Rånd pe rånd, stålpii de suţinere ai lui Sorin Ovidiu Vîntu se prăbuşesc ca la jocul de domino. După ce agenţiile de ştiri au consemnat ieri informaţia că ministrul Justiţiei din Indonezia a autorizat extrădarea lui Nicolae Popa, bunul prieten al lui SOV, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI, o nouă informaţie l-a pus cu siguranţă pe jar pe proprietarul SPA-ului din strada Paris, unde se relaxează unii lideri politici. Cristian Jipa, judecător la secţia penală a instanţei supreme, a fost pus sub acuzare de procurorii DNA,
fiind acuzat de complicitate la o nouă infracţiune de trafic de influenţă comisă de senatorul Voicu, în schimbul sumei de 60.000 de euro. Potrivit informaţiilor noastre, ancheta în cazul judecătorului Jipa se referă la perioada când acesta era magistrat la Tribunalul Bucureşti. El a promovat la Înalta Curte abia în septembrie 2009. Şi judecătorul Jipa, şi senatorul Voicu s-au prezentat ieri dimineaţă la sediul DNA, unde procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă acuzaţiile. Judecătorul Cristian Jipa nu este un magistrat oarecare. Soţia sa, Florina Ruxandra Jipa, este deputat PSD, partid din care face parte şi Cătălin Voicu. Mai mult, doamna Jipa este chiar membru în Comisia juridică a Camerei. Legătura lui Cristian Jipa cu Vîntu se numeşte dosarul FNA-Banca Agricolă. Mărinimos, probabil, din fire cu infractorii, judecătorul Cristian Jipa de la Secţia a II-a Penală a Tribunalului Bucureşti a dat în 27 iulie 2004 un verdict unic în analele justiţiei romåne: disjungerea cauzei FNA de cauza Banca Agricolă şi retrimiterea acesteia din urmă la Parchet pe motiv că fostul infractor de drept comun Sorin Ovidiu Vîntu trebuie confruntat cu un inculpat, care murise pe parcursul urmăririi penale. Mecanismul prin care Vîntu a fost scos prin uşa din dos în dosarul FNA-Banca Agricolă a fost prezentat cu lux de amănunte de ziarul „Curentul“, într-un articol publicat pe 4 mai 2005. Pentru a înţelege mai bine cum a ajuns judecătorul Cristian Jipa să fie acuzat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, vă prezentăm cele mai relevante pasaje din materialul publicat în 2005 de ziarul „Curentul“, referitoare la acţiunile aceluiaşi magistrat în dosarul FNA-Banca Agricolă.
«Dosarul FNA-Banca Agricolă a fost disjuns pentru ca Vîntu să fie confruntat cu un... mort
(...) Acuzat de săvårşirea a două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în urma cărora Banca Agricolă (BA) a fost prejudiciată cu suma de 94.514.644.536 de lei, Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată de către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe långă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 29 octombrie 2003. Probele adunate în cursul urmăririi penale au fost cåt se poate de clare, acestea devoalånd de-a fir a păr scenariul şi regia prin care Vîntu, în complicitate cu doi înalţi oficiali ai BA (Liviu Istrate - ex-preşedinte, şi Gabriel Tisler - ex-director adjunct al Direcţiei pieţei de capital), a prejudiciat banca menţionată în vederea satisfacerii unor interese proprii. Disperat că dosarul ajuns pe masa instanţei era „beton“, Vîntu a apelat la tot felul de giumbuşlucuri. Invocånd încălcarea unor drepturi constituţionale, el a depus la Ministerul Public, în atenţia procurorului general Ilie Botoş, mai multe plångeri, în care reclama faptul că urmărirea penală n-ar fi fost făcută ca la carte, fapt ce i-a încălcat „prezumţia de nevinovăţie“. Contestånd atåt expertiza contabilă efectuată în cauză, cåt şi faptul că pe parcursul urmăririi penale n-ar fi fost confruntat cu Gabriel Tisler (n.r. - acesta a refuzat confruntarea, dar a dezvăluit anchetatorilor modalitatea în care fusese instigat să ia decizii contrare intereselor Băncii Agricole; pe parcursul urmăririi penale el a decedat, fiind scos de sub urmărire penală), Vîntu a cerut în instanţă completarea urmăririi penale, disjungerea cauzei Banca Agricolă de cauza FNA şi schimbarea încadrării sale juridice.
Vîntu tună şi fulgeră...
