Convorbire cu prof. univ. Gheorghe Bunescu
- Aţi primit premiul „Constantin Rădulescu Motru“ al Academiei Române pentru lucrarea „Dezvoltare şi educaţie. Dimensiuni şi finalităţi socio-umane“.
Problema educaţiei este de o perpetuă actualitate şi, din prima pagină, îl citaţi pe Im. Kant după care educaţia trebuie să se facă „după o stare mai bună, posibilă în viitor, adică după idealul omenirii şi al întregii sale meniri... căci în problema educaţiei constă marele secret al perfecţionării naturii umane“. Actualizând, lucrarea dvs. conturează finalitatea socio-umană a educaţiei în contextul dezvoltării durabile, temă dezvoltată şi în cartea „Politici şi reforme socio-educaţionale. Actori şi acţiuni“. Să începem cu explicarea relaţiei dintre modernizare şi dezvoltare.
- Modernizarea este o evoluţie de la o societate tradiţională la una modernă, caracterizată prin instituirea unor norme şi valori privind raţionalitatea socială, industrializarea şi eficienţa economică, birocratizarea organizării, egalitatea socială, libertatea individuală. Se presupune că se pot imita instituţii din alte ţări moderne, că trebuie să se renunţe la tradiţiile care ar împiedica saltul spre modernizare. Dar tradiţiile culturale sunt solul în care cresc rădăcinile creativităţii, iar problema este tocmai aceea de a stimula potenţialul uman de inovare. Teoriile modernizării sunt depăşite deoarece conţin o contradicţie: consideră că subdezvoltarea are cauze în interiorul societăţii, iar pentru modernizare ar fi decisivi factorii externi, importul de instituţii, împrumutul de bani.
- Şi atunci cum înţelegeţi dezvoltarea?
- Dezvoltarea socio-umană înseamnă, în primul rând, dezvoltarea potenţialului uman care este atât factorul ce declanşează procesul dezvoltării sociale, cât şi finalitatea lui. O asemenea dezvoltare se concentrează pe lărgirea posibilităţilor de opţiune ale persoanei umane, iar educaţia ar trebui să fie diferenţiată, pentru a stimula potenţialul creativ. Deoarece resursele sunt limitate, contează mult cum anume le alocăm în educaţie. Dacă alocăm resurse doar pentru formarea de competenţe, greşim.
- În ce sens?
- Ideea de competenţă vine din economie şi vizează aplicarea eficientă a unor cunoştinţe. Cineva poate avea însă competenţe şi să le folosească în scopuri antisociale. E ştiut că lumea nu duce lipsă atât de competenţe, cât de caractere. Accentul pe competenţe desconsideră potenţialul uman, talentele şi aspiraţiile. Educaţia are două dimensiuni esenţiale: formarea, inclusiv profesională, prin însuşirea normelor şi tehnicilor existente, care serveşte integrării sociale; dezvoltarea persoanei, inclusiv cultivarea valorilor morale, care stimulează creativitatea culturală şi generează dezvoltarea socială. Educaţia nu poate fi redusă la formarea profesională şi civică.
- Aceasta presupune o reconsiderare a educaţiei din perspectiva unor tradiţii statornice ale gândirii filosofice şi pedagogice.
- Toţi marii gânditori, de la Platon până în zilele noastre, sunt de acord că nucleul personalităţii este unul moral şi că finalităţile educaţiei trebuie să fie centrate pe valorile morale şi spirituale. În lipsa lor, oricâte competenţe am forma, o să avem absolvenţi capabili să facă inginerii financiare, clonări, arme neconvenţionale şi asta nu serveşte cu nimic sau prea puţin umanităţii. Or, în prezent, se constată o inversare a scării valorilor, educaţia este subordonată valorilor economice şi politice.
- Acad. Mircea Maliţa consideră între miturile contemporane şi succesul care a înlocuit valoarea. Cu experienţa pe care o aveţi, cum credeţi că trebuie să fie înţeles procesul educaţional la noi?
