La câtva timp după România, Bulgaria şi-a anunţat, şi ea, disponibilitatea de a găzdui elemente ale sistemului antirachetă american. Anunţuri identice, la Bucureşti şi la Sofia, dar reacţii nuanţate din partea Moscovei. Le vom aminti
nu pentru a intra în siajul comparaţiilor, uneori de-a dreptul penibile, care pun în competiţie cele două state ale noastre, de la Dunărea de Jos şi Marea Neagră, ambele membre ale NATO şi UE, ambele cu prezenţă militară americană pe teritoriul lor, ci pentru a lumina întrucâtva relaţiile fiecăreia dintre cele două ţări cu Federaţia Rusă.
La decizia CSAT, reacţia oficială rusă s-a lăsat aşteptată şi n-a fost prea explicită. Faţă de decizia Sofiei, ministrul de Externe Lavrov şi-a exprimat prompt „surpriza“ (în timp ce presa rusă scrisese că anunţul de la Cotroceni nu a căzut surprinzător, era oarecum de aşteptat la Moscova). Ministerul rus de Externe a cerut Bulgariei explicaţii, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul României; şeful diplomaţiei ruse a solicitat, într-adevăr, „explicaţii exhaustive“, dar Washingtonului, nu Bucureştiului. În sfârşit, ambasadorul Rusiei la NATO, Rogozin, le-a promis, colocvial, americanilor şi aliaţilor lor (la acea dată, în speţă, doar România), „suturi în fund“, dar pe „fraţii noştri bulgari“ doar i-a dojenit cordial.
Ce-ar fi de înţeles de aici? Că Moscova priveşte mai îngăduitor decizia Sofiei decât cea a Bucureştiului, deşi ele sunt identice? Şi că Moscova nu vrea să discute cu Bucureştiul, decât via Washington? Dar chiar în acest răstimp, vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, a avut convorbiri la Bucureşti (programate de mai multă vreme) şi se pare că proiectele energetice comune avansează. Încet, dar avansează.
Ar fi imprudent să comentăm cumva tratamentul diferenţiat aplicat de Moscova Bucureştiului şi Sofiei, care are, de altfel, un contencios proaspăt încărcat în relaţiile ei bilaterale cu Rusia, după instalarea unui premier de orientare mai conservatoare. Dar de ce recurge Rusia la modalităţi de abordare diferite rămâne o întrebare deocamdată fără răspuns. În ce priveşte partenerii posibili de scut ai SUA din varianta Bush, Polonia şi Cehia, participarea lor la varianta de scut Obama rămâne deocamdată incertă. Sondaje de opinie în cele două ţări arătau, cu câtva timp în urmă, împotriviri populare la proiectul american de peste 60 la sută. În România, nu s-au făcut sondaje de acest tip ori nu au devenit publice.
Fapt este că implicarea României (ca şi a Bulgariei) în proiectul de scut al SUA colorează mai viu, pe harta Pentagonului, dar şi pe hărţile militare ruseşti, partea noastră de lume. România poate să tragă de aici foloase în relaţia cu SUA (cum încearcă în mod activ şi imaginativ Polonia în situaţii similare), după cum s-ar putea alege doar cu noi obligaţii faţă de puternicul aliat american. Relaţiile cu Rusia s-ar putea înrăutăţi, dar nu neapărat, căci, interesate fiind să-şi clarifice poziţiile, ar putea reînnoda, în sfârşit, dialogul la cel mai înalt nivel. Una dintre cheile acestui dialog se află, oricum, la Bucureşti.
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
