Luni 15 Martie 2010


Anul XIII Nr. 46 (4454)
 
ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Horoscop
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Advertisement
Advertisement
Fiica lui Cezar Ivănescu: Mircea Dinescu mi-a băgat tatăl în mormânt Imprimare E-mail
Scris de .   
In urma cu exact doi ani, pe 4 februarie 2008, scriitorul Cezar Ivănescu intra în greva foamei la sediul Uniunii Scriitorilor. Era o reluare în premieră a acestei forme extreme de protest, după 1989. Dar şi acuzele erau extreme. Fără absolut nicio dovadă, membrul Colegiului CNSAS Mircea Dinescu răspândise ca „informaţie sigură“, prin intermediul maşinăriei de minciuni şi manipulare a infractorului milionar Sorin Ovidiu Vîntu, „ştirea“ că Cezar Ivănescu ar fi fost informator al Securităţii. Realitatea era exact contrară. Conform unei Note Strict Secrete a Securităţii, aflată la CNSAS şi în Arhiva SRI, Fond „D“, dosar nr. 10 966, vol. 27, f. 200-201, măsurile stabilite de DSS în privinţa lui Cezar Ivănescu erau chiar singulare printre scriitori, altfel răsplătiţi cu favoruri de Securitate. Dacă Nicolae Manolescu, actualul preşedinte al USR, era abonat la navetă pe ruta Bucureşti - Paris, iar Ana Blandiana făcea chiar turul lumii, în privinţa lui Cezar Ivănescu, Securitatea stabilise, printre altele, următoarele: „Informarea organelor de partid sau C.C.E.S. despre intenţiile de a publica unele opere literare ce nu corespund ideologiei noastre socialiste. Împiedicarea participării acestuia la acţiuni unde este prezentă conducerea superioară de partid şi de stat, ori la alte activităţi organizate, unde, prin comportarea sa, le-ar putea compromite. Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa, cu sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de Miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la U.S.L.A. (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă - n. red.) şi Direcţia a V-a (Securitate şi Gardă - n. red.)“.

Intelectualii PCR

Ei bine, în ciuda acestor dovezi implacabile şi a lipsei vreunui act care să ateste contrariul, nici până azi agenţia şi postul TV care au produs dezinformarea, ca şi ziarele care au preluat-o fără cea mai mică verificare, nu au reparat public această greşeală, în ciuda cererilor repetate ale fiicei poetului, Clara Aruştei, care consideră că prin această operaţiune „Mircea Dinescu mi-a băgat tatăl în mormânt“.
Într-o emisiune „Naşul“ din acele zile, Cezar Ivănescu amintea că „pe 1 februarie, la emisiunea de pe Realitatea TV a lui Stelian Tănase, fostul activist PCR, sursa scurgerii s-a autodivulgat singură: Mircea Dinescu, fost soldat fruntaş la arma Securitate. Şi pentru această măgărie îl voi da în judecată“. După exact doi ani, iată că şi Agenţia Naţională de Integritate a descoperit o altă incompatibilitate a „poetului-portofel“, legată de afacerile sale de latifundiar pe terenurile statului, obţinute prin trafic de influenţă de la Academia Română. Cezar Ivănescu observase cum toate aceste personaje controversate, gen Manolescu, Blandiana sau Dinescu, făceau parte din „Grupul de la Comana“ al potentatului CC al PCR şi membru al CPEx Gheorghe „Gogu“ Rădulescu, arestat după 1989, dar eliberat rapid şi dispărut apoi în condiţii neelucidate. La scurt timp după ce a făcut greva foamei, Cezar Ivănescu, slăbit şi afectat puternic de răspândirea cu repeziciune a minciunii ordinare a lui Mircea Dinescu, fără posibilitatea de a o contracara la acelaşi nivel, s-a scurs, neîmpăcat, printr-o moarte la fel de controversată ca şi a Patriarhului Teoctist. Redăm mai jos o scrisoare tulburătoare a fiicei poetului, transmisă ziarului nostru, iar pe www.curentul.ro veţi putea găsi transcrierea emisiunii „Naşul“ de la postul B1 TV în care Cezar Ivănescu îl acuză pe agentul filorus Mircea Dinescu de moartea lui Marin Preda, la vremea respectivă aflat în colimatorul sovieticilor pentru „Cel mai iubit dintre pământeni“ şi „Delirul“, apărut de altfel în variantă cenzurată la presiunile KGB şi ale Ambasadei URSS.            
Victor Roncea

Apel pentru memoria lui Cezar Ivănescu

Celor care nu cunosc sau care au uitat coordonatele acestei drame le amintesc că Cezar Ivănescu a murit în condiţii tulburătoare şi suspecte, pe 24 aprilie 2008.
Decesul s-a produs din cauze necunoscute încă, la două zile după o intervenţie medicală banală, programată şi garantat modernă şi neinvazivă. Poetul a fost conştient până la urcarea sa în elicopterul SMURD, pe 24 aprilie, ora 15, şi a vorbit şi s-a interesat de actele necesare pentru procesul împotriva lui Mircea Dinescu.
Toate circumstanţele şi documentele legate de intervenţia chirurgicală care a provocat decesul sunt în continuare ascunse cu obstinaţie de toate instituţiile abilitate să răspundă cu transparenţă solicitărilor legitime ale familiei de a afla adevărul (IML „Mina Minovici“ Bucureşti, Colegiul Medicilor, Spitalul Judeţean Bacău).
Pe 29 ianuarie 2008, ora 16, ca urmare a unui atac declanşat de o „sursă“ - rapid-şi-gălăgios-autodivulgată, printr-o instituţie media (agenţia lui Sorin Ovidiu Vîntu NewsIn, parte a Grupului Realitatea-Caţavencu), Cezar Ivănescu a fost livrat linşajului public. „Sursa“, conform propriilor afirmaţii făcute în direct şi pe postul Realitatea TV, s-a dovedit a fi nimeni altul decât Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, fost secretar U.T.C. al U.S.R., fost membru al P.C.R., condamnat penal cu suspendarea condiţionată a efectuării pedepsei (pentru infracţiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din Codul penal, cf. sentinţei penale nr. 1439, dată în şedinţa publică de la 4 septembrie 1981, Judecătoria Sectorului 3, Municipiul Bucureşti, dosar nr. 10121/1980), şi în lumina dezvăluirilor făcute relativ recent chiar pe un post de televiziune, un personaj care reprezintă interese străine ostile României.
Începând cu acea dată (29 ianuarie 2008), Cezar Ivănescu a fost supus unui atac mediatic care a avut la bază o acţiune premeditată şi concertată şi care a vizat, în mod evident, eliminarea scriitorului Cezar Ivănescu din viaţa publică. La acesta a participat - oferind implicit o susţinere oficială prin nerespectarea Statutului Uniunii Scriitorilor şi prin lipsă de reacţie - şi conducerea U.S.R., formată la acea dată, ca şi astăzi, din Nicolae Manolescu, preşedinte, şi Varujan Vosganian, vicepreşedinte.
Ca răspuns la atacul ilegal şi profund imoral al lui Mircea Dinescu, membru al U.S.R., şi la atitudinea incorectă şi nestatutară a întregii conduceri a Uniunii Scriitorilor, Cezar Ivănescu a recurs la toate formele legale de reacţie şi protest social nonviolent. A scris, în calitate de membru al U.S.R., câteva scrisori deschise; una din ele preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, ambasador UNESCO al României la Paris (1 februarie 2008, 4 februarie 2008, scrisoare preluată şi de agenţia Amos News). O altă scrisoare redactată de Cezar Ivănescu, în calitate de cetăţean al României, dar şi de Comandor al Ordinului „Steaua României“, i-a fost adresată, în aceleaşi condiţii de legalitate, preşedintelui României, Traian Băsescu, totodată şef al acestui Ordin (scrisoarea Nr. 2994 din 4.02.2008). În scrisorile sale, Cezar Ivănescu a denunţat nedreptatea flagrantă şi ilegalităţile comise de Mircea Dinescu, care a uzat în acest scop imoral de autoritatea funcţiei sale publice într-o instituţie a Statului Român.
Pe 4 februarie 2008, poetul a declarat greva foamei în Sala cu Oglinzi a U.S.R., ca o ultimă şi decisivă formă de protest social nonviolent. La nivel instituţional, urmările tuturor acestor forme legale de protest faţă de o ilegalitate comisă de un înalt funcţionar al statului român au fost practic nule. Pe 29 aprilie, Cezar Ivănescu a fost înmormântat.
Astăzi, la doi ani de la declanşarea acelui atac mediatic, de o virulenţă fără precedent în presa română postdecembristă, mai cu seamă că persoana vizată, poetul Cezar Ivănescu, nu ocupa funcţii în vreo structură a puterii de stat, vă cer sprijinul pentru a susţine oficial demersul de stabilire a adevărului în cazul Cezar Ivănescu.
Adresez pe această cale un apel tuturor redacţiilor şi tuturor ziariştilor din presa tipărită şi din cea on-line, care au publicat până la moartea lui Cezar Ivănescu şi chiar după aceea, în ferpar, informaţia că Cezar Ivănescu ar fi primit o aşa-numită decizie de colaborare sau de poliţie politică din partea CNSAS, considerând că au obligaţia, din punct de vedere deontologic şi uman, să clarifice o situaţie pe care au generat-o conştient şi benevol în momentul în care au preluat o informaţie care nu avea la origine absolut nicio probă.
Am dorit să transmit acest apel în mod public - vedeţi şi www.cezar-ivanescu.blogspot.com - pentru că, în pofida evidentei nevinovăţii a scriitorului Cezar Ivănescu şi a întregii sale vieţi trăite în onestitate şi sărăcie, dar şi a zguduitoarei declaraţii făcute de Cazimir Ionescu, în februarie 2008, pe un post public de televiziune: „Nu există nicio decizie. Cine a vrut să-i facă rău lui Cezar Ivănescu l-a făcut!“. Nici până azi, nimeni dintre cei implicaţi, direct sau indirect, nu a manifestat buna-credinţă de a dori îndreptarea acestei situaţii.
În continuare, şi post-mortem, poetul este supus unei cenzuri de neexplicat pentru o personalitate de o asemenea anvergură şi pentru un mare scriitor român elogiat de Mircea Eliade, Marin Preda, Petru Creţia, Constantin Noica, Basarab Nicolescu şi încă de multe alte personalităţi ale vieţii culturale din România şi din afara ţării.
Mulţumesc ziarului „Curentul“ pentru că sparge acest boicot media aruncat asupra personalităţilor reale ale României şi prezintă această frântură de adevăr scrisă cu lacrimi de sânge.
Clara Aruştei


Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (49)
RSS comments
1. 04-02-2010 19:54
Dinescu autorul mai multor facaturi.
Tot Dinescu este calaul d-nei.Musca.Imediat ce a dimisionat din guvernul Tariceanu din cauza ca a demonstrat ca e nehotarat si intentionat sa paraseasca PNL-ul pe aceleasi considerente,a aparut bomba lui Dinescu.Fara o documentatie obiectiva,d-ul.Dinescu a si lansat stirea,d-na.Mona Musca a facut politie politica.Cu o asemenea eticheta nu mai aveai alta posibilitate decat sa te retragi din viata publica.Punct tintit punct lovit!
Scris de Isul
2. 04-02-2010 20:22
Randul copiilor la balacareala!
Acum, si fiica, dar si fiul lui Dinescu ar trebui sa se razbune, si sa spuna: tata ne-a facut de cacat!! Dar oare, aschia sare departe de gard?
Scris de Habib
3. 04-02-2010 20:30
Nemernicul Dinescu
Acest analfabet Mircea Dinescu,prin prestatiile sale de agent a beneficiat si dupa revolutie de posibilitati de imbogatire.Intai a furat tipografia Uniunii Scriitorilor,apoi tot ce ii cadea in mana.A abandonat fratele si tatal.Dinescu este un nemernic ordinar
Scris de Emil
4. 04-02-2010 21:33
Dinescu este si asasinul lui Preda
Acest impostor Dinescu, uns cu toate alifiile si agenturile,este implicat in nenumarate netrebnicii. El este ultimul om care a petrecut alaturi de Marin Preda timp de doua ore ducandu-l de la redactia editurii Cartii Romanesti intr-o locatie necunoscuta. A doua zi Preda era gasit mort in camera sa de la Mogosoaia dupa ce in timpul serii fusese jos, in salon. 
 
Ce a i-a dat si unde l-a dus acest asasin numit Dinescu Mircea probabil nu vom sti niciodata. Stim insa rezultatul dramatic al mortii scriitorului. 
 
Culmea este ca acest cioclu al literaturii romane, alaturi de celalt elogiator al asasinilor Dej si Ceausescu, numitul Manolescu Nicolae, sunt vinovati si de moartea poetului Cezar Ivanescu. 
 
Asa sa ii ajute Dumnezeu!
Scris de aurel
5. 04-02-2010 21:37
Dinescu este si asasinul lui Preda
Ce naiba mai cauta maimutoiul de Dinescu sa primeasca salar de la bugetul de stat ! Pai nu suntem niste romani prosti ?
Scris de gygy
6. 04-02-2010 21:49
si inca ceva
daca nu stiati tot el i-a sustras dosarul de turnator al lui CRIN ANTONESCU PRESEDINTE PNL,PENTRU O SUMA URIASA 15 MII EURO.CRED CA ASA E DACA AM MEMORAT BINE.NU MAI STIUB EXACT IN CE ZIAR AM CITI ASTA.CHIAR AM COMENTAT STIREA.IATA CINE ESTE ACEST PORECLIT POET.PACAT DE CEI CARE I-A LINSAT PRIN NESIMTIREA SI TUPEUL ACESTUI SECURIST.DA EL ESTE SECURIST ,NU ALTII.
Scris de gogu
7. 04-02-2010 22:03
lui Nicolae Manolescu
A treia scrisoare a Poetului Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, către domnul Nicolae Manolescu, preşedinte al USR 
 
Domnule Preşedinte 
 
Subsemnatul Cezar Ivănescu, domiciliat în Bucureşti [...], membru al Consiliului USR, director al Editurii Junimea, Iaşi, Bd Carol I, nr. 3-5, tel./fax 0232/410 427, Comandor al Ordinului „Steaua României“, vă reproduc în întregime primele două scrisori pe care vi le-am adresat în 1.02.2008 şi 4.02.2008, precum şi Comunicatul Comitetului Director al USR. 
 
______________ 
 
Domnule Preşedinte 
 
Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită publicaţiilor româneşti notificarea care urmează. 
Conform hotărârii Consiliului USR, toţi membrii din conducerea USR am făcut un demers oficial la CNSAS pentru a fi invitaţi să ne vedem dosarele din Arhivele Securităţii şi pentru a primi o decizie oficială de colaborare sau noncolaborare cu fosta Securitate ca poliţie politică. 
 
CNSAS, în calitatea sa de organ abilitat al statului, nici nu m-a invitat să-mi văd dosarul şi să fiu audiat, nici nu mi-a comunicat în mod oficial printr-o decizie, aşa cum prevede legea, punctul său de vedere în ceea ce priveşte dosarul meu personal, lucru pe care îl cunoaşteţi pentru că toate comunicările se fac pe adresa USR, şi până în clipa de faţă nu am primit nimic din partea CNSAS. 
 
Cu toate acestea, începând de marţi, 29.01.2008, ora 16:00 agenţia de ştiri NewsIn citând „surse din cadrul Colegiului CNSAS“ a difuzat ştirea, pe care eu o consider „zvon calomnios“, conform căreia „Cezar Ivănescu a făcut poliţie politică“. 
 
Trăind într-un strat democratic, de drept, consider că toate organele statului trebuie să funcţioneze conform dispoziţiilor legale în baza cărora au fost instituite, inclusiv CNSAS care era obligat sa transmită oficial decizia sa pentru a o putea contesta în termenul prevăzut de lege. Întrucât, repet, nu am primit oficial o decizie, anunţ că dacă nu voi primi pe adresa USR până joi, 7.02.2008, decizia respectivă voi acţiona în justiţie Colegiul CNSAS, agenţia de ştiri NewsIn, precum şi toate publicaţiile şi persoanele care au colportat ştirea pe care eu o calific drept „zvon calomnios“. 
 
