Specialiştii trag semnale de alarmă
Intervenţiile publice pe tema controversatei exploatări a aurului de la Roşia Montană sunt din ce în mai susţinute în ultima perioadă. Apelul la Referendum pe tema aurului Apusenilor, lansat de Academia Română, a stârnit dezbateri serioase în rândul ong-urilor care au militat pentru salvarea patrimoniului românesc de la Roşia Montană. Un Referendum organizat fără informarea prealabilă a populaţiei asupra situaţiei de la Roşia Montană
nu este o alternativă viabilă în acest moment câtă vreme puterea financiară a mogulilor aurului permite lansarea unor campanii propagandistice şi mincinoase de zeci de milioane de euro, manipulând prin intermediul mass-mediei la scară mare populaţia României.
Resursele societăţii civile, ale profesorilor şi academicienilor nu se pot compara cu banii aruncaţi în joc de corporaţiile ce râvnesc aurul românesc. „Curentul“ are în vedere prezentarea punctelor de vedere argumentate pe tema scandalului aurului românesc.
După recenta luare de poziţie a Academiei Române, publicăm astăzi un material provenind din mediul ONG-urilor specializate în problemele de mediu, adresat cu câteva zile în urmă ministrului Mediului, Laszlo Borbely. Preşedintele organizaţiei mureşene Valea Soarelui, ing. Dan-Călin Tocaciu, atrage atenţia asupra pericolelor exploatării pe bază de cianuri.
Atitudinea duplicitară a guvernărilor faţă de Roşia Montană
„Roşia Montană rămåne o problemă de atitudine duplicitară a Ministerului Mediului şi a guvernărilor de orice fel. La Roşia Montană se doreşte o Distrugere Durabilă, şi nu o Dezvoltare Durabilă.
S-au împlinit 10 ani de la accidentul de la «Aurul» Baia Mare din 30 ianuarie 2000, cånd un dig de pămånt s-a rupt şi 100.000 de m3 de apă cu cianuri şi metale grele au ajuns în råul Lăpuş, iar apoi în Tisa şi Dunăre. Firma vinovată a dat faliment, iar paguba a rămas statului romån.
Dacă veţi vrea să uitaţi această lecţie a trecutului, atunci se va naşte un monstru mai mare şi mai periculos, exploataţia minieră Roşia Montană Gold Corporation.
1. La Roşia Montană, cea mai mare problemă va fi iazul de decantare. Aşa cum rezultă din studiul de impact, fundul viitorului iaz este plin de fisuri şi microfisuri, care nu vor fi izolate în niciun fel. Asta se va întåmpla într-o zonă carstică, plină de ponoare şi izbucuri. În cåţiva ani, cånd presiunea va fi suficient de mare, toată apa freatică pånă la Arad va fi în cele din urmă contaminată. Definitiv. Iremediabil.
Otrava va ajunge în apă şi la oameni
2. Celălalt mare pericol al iazului de decantare îl reprezintă barajul de pămånt care închide iazul. Orice baraj de pămånt se fisurează mai devreme sau mai tårziu. Trebuie doar un por prin care să treacă apa şi în timp barajul se va rupe. Iar pentru ruperea lui imediată, trebuie doar o ploaie un pic mai mare decåt cea de 100 de ani luată în calcul şi, gata, s-a dus barajul. În zona Abrudului, ploaia de 100 de ani nu s-a întåmplat de vreo 200 de ani şi poate veni oricånd. Barajul de pămånt este periculos în sine, iar cel ce va fi construit este pe cåt de subdimensionat şi pe atåt de înalt, 114 m. Într-un fel sau altul, cianurile vor ajunge în apă, la sau peste oameni. Lent şi otrăvitor sau repede şi distrugător!
3. Exploataţia de la Roşia Montană nu va fi o mină, ci o carieră, o exploataţie de suprafaţă. Dacă ar fi vorba de minerit adevărat, cu o mină în toată regula, cu galerii aflate în subteran, aş putea sprijini exploataţia minieră cu anumite condiţii. Vreau o mină care să îmi prezerve mediul curat, peisajul natural şi istoria completă neştirbită şi nealterată. La Roşia Montană, mediul va fi distrus, peisajul transformat într-o groapă imensă a 5 munţi, istoria unică a locului distrusă. Inacceptabil. Intolerabil. Inadmisibil.
4. Cianura nu este un pericol în sine (sunt inginer chimist), ci modul ei de manipulare. La fel ca un cuţit de bucătărie. Poţi ucide cu el! Sau poţi să tai påinea. Mercurul este şi el toxic şi va fi interzis. Dar amalgamul de argint a fost folosit cu succes fără a intoxica purtătorul de plombă. Toxina botulinică îndreaptă ridurile. Sau ucide! Gazul metan, azotatul de amoniu pot fi periculoase doar månuite incorect. s.a.m.d....
Mineritul aurului se poate face şi fără cianuri. Cianura trebuie interzisă!
5. Alt mare pericol este falimentul. Exact ca la Baia Mare. RMGC va falimenta atunci cånd costurile refacerii zonei vor fi egalate de valoarea aurului teoretic exploatabil. În acel moment, RMGC va da faliment, iar refacerea zonei va trebui făcută din cele «4 miliarde de dolari» care «respectă normele europene de mediu»! Refacerea zonei va costa în realitate cel puţin 20 miliarde euro! Adică de vreo 5 ori mai mult! Iar Gabriel va fi fost plecat de multă vreme!
La o simplă evaluare, atåt economică cåt şi de mediu, se poate vedea că folosirea extracţiei în galerii, folosind însă maşini moderne (ca acelea utilizate la săparea de tuneluri, Canalului Månecii, Gothard, etc), ar putea eficientiza extracţia, protejånd în acelaşi timp mediul şi istoria locurilor! Dezvoltarea ar putea fi durabilă! Şi fără cianură!
Cerem Ministerului Mediului să pună piciorul în prag şi să spună clar: mediul natural din Romånia nu suportă aberaţii economice cum se vrea exploatarea Roşia Montană Gold Corporation!“
Specialiştii din mediul universitar: niciun beneficiu pentru statul român
„Investiţia de la Roşia Montană nu este în avantajul statului romån. Romånia rămåne cu un zăcămånt preţios epuizat, un beneficiu minim va fi cheltuit înzecit pe următorii o sută de ani sau mai mult, pentru a gestiona dezastrul rămas după exploatare. Dezastrul cuprinde: schimbarea peisajului natural, aspect selenar adus zonei, deşeuri depozitate pe termen nelimitat în toată zona, un iaz de decantare cu o zestre uriaşă de material toxic care, accidental, poate ajunge în reţeaua hidrografică din zonă şi a Dunării cu difuziune în Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina, pagubele fiind foarte greu de calculat, ca şi responsabilitatea celor vinovaţi (evident, aceasta aparţine statului romån)“. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de Florina Bran şi Afrodita Iorgulescu - profesori universitari doctori din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti - şi inginerul Gheorghe Manea.
Potrivit documentului elaborat de specialişti, „multe generaţii umane vor sta sub ameninţarea iazului de decantare şi a haldelor de steril de la Roşia Montană“, iar „bugetul de stat va avea, anual, un capitol de cheltuieli destinat acoperirii nesăbuinţei decidenţilor ce au înlesnit o asemenea investiţie“.
Pornind de la documentaţia la Proiectul Roşia Montană, întocmită de beneficiar în vederea obţinerii avizelor de începere a lucrărilor de exploatare a minereurilor de aur şi argint din zonă, autorii lucrării se referă la momentul închiderii investiţiei, încercånd să evidenţieze ce rămåne în urmă. Rezultatele sunt dezastruoase pentru Romånia: 2.134,9 milioane tone de substanţe toxice pot fi deversate, în cazul unui accident, în Mureş şi în Dunăre. Specialiştii subliniază că în documentaţie nu se precizează cum şi dacă vor fi construite depozite special amenajate sau rezervoare cu pereţi dubli pentru utilajele, rezervoarele, substanţele toxice, uleiurile reziduale, solvenţii şi materialele rezultate în urma demolărilor.
Tot din analiza datelor şi aprecierilor specialiştilor ce au întocmit documentaţia necesară firmei Gold Corporation pentru a obţine avizele de mediu reiese, potrivit specialiştilor de la ASE, că după închiderea investiţiei urmează o activitate complexă, amplă de gestionare a apelor acide, întreţinerea infrastructurii iazurilor (barajelor), reţelelor de colectare a apelor pluviale, scurgerilor din iazuri şi halde, monitorizarea haldelor de deşeuri solide, pomparea apei limpezite din iazul principal în concavitatea unei mine, tratarea apelor acide cu conţinut de sulf, a apelor ce provin din apa interstiţială din iazul principal, a apei limpezite cu conţinut de cianuri şi metale grele etc. Instalaţiile rămån să funcţioneze în sistemul de tratare a apelor pe termen nelimitat cu tot ce înseamnă această activitate precum necesarul de reactivi, energia electrică, reţele de conducte, deşeuri de la staţiile de tratare, personal de operare şi de supraveghere, întreţinere instalaţii, reţele de drumuri, laboratoare etc.
Astfel, potrivit autorilor studiului, „o entitate organizatorică trebuie înfiinţată şi pusă în mişcare pe termen nelimitat pentru gestiunea zonei după închiderea minei. Bugetul anual al acestei entităţi (eventual firmă particulară) va trebui alimentat din fonduri bugetare pe termen nelimitat“. Adică tot din banii noştri.
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