„În cursul cercetărilor, mi-au fost încălcate drepturile la apărare şi la un proces echitabil, drepturi constituţionale fundamentale, cu scopul compromiterii imaginii mele publice şi influenţării justiţiei, prin nesocotirea prezumţiei de nevinovăţie“, a susţinut Vîntu, la 30 ianuarie 2004, într-unul din memoriile adresate procurorului general Ilie Botoş. Invocånd „compromiterea imaginii“ personale (sic!!!), Vîntu a tunat şi a fulgerat că pe parcursul urmăririi penale i-ar fi fost încălcate mai multe drepturi, precum „respingerea cererilor de recuzare după întocmirea rapoartelor de expertiză contabilă, refuzul efectuării unei expertize de evaluare a acţiunilor IndustrialExport“, inclusiv „refuzul efectuării de confruntări cu învinuitul Tisler Gabriel“. Nu în ultimul rånd, exact ca în cazul FNI - cånd a făcut tot posibilul să-i împiedice (intimideze) pe experţii desemnaţi să finalizeze raportul de expertiză contabilă - Vîntu s-a plåns procurorului general că expertul care a realizat raportul de expertiză în dosarul FNA-Banca Agricolă şi-ar fi „depăşit normele procedural-penale şi deontologice“.
Parchetul se opune, dar... renunţă
Ajuns în faţa instanţei, Vîntu a continuat să clameze, prin intermediul avocatului său, Marian Nazat, că pe parcursul urmăririi penale nu s-a administrat „singura probă în măsură să stabilească adevărul“, anume „confruntarea inculpaţilor Vîntu Ovidiu Sorin şi Istrate Liviu Adrian cu inculpatul Tisler Gabriel, întrucåt numitul Tisler a refuzat să fie confruntat cu cei doi“. Cum era normal, în timpul procesului, invocånd cåteva argumente legale, reprezentantul Ministerului Public, procurorul Iulia Ciolca, a apreciat că nu se impune restituirea cauzei la Parchet. „Inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu nu i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucåt chiar în situaţia în care, în fază nepublică a procedurii procesului penal, s-au administrat probe, iar el nu a avut nicio calitate, a luat la cunoştinţă de acestea cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală“, a fost unul din motivele invocate de procuror, acesta precizånd totodată că „respingerea unor probe în apărare în această fază a procesului penal nu justifică nici ea restituirea cauzei, cåtă vreme instanţa urmează a efectua cercetarea judecătorească, iar solicitarea administrării de probe poate fi reiterată în cursul judecăţii“. (...) Intuind probabil că instanţa i-ar putea accepta cererea lui SOV, la termenul din 1 iulie 2004, oficialii Ministerului Public au depus concluzii scrise, în care au subliniat că cererile privind disjungerea cauzei BA de cauza FNA şi restituirea primei cauze la Parchet pentru refacerea actului de sesizare a instanţei se impun a fi respinse ca neintemeiate, „întrucåt tocmai buna desfăşurare a procesului penal impune acest lucru“. (...) Singurul lucru omis de procurori, care însă era menţionat în rechizitoriul cauzei (n.r. - fila 23), a fost acela că Tisler decedase pe parcursul urmăririi penale, astfel că cererea tandemului SOV-Istrate de a fi confruntat cu fostul oficial al BA era imposibil de pus în practică.
Bomboana de pe coliva dosarului FNA-Banca Agricolă: confruntare cu răposaţi!
