ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Van Rompuy conduce UE după modelul Bilderberg Imprimare E-mail
Scris de Mădălin Necşuţu   
După modelul întâlnirilor de taină ale grupului Bilderberg, ferite de microfoanele şi de bliţurile jurnaliştilor, noul preşedinte al UE, Herman von Rompuy, văzut destul de des în mijlocul reuniunilor acestui grup secret, a anunţat ieri că primul summit al UE din era von Rompuy se va desfăşura în lipsa ziariştilor. Aceştia nu vor fi admişi la  summit pe motiv că liderul UE nu doreşte să dea caracter oficial acestor reuniuni ale şefilor de stat şi de guvern la nivel european. La această masă rotundă vor participa numai cei 27 de preşedinţi sau premieri ai statelor membre UE care vor avea apoi voie să comunice concluziile discuţiilor miniştrilor sau colaboratorilor, scrie AFP. Prin decizia lui Van Rompuy, jurnaliştii acreditaţi la eveniment, ce va avea loc joi la sala Bibliotecii Solvay din Bruxelles, nu vor avea voie la mai puţin de 500 de metri de incinta acestei clădiri. De la numirea sa, la 19 noiembrie, preşedintele UE a arătat o anumită neîncredere faţă de mass-media, acordând foarte puţine interviuri şi participând la un număr foarte mic de conferinţe de presă.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (1)
RSS comments
1. 16-12-2010 20:11
Herman fa-te ca lucrezi
Astuia ,ca si sobolanilor, ii place sa lucreze la intuneric, pe ferite, pe ascuns ca sa ne poata face mai bine.Daca o sa-i analizati mai bine fizionomia veti constata ca are si trasaturi de sobolan, este un sters, fara personalitate, modelul de sluga perfecta, supusul ideal care ii da linistea somnului stapanului lui.Lumea este la fel peste tot cu astfel de slugi.
Scris de Corbul

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro