinderea celor existente şi, nu în ultimul rând, explorarea unor resurse alternative: argilele gazeifere (gas shales), nisipurile impermeabile (tight sands) etc. La cărbuni, rezervele existente, chiar dacă nu sunt de o calitate foarte bună (precum lignitul, de exemplu), asigură un echilibru pe un termen mai lung, de 30 - 35 de ani. După cum vedeţi cifrele nu se deosebesc prea mult de tendinţele din multe ţări europene. Ca peste tot în lume, şi în România, haldele şi iazurile de decantare, în momentul depozitării lor, acum 100, 50 sau 10 ani, includeau în aşa-zisele deşeuri miniere depozite de steril, cu conţinuturi de metal de 1-2% (pentru cupru, de exemplu) sau de 2-3 g/tonă (pentru aur) care nu permiteau o procesare în condiţii de rentabilitate economică. Or, astăzi, prin tehnologii avansate aceste metale s-ar putea extrage şi livra economic dacă ating concentraţii de 0,3-0,5% sau, respectiv, 0,5-1 g/tonă. Aceste depozite, numeroase la noi în ţară şi în volume notabile, pot trece din categoria resurselor antropice, în categoria rezervelor.
- În aceste condiţii, care ar fi direcţiile care ar trebui urmate pentru creşterea potenţialului de resurse energetice şi cum ar evolua relaţiile generate de utilizarea lor cu mediul şi societatea?
- Plecând de la necesitatea dezvoltării durabile şi armonioase a societăţii noastre, în acord cu statutul României de membru cu drepturi şi obligaţii depline a Uniunii Europene, principalele condiţii ale unei strategii viabile, pe termen scurt şi lung, ar trebui să constea:
- într-o reconsiderare periodică a potenţialului de resurse minerale şi energetice, în pas cu progresele ştiinţei deci, cu dezvoltarea bazelor de date existente, cu realizarea unor studii integrate în paralel cu achiziţia noilor tehnologii şi accesul la fondurile de investiţii. Nu trebuie să uităm necesitatea formării specialiştilor;
- într-o percepţie corectă a efectelor utilizării acestor resurse asupra mediului înconjurător şi dinamicii sociale. Nu trebuie să neglijăm rolul pe care aceste activităţi antropice îl poate avea asupra schimbărilor climatice globale şi consecinţele lor. Nu suntem singuri pe Terra.
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