Deşi avea toate elementele pentru a lua o decizie temeinică şi legală, după ce a amånat nouă termene consecutive luarea unei decizii, instanţa Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia a II-a Penală, în speţă judecătorul Cristian Jipa, a dat, la data de 27 iulie 2004, un verdict unic în analele justiţiei. Subliniind faptul că „neregularităţile“ invocate de Vîntu - în speţă „încălcarea dreptului la apărare şi a principiului legalităţii procesului penal“ - nu pot fi înlăturate „de îndată (sic!) de către instanţă şi nu prin acordarea unui termen în acest scop“, judecătorul Jipa aprobă disjungerea cauzei BA de cauza FNA şi restituie cauza BA la Parchetul de pe långă Curtea de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, „pentru completarea urmăririi penale conform prevederilor procedurale“. Dovedind că ori n-a studiat rechizitoriul (fapt inadmisibil pentru un judecător), ori că există interese oculte care (deocamdată!) ar trebui investigate de organele abilitate, judecătorul Jipa a aruncat „bomboana“ pe „coliva“ cauzei, atunci cånd în încheierea de şedinţă a găsit calea „legală“ care să-i permită retrimiterea cauzei BA la Parchet în vederea completării urmăririi penale: „Se va proceda la confruntarea inculpatului Vîntu Ovidiu Sorin şi a inculpatului Liviu Istrate cu inculpatul Tisler Gabriel“(!!!). „Greşeala“ a fost sesizată de Ministerul Public, care a făcut recurs la hotărårea instanţei. Ulterior însă, în mod inexplicabil, recursul a fost retras fără explicaţie, fapt subliniat într-o ordonanţă de efectuare a unei expertize medico-legale pentru Sorin Ovidiu Vîntu, datată 3 noiembrie 2003 şi semnată de Irinel Păun - procuror-şef de birou la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică („Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a Penală a dispus prin încheierea din 27 iulie 2004, pronunţată în dosarul 5653/2003 - definitivă, prin retragerea recursului, disjungerea cauzei referitoare la infracţiunile săvårşite în dauna Băncii Agricole SA şi restituirea către Parchetul de pe långă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pentru completarea urmăririi penale“). Studiind dosarul şi văzånd măsurile inexplicabile, dar probabil legale, dispuse în acest dosar, atåt de către instanţă, cåt şi de către Parchet, ne permitem să adresăm autorităţilor o întrebare la care ar trebui să găsească un răspuns pertinent: unde, cånd şi cum vor fi confruntaţi inculpaţii Vîntu şi Istrate cu răposatul Tisler? Dacă nu există un răspuns, înseamnă că ceva e putred în... justiţie.»
Judecătorul care l-a salvat pe SOV în dosarul BID - sancţionat de CSM Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în noiembrie 2009, sancţionarea disciplinară a lui Mihai Rotaru, de la Judecătoria Bârlad, aplicându-i cea mai mare diminuare salarială prevăzută în Statut: 15%, pe o durată de trei luni. Judecătorul a fost găsit vinovat de gravă neglijenţă în exercitarea funcţiei. În 2006, când activa la Tribunalul Bucureşti, a mai fost sancţionat disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii pentru că întârziase cu trei luni redactarea unei motivări în dosarul BID, în care Sorin Ovidiu Vîntu era condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Graţie acelei întârzieri, Rotaru a pus umărul la salvarea de la puşcărie a lui Vîntu, deoarece la scurt timp a intervenit prescripţia faptelor. Acelaşi judecător a instrumentat şi dosarul FNI, unde a respins audierea lui Vîntu, deşi era considerat autorul moral al prăbuşirii fondului. După ce a pus umărul la menţinerea în libertate a lui Vîntu, judecătorul Rotaru a cerut transferul la Bârlad, dar se pare că nici acolo nu s-a lecuit de vechile practici, fiind sancţionat de CSM. Citeaza acest articol pe saitul tau
Comentarii (26)
1. 17-02-2010 20:52
DE CE CELELALTE ZIARE NU COMENTEAZA ACESTE INFORMATII . :?
2. 17-02-2010 21:04
D-AIA!
PAI BAI MIHAI , DE CE NU INTREBI TU LA ALTE ZIARE? IN LOCUL TAU AS FACE O SCRISOARE IN NUMELE UNUI GRUP DE CITITORI PRIN CARE MI-AS EXPRIMA INDIGNAREA FATA DE ACEST LUCRU SI AS DA-O , ANONIMA ! SI DEASEMENEA M-AS DUCE SI LA OTV SA PUN PROBLEMA! PS. CRED CA AI SANSE MARI LA EVENIMENTUL ZILEI , DAR STIU CA NU AI VOIE SA-L CITESTI!!