Cu cele mai nobile sentimente. 
 
1.02.2008 Cezar Ivănescu Bucureşti 
 
D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu 
 
____________________ 
 
Domnule Preşedinte 
 
Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează. 
 
Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea. 
 
După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea. 
De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 1200, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 15, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele: 
 
1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere). 
 
2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea. 
 
3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe. 
 
4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS. 
 
5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR. 
 
Vă anunţ pe această cale că voi comunica această notificare şi Preşedintelui României, ca şef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin. 
Cu cele mai nobile sentimente. 
 
4.02.2008 
Cezar Ivănescu Bucureşti 
D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu 
 
____________________ 
 
Solicitarea adresată CNSAS 
 
Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România revine cu solicitarea adresată CNSAS de a comunica oficial eventualele colaborări cu Securitatea ale membrilor Consiliului USR. 
 
Urgentarea comunicării este cu atât mai necesară din cauza apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS. Comitetul Director al USR consideră inacceptabilă şi nelegală difuzarea de către unii membri ai CNSAS a unor date despre ori din dosarele personale ale scriitorilor. Dl. Cezar Ivănescu a comunicat Comitetului Director că nu doreşte să implice Uniunea Scriitorilor şi nici pe Preşedintele ei în scandalul provocat de difuzarea în presă a unor informaţii referitoare la dosarul său. [în fapt,în presă nu au apărut nici un fel de informaţii referitoare la dosarul de la Securitate al lui Cezar Ivănescu, ci doar comentarii murdare lansate de M. Dinescu şi neprobate prin nimic – n.n.] 
 
Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România 
 
________________ 
 
Prima observaţie care se impune, Comunicatul nu este datat, dovadă de amatorism din partea domnului Horia Gârbea, Preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Director de imagine şi comunicare al USR. 
 
Să trecem însă la chestiunile de fond. 
 
Din 29.01.2008 şi până în 5.02.2008, am fost livrat linşajului mediatic de către Uniunea Scriitorilor din România din lipsă de profesionalism, rea-credinţă sau pur şi simplu complicitate cu agenţiile de ştiri (NewsIn în primul rând), presa scrisă şi mediile care au difuzat în draci ştirea că „Cezar Ivănescu a făcut poliţie politică“; am identificat din prima „sursele din cadrul Colegiului CNSAS“ în persoana soldatului fruntaş al Securităţii, tovarişci Dinescu Mircea, membru în Colegiul CNSAS, sursa mi-a confirmat supoziţia, autodivulgându-se sub toate formele posibile (presă, televiziune etc.) şi plasându-se inconştient sub incidenţa Legii de funcţionare a CNSAS, pe care o puteţi consulta. Asupra soldatului fruntaş al Securităţii nu insist, va insista instanţa judecătorească. 
 
Ceea ce mă interesează aici este să va fac evidentă situaţia grotescă în care am fost puşi de lipsa de profesionalism al Directorului de imagine şi comunicare al USR: după primele anunţuri murdare ale presei, din 30.01.2008, Directorul de imagine şi comunicare al USR (ca şi toţi semnatarii ştirii calomnioase, toate mediile etc.) trebuia să acceseze site-ul CNSAS şi să vadă că în 2008 nu este nici un comunicat de presă oficial (nu s-au ţinut audieri, nu s-au dat verdicte etc.), singurul text truvabil fiind Ordonanţa de urgenţă din 6 februarie 2008; concluzia logică: de la agenţia de ştiri NewsIn, locul 1 în topul asasinilor, şi până la ultima publicaţie amarâtă sau post de televiziune (Otv de exemplu) şi până la şi mai amărâta noastră USR, toate se fac complice la acţiunea de linşaj mediatic exercitat asupră-mi timp de o săptămână: a trebuit să declar greva foamei la vârsta de 66 de ani, luni, 4.02.2008, ora 12.00, în Sala cu oglinzi din sediul USR, pentru ca marţi, 5.02.2008, Comitetul Director al USR să dea Comunicatul mai sus citat, eu putând între timp sa dau ortul popii: Comunicatul trebuia dat pe 31.01.2008 (conform Statutului USR, cap. 1, art. 1 şi 2) şi fără vreo intervenţie din parte-mi; a trebuit să declar greva foamei la 66 de ani pentru că trăiesc într-o ţară de criminali: o vor plăti, sper... 
 
Pentru săptămâna de teroare suportată cu viaţa mea, vă anunţ pe această cale că voi acţiona în justiţie, atât pe domnia-ta ca Preşedinte, cât şi USR ca instituţie. 
 
Am revenit cu această a treia scrisoare pentru a vă reaminti că nu mi-aţi răspuns la punctele 1 şi 5 din cea de a doua scrisoare: oare vi s-a obnubilat întru atât spiritul critic, încât să-i acordaţi votul decisiv pentru obţinerea Premiului naţional „Mihai Eminescu“, în 15 ian. 2008, acestei nulităţi literare, tovarăşci Dinescu Mircea, soldat fruntaş al Securităţii? veţi demara ancheta cerută de mine la punctul 5? 
 
Aştept în continuare să-mi văd propriul dosar (dosare) din Arhivele Securităţii şi-i anunţ pe această cale pe membrii Colegiului CNSAS că de pe 29.01.2008 şi până azi, 6.03.2008 nu au fost în stare să articuleze un răspuns public, cât de cât onorabil. 
 
Sesizez Parlamentul României să ia măsurile ce se impun: excluderea din cadrul Colegiului a numitului Dinescu Mircea şi sancţionarea întregului Colegiu pentru sfidarea legilor acestei ţări. 
 
În încheiere vă reamintesc cererea mea exprimată în Şedinţa de Consiliu din dec. 2007 (cf. cap. 1, art. 7 din Statutul USR) de a fi trecute pe site-ul USR statele de plată din USR şi toate celelalte informaţii necesare, conform principiului transparenţei, pentru ca toţi scriitorii români să se poată informa corect (nu din zvonuri) asupra modului în care este administrat banul obştei? Dacă e nevoie să declar greva foamei şi pentru art. 7, cap. 1 din Statut, spuneţi-mi, şi o fac cu plăcere. 
 
Nedorind să mă las intoxicat de colportorii de ştiri „cu surse din cadrul“, v-am scris această scrisoare pentru a apăra imaginea tânărului asistent universitar şi critic literar Nicolae Manolescu al anilor ’60, cel care m-a debutat, fără să mă cunoască, în literatura română... 
 
Cum calificaţi, ca Preşedinte al USR, comportamentul lui Valeriu Stancu, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, care a refuzat să publice un comunicat oficial chiar şi la o lună după apariţia Comunicatului Comitetului Director al USR, eu fiind totuşi membru al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi? Mă gândesc să-l acţionez în justiţie, măcar de dragul simetriei, ţinând cont de faptul că eu l-am debutat în literatura română... 
 
Aştept răspuns. 
Cu cele mai nobile sentimente 
 
6.03.2008 Cezar Ivănescu 
 
Domniei-Sale Domnului Nicolae Manolescu, Preşedinte al USR 
 
Nota: Textul scrisorii a fost reprodus parţial în Mişcarea literară, nr. 1 (29), 2009, pp. 47-48, revistă care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România.  
 
 
Extras din Statutul USR 
 
Cap. 1. Dispozitii generale 
 
Art. 1. Uniunea Scriitorilor din România, denumita în continuare Uniunea, este asociatie profesionalã de creatori, apoliticã, fãrã scop lucrativ sau patrimonial (nonprofit), de utilitate publicã, constituitã în scopul sprijinirii si apãrãrii literaturii si a intereselor profesionale, economice, sociale si morale ale scriitorilor. 
 
Art. 2. Uniunea este succesoarea Societãtii Scriitorilor Români (înfiintatã în anul 1909) si reprezintã interesele scriitorilor din România în raporturile lor cu autoritatile, cu celelalte organizatii de creatori, cu persoanele juridice si fizice din tara si din strainatate. 
Prin Decretul nr. 267/1947, Uniunea a fost declaratã persoanã juridicã românã de utilitate publicã, iar de la data de 15 ianuarie 1990, îsi desfãsoarã activitatea conform prevederilor Decretului-lege nr. 27/1990. 
 
Art. 5. Uniunea aderã la principiile din Carta fundamentalã a Drepturilor Omului si îsi interzice promovarea sau adeziunea la activitãti contrare demnitãtii umane, libertãtii, democratiei si statului de drept. 
Art. 7. Libertatea de creatie si opinie, primatul valorii, solidaritatea profesionalã, initiativa, eficienta si transparenta sunt, de asemenea, principii de bazã ale existentei si activitãtii Uniunii.“ 
 
Art. 36. Presedintele Uniunii are urmatoarele atributii: 
pct. 13 asigura si raspunde de luarea masurilor necesare pentru buna gospodarire a patrimoniului, pentru îndeplinirea corespunzatoare a prevederilor Statutului (...)"
Scris de cezar ivanescu
8. 04-02-2010 22:06
USR, CRIMA, CORUPTIE, ILEGALITATI
Constatări  
 
Această casetă va face un rezumat al constatărilor mele. Ea se poate oricând transforma într-un interviu. 
 
După apariţia în Jurnalul Naţional (marţi 12 februarie) [link: http://www.jurnalul.ro/stire-politic/cazul-ivanescu-o-nebuloasa-pentru-cnsas-116735.html , articol semnat de Carmen Vintilă, Gabriela Antoniu, Ana Scarlat, Jurnalul Naţional, marţi 12 februarie 2008, p. 8 – n.m., C.A.] a anchetei semnate de cele trei doamne jurnaliste cu nebuloasa de la CNSAS putem face următoarele constatări de bun simţ: 
 
Singura persoana pe care eu am desemnat-o de la primul meu comentariu făcut în presă ca fiind vinovată de această intoxicare, de această ilegală scurgere sau scursură din cadrul CNSAS-ului, neprobată de nimic, este domnul Mircea Dinescu, cei care se mai îndoiesc şi mai au neclarităţi acuma s-au lămurit, niciun alt membru al Colegiului CNSAS nu îl confirmă pe domnul Mircea Dinescu, nu vreau să fac alte evaluări asupra stării mentale a celorlalţi membri de la CNSAS deşi orice om le poate face. Senzaţia dominantă este că se aflau cu toţii într-o cârciumă într-o stare avansată de ebrietate, de pierdere a memoriei, a limbajului, a controlului şi a tot ce vreţi. 
 
O altă constatare este următoarea, deci prima ilegalitate pe care a comis-o domnul Mircea Dinescu este că din cadrul Colegiului CNSAS ca membru încă, accentuez, al acestui Colegiu a răspândit o calomnie cu bunăştiinţă, mizând pe faptul şi pe anticipatul linşaj mediatic şi pe lipsa mea şi a altora de reacţie la această încercare de linşaj mediatic. Ceea ce pot eu să spun şi să jur cu mâna pe Biblie este că nu există nimic, dar absolut nimic în tot dosarul, toate dosarele mele nu în tot dosarul de Securitate care să mă incrimineze, şi că în disperare de cauză acest sinistru personaj a dorit să inverseze rolurile, linşaj mediatic mai întâi, apoi sub presiunea linşajului mediatic presiuni asupra celorlalţi membri ai Colegiului şi cum-necum să reuşească să smulgă o decizie de poliţie politică în ceea ce mă priveşte. 
 
Pentru această crimă, accentuez crimă, intenţie de crimă, de linşaj mediatic, jur pe ceea ce am mai sfânt că nu voi înceta lupta cu acest personaj sinistru până când nu îi voi dovedi toată vinovăţia, nu doar în ceea ce mă priveşte, ci vinovăţia lui în raport cu nenumăraţi oameni nevinovaţi, nenumăraţi oameni vinovaţi pe care i-a inocentat cu bunăştiinţă, şantajul, traficul şi manipularea de documente la care s-a dedat de când este în CNSAS şi celelalte implicări ale lui în ceea ce eu aş numi trădare de ţară, trădarea României, o voi dovedi în instanţă cu documente, o voi dovedi tot în instanţă cu documente că a fost şi a rămas omul Securităţii, o voi dovedi în instanţă tot cu documente că a făcut de la Revoluţie încoace exact ceea ce au făcut comuniştii după ’44 când au luat puterea în România, adică a spoliat, a furat, a abuzat, s-a îmbogăţit pe căi necinstite, a făptuit nenumărate nemernicii pentru care trebuie să plătească punctual, le voi dovedi şi pe acestea în instanţă. 
 
Ce mai putem constata? 
 
Putem constata, în calitatea lui de membru încă al Uniunii Scriitorilor din România a sfidat şi comunicatul preşedintelui Uniunii Scriitorilor, domnul Nicolae Manolescu, comunicat dat pe 5 februarie, în care subliniez, accentuează prin două atribute atitudinea ilegală, deci spune că prin comunicarea acestei veşti, acestei scurgeri ilegale se ajunge la o situaţie intolerabilă şi nelegală, situaţie creată de acest personaj. Vom vedea dacă domnul Manolescu va merge până la capăt, şi cu Comitetul Director, pentru excluderea lui din Uniune, nu mai este o treabă simplă, o simplă jignire, o înjurătură sau nu ştiu ce care să fie mediată de o Comisie de Onoare a Uniunii, este vorba de o acuzaţie gravă care distruge reputaţia şi destinul unui mare scriitor român cum sunt eu şi care în ultimă instanţă tindea la asasinatul lui prin presă. 
 
Alte constatări despre care putem face vorbire, lucruri care să ţină numai de evidenţă. Este vorba în primul rând de un lucru pe care eu îl constat cu stupoare şi cu durere, implicarea vinovată a domnului preşedinte al Uniunii Scriitorilor Nicolae Manolescu în acelaşi timp ambasadorul României la UNESCO. Îl consider direct complice şi chiar iniţiatorul acestei acţiuni criminale îndreptate împotriva mea, şi o să aduc pe rând argumentele logice deocamdată şi apoi probele prin care să dovedesc aceste acuzaţii. 
 
Domnul Nicolae Manolescu a avut şi are o problemă cu conducerea Uniunii Scriitorilor din România, este în ilegalitate, el stă pe o poziţie ilegală, un ambasador al României la UNESCO sau oriunde ar fi el nu poate în acelaşi timp fi şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, din această poziţie ilegală, profitabilă pentru domnia-sa, dacă veţi dori veţi afla de la domnul Varujan Vosganian sau alţii salariul pe care îl încasează domnul Manolescu de la Uniune, din această situaţie ilegală, pe care şi-o simte primejduită tocmai pentru că este ilegală, domnul Nicolae Manolescu s-a simţit obligat să înlăture ceea ce în mintea lui era singurul lui adversar primejdios în stare să-i denunţe vinovăţia şi complicităţile, adică subsemnatul. 
 
