Premierul Boc a cerut Eximbank să reducă salariul conducerii de la circa 20.000 de euro în prezent la 1.000 de euro, corespunzător indemnizaţiei unui secretar de stat, după modelul Fondului Proprietatea, avertizånd că altfel vor fi identificate
şi alte soluţii pentru a efectua diminuarea. El a afirmat, vineri seara, la o emisiune TV, că ar fi normal ca salariul directorului Eximbank să fie stabilit la nivelul indemnizaţiei unui secretar de stat, arătånd că, în caz contrar, pot fi găsite soluţii în acest sens. Potrivit informaţiilor apărute în presă, directorul băncii de stat Eximbank, Ionuţ Costea, cumnatul preşedintelui PSD Mircea Geoană, are un salariu de aproximativ 20.000 de euro, sumă care nu include şi alte beneficii, precum stimulentele. Premierul a făcut trimitere la conducerea Fondului Proprietatea, unde salariul directorului va fi redus pånă la începutul lunii martie. Fostul director general al Fondului Proprietatea Daniela Lulache a încasat anul trecut 1,86 milioane de lei (441.000 de euro) de la Fond, banii reprezentånd indemnizaţii de conducere, bonus de performanţă şi compensaţii, potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul Fondului. În luna octombrie, preşedintele Traian Băsescu a declarat că EximBank ar fi trebuit să rămånă în regimul instituţiilor statului şi să fie supusă legii unice de salarizare a funcţionarilor publici, fiind o bancă alimentată cu bani de la buget. Eximbank a precizat atunci că remuneraţiile conducerii băncii au fost aprobate în AGA, singurul for care poate decide modificarea lor, însă managementul băncii va respecta o eventuală decizie a instituţiilor statului de shimbare a sistemului de plată a executivilor din instituţiile financiar-bancare cu capital de stat. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|