Comisia Electorală Centrală de la Kiev a validat luni cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina, desfăşurate duminică, pe 7 februarie. După numărarea a 95,42% din voturi, preşedintele Partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici, a
acumulat 48,27% din voturi, iar rivala sa Iulia Timoşenko, premierul în exerciţiu, 46,10%. Potrivit expertului ucrainean E. Mincenko, decalajul de 2-3% îi permite lui Timoşenko să negocieze pentru funcţie şi imunitatea afacerilor. Acesta consideră că actualul premier nu îşi va recunoaşte înfrângerea şi se va lupta pentru a obţine renumărarea voturilor. Pe de altă parte, Ianukovici şi-a scos ieri în stradă câteva mii de susţinători, care au fost aduşi la sediul Comisiei Electorale Centrale din Kiev. Potrivit sondajelor realizate de la ieşirea de la urne, candidatul opoziţiei proruse ar urma să se menţină până la final. La rândul său, I. Timoşenko a lansat deja ameninţarea unei „revoluţii portocalii“ în caz de fraude. În acelaşi timp, OSCE a constatat că alegerile din Ucraina s-au desfăşurat în mod corect şi transparent, deschizând calea spre un transfer paşnic al puterii. Presa ucraineană a salutat rezultatul parţial, care semnifică prăbuşirea revoluţiei portocalii, şi consideră că Rusia nu are de ales, decât să se mulţumească cu alegerea probabilă a lui Ianukovici. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|