Jur încă o dată cu mâna pe inimă că nu am întreprins nimic organizat decât doar mi-am exprimat această stupoare că se permite în România anilor 2008 ca un ambasador al României la UNESCO să fie în acelaşi timp preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi mai are încă multe alte funcţii, vă rog să le urmăriţi şi cercetaţi dvs., funcţii retribuite mă refer. Din această spaimă de a nu-şi pierde privilegiile domnul Manolescu a iniţiat toată această cabală, el se află în spatele întregii cabale, o afirm răspicat, de astă toamnă a sunat pe telefon pe domnul Lucian Vasiliu la Iaşi să-l întrebe dacă eu organizez o strângere de semnături pentru debarcarea sa de la Uniune. Nu am făcut aşa ceva, dar domnia-sa s-a înspăimântat, spaimă care i-a crescut odată cu cele două întâmplări agravante din Consiliul Uniunii Scriitorilor, la un Consiliu înspre penultimul cred din 2007 când pe ordinea de zi a fost şi problema cu deconspirarea informatorilor securităţii şi securiştilor ş.a.m.d. domnia-sa a ţinut din nou un discurs lung sforăitor şi ciudat cel puţin după opinia mea în care îi deplângea doar pe informatorii Securităţii dovediţi din cadrul Uniunii, cap de listă fiind Ştefan Augustin Doinaş fostul maestru şi model al domnului Dinescu pe care domnul Dinescu l-a divulgat ca informator al Securităţii. Am rămas stupefiat şi a trebuit să intervin când domnul Manolescu a mers cu deplângerea acestor informatori până la a spune că domnul Şt. Aug. Doinaş a fost poate cel mai hărţuit scriitor de către Securitatea română şi indignarea m-a făcut să-i spun că nu cred acest lucru că cel mai hărţuit scriitor de Securitatea română am fost eu şi cel mai pedepsit sau cel mai oropsit, întrucât Ştefan Augustin Doinaş a călătorit în toată lumea, era directorul Fondului Literar şi aproba bani cui ştia el, probabil pe criteriile cunoscute, la Fondul Literar cu prietenul lui bun Mircea Dinescu de altfel, şi că dacă e să facem topuri de astea păi eu sunt pe primul loc în acel top pentru că sunt singurul scriitor român care am fost dat în urmărirea USLA şi Direcţia a V-a [a Securităţii – n.m., C.A.], sigur că l-a iritat pe domnul Manolescu această dacă vreţi poziţie a mea şi această preeminenţă a mea şi s-a gândit lasă că te aranjăm noi pe tine marele oropsit te transformăm noi în colaborator al Securităţii. 
 
Doi, ultima şedinţă pe anul 2007 când domnul vicepreşedinte, în acelaşi timp dublu ministru al guvernului actual, Varujan Vosganian a venit şi a prezentat o dare de seamă financiară, situaţia financiară a Uniunii, şi în care a tras un semnal de alarmă, că, dacă domnul Manolescu continuă destrăbălarea financiară la Uniune, Uniunea va intra în scurt tip în faliment, comunicare la care întregul Consiliu a amuţit, nimeni n-a spus două vorbe, a trebuit să mă ridic tot eu, singurul din tot Consiliul, şi să vorbesc în apărarea domnului Vosganian pe care Nicolae Manolescu îl lua la mişto tot timpul şi domnul Vosganian a trebuit să se apere în mai multe rânduri să nu fie batjocorit, şi am spus că nu este firesc ca un ministru de Finanţe al României să poată ţine în frâu finanţele României, dar să dea faliment la Uniunea Scriitorilor, lucru pe care de altfel l-a spus şi domnul Vosganian, ar fi culmea ruşinii, am mai spus că nu e firesc ca să fie folosit ca aducător de bani şi de proiecte care să aducă bani Uniunii, dar în acelaşi timp să nu aibă voie să dispună cum să fie cheltuiţi aceşti bani cum se întâmplă lucrurile la ora actuală. 
 
Sigur că această poziţie a mea l-a pus pe gânduri pe domnul Manolescu, gândindu-se probabil şi la o eventuală alianţă a mea cu domnul Varujan Vosganian care i-ar primejdui poziţia. 
 
Aceste două lucruri plus cunoscuta dacă vreţi forţă a mea de a influenţa opinia celor din jurul meu, nu altfel decât prin simplă discuţie pentru că nu fac presă, nu scriu în presă, dar discut cu oamenii şi discut cu o logică de fier şi o convingere care îi pune pe mulţi pe gânduri, pe deasupra dezamăgirea generală care există în rândul scriitorilor faţă de persoana şi de modul în care domnul Manolescu conduce Uniunea Scriitorilor din România, toate acestea l-au pus în mişcare, el la rândul lui l-a pus în mişcare pe acest personaj sinistru Mircea Dinescu, şi amândoi [sunt – n.m., C.A.] mână în mână, pentru mine e evidentă complicitatea lor, trebuie să spunem că avut grijă să îl inocenteze pe domnul Manolescu dându-i verdict de noncolaborare, dar noi ne întrebăm în continuare, dacă, sub rezerva că ne informăm şi aflăm exact, dacă a fost şi domnia-sa profesor la studenţii străini ca doamna Mona Musca de bună seamă că a fost obligat şi domnia-sa să semneze acel angajament de colaborare cu Securitatea. 
 
Pe deasupra este evidentă dacă vreţi atitudinea lui apropo de cei care erau deja deconspiraţi ca ofiţeri de Securitate sau de securişti notorii şi atitudinea lui tolerantă cu care i-a primit în partidul pe care l-a condus, PAC [Partidul Alianţei Civice – n.n.], este celebru domnul ăsta care apare mereu pe televizoare, Ioan Ghişe, dar nu numai. De asemenea, există un celebru citat al domnului Nicolae Manolescu de prin 2003 în care vede în Securitate salvatoarea României din punct de vedere economic şi din toate celelalte puncte de vedere după Revoluţie, este un elogiu pe faţă al Securităţii şi de fapt o recunoaştere a neputinţei de a mai schimba ceva. 
 
Constatarea sa este că Securitatea a salvat din toate punctele de vedere de la Revoluţie încoace România şi că este atât de puternică pe poziţii, în primul rând economice, sociale, politice, media şamd încât nimic nu se mai poate schimba, este o recunoaştere, dacă vreţi o îngenunchere în faţa acestei evidenţe. 
 
Toate acestea coroborate cu aşa cum am spus duplicităţi, cu ascunderea de documente, cine a văzut până acuma dosarul sau dosarele lui Mircea Dinescu? 
 
Este evident că Mircea Dinescu ca securist a fost pe de o parte informator al Securităţii, cum proceda Securitatea din momentul în care a început să fie şi agent al unei organizaţii străine a început să aibă şi dosar de urmărire informativă, evident, toate aceste documente care îl privesc unde sunt, cine le deţine? Ca să vedem câte agenţii deservea, cum era plătit ş.a.m.d. Un capăt de adevăr a fost scos în presă imediat atunci după Revoluţie, când mai mulţi membri CADA după un articol al meu publicat în revista Baricada, o scrisoare deschisă către Ion Iliescu, în care îi motivam de ce nu vin să mă aşez lângă ceilalţi membri ai Frontului Salvării Naţionale, şi justificam prin faptul că cel puţin câţiva de acolo erau agenţi dubli sau tripli, Dan Deşliu, Mircea Dinescu, cei de la CADA, bănuind că ştiu mai multe sau crezând că ştiu mai multe, mi-au trimis şi mie nişte copii după nişte comunicări care apoi am aflat că au apărut şi în presă, eu nu le-am dat în presă dintr-un instinct de a nu dezvălui lucruri neplăcute despre unele persoane printre care şi Andrei Pleşu care îmi era o persoană simpatică şi, mă rog, dintr-un anume punct de vedere îl consideram un prieten al meu, deşi era un lucru adevărat, dar mi s-a părut că totuşi sună a turnătorie, am zis s-o facă alţii. 
 
Acele documente care arătau cum se plimbau ei pe ambasade şi semnau tot felul de hârtii, Dinescu cu socrii, cu Pleşu, cu alţii [...], arată că erau manipulaţi şi folosiţi de puteri străine de România ca să nu spun altfel şi că au rămas în continuare cu aceste contacte. 
 
Este evident aici, şi ca să rămân la nivelul constatărilor, un lucru, bănuiesc că aşa cum mi s-a întâmplat şi până acum mi se va întâmpla şi de acum înainte şi se vor oferi şi vor sări şi alţi oameni în ajutorul meu, oameni pe care probabil nu-i cunosc, dar care ştiind mai multe decât mine, din umbră, şi ştiind mai bine decât oricine în ţara asta totul despre mine cum şi spuneau în glumă securiştii pe vremuri, că noi mai uităm unele lucruri dar ei ştiu totul şi păstrează totul, deci sper în continuare pe ajutorul, pe documentele, pe informaţiile care îmi pot veni de la oameni care au lucrat în structurile Securităţii, care nu au avut vini, nu au avut culpe politice faţă de români, faţă de cetăţenii acestei ţări, care au lucrat doar în structurile dacă vreţi de contrainformaţii, de apărare, economice etc. ale acestei ţări. 
 
Eu nu vreau să simplific lucrurile, pentru că mulţi prin simplificare de fapt crează confuzii. Securitatea este o instituţie care are o istorie a ei şi ar trebui făcută o istorie a acestei instituţii şi când vorbim de Securitate, securişti ş.a.m.d. să ne referim exact la segmentele acestei istorii, la compartimentele acestei instituţii şi să delimităm exact acea parte din Securitatea Română care a făcut poliţie politică, fireşte la ordin politic, care a constrâns sub diferite forme cetăţenii acestei ţări să devină la rândul lor informatori şi să facă poliţie politică, dar care oricum, oricum sunt pe un grad mai jos de vinovăţie faţă de cei care i-au constrâns, că nu se consideră vinovăţie decât vinovăţia liberă, nu vinovăţia obţinută prin constrângere, teroare şi alte metode, acolo putem pune totul pe seama slăbiciunii omului, pe seama neputinţei sale de a se apăra în faţa sistemului şi a unei cedări dacă vreţi vinovate, dar nu o vinovăţie integrală, este o vinovăţie dacă vreţi obţinută aşa cum la Piteşti cei din banda lui Ţurcanu ca să îi implice şi să îi maculeze şi pe ceilalţi deţinuţi puneau unii deţinuţi să îi bată pe ceilalţi ca în felul ăsta să fie şi ei vinovaţi că au schingiuit şi terorizat colegi de ai lor de temniţă, o formă clară, la fel putem considera şi aceste vinovăţii. Când ştie toată lumea că erai zvârlit afară din sistem dacă nu semnai acea hârtie de angajament ca universitar, mă refer la cazul Monei Muscă, toţi ştim acest lucru, şi toţi o practică şi la ora actuală din Franţa până în America, fiţi siguri, toate serviciile secrete din lume îşi folosesc cetăţenii pentru a-şi apăra ţara, pentru siguranţa ţării lor, este clar, se practică în toată lume, noi venim acuma să o facem mai catolici decât papa. Şi sistemul comunist ca toate sistemele din lume îşi găsise aceste metode de a implica, dacă vreţi, lumea la modul acesta sistemic în delaţiune şi în autoapărare. Ce vreau să spun cu acest lucru? Vreau să spun că nu sunt atât de inconştient încât să arunc blamul asupra unei întregi instituţii şi mai ales asupra instituţiei Securităţii Statului Român pe toată durata ei. Delimitez, iar cei care mă înţeleg ştiu ce vreau să spun cu acest lucru. Nu sunt dintre inconştienţii care să urlu bezmetic că nu mi-a luat Dumnezeu minţile ca acestui Constantin Ticu Dumitrescu care şi-a primit dosarul de Securitate din mâinile lui Virgil Măgureanu. Vă daţi seama ce o fi făcut cu el şi ce o mai fi rămas în el. Este un personaj sinistru, de asemeni, impus tot de Securitate în fruntea deţinuţilor politic, un puşcăriaş ireproşabil, probabil era şi omul lor în puşcărie, vreun cappo, care îşi informa asupritorii, a ieşit strălucit din puşcărie, maistru fiind a devenit şef de şantier şi erou al muncii socialiste până în 1989 când a avut loc revoluţie. 
 
Ce mai putem constata? 
 
O constatare gravă, gravă de tot, că presa română este sub orice fel de critică, este o presă lamentabilă care ar trebui interzisă pur şi simplu dacă i-au trebuit acestei prese române două săptămâni de la infestarea ei cu o ştire falsă, prin agenţia NewsIn, ea va fi capul şi ţinta mea principală de atac în acest proces pentru că a răspândit prima ştirea, deci i-au trebuit două săptămâni presei române, pentru ca prin Jurnalul Naţional şi cele trei doamne cu ancheta respectivă să facă ceea ce trebuia făcut imediat de a doua zi. 
 
Deci dacă miercuri a apărut această ştire calomnioasă, joi toată presa română trebuia să facă această anchetă, să pună mâna pe telefoane, să sune toţi membrii Colegiului CNSAS să infirme sau să confirme ştirea calomnioasă, nu să aştepte două săptămâni, două săptămâni, aceasta este acuzaţia pe care o voi aduce în proces tuturor agenţiilor şi tuturor publicaţiilor româneşti în care eu puteam să mor. 
 
Foarte clar! Puteam fi asasinat mediatic şi să nu mai iasă niciodată adevărul la lumină, prin moartea mea fizică.  
 
 
„este a treia tentativă de crimă!“ 
 
Deci acuz clar toate aceste agenţii, pe domnul Mircea Dinescu, toţi cei – îi voi nominaliza în dosar – care au dat curs acestei calomnii prin presă şi au depăşit orice fel de măsură la adresa mea, de tentativă de crimă. Au dorit să mă omoare, este a treia tentativă de crimă, deschisă, prima tentativă în anul 1990, când aceeaşi bandă condusă de Nicolae Manolescu şi Mircea Dinescu ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor a încercat primul linşaj mediatic când eram în polemică cu Uniunea Scriitorilor, a doua tentativă de crimă şi de omor mineriada din 14 iunie, când am fost bătut cu bestialitate de 30 de mineri în mijlocul Bucureştiului, a treia tentativă de crimă, pe faţă, s-a petrecut acum sub ochii României, ţară membră a Uniunii Europene. 
 
Denunţ această situaţie şi indiferent de rezultatul pe care îl voi obţine în instanţele româneşti voi duce acest proces al meu cu Statul Român şi la CEDO, în Europa, spre a se vedea unde se află ţara noastră şi ce se întâmplă în această ţară europeană, aşa-zis europeană, pentru că nu este europeană, este încă o ţară barbară care continuă să-şi terorizeze cetăţenii şi aceiaşi 19 milioane de nemembri de partid care erau în 1989 la Revoluţie au plecat din această ţară la muncă sau sunt în această ţară într-o situaţie nefericită de muritori de foame, aceiaşi 4 milioane de membri P.C.R., nu toţi, fireşte, că nu toţi au acces la situaţii privilegiate, dar aceiaşi 4 milioane, din rândul lor s-au recrutat, noua aristocraţie financiară-economică-socială a României, noua burghezie privilegiată, păturile superpuse care sug, asupresc şi batjocoresc acest popor. 
 
 
Concluziile la aceste constatări 
 
Îmi devine evident un fapt, pe care mă şi mir că nu l-am remarcat până acum. 
 
Există o continuitate perfectă între încercarea de asasinat din 1990 când, printr-un act abuziv şi ilegal, Mircea Dinescu mi-a desfăcut contractul de muncă de la revista Luceafărul, eu nu am reacţionat în justiţie cum a reacţionat colegul meu Iulian Neacşu şi a câştigat de altfel procesul, făcându-mi-se lehamite şi de Uniune şi de oamenii de acolo, am declarat o grevă a foamei, apoi după ce soţia mea Maria Ivănescu i-a dus memoriul respectiv domnului Andrei Pleşu, ministru al Culturii, care a râs de memoriu şi de greva foamei, spunând ce bine i-ar prinde şi lui o grevă a foamei pe cât era de gras, am renunţat la greva foamei [după 5 zile – n.n.] şi mi-am spus că trăiesc într-o ţară liberă şi o să-mi câştig altfel drepturile şi libertatea şi celelalte. 
 
Deci să fie foarte clar pentru toţi colegii mei din lumea literară, pentru că chiar prieteni buni şi apropiaţi ai mei nu au înţeles atitudinea mea de atunci, eu am început să atac Uniunea Scriitorilor, pe Mircea Dinescu şi toată gaşca din lumea literară în revista Baricada ca reacţie la un act ilegal şi abuziv al domnului Mircea Dinescu. 
 
Toată haita, Manolescu–Dinescu, după ce Manolescu şi-a încheiat cu o victorie răfuiala cu Octavian Paler pentru obţinerea României literare, toată haita s-a dezlănţuit împotriva mea, în cap cu Manolescu, Mircea Mihăieş şi ceilalţi regăsibili şi astăzi. 
 