3. 18-02-2010 02:51
si in 2 temniti large cu deasila,sa-i ad
PENTRU ACEST MOTIV AM VOTAT CU T BASESCU. AFARA CU MAFIOTII SI CORUPTII DIN MAGISTRATURA SI DIN ORICE INSTITUTIE A STATULUI.CUM A FOST POSIBIL CA UN JUDECATOT ,CARE OBSTRUCTIONEAZA JUSTITIA,INSA-SI,CARE ESTE O PUTERE IN STAT, FARA DE CARE ,ORICE STAT MODERN, NU FUNCTIONEAZA . FARA O JUSTITE.SE INSTALEAZA HAOSUL, CRIMINALII,HUZURESC,ISI FAC CARTILE SI-SI IMPART PRAZILE. HALAL JUSTITIE!! SA NU-MI SPUNA NIMENI CA INTRE EI NU SE CUNOSC, BA MAI SI APELEAZA UNUL ,LA ALTUL PENTRU AJUTOR. MUTAREA PROCESELOR DELA ANA LA CAIAFA, PRELUNGIREA TERMENELOR, PANA LA PRESCRIERA CAUZEI SAU MAROG FAPTEI. DECE NU SANTEM SI NOI OAMENI IN RIADUL LUMII? DE UNDE AU APARUT ACESTE CARICATURI DE POLITICIENI,DE FALSI OAMENI DE AFACERI CU TUPEU NEMASURAT,SI AROGANTA BUZUNARULUI PLIN? ACESTI MITOCANI ,CU 2-3 MASINI DE LUX,CU 4-5 CASE ,CARE-Si DISPUTA PUBLIC SUPREMATIA LA CASCAVAL,SUB FALSA IMAGINE DE LUPTA POLITICA, N-AM AUZIT NICI-UN PSD.IST ,DIN CEI CE SE INJURA INTRE EI, CA VOR ,SA CASTIGE ,PENTRU CA ARE O PLATFORMA,UN PROIECT CARE SA AJUTE GUVERNUL LA ATENUAREA CRIZEI,NU ! NICI-UNUL! NIMENI NU SE GANDESTE CE VOR DEVENI TINERII NOSTRI ,SI CUM VA ARATA ROMANIA,PESTE INCA 20-30 DE ANI. SA DEA DUMNEZEU SA FIE BINE!
4. 18-02-2010 05:59
Antena 1 si fosta Banca Agricola
Majoritatea mafiotilor (in general, ofiteri de Politie si Securitate, cu totii sustinatori ai PSD), au beneficiat de imprumuturi nerambursabile de la defuncta BANCOREX. Ei si-au depus banii la firma lui Razvan Firea (Str. Helesteului Nr.1, Sector 1, Bucuresti, sotul Gabrielei Firea de la Antena 1. Cu ajutorul lui Mugur Isarescu si Razvan Temesan, miliardele de dolari au ajuns la BANCA AGRICOLA, devenita ulterior Reiffeisen. Banii depusi de mafiotii PSD-isti prin firma lui Firea, sunt rulati de acesta in afaceri personale dubioase, dar aducatoare de mari profituri. Acum se intelege de ce scheletul ambulant Gabriela Firea, ii apara cu atata inversunare pe mafiotii din PSD.
5. 18-02-2010 07:05
Razvan Dumitrescu
Are pe escrocul ala cu mutra de cadavru- razvan Dumitrescu- Le stie pe toate - un dobitoc ce strica imaginea TV Realitatea
6. 18-02-2010 07:22
coruptie in just. de sus pana jos
cum e posibil ,ca un judecator care obstructioneaza justitia [ lucru demonstrat ,primind si sanctiune] sa fie penalizat ,,doar cu reducerea salariului \" pai cei care au dispus o asemenea masura ,, nu sant cu nimic mai buni decat jipa \" masura dispusa a fost doar ,, de ochii lumi \" si sa fie acoperitii ca chipurile,,au dispus masuri\" ,, 1] se fura un hotel ,, 2] se devalorizeaza o bamca \"cu comlicitatea judecatorului ,iar CSM-ul il sanctioneaza pe judecatorul complice la furt cu ,,diminuarea salariului \" astia sant coruptii ,, de sus si pana jos\"
7. 18-02-2010 07:35
care o fi smecheria si cu financiarul
banuiam ca firea ,, are spate " dar nu stiam ,,cine" !.motivul este simplu ; ziarul financiarul ,,cu are vanzare ,, se intoarce din standurile de distributie ,cum vine , adica in aceias numar si totusi continua sa existe ! pe ce banii ,daca nu are vanzare ? atunci presupun ca cineva plateste tiparirea ,din obligatie probabil , fara sa-l intereseze pierderile, deoarece poate suporta aceste pierderi a ziarului , din alte venituri . probabil de o banca . cu toate aceste firea se da mare ,cu ziarulsau desi in fond totul se bazeaza pe foarte multe neclaritatii . dubios!
