După ce ani la rând ne-au acuzat că nu respectăm drepturile romilor
Integrarea romilor în societăţile naţionale, dar şi în cea europeană a devenit, odată cu aderarea în 2007 la UE a României şi a Bulgariei,
o problemă transnaţională care ar trebui rezolvată în cadrul Uniunii Europene, şi nu prin metode disparate şi prin pasarea responsabilităţii de la un membru la altul. Odată cu aderarea de noi membri, UE şi-a deschis porţile şi în direcţia rezolvării unor probleme naţionale care să ofere statelor nou-intrate o traiectorie ascendentă în scopul alinierii acestora la un nivel de trai cât mai apropiat de cel al membrilor săi mai vechi. Totodată, prin Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului European din 29 aprilie 2004, UE a reglementat şi recunoscut dreptul fundamental la libera circulaţie al tuturor cetăţenilor săi. După modelul Italiei, care nu înţelegea în 2007-2008 că romii pe care îi caracteriza drept „imigranţi“ erau atunci cetăţeni europeni, acum Franţa doreşte să se debareseze de ţiganii din România. Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, a pledat, în cadrul vizitei desfăşurăte în zilele de joi şi vineri la Bucureşti, pentru „o mobilizare comună“ franco-română cu scopul de a stăvili sosirile-plecările romilor din România în Franţa şi de a coopera la nivel european pentru inserţia lor. În termeni reali, decodaţi de limbajul diplomatic folosit de oficialul francez, acesta a dorit să transmită autorităţilor de la Bucureşti mesajul potrivit căruia ar trebui să îşi ţină acasă ţiganii şi să caute să îşi rezolve singure problema incluziunii lor în societate, e adevărat şi cu sprijin francez. Pierre Lellouche a mai susţinut că situaţia acestei minorităţi etnice este precară, iar în opinia sa, este contrară „valorilor“ europene şi, prin urmare, „inacceptabilă“. La rândul său, şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi, a replicat că România este dispusă să ajute la rezolvarea acestei probleme, dar că lucrul acesta se va face „în spiritul şi litera legilor europene“. La întoarcerea sa în Franţa, Pierre Lellouche a declarat pentru cotidianul „Le Monde“ că scopul vizitei sale în România a fost mobilizarea autorităţilor din cele două ţări pentru a se pune capăt acestui gen de „turism“. „Principiul liberei circulaţii în Europa nu a fost creat pentru a li se deschide drumul tuturor traficanţilor“, a declarat secretarul de stat francez pentru afaceri europene.
Bani risipiţi
Oficialul francez a spus că numai anul trecut au fost folosite circa 9 milioane de euro pentru repatrierea în România a circa 8.000 de ţigani. Dintr-un calcul simplu, ar rezulta suma de peste 1.100 de euro pentru fiecare rom, bani care ar fi putut la fel de bine să fie folosiţi pentru programe sociale de incluziune în societate a ţiganilor. Comisia Europeană (CE), potrivit cadrului financiar actual (2007-2013), pune la dispoziţia membrilor săi nu mai puţin de 347 miliarde de euro pentru programele din domeniul politicii de coeziune, concentrând această sumă către statele mai puţin dezvoltate şi, implicit, pentru rezolvarea problemei de integrare socială a romilor care reprezintă 2% (circa 10 milioane de persoane) din cele aproximativ 500 milioane de cetăţeni ai UE. Un raport al Centrului European pentru Drepturile Rromilor (ERRC) sublinia, în 2005, că romii din Franţa (circa 500.000) sunt ţinta unei discriminări ce atinge niveluri dramatice. Raportul nota că drepturile civile, politice, sociale şi economice ale comunităţii sunt încălcate în mod frecvent. Documentul concluziona că autorităţile din „Hexagon“ eşuează în procesul de integrare a minorităţilor.
Proiecte reuşite
Cu toate acestea, Franţa a experimentat cu succes, în 2007, un proiect prin care 50 de familii de ţigani români şi bulgari din oraşul Aubervilliers (Seine-Saint Denis) au primit locuinţe sociale în schimbul unei chirii modice de 50 de euro. În schimb, romii au trebuit să meargă la cursuri de franceză, să îşi trimită copiii la şcoală şi să îşi găsească locuri de muncă. De asemenea, oraşul Lieusaint (departamentul Seine-et-Marne) a desfăşurat, în 2002, un program care a inclus 39 de familii de romi. Cinci ani mai târziu, doar opt dintre ele nu erau în totalitate „integrate“, scria „Le Monde“. Citeaza acest articol pe saitul tau
Comentarii (5)
1. 15-02-2010 00:48
Si luleaua mea la el!
Sanchi nea Vlade, americani incearca de cateva sute de ani sa-i emancipeze pe negrii si nu vor reusi nici intr-o mie! Turcii, iau calarit pe greci de ani si au creat haosul care se vede si astazi. Francezii, sa aibe grija de tiganii lor si apoi sa de-a sfaturi altora. Deocamdata sa-i pastreze sanatosi si pe "hai nostri"!
2. 15-02-2010 01:00
ROMANIA S.R.L
Francezii nu cred ca trebuie sa mai fie asa de DISPERATI din cauza tiganilor, deoarece POLITICIENII ROMANI au gasit cea mai buna SOLUTIE ca sa-i aduca pe toti acasa oferindule si o meserie pe masura, si anume, aceea de a-i pune sa FACA VRAJITORII ca romanilor sa le mearga din ce in ce mai bine, iar pe politicieni sa-i fereasca de BLESTEMELE romanilor si uite asa se va gasi si SOLUTIA MIRACULOASA ptr.CRIZA din ROMANIA.
3. 15-02-2010 07:44
Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
problema e mai grava ; in loc sa-i educam noi pe ei , se intampla invers , tot mai multii romanii au un comportament de tigan ex. urmaritii stirile si ve-ti constata acest lucru . nu mai vorbesc ,ca actorii nostrii in fiecare an ,,scot un film cu tigani" de ce oare ? in loc aceasta rasa sa treaca neobsevata ,dupa cum merita .ce mentalitate la romanii?, ca daca tolerezi comportamentul ,, ne civilizat al tiganilor " esti chipurile DEMOCRAT !!!asa ca im loc sa-i punem la punct , ne pun ei pe noi .
4. 15-02-2010 09:00
tiganii
cred ca problema tiganilor este abordata total gresit.Ei sunt nomazi, au asta in sange si oricat ne-am chinui noi sa-i integram intr-o societate romana, franceza, italiana sau alta, nu vom reusi niciodata. Cred ca problema lor ar putea fi rezolvata numai la nivelul UE prin crearea unei strategii care sa tina cont in primul rand de specificul lor.Altfel e ca si cum ai incerca sa tii in cusca niste animale salbatice (nu luati aceste cuvinte in sens peiorativ) si sa ai pretentia sa fie cuminti si fericite.
5. 15-02-2010 13:15
Solutie
O intelegere cu India pentru repatrierea tiganilor. Un ajutor semnificativ pentru India si gata.
Tiganii nu sunt intelesi si nici nu au cum sa fie intelesi. Ei sunt diferiti de ceilalti. In India ar fi intre cei de un neam cu ei si ar fi cu mult mai fericiti. SI ei si noi. E singura solutie.