În suita lui măreaţă de acte abjecte Manolescu a produs şi acel interviu faimos din România literară, cu Ion Iliescu, imediat după mineriadele din iunie, acel interviu de glorificare a lui Ion Iliescu, scris cu majuscule, Om, text pe care l-am invocat în timpul conferinţei [scriitorilor – n.n.] din 2005. 
 
Acum îmi este foarte clar, acum nu s-a făcut altceva decât s-a reluat vechea alianţă între Mircea Dinescu şi Nicolae Manolescu, ei erau demult pe aceleaşi poziţii, acum au refăcut alianţa. Prejudiciul şi procesul pe care trebuie să îl intentez Uniunii durează pe toată această perioadă de la 1990 până la 2008, perioadă în care eu am fost un timp în afara Uniunii apoi am revenit în 1993, la cererea expresă a domnului Laurenţiu Ulici. 
 
În 1993 de altfel, ca o dovadă a recunoaşterii vinovăţiei Uniunii Scriitorilor faţă de mine, Juriul Uniunii Scriitorilor mi-a acordat pentru prima oară, să se reţină, Premiul de Poezie al Uniunii Scriitorilor, am luat un singur premiu în toată cariera mea de scriitor, de la Uniune vorbesc, sunt nulităţi şi care au luat şi câte zece premii ale Uniunii Scriitorilor şi nu ştie nimeni de ei, eu am luat un singur premiu, ca şi maestrul meu Marin Preda, de la Uniunea Scriitorilor, şi asta în 1993, după acordarea acestui premiu Laurenţiu Ulici, eu nu am participat la decernarea premiului, a mers soţia mea şi i s-a înmânat premiul, şi Laurenţiu Ulici i-a cerut soţiei mele în mod expres să revin în Uniune cu textul a fost, este şi va fi membru al Uniunii Scriitorilor. 
 
În toată perioada cât a fost Laurenţiu Ulici preşedinte al Uniunii Scriitorilor am trăit în relaţii pot spune armonioase cu Uniunea, tot Laurenţiu Ulici, fie-i ţărâna uşoară, a fost cel care la Botoşani, în 2000, mi-a făcut elogiul de pe scena teatrului Mihai Eminescu când am primit premiul Mihai Eminescu, el şi prietenul meu, marele actor Ion Caramitru. 
 
După moartea lui Laurenţiu Ulici am avut de asemenea o perioadă de colaborare armonioasă cu Uniunea, sub preşedinţia domnului Eugen Uricaru, care a încheiat mandatul domnului Ulici şi apoi a avut mandatul lui propriu în 2001, până în 2005. Am făcut parte din Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor, şi în măsura în care am putut am influenţat în bine mersul Uniunii prin prietenul şi colegul nostru Eugen Uricaru. 
 
Am candidat la preşedinţia din 2005, încă o dată revin ca să se precizeze, nu la intenţiile mele proprii, nu din vanitate, nu din dorinţe de mărire, ci împins de un număr de colegi ieşeni care doreau să fiu vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor pentru că numai la atât eram dispus să mă angajez. 
 
De aceea, în timpul alegerilor de la Asociaţia Scriitorilor din Iaşi din primăvara lui 2005, când domnul Eugen Uricaru însoţit de domnul Mihai Chicuş a venit la Iaşi şi am luat o masă colegială chiar la sediul Asociaţiei, i-am anunţat oficial decizia mea de a candida la preşedinţia Uniunii Scriitorilor, nu numaidecât ca să ajung preşedinte, ci ca să am, pentru că ştiam că Eugen Uricaru este foarte dorit şi agreat de scriitori cu un nou mandat, ci ca să am un număr de voturi deci suficient de mare ca să îl pot obliga să mă propună şi consiliul să mă aleagă vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi în felul acesta să pot influenţa în bine mersul Uniunii. 
 
Trebuie să spun că eram dezamăgit de prestaţia fostului meu prieten, şi mare prieten, şi om de ţinută şi mare prozator Nicolae Breban, care pe perioada celor patru ani cât a fost vicepreşedinte al Uniunii mai mult a absentat sau nu a făcut nimic, în orice caz nu şi-a onorat în niciun fel calitatea de vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Eram complet dezamăgit. 
 
L-am anunţat pe Eugen Uricaru de această intenţie a mea şi, de asemenea, am dorit să port o discuţie amiabilă cu Nicolae Breban, să-l fac să înţeleagă că putem funcţiona la conducerea Uniunii într-o troică în care el să fie preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor, eu şi Eugen Uricaru împărţindu-ne funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Uniunii. 
 
Din nefericire, această situaţie s-a deteriorat prin producerea acelui scandal, pe care îl consider şi acum un scandal provocat cu bună intenţie, de echipa sumbră şi din umbră Dinescu, Doina Cornea etc., deoarece, aşa cum am mai amintit-o, la o discuţie, se pregăteau alegerile, sosind în biroul domnului Eugen Uricaru de la Uniunea Scriitorilor, dumnealui mai era înconjurat de câteva persoane şi amabil, afabil şi râzând mi-a spus netam-nesam un lucru pe care cred că l-am mai amintit, şi anume că „ei, Cezare, atunci în 1990 când scriai în Baricada şi eu ca şi alţii te credeam nebun, dar acum, după o analiză profundă şi minuţioasă a perioadei în care a fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor Mircea Dinescu îmi dau seama că dacă Dinescu nu risipea“ – eu cred că a zis o expresie mai tare, dar mă rezum la asta, nu risipea sau fura sau împrăştia banii scriitorilor –, „ci i-ar fi investit cu cap, şi i-ar fi folosit cu cap, că erau mulţi bani, astăzi noi am fi putut da lefe scriitorilor, şi încă mari“. 
 
Imediat după această concluzie dacă vreţi, la care a ajuns Uricaru, la foarte scurt timp a căzut ghilotina CNSAS-ului asupra capului său.
Scris de Cezar Ivanescu
9. 04-02-2010 22:14
Cine este Dinescu?
Inteleg ca acest Dinescu este tolerat de autoritati, altfel ar fi fost demult anchetat, nu? 
Oare, noi poporul român, ne merităm soarta? De ce oare hibernăm? E nevoie de o altă revolutie, una adevarata? Intreb si eu, ca simplu cetatean! Voi care cititi aici, n-aveti nimic de spus?
Scris de un cetatean cu onoare
10. 04-02-2010 22:23
Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
Este omul noii Securitati, adica al Mafiei.
Scris de ion
11. 04-02-2010 22:54
Noi, detractorii
televiziunea paraliticului fizic şi mental escrocul Vântu Sorin Ovidiu, REALITATEATV, a devenit buda comunală a tot felul de aşazişi anali politici care îşi deversează dejecţiile mentale. Printre cei mai de seamă fe.ca.lo.izi anali se numără ALIEN-atul cap de mort Cristian Tudor Popescu, efeminatul cârtiţă secu Hurezeanu, fonfăitul Boda, pseudofelcerul Val Vâlcu, ţiganul Racoviceanu, sonatul Ciuvică chirpici, imbecilul Andon, poponarii Răzvan Dumitrescu şi Cornel Nistorescu, imbecilul turnător Bogdan Chiriac, limbricoidul psihopat Alin Teodorescu, imbecilul Cosmin Guşă, oligofrenul Bănicioiu, scroafa Dragoteasca şi porcul Adrian Păunescu, cre.tino.idul Robert Turcescu, ţigănoiul ciorditor Mădălin Voicu, maimuţoiul Prelipceanu, escrocul turnător la secu Soiosul Roşca Stănescu, îmbulzitul Adi Ursu, schizofrenul Mircea Dinescu precum şi turma de capre behăitoare în frunte cu Şincai . La aşa patron aşa slugi lichele. Noi nu vrem respect. 
 
 
dobitoacele ca dobitoace 
Să nu facem discriminări. Şi lichelele dela Antene care sunt defecaţii ale dobitocului Voiculescu Dan sunt de aceeaşi teapă ca şi cei dela REALITATEATV. Printre ei numesc pe Pelticul comunist turnător Cristoiu, sonatul Leptopist Stan, homalăul Gâdea, cre.tin.ul Ciutacu, porcul Bogdan Teodorescu, îmbălsămatul Bolcaş şi imbecilul Badea Mircea.
Scris de schizofrenul Mircea Dinescu
12. 04-02-2010 23:10
Manolescu si raporturile sale cu SECU
ION BOGDAN LEFTER: „Domnul Manolescu ne-a scris şi el imediat prefaţa. M-am dus s-o iau din clădirea din Şoseaua Panduri, unde se ţineau orele de limbă română pentru studenţii străini aflaţi în anul pregătitor, de acomodare cu atmosfera de la noi. Mi-i amintesc în cancelaria de acolo, în pauza în care am ajuns, alături de Manolescu, pe profesorii Crohmălniceanu şi Mihai Zamfir – şi sentimentul amar văzîndu-i obligaţi de împrejurări, de o politică stupidă, să-şi piardă vremea cu prostii.“ şi Gheorghe Crăciun, Eram nişte copii răi, interviu inedit realizat la 13 octombrie 2006, publicat în Observator cultural, nr. 358, februarie, 2007: „Mircea Martin, care era asistentul meu şi al lui Mircea Nedelciu; mai preda literatura, cu deschideri spre sociologie şi poetică, Paul Cornea, eu nu l-am avut profesor, Mircea l-a avut. Nu l-am avut pe Manolescu, atunci preda la studenţii străini.“
Scris de niki
13. 04-02-2010 23:12
Sesizez Parlamentul României
Sesizez Parlamentul României să ia măsurile ce se impun: excluderea din cadrul Colegiului a numitului Dinescu Mircea şi sancţionarea întregului Colegiu pentru sfidarea legilor acestei ţări. 
 
În încheiere vă reamintesc cererea mea exprimată în Şedinţa de Consiliu din dec. 2007 (cf. cap. 1, art. 7 din Statutul USR) de a fi trecute pe site-ul USR statele de plată din USR şi toate celelalte informaţii necesare, conform principiului transparenţei, pentru ca toţi scriitorii români să se poată informa corect (nu din zvonuri) asupra modului în care este administrat banul obştei? Dacă e nevoie să declar greva foamei şi pentru art. 7, cap. 1 din Statut, spuneţi-mi, şi o fac cu plăcere. 
 
Nedorind să mă las intoxicat de colportorii de ştiri „cu surse din cadrul“, v-am scris această scrisoare pentru a apăra imaginea tânărului asistent universitar şi critic literar Nicolae Manolescu al anilor ’60, cel care m-a debutat, fără să mă cunoască, în literatura română... 
 
Cum calificaţi, ca Preşedinte al USR, comportamentul lui Valeriu Stancu, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, care a refuzat să publice un comunicat oficial chiar şi la o lună după apariţia Comunicatului Comitetului Director al USR, eu fiind totuşi membru al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi? Mă gândesc să-l acţionez în justiţie, măcar de dragul simetriei, ţinând cont de faptul că eu l-am debutat în literatura română...
Scris de cezar ivanescu
14. 04-02-2010 23:22
tovarăşul N Manolescu, cenzorul
În virtutea dreptului fiecărui scriitor de a-şi apăra demnitatea şi calitatea profesională vă rog să publicaţi în revista „România literară“ textul următor: 
 
 
Eros, thanatos şi un dram de ethos 
 
 
 
În nr. 16 (joi, 17 aprilie, 1980) al „României literare“, tovarăşul Nicolae Manolescu, critic literar, în cadrul rubricii „Actualitatea literară“, publică o recenzie la cartea noastră de poeme, „Muzeon“ (Editura Eminescu, 1979). Nu am crezut de cuviinţă ca un scriitor să răspundă în vreun fel criticilor literari care se pronunţă despre valoarea cărţilor sale şi am păstrat tăcere şi în cazul în care, în ultima vreme, critici oneşti (ca Victor Felea) s-au exprimat cel puţin jignitor despre cărţile noastre. Textul acesta nu se vrea deci un răspuns la recenzia tovarăşului Nicolae Manolescu care are şi trebuie să aibă dreptul să-şi exprime liber opiniile literare. Textul acesta vrea să explice doar de ce am fost cuprinşi de o imensă greaţă după lectura recenziei tovarăşului Nicolae Manolescu. 
 
Am debutat în anul 1968 cu volumul de poeme Rod (E.P.L.) conţinând 29 (douăzeci şi nouă) de titluri din 170 (una sută şaptezeci) cîte avea şi are prima noastră carte, în fapt inedită şi în clipa de faţă. Acest prim volum ne-a fost depus la editură şi sprijinit să apară de criticul literar Nicolae Manolescu. Al doilea volum, „Rod II“ (publicat abia în 1979 la Editura Cartea Românească sub titlul „La Baaad“, fragmentar şi numai datorită maestrului Marin Preda şi admirabilului poet Florin Mugur), depus în 1967 la E.P.L. a fost de asemenea sprijinit să apară de criticul Nicolae Manolescu printr-un referat cerut de editură şi în care criticul afirma că suntem „cel mai profund poet actual“, de aceeaşi valoare cu Tudor Arghezi. Volumul nu a apărut pentru că fosta E.P.L. prin plecarea directorului ei, poetul Ion Bănuţă, a rămas pe mîna diavolescului personaj Mihai Gafiţa. Ne-am retras manuscrisul depus sub forma a două cărţi (una de poeme şi una de poeme dramatice), manuscris mult mai voluminos decît actualul „La Baaad“. 
 
Am crezut că tovarăşul Nicolae Manolescu compătimeşte alături de noi. Nu a fost aşa, căci în 1971, în revista „Argeş“ (revistă de la care plecasem prin demisie), într-un interviu acordat poetului Florin Mugur, tovarăşul Nicolae Manolescu, după ce afirma că sîntem un poet remarcabil, ne deplîngea că „nu avem evoluţie“. Gheorghe Tomozei, Florin Mugur şi Nicolae Manolescu ştiau că nu puteam „evolua“ decît prin voia spiritului cenzorial al unor redactori; publicînd asemenea cuvinte mărturiseau o necurată conivenţă. 
 
Am continuat să-l considerăm pe tovarăşul Nicolae Manolescu „sprijinitorul“ nostru şi prin anii 1973 cînd dumnealui îndeplinea neoficial funcţia de redactor-şef adjunct la „România literară“, împreună cu prietenul nostru (singurul pe atunci) Daniel Turcea, poetul minunat şi incomparabil, i-am dus zeci şi zeci de poeme spre publicare. După nenumărate refuzuri (printre altele, în privinţa poemelor noastre, tovarăşul Nicolae Manolescu avea mania de a ne găsi peste tot „viermănoase“ aluzii politice) – am avut inspiraţia să-l rog pe tovarăşul Nicolae Manolescu să semneze poemele pe care ni le respingea. Cu un rînjet rezumîndu-i puţina figură, mi-a semnat profeţindu-mi: „n-ai să mai ajungi tu ziua să publici asemenea poeme“ (precizez că poemele aparţineau actualului volum „La Baaad“, acelaşi pe care-l calificase mai demult tovarăşul Nicolae Manolescu drept al „celui mai profund poet actual“). 
 
Eu am ajuns ziua... 
Daniel Turcea nu a mai ajuns ziua... 
 
Este adevărat că, iritat de rînjetul tovarăşului Nicolae Manolescu, i-am spus atunci vorbe grele pe care le-am regretat mult timp. I-am spus astfel că „are o conştiinţă de poliţist“ şi că nu e decît „un limbric“. Regret şi azi vorbele de atunci, dar nu cred că pentru acele vorbe tovarăşul Nicolae Manolescu avea îndrituirea morală să se pronunţe ireverenţios despre „culegerile“ noastre de poeme „Rod III“, „Rod IV“ şi „Muzeon“, culegeri şi nu „cărţi“. Singura carte, „La Baaad“ pe care am reuşit s-o publicăm în 1979, este „pasată“ de tovarăşul Nicolae Manolescu cu aerul că e o afacere încheiată. A discuta despre ea era pentru domnia-sa o obligaţie morală. Dacă nu a simţit-o aşa, aceasta se datorează numai faptului că tovarăşul Nicolae Manolescu nu este decît un escroc literar (aşa cum bine a arătat Liviu Rusu în cartea sa „Scrieri despre Titu Maiorescu“, Editura Cartea Românească, 1979), un escroc literar căruia azi îi profeţim noi că nu va ajunge ziua în care să scrie şi el o carte. Noi am scris, mai multe, şi, după treisprezece sau chiar douăzeci de ani, iată, le publicăm, sau le vom publica. 
 
Cezar Ivănescu
Scris de cezar ivanescu
15. 04-02-2010 23:25
Dinescu, un individ periculos
Scurtă istorie a conflictului meu cu Mircea Dinescu 
 
Mircea Dinescu a intrat în literatură ca un discipol al meu, chiar titlul primului său volum de versuri, Elegii de cînd eram mai tînăr, preia un vers din poemul meu, Amintirea Paradisului, „Cînd eram mai tînăr şi la trup curat...“. 
 
Relaţia armonioasă, de reciprocă simpatie a durat destul de mult, culminînd cu o întîmplare hazlie, petrecută în 1975, la Alba-Iulia, unde ne aflam invitaţi mulţi scriitori români cu prilejul sărbătoririi oficiale a împlinirii a 375 de ani de la Prima Unire a Ţărilor Româneşti, împlinită de Mihai Viteazul. 
 
Atunci Mircea Dinescu chiar s-a bătut cu un coleg (Mihai Gavril), amîndoi în stare de ebrietate, apărîndu-mi, chipurile, onoarea. Cînd a intervenit securistul oficial care călătorea cu noi, scriitorii, în autobuz, şi a încercat să-i despartă, toţi trei şi Mircea Dinescu şi securistul oficial au invocat numele cîte unui şef din Securitate, „eu sînt dintre oamenii lui cutare“, „eu dintre ai lui cutare“, „eu dintre ai lui cutare“. La acea vreme credeam ca e vorba de o pură retorică, acum îmi dau seama că mă înşelam amarnic... 
 
Din 1975, pînă în toamna lui 1979, am locuit şi eu şi Mircea Dinescu la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia, eu fiind protejat de Maestrul meu, Marin Preda, şi urît de mai toţi colegii întrucît nu eram băutor de alcool, eram mintea trează care veghea în preajma lui Marin Preda. Tot în 1975, pe coperta a IV-a a cărţii mele Rod III (Ed. C.R., 1975), Marin Preda a semnat singurul său text în care recunoaşte „o adevărată voce de mare poet“ la un contemporan al său. 
 
Sintagma „mare poet“ mi-a creat adversităţi durabile în lumea literară şi a coincis cu începutul ascensiunii sociale a lui Mircea Dinescu: secretar UTC la USR, apoi membru PCR şi student la „Ştefan Gheorghiu“. 
 
În 1980, după moartea lui Marin Preda, am publicat în revista „Luceafărul“ scrisoarea testamentară pe care mi-o lăsase Maestrul meu din primăvara anului 1979 şi i-am considerat vinovaţi pe toţi acei care, în ultima zi din viaţa marelui scriitor, au contribuit într-un fel la producerea tragicului deznodămînt, printre ei numărîndu-se şi Mircea Dinescu. 
 
Am reluat toate acuzaţiile în cartea mea Pentru Marin Preda (Ed. Timpul, Iaşi, 1996). 
 
În 1981 am fost martorul prozatorului Iulian Neacşu în procesul pe care acesta l-a intentat numiţilor Dinescu Mircea şi Dorin Tudoran, proces finalizat cu condamnarea celor doi... 
 
În 1990, Mircea Dinescu, „disidentul“ făcînd parte din grupul de la Comana condus de Gheorghe (Gogu) Rădulescu, ajunge Preşedinte (provizoriu şi apoi ales) al USR şi-mi desface în mod abuziv contractul de muncă (redactor la revista „Luceafărul“ a USR), fiind obligat să declar greva foamei în 5 ian. 1990. 
 
Am plecat din USR şi am reîntemeiat Societatea Scriitorilor Români (cu aproape 1000 de membri). 
 
După mineriada din 14 iunie 1990, am zăcut bolnav aproape doi ani (fiind bătut bestial de mineri), sediul şi arhivele Societăţii Scriitorilor Români au fost distruse iar eu am revenit în USR chemat de Laurenţiu Ulici, Preşedinte interimar al USR după ce Mircea Dinescu a plecat fără să-şi încheie mandatul şi aducând USR în pragul falimentului. 
 
Nu s-a făcut niciodată o anchetă serioasă privind ilegalităţile comise la USR în perioada în care a fost Preşedinte Mircea Dinescu. 
 
În 2005 l-am anunţat pe Eugen Uricaru, Preşedintele în funcţie al USR, că voi candida la preşedenţia USR (iunie 2005). Într-o zi stînd de vorbă cu Eugen Uricaru în biroul său, în prezenţa mai multor martori, Eugen Uricaru a rostit ceva de genul: „ei, dragă, în 1990 cînd scriai în «Baricada» şi-l înjurai pe Dinescu, credeam şi eu ca atîţia alţii că eşti nebun, dar acuma îmi dau seama că dacă Dinescu nu risipea banii Uniunii, astăzi am fi dat lefuri (şi încă mari) scriitorilor...“ 
 
La scurt timp a venit verdictul de la CNSAS, că Eugen Uricaru a făcut poliţie politică, verdict neprobat în niciun fel. 
 
Mi-am exprimat clar încă din 2005, în presă, neîncrederea în CNSAS atît timp cît în Colegiul acestei instituţii este cel puţin un securist, Mircea Dinescu. 
 
Semnalez similaritatea situaţiilor: şi în 1990, şi în 2008, aflat într-o poziţie-cheie, Mircea Dinescu se răzbună comiţînd o ilegalitate. 
 
Dacă în 1990, în România domnea o stare generală de anomie, azi ne pretindem un stat democratic, de drept, un stat european. 
 
Cum e posibil atunci ca un individ periculos, care sfidează legile, să fie în continuare tolerat în funcţii importante, liber să decidă, după bunul său plac, destinul unor oameni? 
 
Cezar Ivănescu, Bucureşti, aprilie 2008
Scris de cezar ivanescu
16. 05-02-2010 02:49
nu ACUZ, ci BLESTEM!
Cezar Ivănescu a fost asasinat cu premeditare chiar dacă numai şi moral. Vinovaţi de moartea poetului sunt în primul rând Mircea Dinescu şi Nicolae Manolescu. 
 
Mircea Dinescu care aflat la Paris a lansat fumigena cu colaborarea poetului cu Securitatea. 
 
Îl cunoşteam pe Cezar Ivănescu încă din ultima lui clasă de liceu... 
 
A fost dintotdeauna un anti-comunist convins, şi un luptător puternic pentru dreptul la liberă comunicare şi la libertaţile elementare ale omului, în afara oricărui compromis cu ideea, sau cedare în faţa cenzurii şi a celorlalte „comandamente” ale vremii şi vremurilor. 
 
Aşa l-am descris, pe mai multe pagini, în cartea mea de „memorii”, „Himera literaturii”, Editura Curtea Veche, 2007, într-un dialog epistolar cu Ion Lazu. 
 
Este inimaginabil să îl acuzi pe Cezar Ivănescu de colaborare cu infamul regim comunist pe care l-a urât şi condamnat fără oprire toată viaţa, iar cea mai evidentă mărturie este opera sa absolut genială. Ştiu ce vorbesc, am debutat împreună cu poezii în ziarul Flacăra Iaşului, august 1959, am rămas prieteni apropiaţi până la moartea sa survenită, între-un mod absolut suspect, şi am fost primul care, într-un articol apărut în superbissima revistă „Al cincilea anotimp”, de la Oradea, îi propuneam numele, la Premiul Nobel pentru literatură, atragând de fapt atenţia asupra marii sale opere şi personalităţi. 
 
Articolul se intitula „Candidatul meu la Premiul Nobel”. 
 
N. Manolescu, al cărui comportament la moartea poetului a fost incalificabil nu are dreptul sa vorbeasca in numele nostru; nu a admis pur şi simplu din poziţia lui de preşedinte al Uniunii Scriitorilor ca trupul neînsufeţit al poetului să fie depus la US sau cel puţin la Muzeul de literatură, măcar pentru o zi, după care putea să-l paseze Iaşilor, aşa cum s-a lepădat de altfel cu ură nedisimulată, din prima clipă, cu laşitate şi impostură. 
 
Locul de veci al lui Cezar Ivănescu ar fi trebuit să fie alături de Eminescu, lângă Labiş.
Scris de ION MURGEANU
17. 05-02-2010 03:08
UNIUNEA, GARBEA SI LUMILE PARALELE
Citesc pe site-ul ASB ca 'Uniunea Scriitorilor este în continuare preocupată de ținuta sa morală și de cunoașterea adevărului." 
 
Atunci oare de ce nu face nimic in CAZUL IVANESCU, SCRIITOR SI MEMBRU IN CONSILIUL USR? 
 
HORIA GARBEA e curajos doar cand ameninta membrii cu texte staliniste de genul 'MOARTE MINCINOSILOR', 'MUIE' etc, etc, etc, dar la o adica, cand vine vorba, fiind el fiu de general de Securitate, uita de drepturile omului, onoare dreptate, de Uniune si toate alea. Il apuca durerile cogitatiunii, il trec sudorile si umorile, se crispeaza si explodeaza ca un balon obez intr-un flux necontrolat de injurii si abjectii. 
 
RUSINE, TOVARASE GARBEA, RUSINE!
Scris de ASB
18. 05-02-2010 04:11
MA BUCURA ACEST ARTICOL MAI SCHRONCEA
MA BUCURA ACEST ARTICOL MAI SCHRONCEA ... ! BRAVA TIE KAMARADE ... CHIAR DACA SUNT EU DUR CU TINE !  
 
TU TINE MINTE TREI CUVINTE :  
G.A.R.D.A. M.E.R.G.E. I.N.A.I.N.T.E. !  
 
AM REALIZAT SI EU MAI MULTE MATERIALE CU MARELE POET NATIONAL SI NATIONALIST CEZAR IVANESCU ! E GROZAV !  
AVEA UN OBICEI ... MARCA PE CEI INTERESANTI PRECUM GRAFIA SPANIOLA ! ANUME PUNEA UN SEMNUL EXCLAMARII INTORS LA INCEPUT DE PROPOZITIE ANUNTAND - PROPOZITIA CU CARACTER INTEROGATIV - SI SEMNUL EXCLAMRII PUS NORMAL LA FINALUL INSCRISURILOR !  
 
SI SA-TI MAI SPUN / SCRIU CEVA MAI SCHRONCEA ... CEVA EXTREM DE CUTREMURATOR PENTRU MINE !  
INAINTE DE A MURI CEZAR IVANESCU ... HEI BINE NE-AM INTALNIT AMNADOI EFECTIV INTAMPLATOR INTR-UN ORAS DE PROVINCIE UNDEVA PRIN JUDETUL DAMBOVITA ... LA TARGOVISTE ! NE-AM STRANS MAINILE SI NE-AM SALUTAT CU TOATA CANDOAREA ... ERA LA COSTUM ... DE MARE CLASA ! NU-L VAZUSM NICIOADATA ASA DE LUXOS IMBRACAT ! CHIAR M-AM MIRAT SI I-AM FACUT "LAUDATIO" VAZANDU-L ASA DE BINE SI DE RESPECTABIL ! MI-A MULTUMIT SI ... CEVA NEFIRESC ... DOMNIA SA IN FAPT ERA MULT MAI CALD SI MAI VESEL ... SUPUNEA MEREU CATE O GLUMA BINE SARATA SAU CARE SA TE LASE PE GANDURI .... HEI BINE ... S-A COMPORTAT RECE SI OARECUM DISTANT ! AS PUTEA SPUNE CA PAREA A FI INGRIJORAT !  
NE-AM URAT SA NE INTALNIM LALTA DATA SI ... MULTA MULTA SANATATE !  
 
INTALNIREA S-A PETRECUT ABSOLUT PE NEASTEPTATE ! MERGEAM PE STRADA SI O MASINA M-A DEPASITPE STRADA PE CARE MERGEAM SI A OPRIT INTEMPESTIV IN FATA MEA ... CULMEA DIN MASINA AU COBORAT NISTE CUNOSTINTE DE ALE MELE .. SI MI-AU ATRAS ATENTIA .. MAI ALES CA TOTI NU ERAM DE-AI LOCULUI ! FIECARE FIIND DIN ALTA LOCALITATE ! CAND SA INTRU IN VORBA CU ACELE CUNOSTINTE ... APROAPE CA AM SESIZAT CA NU-MI ACORDAU ATENTIA LA CARE MA ASTEPTAM .. SI USA DIN DREAPTA FATA A AUTOTURISMULUI S-A DESCHIS BRUSC IN CALEA MEA ! A COORAT INCET DIN MASINA ... CEZAR IVANESCU ! AM RAMAS OARECUM DESCUMPANIT ... PENTRU CA NU-MI VENEA SA CRED CA E AIEVEA .. IN CARNE SI OASE IN FATA MEA MARELE POET NATIONAL .. AS PUTEA SPUNE FARA SA EXAGEREZ .. AL DOILEA MARE POET NATIONAL DE DUPA MIHAI EMINESCU ! DOMNIA SA NU M-A RECUNOSCUT DE LA INCEPUT .. CI I-AM ADUS AMINTE EU DE UNDE SA MA RE'CUNOASCA ! II PUBLICASEM UN INTERVIU AMPLU UNDEVA INTR-UN ZIAR LOCAL ! ERA IN VREMEA CENZURILOR DRASTICE SI DRACONICE ALE PESEDISTOIZILOR SI FESENISTOIZILOR !  
 
 
ACUM SA TREC LA "BOMBA" ! ADOUA ZI AFLU DE LA RADIO ROMANIA ACTULAITATI ... VESTEA ... MORTII FULGERATOARE A POETULUI CEZAR IVANESCU ! APROAPE CA IMI VENEA SA PLANG CA UN COPIL ! MI-AM "INGHITIT" LACRIMILE ... SI AM TELEFONAT CATORVA CUNOSCUTI ANUNTANDU-I VESTEA CEA ZGUDUITOARE ! CEZAR IVANESCU DEVENISE ISTORIE !DAR EU VORBISEM CU EL CU O ZI INAINTE .... SI NU AM UITAT NICI ACUM CE MI-A SPUS ATUNCI CAND NE-AM STRANS MANA AMNADOI .. CA NISTE VECHI KAMARAZI !...  
 
 
POATE ITI VOI TRIMITE INTR-O ZI ACEL INTERVIU SCHRONCEO ... SI VEI PUTEA TRANSPARE PESTE ANI CE INSEMANA CU ADEVARAT ... O AUTENTICA SI BIRUITOARE KARAMADERIE ...  
 