8. 18-02-2010 07:54
toata lumea cunoaste de coruptia de la I
In anul 2001 imi desfasuram activitatea la o societate comerciala puternica, iar in urma unui litigiu comercial obtinusem o hotarire definitiva si irevocabila pe care am investit-o cu formula executorie incepind executarea silita asupra debitoarei. Debitoarea era si este o societate comerciala puternica, care nu s-a lasat mai prejos si a solicitat la ICCJ oprirea executarii si desfiintarea titlului executoriu, fapt ce a reusit in vreo sapatamina de zile. Atunci mi-am pierdut total increderea in judecatorii ICCJ pentru ca directorul general al debitoarei mi-a ris in nas cu "succesul" sau de la ICCJ. Ca rezultat al acestei hotariri de desfiintare a titlului respectiv, eu mi-am pierdut locul de munca pentru ca, conducerea societatii unde lucram nu a acceptat anularea titlului respectiv. Nu mi-a fost ciuda decit de faptul ca mi-a ris in nas directorul general respectiv spunindu-mi si ce suma a dat pentru a desfiinta titlul meu. Dar a trecut,Dumnezeu sa nu-i ierte pe judecatorii care dau astfel de sentinte. AM O PROPUNERE CATRE CONDUCEREA BISERICII ORTODOXE ROMANE. SA CEARA SCOATEREA DE PE MASA COMPLETELOR DE JUDECATA A CARTII SFINTE SI A CRUCII PENTRU CA SI ASA JUDECATORII SUNT ATEI SI NU CRED IN DUMNEZEU, SAU INCALCA PORUNCILE LUI DUMNEZEU. Sau in cazul in care judecatorii se opun la ridicarea crucii si a cartii sfinte, IN FIECARE ZI LA INCEPERE SEDINTELOR DE JUDECATA, JUDECATORII SA JURE PE BIBLIE SI PE CARTEA SFINTA CA VORE JUDECA CORECT CAZURILE PE CARE LE AU IN LUCRU SI ASA SA LE AJUTE DUMNEZEU.
9. 18-02-2010 08:00
+++ INFRACTORUL DINESCU
Nu uitati de agentul rus DINESKOVICI infiltrat in structurile statului, condamnat de drept comun, securist, pcr-ist, incompatibil, infractor, hot de bunuri culturale samd
10. 18-02-2010 08:51
ANSAMBLE
Hai sa ne unim vointa sa cerem printr-o petitie la CEDO raspunderea materiala a judecatorilor,procurorilor ,avocatilor si politistilor pt mizeriile din ultimii 20 de ani sa ramana aurolacii nostrii in fd gol :zzz
11. 18-02-2010 08:54
BUBU
NUMIRI POLITICE IN JUSTITIE SUNT PRACTICATE SI PT MIN JUST SI PT PROC .GEN
12. 18-02-2010 09:11
POPor FRAIER SI MANIPULAT !
In tim ce astia isi faceau jocurile,impreuna cu CSMul,si isi umpleau conturi prin banci,noi eram intoxicati cu lupta anti-Basescu( a celor 322) si cu cativa lei adaugati la salariu si ADAOSURI VULNERABILE ! CRED CA NE MERITAM SOARTA!POATE CA DE DATA ASTA,NE DESCHIDEM OCHII ?? ! !
13. 18-02-2010 09:43
IN-justitia!
DE ACORD XENA ! ! ! ! HAIDETI TOTI!!!
14. 18-02-2010 09:50
APEL ANTI-IMPOSTURA
Si medicii care ne lichideaza prin spitale si cei de la MEDICINA LEGALA care ii acopera, sa schimbam si legislatia care nu ne permite accesul la actele medicale ale mortilor nostri si nici la raportul necropsiei ect (in cazul Michael Jackson acesta a fost public! In orice tara cat de cat normala acestea sunt documente firesti, sunt publicate in reviste etc. Pentru ca acolo legea este respectata. La noi scopul JUSTITIEI este acela de a SALVA CRIMINALII SI IMPOSTORII, NU VICTIMELE!)
15. 18-02-2010 09:53
PS
Uitati cum tin cu dintii de posturi si penalul-securist de DINESCU si impostorul fara ORNIS de MARIUS OPREA (sustinut de liste interminabile de securisti, v. GABRIELA ADAMESTEANU sursa UM 544, William TOTOK, turnator ordinar si securist infiltrat in occident samd)
16. 18-02-2010 09:58
intrebare
stimate domn, va rog sa intrebati pe domnul moraru /labe1 tv cum a luat domnul paunescu de la bancorex 3 milioane dolari in 91 si cati a dat inapoi.Astept raspuns .
17. 18-02-2010 10:32
VINTU
EXTRAORDINAR DOAR CITIND TI SE FACE PARUL MACIUCA CAT DE MARSAVI SINT ,NISTE IMBECILI DE BANDITI,CARE LA PUSCARIE LE-AR STA F. BINE,CE ZICI GEOANA NU MAI FACI O VIZITA LA VINTU ,POATE LA PUSCARIE,MAMA VOASTRA DE BANDITI
18. 18-02-2010 11:32
LINISTE !