- Educaţia trebuie să vizeze atât formarea competenţelor profesionale şi civice, cât şi, mai ales, dezvoltarea creativităţii şi a atitudinilor valorice, morale. Din perspectiva educaţiei permanente trebuie realizate punţi mai flexibile între nivelurile şi rutele educaţiei şcolare, între educaţia formală, nonformală şi informală, prin parteneriatul între şcoală, familie, întreprindere, Biserică, mass-media, cu accent pe etica ecologică, etica profesională, desăvârşirea morală a persoanei umane.
- Statutul de ţară membră a Uniunii Europene impune anumite determinări.
- Uniunea Europeană a avut o strategie pe anii 2000-2010, ce viza realizarea celei mai dezvoltate, eficiente economii şi crearea unui model de coeziune socială, ceea ce nu s-a întâmplat. Acest eşec poate fi pus pe seama lipsei de imaginaţie a celor care au luat decizii fără să cunoască realităţile sociale şi aspiraţiile umane. Determinările se vor impune în sensul generat de noile realităţi şi aspiraţii, prin participarea europenilor, inclusiv a românilor, la elaborarea noilor strategii vizând valorile general-umane sub deviza „unitate în diversitate“.
- Concret, ce propuneţi?
- O dezbatere democratică privind societatea şi educaţia, în care să se audă şi vocea beneficiarilor - profesori, părinţi, elevi, studenţi. Mai cred că e nevoie ca aceia care iau decizii să aibă mai multă încredere în ceea ce se numeşte geniul naţional şi să fie mai exigenţi când e vorba de „evaluările internaţionale“, care vizează, în principal, înlocuirea activităţilor considerate ineficiente cu importuri.
- Se vorbeşte despre necesitatea descongestionării programelor şcolare.
- Ideea este bună; se poate reduce din cantitatea de materie, dar este necesar să se lase un timp de învăţare suficient ca elevii să aibă răgaz pentru înţelegere, încercare şi eroare, reflecţie. De la Piaget se ştie că nu se pot sări stadii de dezvoltare psihologică pentru a ajunge la formarea de competenţe transversale, ca „rezolvarea de probleme“. Având în vedere unitatea de gândire, simţire şi voire a persoanei umane, nu se pot forma competenţe fără cunoştinţe şi atitudini. Oamenii nu pot fi transformaţi în „roboţi joviali“...
- Care ar fi idealul educaţiei?
- Singurul ideal de care putem vorbi este cel general-uman, relevat de marii filosofi şi pedagogi, vizând dezvoltarea potenţialului natural şi spiritual al omului. Pentru asta nu trebuie să importăm modele socio-culturale. Dacă imităm „forme fără fond“, cheltuim resurse degeaba, riscăm să strivim creativitatea individuală şi a naţiunii. Actuala reformă pare că a uitat de dezvoltarea creativităţii şi de cultivarea valorilor morale, spirituale. Jonathan Shelley, reprezentant al Uniunii Europene în România, spunea că este necesar un proiect politic românesc, care să proclame idealurile naţiunii, neimportate, în care românii să creadă, pentru a-şi învinge cel mai împovărător complex, al neîncrederii în sine. Cred că cheia problemei este ca educaţia să cultive această încredere în noi înşine.
- În ce fel?
- Se impune dezvoltarea unui sentiment al identităţii personale şi naţionale, în contextul în care globalizarea impune „unitatea în diversitate“ a Uniunii Europene. Un rol important, pe lângă curriculumul oficial, are „curriculumul ascuns“, climatul educaţional care trebuie să păstreze continuitatea timpului şi spaţiului socio-cultural, inclusiv a tradiţiilor, fără ca schimbările să fie bulversante, ci bine pregătite, oferind astfel securitatea afectivă necesară dezvoltării atitudinilor creatoare spiritual.
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