 
DESPRE OLIGOFRENISTUL MIRCEA DINESCU .. AM TOT SCRIS SI EU PE DIVERSE FORUMURI ! AM DISCUTAT CU PERSOANE CARE AU FOST PREZENTE FIZIC LA MOARTEA LUI MARIN PREDA ! PARTICIPASERA TOTI LA O MARE MASA FESTIVA ... VINUL A CURS DIN BELSUG .. MANCAREA INGREUNASE MESELE ... SI TOTI SE "AFUMASERA" FOARTE SERIOS ! MAESTRUL MARIN PREDA TREBUIA SA TINA REGIM SI SA NU FACA NICI UN EXCES ! SIFILITICII CARE AU STAT IN JURUL SAU SI CICA II DEVENISERA UCENICI IN ALE SCRISULUI ... IN LOC SA -L FEREASCA DE EXCESUL DE BAUTURA SI MANCARE ... II TOT PUNEAU IN PAHAR SI-L IMBIAU ... LA ALT SI ALT PAHAR ! LUI MARIN PREDA APROAPE CA-I VENISE RAU ... SI DEMENTII NU S-AU LASAT PANA NU L-AU VAZUT EFECTIV CAZUT PE MASA ! BAUTURA II VENISE DE HAC ! MIRCEA DINESCU E UNUL DIN TARTORII PREZENTI LA ACEA ORGIE ! SI NU A INTERVENIT PROMPT PENTRU A IL DOMOLI , CI DIN CONTRA ... ! STIA CA MAESTRUL PREDA E GRAV BOLNAV ... DAR ASTA NU L-A IMPIEDICAT .. SA-L INCITE LA RAU ... LA LUAT PE SUS CA PE UN SAC DE CARTOFI ... A URCAT LA ETAJUL UNU AL CLADIRII .. SI L-A ARUNCAT INTR-UN PAT CA PE UN BAGAJ DE GARA ! FARA SA IL INVELEASCA .. SAU SA-L CONTROLEZE DACA MACAR MAI RESPIRA SAU POATE SA SUFLE ! IN TIMPUL NOPTII MARIN PREDA A SUFERIT UN ATAC DE CORD SI APOI DIN CAUZA BAUTURII INGURGITATE A VOMAT IN VALURI ... ! MARIN PREDA S-A STINS DIN VIATA ... INECAT IN PROPRIA-I VOMA ! MIRCEA DINESCU NU A AVUT GRIJA DE EL ASA CUM AR FI FOST NORMAL PENTRU UN DISCIPOL SAU UCCENIC ... ASA CUM II PLACEA SA SE LAUDE IN FATA LUMII ! MIRECA DINESCU IN ACEA NOAPTE A COBORAT INAPOI SA-SI CONTINUIE ORGIA DIMPREUNA CU TARTORICII SAI, INSOTITORI DE PAHAR ! IN TOATA NOAPTEA NU A MAI URCAT LA ETAJUL UNU PENTRU A-L VERIFICA PE MAESTRUL SAU ... DE FAPT MIRCEA DINESCU ... EFECTIV A SCAPAT DE MARIN PREDA IN ACEA NOAPTE ABOMINABILA ...  
 
 
PANA SI ATUNCI AU EXISTAT ...  
"URME IN NPOAPTE" ! HAI SA CRESTI MARE SCHRONCEO .... TRECI LA OALA DE NOAPTE ... SI NU STRICA O COPAIE DE MATE .. PENTRU CHESTII D'ALEA FASOLOASE ...  
 
*MultaViata*  
*Zamolxienii*Zegeti*
Scris de Legionarl S.S.S
19. 05-02-2010 08:51
Chiar ma intrebam....
de unde are agentul GRU, Cosmin Gusa, atatea informatii senzitive. Acum, m-am lamurit; de la agentul KGB, Micea Dinescu.
Scris de judex
20. 05-02-2010 09:00
TREZIREA,ROMANI!!!!
Mortii nostri,unii prefacuti in cenusa si aruncati in canalizare,au fost victimile luptelor intre comunistii-securisti,rusofili?De fapt,in Romania,s-au schimbat cadrele;cei din esalonul 2.i-au omorat pe cei din primul,ne-au omorat si copii,ca sa para lupta lor o revolutie;iar noi,suntem sub o putere majoritar comunisto-securisto rusofila.Cei care au inceput sa se desmeticeasca si sa iese din aceasta sarabanda,sunt ajutati sa dispara!! PSD.PNL.PC+GRIVCO,SOV,PATRICIU,ajutati din toate puterile de JAVRELE CE_SI FOLOSESC CREIONUL LA ANIHILAREA CELOR CE CUNOSC \"ADEVARURI\" SI BANII MURDARI ,PRIMITI DELA ACESTI MANUITORI DE MINCIUNI SI EXPLOATATORI AI POPORULUI ROMAN;JOS CU MANOLESCU_SECURISTUL,CU DINESCU, CU STELIAN TANASE,CU HRUSCA DELA TVR SI CU MULTE ALTE COZI DE TOPOR,chiar vinovati de crime umanitare,PLATITI DE CEI CARE MULG TARA.DE 20 DE ANI.
Scris de exploatat si chinuit
21. 05-02-2010 09:03
Licheaua Dinescu
Acest criminal , si altii ca el ar trebui demascati si aruncati la lada de gunoi a istoriei . Nu e normal ca aceste scursuri , care au calcat in picioare valori ale culturii romanesti sa propovadauiasca asazise adevaruri de la tribune prea inalte pentru micimea caracterului lor . Oare cand in Romania se va face dreptate ?
Scris de silver
22. 05-02-2010 09:12
Amuza-te zilnic pe fny.ro
:zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz 
Castiga pe fny.ro o super camera foto digitala Canon 7.1Mpx 
 
Intra pe fny.ro si RECOMANDA site-ul prietenilor tai. 
Cu cat aduni mai multi prieteni, cu atat ai sanse mai mari de castig. 
 
Si nu uita de sectiunea fresh: zilnic pe fny.ro ai imagini amuzante, bancuri haioase, puzzle-uri inteligente si jocuri distractive, toate noi. 
 
:zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz
Scris de fny.ro | te face sa zambesti :
23. 05-02-2010 09:22
Glasul scriitorului Cezar Ivanescu
Iata un mesaj pentru posteritate al dlui Cezar Ivanescu , pe care l-am gasit pe wikipedia si pe care il citez mai jos :  
 
" Un alt fragment dintr-o serie de înregistrari audio făcute de Cezar Ivănescu în luna februarie 2008: „Las cu limbă de moarte, dacă mi se întamplă ceva pe parcursul acestei dispute publice, pe parcursul acestui război pe faţă, îi rog eu, cu limbă de moarte, pe cei care mi-au stat alături din prima clipa [...], pe toţi ceilalţi din jurul meu, să se folosească de aceste casete ale mele şi să-mi ducă lupta mai departe. 
 
Să nu lase cumva neispravit acest război pe care l-am început cu nemernicii şi să nu lase să-mi fie pătat numele şi pătată memoria şi opera.“ "
Scris de silver
24. 05-02-2010 09:50
dINESCU A DISTRS-O PE MONA MUSCA
dinescu ar trebui sa spuna cat a primit s-o distruga pe Mona Musca? Presedintele tarii nu poate face nimic pt ca acest individ care l-a distrus pe d-l Ivanescu si pe multi altii sa dea socoteala si sa ajunga acest boier securist acolo unde trebuie? Ce faceti d-le Basescu inchideti ochii la nenorocirile facute de acest sarlatan?
Scris de AUREL
25. 05-02-2010 10:05
gasca lui ilici
dinescu tigan din zimnicea a prostit o tara intreaga in 89 a aparut la tv si a confirmat ca lovitura de stat cu sprijinul stapinilor sai moscoviti a reusit nu stiu ce hram a purtat caramitru?tiganu cu jidanu s tanase se folosesc de wc lui vintu ca sa atace pe cei care nu sint cu ei adica kgb isti a trebuit sa treaca 20 de ani sa aflam ca marele revolutionar pro rus este tradator periculos cer sa fie cercetat poate aflam cite dosare a vindut si cite le a ascuns iliescu constantinescu roman ?
Scris de un pensionar
26. 05-02-2010 10:06
IN ATENTIA PROCURATURII
Frati de credinta, ne va invinge frica? Traim in timpul relelor masuri? Nu mai exista lege? Institutii ale Statului Roman?  
 
UITATI CINE ESTE DINESCU! 
 
DINESCU MIRCEA ESTE IN ILEGALITATE DE MULT CA AGENT KGB, CA TRADATOR AL ROMANIEI, CA SUSPECT DE MOARTEA LUI PREDA, CA SPERJUR SI INFRACTOR DE DREPT COMUN, CA OM CARE UZEAZA DE FALS INTELECUAL (CA PEDERAST SI IUBIT AL LUI DINU ADAM CARE I-A SI SCRIS MARE PARTE DIN POEZIILE SI TEXTELE DIN CATAVENCU), CA OM IMPLICAT IN LEGATURI CU MAFIA ARABA, CU CRIMA ORGANIZATA, CA FUNTIONAR AL STATULUI ROMAN CARE A COMPLETAT IN FALS DECLARATII SI A UZAT DE UZ INTELECTUAL. 
 
CA INFRACTOR ECONOMIC!!!! 
 
DINESCU DERULEAZA PRIN FIRMA SA MD AGRICOLA SRL MARI OPERATIUNI DE SPALARE DE BANI (ADMINISTRATOR, ACELASI DINU ADAM + MARIA DINESCU, DIRECTOR GENERAL MIRCEA DINESCU) AFACERI FABULOASE CU STATUL ROMAN (INCLUSIV CU SISTEMUL MEDICAL si al CERCETARII (+ PROF VIA ELENA LOGHINOVSCHI, soacra sa), INCLUSIV LA BACAU UNDE A FOST ASASINAT CEZAR IVANESCU!!!!) 
 
CERCETATI, CERCETATI VETI DESCOPERI ADEVARURI SOCANTE DESPRE un INFRACTOR EXTREM DE PERICULOS IMPLICAT IN AFACERI DE O MURDARIE GREU DE IMAGINAT PENTRU ORICE OM NORMAL: CRIMA, ABUZ DE FUNCTIE PUBLICA, FALS INTELECTUAL, ATRIBUIRE DE FOLOASE NECUVENITE, FURT INTELECTUAL (VOI REVENI, PE LARG CU AMANUNTE SOCANTE)
Scris de paul
27. 05-02-2010 10:10
IN ATENTIA ANI + PROCURATURII!!!!!!!!!
DINESCU ESTE IN INCOMPATIBILITATE SI LA FIRMA MD AGRICOLA SRL, OLT, POTELU. 
 
cititi legea: 
 
Art. 84. - (1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu:  
 
a) orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie;  
 
b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial;  
 
c) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice;  
 
d) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. c);  
 
e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. c);  
 
f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;  
 
g) calitatea de comerciant persoană fizică;  
 
h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;  
 
i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.  
 
(2) Funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b)-i).  
 
(3) În mod excepţional, Guvernul poate aproba participarea persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2) ca reprezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membri în consiliul de administraţie al regiilor autonome, companiilor sau societăţilor naţionale, instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta.  
 
(4) Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat şi persoanele care îndeplinesc funcţii asimilate acestora pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.
Scris de paul
28. 05-02-2010 10:17
ANI, PROCURATURA, PARCHET
DLE RONCEA, SEMNALATI ANI INCOMPATIBILITATEA LUI DINESCU SI PENTRU ACEASTA FIRMA! 
 
SCAPATI-NE DE ACEST INFRACTOR CARE NE OMOARA VALORILE SI INDOBITOCESTE COPIII!  
 
LOCUL SAU ESTE LA PUSCARIE! 
 
M.D. AGRICOLA SRL  
Judet OLT  
POTELU 
STR. POTELU - Cod 237216 
 
 
Administratori 
DINU ADAM 
MARIA DINESCU 
Asociati: 
DINESCU MARIA 
DINESCU MIRCEA  
 
DIRECTOR GENERAL DINESCU MIRCEA.  
 
A SEMNAT CONTRACTE DE CERCETARE CU ACEASTA FIRMA SI CU ACEASTA FUNCTIE. 
 
Cod CAEN 2829  
Obiect DE Activitate Fabricarea altor masini si utilaje de utilizare generala n.c.a.
Scris de PAUL
29. 05-02-2010 10:34
DINESCU MIRCEA: DIRECTOR GENERAL AL FIRM
2008: 
Cifra de afaceri: 
1 724 546 ron 
 
Profit: 249 661  
 
MD AGRICOLA, ianca POTELU, OLT
Scris de paul
30. 05-02-2010 11:13
poet de hazna
cum poate spurca aceasta spurcaciune tot ce atinge cu limba-i nenorocita? Acest fante de obor alterat? si cum poate prosti oamenii, du-te, ma nica, in spumele Dunarii si vino cand o veni tata!
Scris de gogu
31. 05-02-2010 11:37
Dinescu un monstru retardat
Dinescu, miliardarul fara constiinta, si-a lasat tatal infirm, muritor de foame, abandonat intr-un azil social. Fratele sau, orb, traieste intr-o saracie lucie!
Scris de anca
32. 05-02-2010 11:40
'ALESU' MANOLESCU
„Realesul”, NIKI DE LA VALCEA, MANOLESCU, MASON SI COMUNIST n-a raspuns nici pana astazi (dupa doi ani de cand i-au fost trimise) scrisorilor deschise adresate lui de Cezar Ivanescu.  
 
Poetul ii cerea atunci sa produca dovada neamestecului sau in episodul abject al zvonului pus in circulatie de Mircea Dinescu, preluat apoi de mai toate agentiile de stiri si de intreaga mass-media.  
 
Gestul pe care trebuia sa-l faca Manolescu pentru a se dezinculpa era simplu si cat se poate de normal:  
* sa dea o dezmintire  
* sa organizeze o conferinta de presa  
* si sa ia masuri punitive cuvenite (excluderea din USR) impotriva lui Dinescu. Gesturi, in fond, minore (care nici macar nu l-ar fi afectat pe latifundiarul si multimiliardarul Dinescu, cu mama soacra extrem de activa in slujba serviciului secret din Rasarit, sustinut de protectori puternici, capi ai retelei arabe de crima organizata, in care este el insusi implicat) pe care insa Manolescu nu le-a comis.  
 
Gesturi firesti, da!, atunci cand nu esti insuti participant la scenariu. Manolescu s-a facut ca ploua. Si atunci si acum, la atata timp de la moartea poetului. Cum ar fi putut sa raspunda? Cu putin timp inainte de zvonul infamant imprastiat de Dinescu, ii acordase acestui personaj sinistru – si nul ca poet, o spun in cunostinta de cauza – premiul Mihai Eminescu, cel mai important premiu pentru poezie din Romania, ca un acont pentru ceea ce coceau impreuna: distrugerea celui mai redutabil inamic al amandurura: Cezar Ivanescu.  
 
La moartea lui, Manolescu si camarila n-au considerat de cuviinta sa trimita nici macar un necrolog, trupul lui n-a fost primit pentru priveghi in niciunul din sediile breslei, declaratiile in presa ale apropiatilor lui Manolescu, pline de venin, au continuat sa sustina varianta falsa a colaborarii pusa in opera de cuplul Manolescu-Dinescu.  
 
Manolescu nu si-a tras de urechi colaboratorii de la Romania literara (de ex. pe Mircea Mihaies) sau oamenii de casa care imprastiau asemenea calomnii.  
 
In schimb, ia foc in gura daca cineva indrazneste sa se atinga de mizerabila sa persoana. Lui Liviu Ioan Stoiciu i-a intentat un proces pentru ca indraznise sa-si puna cateva indreptatite intrebari cu privire la modul in care risipeste banii USR, sau la criteriile dupa care sunt primiti noi membri in breasla.  
 
Si multe altele - la care ar fi putut, daca ar fi avut argumente, sa raspunda pur si simplu in presa. Dar nu, el a considerat toate astea un atac la imaginea Uniunii Scriitorilor, desi nu despre Uniune era vorba in acuzatiile lui Liviu Ioan Stoiciu, ci pur si simplu despre individul Manolescu.  
 
A sarit ca ars si cand s-a auzit ca Daniel Corbu ar fi dat foc cartilor lui Cartarescu, amenintandu-l pe fata (pe siteul USR, dar si in sordida revista Romania literara) cu excluderea din USR. Stirea s-a dovedit a fi fost falsa si lucrurile s-au calmat. Conteaza insa irascibilitatea personajului N.M. si sentimentul lui de atotputernicie, de liber arbitru, de instanta absoluta.  
S-a enervat peste masura si cand Mihai Iovanel si-a focalizat atentia – meditativ – asupra nenumaratelor functii detinute de el si a sumei uriase care ii revine in calitate de presedinte al USR.  
 
Fata de toti a avut o reactie, fulgerandu-i cu mania lui sacrosancta, pe toti i-a afurisit, numai lui Cezar Ivanescu nu i-a raspuns nimic-nimicuta. Si, de fapt, cum ar fi putut calaul sa-i raspunda victimei.  
 