STAI DOMOL CA NU VOR PATI NIMIC , NICI VANTUL NICI PATRICIU SAU ORICARE ALTUL CONTRA -BASELU.PESTE 5 ANI TOT DE 10 ORI LE VA CRESTE AVEREA.ASTAI PROSTEALA PTR. FRAIERI CU MOGULII.ASA CA CANALIZEAZA-TI NEMULTUMIRILE PE ALTA DIRECTIE , BAIATUL CA MAI MULT TE IMBOLNAVESTI DECAT SA REZOLVI CEVA. SALUT SI SANATATE!!
19. 18-02-2010 11:37
RASPUNS
D-NULE ION, VA ROG SA FACETI UN MEMORIU IN 2 EXEMPLARE SI 1-UL EXEMPLAR SA-L TRIMITETI PRIN POSTA PE ADRESA D-NULUI BASESCU, STR. MIHAILEANU ,VILA 2 , APT 1 SECTOR 5 BUCURESTI SA NU PIERDETI EXEMPLARUL 2 DOMNULE ION!
20. 18-02-2010 11:45
FANTASTIC-BOMBASTIC
INCREDIBIL , POSTACII PD-LEI SE GRATULEAZA SI LAUDA INTRE EI. DE COMA, SA MORI NU ALTA.SUNT ATAT DE INTELIGENTI CA NU-SI DAU SEAMA CA STAU UNUL LANGA ALTUL . BAI BAIETII PLOII VOI IMI INSENINATI ZIUA SI MA BUCUR CA SUNT SI OAMENI ASA CA VOI.CE REGRET CA NU SUNT IN TARA , NICI NU VA INCHIPUITI . :cry :grin
21. 18-02-2010 11:57
RASPUNS
1. MAI DRAGA ,NU TE-A INTREBAT NIMENI CU CINE AI VOTAT SI MAI ALES DE CE? -ASTEA- SUNT PROBLEMELE FIECARUIA. 2.NU TE IMBATA CU APA CHIOARA CHIAR DACA AI VOTAT CU STAPANUL EI. NUMAI UN RAZBOI SAU O MARE CATASTROFA NE MAI POATE SALVA. 3. PESTE 20-30 DE ANI O SA FIE IN CAZUL CEL MAI BUN TOT ASA ,IAR IN CAZUL CEL MAI RAU NU O SA MAI APUCAM SA AFLAM NICIUNUL PA...
22. 18-02-2010 12:00
MEDIC DE FAMILIE URGENT
D-NULE NIKO , TREBUIE NEAPARAT SA VA GASITI UN NOU MEDIC DE FAMILIE ! ATENTIE PANA LA SFARSITUL LUNII MARTIE SE FAC ANALIZE MEDICALE GRATUITE , CU TRIMITERE DE LA MEDICUL DE FAMILIE . SANATATE !
23. 18-02-2010 12:05
RASPUNS
DOMNULE ROMAN, NU POT UITA FIGURA LUI BASESCU CAND L-AM INTREBAT DACA A MAI FOST LA GRIVCO , CU CACIULA IN MANA . VA POT TRIMITE SI CASETA VIDEO DACA VRETI. PS. CINE ERA IN CAPUL MESII LA GRIVCO? RASPUNS 100EURO GARANTAT! CU STIMA R.DUMITRESCU
24. 18-02-2010 16:14
raspuns
domnul florin , se vede ca sunteti un comunist notoriu.Nu este adevarat, noi vrem sa dezvoltam zona, sa cream locuri de munca samd. DECI DACA VRETI SA FITI UN ANTICOMUNIST CA NOI , LASATI-NE PE NOI SA NE OCUPAM DE TOT.
25. 18-02-2010 17:28
Faceti curatenie in JUSTITIE.
Cred ca cea mai urgenta problema in ROMANIA este curatenia in JUSTITIE si introducera LEGII LUSTRATIEI si dupa acea situatia din tara va intra pe un drum normal ,altfel peste 20 de ani vom vorbii de aceleasi lucruri negative.
26. 18-02-2010 17:45
PSD=15%
TOVARASII DIN PSD AU MULTE DE PLATIT SI CRED CA ACUM ESTE PERIOADA IN CARE TREBUIE SA PLATEASCA.CRED CA REALEGEREA LUI GEOANA VA DISTRUGE PSD-ul.