Home Economic-Financiar Afaceri… cu șnur de mărțișor

Afaceri… cu șnur de mărțișor

DISTRIBUIŢI

Din ceramică, lemn, flori, piatră, materiale minerale sau sticlă, mărțișoarele hand made sunt prilejul de a oferi, la început de martie, un cadou unic.
Între un mărțișor luat în grabă de la o tarabă întâlnită în drum sau un obiect este lucrat manual după o idee originală ce ați alege? Pe clienții care vor un mărțișor unic se bazează și artiștii care meșteresc astfel de obiecte.
Fie că sunt artiști, studenți la arte plastice sau amatori cu talent și multă imaginație, vânzătorii de obiecte lucrate manual vin cu oferte pentru toate gusturile. Mărțișoarele sunt în toate formele și culorile posibile, de la cele pictate manual cu motive folclorice, până la cele suprarealiste.
Cu imaginație și talent, mulți au reușit să meșterească figurine nostime, serioase, clasice sau nonconformiste, flori din materiale ciudate, bijuterii colorate, transparente, mari sau mici, pe care le vånd pentru a-și rotunji veniturile.
Raluca Iov este artist plastic, masterand arte textile și pasionată de obiecte lucrate manual. Este unul dintre cei care vând produse unicat prin intermediul blogurilor.

La un click distanță

Sunt și artiști care încearcă să își vândă mărțișoarele pe eBuy. „Marțișor 100% handmade romanian March spring tradition“, descrie artistul un trifoi cu patru foi, tricotat din ață verde, scos la vânzare cu 6 dolari.
În ceea ce privește materialele folosite, se lucrează cu materiale organice, lemn, flori, såmburi, materiale minerale, sticlă, piatră, materiale ceramice, lut, lut polimerizat sau orice alt material îl inspiră pe artist.
Pasionații de calculatoare își pot cumpăra taste cu șnur alb-roșu sau broșe din cd-uri sau diskete. Nu lipsesc mărțișoarele croșetate sau cele lucrate din fire de cupru sau alte metale.
Ecologiștii pot cumpăra obiecte din materiale refolosite – nasturi, ațe, materiale textile sau din semințe, sâmburi, fire de cânepă sau chiar coajă de ou.  
Cele mai căutate sunt cele din pastă ceramică în culori vii sau cele turnate în sticlă. Aceeași pastă ceramică este folosită și pentru tot felul de podoabe – cercei, coliere, brățări sau broșe.
De altfel, sub numele de mărțișor sunt vândute tot felul de obiecte, unele utile, altele doar frumoase.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.