Pe 4 februarie 2008 Cezar Ivanescu a intrat in greva foamei la Sala cu Oglinzi a USR.  
 
Seara, tarziu, ingrijorat de scandal, a descins Manolescu, decis sa-l ruleze. Doar atunci, verbal si intre patru ochi, i-a promis ca va face si va drege, ca sa castige timp.  
 
Poate ca atunci l-a privit pe Cezar Ivanescu in fata. Si, in timp ce-i vorbea, il vedea mort. Iar daca n-a avut curajul s-o faca, a stiut oricum ca are in fata un mort. Vedea bine in viitorul apropiat, pentru ca el insusi pusese umarul la configurarea acelui viitor.
Scris de ioachim
33. 05-02-2010 11:41
EXCLUDEREA LUI DINESCU
Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.  
 
Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea.  
 
După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea.  
De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 1200, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 15, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele:  
 
1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere).  
 
2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea.  
 
3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe.  
 
4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS.  
 
5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR.  
 
Vă anunţ pe această cale că voi comunica această notificare şi Preşedintelui României, ca şef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin.  
Cu cele mai nobile sentimente.  
 
4.02.2008  
Cezar Ivănescu  
Bucureşti  
 
D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu
Scris de ioachim
34. 05-02-2010 11:52
impostorul si infractorul Mircea Dinescu
A sosit vremea ca acel segment de presa, cu adevarat independenta, sa ia atitudine impotriva acestei lichele nationale. Cine detine informatii si dovezi privind activitatea infractionala a numitului Mircea Dinescu este rugat sa trimita materialele respective pe adresa Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
Scris de http://justitiarul.ro/
35. 05-02-2010 13:03
Manolescu, mason, securist, detractor
Manolescu si gasca lui de impostori a bagat groaza in bietii membrii ai USR. El la Paris cu amanta, nevasta si fetita, ei - scriitorii, muritori de foame, in tara, mai mult morti decat vii, umiliti de acest fante sclerozat. 
 
Se zvoneste ca are Alzheimer si ca merge rapid spre un ramolisment generalizat. Speram ca deconspirarea lui ca agent al Securitatii sa se produca inainte de degradarea sa totala. Sa apuce sa vada si el cum e cu dreptatea!  
 
Manolescu si-a luat amanta, pe Ioana Horea, fiica poetul stalinist Ion Horea, la Paris. Toate astea pe banii nostri. Pe banii fraierilor din Uniunea si din tara, de la noi, platitorii de taxe si impozite (Uniunea este si institutie de utilitate publica, si beneficiaza de fonduri grase de la bugetul de stat si de timbrul de carte de 2%)
Scris de ion
36. 05-02-2010 13:52
PORTOFEL CU PLUS SI MINUS
De multe ori m-am intrebat de unde si pana unde atat tupeu pe capul celor doi prietenari coactionari principali,o perioada, la fituica GANDUL.Alta explicatie decat faptul ca mizeaza pe "imunitatea" lor de agenti KGB(FSB) nu am gasit.Este stiut ca baietii de la rasarit nu se dau nicio clipa inapoi cand este vorba de asasinate politice(vezi cazurile Litvinov,Politkovskaia sau Listev)asa incat nici macar Ceasca nu a indraznit sa se exprime prea dur cu oamenii Moskovei dovediti de genul:Iliescu,Brucan,Militaru etc.Maximum domiciliu fortat sau tragere la pensie sau pe linie moarta.Altfel daca-i supara pe stapanii baietilor susmentionati te puteai trezi cu un grup de comando cu ordin de lichidare.Este atuul pe care mizeaza si cele doua secaturi Boierul de Potelu si Ganditorul de la Hamangia.Numai ca prestatia lor jalnica ii impinge vrei nu vrei pe linie moarta si doar acerebratii se mai uita in gura celor doua panarame.
Scris de ERODATUL
37. 05-02-2010 17:25
Si Ivanescu precum Eminescu ???
Acestia sunt scriitori, critici, poieti! Dupa atitea ticalosii ce au facut, oare mai pot fi citite scrirele lor? Pe mine cit voi tri nu ma intereseza ce a debitat mintea lor, dca inima nu au. Manolescu, Dinescu, Paunescu si altii care au contribuit direct si indirect la distrugerea Romaniei si la instaurarea burgheziii rosii, nu merita sa fie citite scrierele lor.
Scris de Mihai
38. 05-02-2010 18:31
acest
rahat de asa zis poet este o cianura a societatii romanesti.cind ma gindesc ce ia facut d-nei Mona musca, mi-e scirba de acest individ perfid si periculos. :( :( :(
Scris de lia
39. 05-02-2010 19:24
M. DINESCU - TRAFIC DE INFLUENŢĂ, LUAR
"SRI rupe tăcerea: 
o întreagă reţea de procurori şi ziarişti corupţi, plus afacerişti arabi, la cererea lui Mircea Dinescu, l-au favorizat pe infractorul Ştefan Rădulescu, principalul sponsor al poetului măscărici. De asemenea, raportul Serviciului Român de Informaţii relevă faptul că „din analiza informativ-operativă efectuată la CNSAS rezultă că Dinescu Mircea a subtilizat dosarul de securist al lui Crin Antonescu nr. 2456sca/ DSS 01429 din instituţie, vânzându-i-l acestuia, prin intermediul lui SOV cu suma de 1,7 milioane de euro”. În raport, Dinescu este acuzat şi de trafic de influenţă în favoarea lui Klaus Johannis, de asociere în infracţiuni economice cu Arin Stănescu alias Alie Shalev, şi este suspectat şi de complicitate la crimă.  
 
”DIN DATELE PE CARE LE DEŢINEM REZULTĂ CĂ MIRCEA DINESCU A OBŢINUT, până în prezent, de la Ştefan Rădulescu (pentru care a intervenit, prin trafic de influenţă, pentru a fi scăpat de puşcărie – n.r.), peste 4 miliarde de lei, bani gheaţă, precum şi alte foloase materiale, ca mobilă, autoturisme (un BMW ultimul tip, un microbuz) etc.”. Aşa începe raportul incendiar al SRI referitor la Mircea Dinescu. Bugetul Statului a fost păgubit de Ştefan Rădulescu cu zeci de mii de miliarde şi, cu toate că au fost nenumărate semnalări în acest sens, de la Serviciile Secrete româneşti, nici un organ nu s-a sesizat. După punerea sa în libertate, infractorul Ştefan Rădulescu a adus alte mari prejudicii la bugetul Statului, depăşindu-le cu mult pe cele făcute înainte de arestare. Sesizările au curs permanent către Ministerul Finanţelor, Garda Financiară, AVAS, ANAF, Administraţia Financiară a Sectorului 6, dar nimeni nu a luat atitudine. Ba, mai mult, i s-a lăsat mână liberă să vândă active aflate sub sechestru! Când şi cum vor fi recuperate pagubele produse bugetului de Stat? Poate ne răspunde Mircea Dinescu..." 
 
„LA RUGĂMINTEA LUI MIRCEA DINESCU, ARIN STĂNESCU ALIE SHALEV (asasinul sistemului bancar românesc – n.r.) i-a acordat lui Ştefan Rădulescu ,,consultanţă” şi l-a instruit cum să acţioneze în derularea activităţilor infracţionale, după punerea acestuia în libertate. În urma percheziţiilor efectuate de organele de cercetare penală, au fost reţinute (dintr-unul din birourile lui Ştefan Rădulescu) înscrisuri din care rezultă că acesta are legături cu Mircea Dinescu, Arin Stănescu, Flavius Baiaş, Ion Ghinea şi cadre din Secţiile 21 şi 22 Poliţie Bucureşti, precum şi cu unii ofiţeri din UM 0962 Bucureşti” se arată în raport. 
 
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII A ÎNAINTAT MAI MULTE INFORMĂRI, din conţinutul cărora rezultă că ”gruparea mafiotă creată în jurul lui Mircea Dinescu şi Ştefan Rădulescu desfăşoară activităţi ce reprezintă atentate la siguranţa naţională, deoarece au conexiuni cu grupări de crimă organizată din lumea arabă”. Se menţionează că ”faptele penale săvârşite de aceştia subminează economia naţională”. 
 
MAJORITATEA SOCIETĂŢILOR PRĂDUITE DE RĂDULESCU AU FOST APOI – conform raportului SRI - „vândute ilegal unor cetăţeni arabi cu care Dinescu are strânse legături: SC Mobins SA a fost acaparată de Hassan Awdi, patronul Rodipet; sediul SC SOMACO din Bucureşti a încăput pe mâna lui Abdul Wahed Nor Ideen, apărătorul lui Omar Hayssam, operaţiune prin care s-a spălat suma de 1,6 milioane de dolari. Fapta a fost muşamalizată de şeful DIICOT din acea vreme, procurorul George Muscalu, un alt apropiat al lui Mircea Dinescu, des invitat la agapele bahice şi sexuale de la Cetate, la reşedinţa lui Dinescu. Oficiul pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor a întreprins verificări in acest sens, dosarele intocmite fiind plimbate de la IGP la Parchet şi invers”. 
 
SESIZĂRILE ÎNAINTATE DE SRI CĂTRE ILIE BOTOŞ au ajuns, aşa cum atenţiona şi procurorul Gherţa, la adjunctul acestuia, Marcel Sâmpetru, care, prin natura atribuţiunilor de serviciu, s-a ocupat direct de cazul Rădulescu-Dinescu. Toate aceste sesizări, care semnalau fapte deosebit de grave, au rămas “uitate” prin sertarele Parchetului General. Tot raportul SRI spune şi că „Procurorul George Muscalu este prieten cu Mihai Bogasiu, cel care l-a introdus şi pe Mircea Dinescu in mafia arabă. Bogasiu a fost coleg de studii cu judecătoarea Mădălina Muscalu. Protecţia cea mai mare pe care a primit-o cuplul Dinescu-Rădulescu vine de la DNA, respectiv de la adjunctul lui Daniel Morar, procurorul Zarie, procurorul Irinel Păun (prieten bun cu Ştefan Rădulescu). Procurorul Constantin Balcan a primit ordin de la superiorii săi să le întocmească dosare penale tuturor celor care au luat atitudine faţă de fărădelegile săvârşite de Dinescu şi Rădulescu şi se află în procese cu acesta. Din anturajul lui Mircea Dinescu mai fac parte procurorul Drăghici, fost şef al Secţiei a II-a din DNA şi Marian Didu, finul lui Muscalu. Din acest motiv, Rădulescu cere să-i fie transferate dosarele la DNA. O persoană din anturajul lui Marian Didu a afirmat că George Muscalu, Mircea Dinescu şi Ilie Botoş deţin, în permanenţă, o cameră în Hotelul Palace din Sinaia, pentru unele petreceri şi întâlniri amoroase. Consumaţiile sunt achitate de Mircea Dinescu”. 
 
”ÎN VARA ANULUI 2005, A MURIT, ÎN CONDIŢII SUSPECTE, AVOCATA LILI MERTICARU, care a avut unele afaceri cu Mircea Dinescu. Aceasta a fost găsită fără suflare in apartamentul său, situat în Calea Moşilor, în spatele PIZZA HUT. Directorul Transparency Internaţional (Agenţia Română pentru Transparenţă), Victor Alistar, a afirmat faţă de unii apropiaţi ai săi că George Muscalu şi Mircea Dinescu sunt vinovaţi de moartea mai multor persoane, printre care se numără avocata Lili Merticaru, şi chiar un procuror, fără a-l nominaliza (este vorba despre procurorul Cristian Panait – nota redacţiei). Ştefan Rădulescu şi Mircea Dinescu au strânse legături şi cu cel care a fost şeful de Cabinet al ex-premierului Călin Popescu-Tăriceanu, Aleodor Frâncu” – se mai spune în raport. 
 
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII A SESIZAT PARCHETUL GENERAL şi cu privire ”la legăturile existente între Mircea Dinescu şi Mohammad Murad”. De asemenea, a sesizat DNA ”în legătura cu activităţile suspecte desfăşurate de cei doi în vara anului 2004 la Olimp, când Dinescu a fost cazat în Hotelul Majestic, fost Transilvania”. De asemenea, SRI îl acuză pe Dinescu şi de furtul din arhivele CNSAS a dosarului lui Crin Antonescu, care a fost un vaşnic colaborator al Securităţii. (Va urma) 
 
EXPRESUL DE SUD,  
11 noiembrie 2009 
 
http://www.expresul.ro/index.php?articole=1&rubrica=10&id=11323
Scris de Simona Fica - EXPRESUL DE SUD
40. 05-02-2010 19:50
Intrebare
Pentru care motiv va considerati"cel mai echilibrat ziar"? 
Vad ca cei ce posteaza aici,sunt extrem de nervosi si isterizati. 
Cu blesteme si zvonuri de prin ziare nu veti putea demonstra vinovatia lui Dinescu. 
Daca este vinovat de moartea poetului Ivanescu,faceti bine si apelati la instanta,altfel vine Dinescu si va acuza de calomnie. 
Momentul e propice,cum Dinescu e in dizgratie,nici un procuror nu va ezita sa ia in serios cazul.
Scris de Marianne
41. 05-02-2010 20:11
?????
@Marianne 
Dvs ce ati inteles din tot ce ati citit? 
ce va preocupa mai mult? Impostura lui Dinescu sau grija fata de comentatorii acestui ziar? Acuzatie de calomnie? Adica Dinescu va nega ca este Dinescu si va sustine ca un alt Dinescu, de la CNSAS a vorbit prin gura lui. Doamna/domnule intelegeti ca Dinescu s-a plasat de bunavoie si nesilit de nimeni in ilegalitate? Doreste sa se dea pe sine in jucata? Foarte bine! Nu are decat. 
 
:eek :eek :eek :eek :eek :eek :eek
Scris de anton
42. 05-02-2010 21:23
Vade retro Marianne!
Oare nu stii sa citesti, Marianne sau cum te-i fi numind?  
Ai mai sus o parte din scrisorile prin care Cezar Ivanescu a cerut sa i se faca dreptate - adresate lui Basescu, Manolescu,CNSAS.Toti ar fi trebuit, daca s-ar fi respectat termenul legal, sa raspunda intr-un interval de maximum 30 zile. Numai ca tuturor li s-a falfait de lege! 
Alte demersuri au fost facute de familie, cu perseverenta, timp de doi ani, la Colegiul Medicilor, la Institutul de Medicina Legala din Bucuresti, la Spitalul Judetean Bacau etc. Nimeni n-a raspuns, de parca mortii sunt ei nu magnificul poet. Cazul este musamalizat. Nu-ti este clar? Sau faci pe proasta?  
Acolo unde nu se face dreptate, raman doar blestemele. 
 
Du-te si tu cu Satana! 
 
PS. De doi ani Dinescu n-a dat pe nimeni in judecata, desi lucrurile astea sunt spuse, mereu si mereu, in presa scrisa sau on-line, ca si pe bloguri. Asta nu-ti spune nimic, tartacuta seaca? 
 
Cum ziceam:Vade retro,Marianne!
Scris de AL
43. 05-02-2010 23:44
Liderilor Uniunii Scriitorilor
http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV#p/f/0/Hqxcy7nPf1o
Scris de anca
44. 06-02-2010 11:30
tanase si dinescu,, un instrument"
prin actiunile infractionale , penale , dinescu cu concursul,, constient" al lui tanase , inplica si postul realitatea tv. emisiunea ,, tanase si dinescu " era ca nuca in perete in grila de programe a postului tv. iacata , acum se dezvaluie ,,rostul acesrtei emisiuni " care era utilizata inpotriva unor personalitati incomode ,pentru a fi denigrate public , la ordin ,care trebuia sub ori ce forma indepartate dn viata politica , culturala ori publica .
Scris de niky
45. 06-02-2010 14:04
Va multumesc
Vă mulţumesc. 
 
Împreună am dovedit că adevărul poate fi rostit şi că acesta trebuie indicat în pofida tuturor riscurilor. Recunoştinţa mea este cu atât mai mare cu cât consider că, mai presus de acest gest de aducere în conştiinţa publică a unei drame, domnul Victor Roncea a restabilit demnitatea unei profesiuni care ar trebui să se afle întotdeauna de partea adevărului. 
 
Este cel mai pios omagiu care putea fi adus unui mare scriitor român, mort în circumstanţe cumplite, unui scriitor executat psihic şi social, „ucis“ mediatic, cu premeditare, şi cu o ferocitate care ar înspăimânta şi trăitorii sumbrului Ev Mediu. Este, totodată, un semn că societatea românească se poate reîntoarce, după zeci de ani în care a fost cotropită, sfâşiată de stalinism şi comunism, la normalitate, la asumarea realităţii că un neam poate supravieţui şi răzbate în timp numai prin elitele sale şi prin credinţa în Dumnezeu. Nu există bogaţie spirituală mai mare a unei naţiuni decât marile sale personalităţi. De aceea, consider că este o datorie morală a noastră, a tuturor românilor, să milităm ca aceste valori să fie cunoscute şi recunoscute în ţară şi în afara graniţelor ei. În fapt, cei care au dezlănţuit o adevărată urgie îndreptată împotriva reperelor de spiritualitate, de sfinţenie şi de moralitate ale românilor, au pornit un asalt concertat îndreptat împotriva acestui popor.  
 
Vă amintesc că, în timp ce Mircea Dinescu, cel care la începutul anului 2008, îl ataca vehement pe Cezar Ivănescu, sfidând legislaţia în vigoare şi adevărul, studia temeinic şi din greu doctrina PCR-ului la Academia de Partid Ştefan Gheorghiu, şi lua zelos, notiţe, în calitate de ziarist oficial, aflat de-a stânga tovarăşului Nicolae Ceauşescu, Cezar Ivănescu făcea greve repetate ale foamei, era urmărit de securitate, traducea din Mircea Eliade şi suporta consecinţele libertăţii sale depline: nepublicarea, marginalizarea extremă, sărăcia, lipsa unei locuinţe şi a unei cariere pe măsura valorii sale şi chiar lipsa unei slujbe. Toate acestea au continuat într-un crescendo de neînchipuit şi după anul 1989, şi până la moartea sa dorită şi provocată în mare măsură prin atacul mediatic declanşat pe 29 ianuarie 2008. 
 
Pe 24 aprilie 2008, Cezar Ivănescu a încetat din viaţă. Moartea sa fulgerătoare ridică foarte multe semne de întrebare şi pare a veni aproape de la sine în continuarea tristei tradiţii a morţilor tipic româneşti în care singurul fapt cumplit de exact este doar acela al morţii. Poetul a murit asasinat precum Eminescu şi Labiş şi a murit nu înainte de a simţi ce înseamnă „adversitatea continuă“, dar şi prietenia sfântă a acelor oameni – rari prin valoare şi excepţionali prin genialitate – pe care i-a considerat, cu onoare şi admiraţie sacră, de-a lungul timpului, prieteni. A murit nu înainte de a fi atacat în haită, neîncetat, în viaţa de zi cu zi şi în cea literară, bătut cu bestialitate timp de peste două ore şi jumătate de mineri, în 14 iunie 1990, hăituit atât în tinereţe, cât mai ales la vârsta senectuţii, de personaje dubioase, lipsite de orice urmă de demnitate, de repere morale şi valorice. 
 
În 1996, Cezar Ivănescu nota pe una din filele manuscrisului cărţii sale, Timpul asasinilor, „nu pot să nu observ minunata continuitate de gust dintre securiştii din umbră care-mi făceau rapoarte şi securiştii care scriu critică literară sau securiştii care citesc ziare: toţi sunt oripilaţi de limbajul meu verde: dar nu sunt sau nu erau oripilaţi să-şi toarne sau să-şi asasineze concetăţenii. Un asasinat e infinit mai pudic decât cuvântul asasinat. /…/ «Je nage vers mon Electre»,/…/ numai că o fac cu dinţii strânşi şi cu lacrimi în ochi, căci adresa invectivelor mele este clară, aş vrea să le întorc acestor suflete de slugă, de torţionari, gardieni, kaghebişti (Dinescu, Iliescu) într-o organizare mantrică, vorbele cu care ei i-au îngenuncheat pe-ai mei.“ 
 
Spargerea boicotului mediatic devine, în acest context, şi un act exemplar de asanare morală colectivă, o incantaţie sacră de alungare a răului, astfel încât publicarea acestui articol transformă cadrul întrucâtva limitat al luptei pentru memoria lui Cezar Ivănescu, în unul amplu şi vital pentru noi toţi, pentru restabilirea demnităţii noastre, ca oameni integri, trăitori în această ţară pe care o dorim modernă, civilizată şi europeană.  
 
Cezar Ivănescu are dreptul la memorie. Noi avem datoria să facem astfel încât acest drept să îi fie respectat. 
 
Vă mulţumesc cu recunoştinţă şi vă rog să acordaţi în continuare cazului Cezar Ivănescu susţinerea mediatică. Vin cu această rugăminte mai cu seamă că mesajul adresat redacţiei ziarului Curentul a fost adresat şi unor membri din conducerea Uniunii Scriitorilor din România, în baza statului Uniunii Scriitorilor şi a faptului că Cezar Ivănescu a fost – până la moartea sa – membru în conducerea Uniunii Scriitorilor din România (Statul USR, art. 1, 2, 5, 7, 36-pct 13.). Evident, nu au răspuns. Încă. 
 
Cezar Ivănescu ne amintea că „Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om.“… şi de aceea, probabil, nu există onoare mai mare pentru un creştin decât aceea de a alina suferinţa şi de a şterge cu lacrimi de recunoştinţă, lacrimile de sânge. 
 
Clara Arustei
Scris de Clara Arustei
46. 07-02-2010 01:09
Drumul CAINELUI !
Te-au/ ti-a ajuns Mieceo ! Ramane spovedania. Amin !
Scris de Slatina
47. 07-02-2010 03:34
intelectualii pcr-isti si pcus-isti
Tov Dinescu (alaturi de tov LOGHINOVSCHI-soacra agent rus, cu cetatenie rusa) este si a fos un impostor, tradator al Romaniei, agent filorus (dupa soacra), ungur (dupa socru), antiroman perfect dupa umori si manifestari. Un ins psihopat, pepederast, cu grave carente comportamentale si educationale, provenind dintr-o familie amarata de tigani modesti din Slobozia. 
 
De altfel tatal sau a si murit abandonat intr-un azil public. Infirm, urinand in pat si strigandu-si fiul care nu a venit niciodata sa il viziteze si nu i-a trimis niciodata bani, spre stupefanctia personalului angajal al azilului din Slobozia.  
 
Psihopatul Dinescu mai are si un frate handicapat, orb, abandonat si acela intr-o mizerie si saracie crunta. 
 
In schimb tiganul ajuns fante de Bucuresti locuia pana la revolutie in BITOLIEI 25, in PRIMAVERII ALATURI DE NOMENCLATURISTI! DE acolo l-au si luat \'baietii\' cu tancul si dus in STUDIOUL TVR la \'MIRCEA, FA-TE CA LUCREZI\", imbracat cu flaneluta crosetata de MASENKA, UFFF!, imi lacrimile, si cu KALASNIKOV-ul LA BRACINAR, UFFF, asa a facut tov DINESCU MIRCEA REVOLUTIE!!! UFFF, UN IMPOSTOR! CA SI DORIN TUDORAN, GINERELE LUI SENCOVICI!!! CATA DE VEZI CUM AU FOST RECICLATI STALINISTII spre NOUA OCUPATIE A ROMANIEI!  
 
PCR-iste nu fi trist, STALIN MERGE INAINTE PRIN PARTIDUL KGB-ist!
Scris de ania
48. 07-02-2010 18:26
O moarte provocata
FAPTE 
 
- Cezar Ivanescu suferea de aceasta afectiune de peste 30 de ani si nu s-ar fi operat nici acum daca nu ar fi fost imbrobodit si atras spre clinica din Bacau de o nepoata aparuta din senin (pe care n-o mai vazuse de 15 ani), dr. Carina Ribac. Dupa ce l-a vazut internat, dr. C.Ribac nu s-a mai interesat de el, cu siguranta pentru ca misiunea ei luase sfarsit: nu i-a stat aproape si nici n-a informat familia despre starea grava a sanatatii poetului. Dimpotriva, la apelurile Clarei Arustei (disperata ca tatal ei nu mai raspundea la telefonul mobil) dr. Carina Ribac a asigurat-o ca Cezar Ivanescu se simte foarte bine, ca a iesit pe balcon, ca a stat pe marginea patului etc.Toate astea chiar in timp ce poetul era transferat in stare critica la Spitalul Judetean Bacau.  
Un sir de minciuni inexplicabile altfel decat prin faptul ca era „ceva putred” in ceeea ce se petrecuse la clinica Palade si ca cei de acolo urmareau sa traga de timp, astfel incat pacientul sa nu mai aiba nicio sansa de supravietuire.  
Aceasta dezinformare a continuat si in perioada in care bolnavul s-a aflat la SJ Bacau. 
- Atat dr. C. Ribac cat si dr. Palade l-au asigurat pe Cezar Ivanescu ca va suporta o interventie cu laser – pentru ca poetul nu era de acord cu o operatie clasica (cu bisturiul). Aceasta promisiune (a unei interventii usoare cu laser) a fost de altfel principalul motiv care l-a determinat pe Cezar Ivanescu sa se opereze. Si sa plateasca pentru asta o suma mare de bani. 
- Nu numai ca, impotriva vointei sale, a fost hacuit cu lame albe, dar inainte de operatie nu i s-au facut nici macar analizele de sange; despre alte investigatii nici nu mai vorbim! 
I-au fost recoltate probe de sange, e adevarat, dar numai postoperatoriu, iar rezultatele au fost cunoscute de abia dupa moartea poetului. Unul dintre prietenii sai apropiati aflat langa el - la Spitalul de Urgenta din Bucuresti – in joia fatidica, a vorbit la telefon cu dr. C. Ribac, in jurul orei 21. Aceasta i-a spus cu o iresponsabilitate stupefianta: „Chiar acum au iesit analizele...Dezastruoase!” 
Faimoasele analize au „iesit” deci dupa ce trecusera deja aproximativ doua ore si jumatate de la moartea pacientului! 
- Dosarul medical al poetului a ajuns la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti fara sa aiba atasat buletinul cu analize. Constatand asta, doctorul legist a remarcat ca faptul e deosebit de grav. El a fost de altfel cel care a sfatuit-o pe Clara Arustei sa solicite necropsia (pentru ca atat ea cat si cei cativa prieteni care ne aflam acolo ne-am impotrivit la inceput la o asemenea interventie pe corpul poetului, pe care o resimteam ca o profanare). Medicul legist i-a spus insa ca EXISTA SUSPICIUNI MAJORE DE NATURA JURIDICA si, in felul asta, evita o eventuala deshumare. Eram de fata cand adjunctul sau a exclamat alertandu-si seful: „VENITI SA VEDETI, SUNT NISTE SEMNE CIUDATE PE CORPUL ASTA!„ 
- La Spitalul Judetean Bacau asa-zisele „erori medicale” au continuat.  
Flagrant este faptul ca, desi i se pusese diagnosticul (fals!) de embolie pulmonara si cu toate ca SJ Bacau era dotat cu aparatura necesara (tomograf, ecograf etc.) pacientului nu i s-au facut nici un fel de investigatii pentru a-l confirma sau infirma!!! Or embolia e o urgenta majora in care primul lucru ce trebuie facut e depistarea cheagului de sange, a traseului pe care a pornit.  
Diagnosticul fals a privat pacientul de medicatia adecvata si, in plus, a ingreunat deciziile ulterioare in privinta transportarii lui la o alta clinica (dat fiind ca in asemenea situatii grave e nevoie de dotari medicale speciale de care nu beneficiaza decat un numar mic de spitale). 
La Spitalul Floreasca din Bucuresti – unde am fost de fata – nu a fost nevoie de mai mult de cateva minute pentru a infirma acest diagnostic si pentru a pune diagnosticul corect (insuficienta cardio-respiratorie). Intr-adevar, medicii de aici au fost ingroziti de starea in care se afla Cezar Ivanescu, de diagnosticul fals, de lipsa unui tratament adecvat. O doctorita s-a rastit chiar la mine: „Ce-a cautat in Bacau, un om de valoarea lui?!” 
- La SJ Bacau a fost „tratat” cu furosemid (!), in supradoza, in conditiile in care avea tensiunea 8 si insuficienta renala. Nu e nevoie sa fii medic ca sa cunosti faptul ca furosemidul se administreaza in cazuri de hipertensiune, ca provoaca o deshidratare puternica, aritmii si o drastica scadere a tensiunii arteriale!  
Eu una nu pot sa cred ca asta e pur si simplu o eroare! In decurs de cateva ore, lui Cezar Ivanescu i s-au injectat 3 doze de furosemid!!! Ultima, cu putin inainte de a fi urcat in Smurd; doctorul si-a mai privit o ultima oara pacientul, a constatat cu voce tare ca este foarte deshidratat si a poruncit sa i se mai administreze un furosemid! 
Un sir de greseli (si nu doar una singura), care s-au continuat de la o clinica la alta, parca atent coordonate, insotite de o atitudine permanenta de dezinformare a familiei – toate astea constituie suspiciuni majore care vor trebui lamurite in instanta.  
Suspiciuni care, pentru mine, constituie insa tragice certitudini. 
 
UN “AMANUNT”: 
 
Inainte de a pleca cu SMURD-ul, in asteptare, Cezar Ivanescu atipise. S-a trezit cand fiica lui a intrat in salon si, la intrebarea ei cum se mai simte, a raspuns: “Mi-au dat doua calmante si ma voi odihni putin”. Avea pupilele dilatate, ceea ce a speriat-o pe Clara Arustei care a alergat pe holuri cautandu-l pe doctor. Acesta a negat insa ca i-ar fi dat vreun calmant. Si cu siguranta, nici in fisa medicala de la SJBacau nu s-a consemnat asa ceva. 
De altfel nici tratamentul cu furosemmid nu ar fi fost inregistrat in fisa medicala, daca n-ar fi insistat Clara (de teama ca la Bucuresti, in lipsa informatiei medicale, ar fi fost posibil sa i se administreze din nou acelasi medicament). Doar intamplarea a facut ca ea sa fie de fata cand i s-a injectat furosemidul… 
Nimeni nu va sti niciodata ce fel de “calmante” i-au dat lui Cezar Ivanescu.
Scris de Gabriela
49. 07-02-2010 19:18
Complicitate la crima
In februarie 2008 Cezar Ivanescu a inaintat mai multe memorii unor institutii abilitate, prin care solicita sa i se faca dreptate, dintre care unul catre CNSAS. Nici acum, dupa aproape doi ani de la moartea lui, nu s-a primit de nicaieri niciun raspuns. Mai ales CNSAS, era obligat – nu doar moral, ci, in primul rand, de legile de functionare institutionala – sa clarifice acest tulbure episod, sa dezminta public „dezvaluirea” mincinoasa despre colaborarea poetului cu securitatea, sa inainteze o cerere de urmarire penala a principalului detractor (Dinescu Mircea) – cel care a difuzat calomnia folosindu-se de umbrela acestei institutii. Nu numele lui Cezar Ivanescu a fost tarat atunci in noroi – caci acuzatia e de o enorma absurditate -, ci numele tuturor membrilor CNSAS pentru ca au ingaduit acest linsaj mediatic…  
Prin tacerea sa CNSAS isi deconspira complicitatea la crima. Fratietatea cu ucigasii. Care, neputand sa-l rapuna prin campania mediatica, au trecut la lichidarea fizica.
Scris de I. Floru

Scrie un comentariu
    Nume:
    Titlu:
    BBCode:Web AddressEmail AddressBold TextItalic TextUnderlined TextQuoteCodeOpen ListList ItemClose List
    Commentariu:



    Cod de securitate:* Code



     
    "Curentul" in format pdf

    Advertisement
     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro