În preajma împlinirii a 65 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în ziarele greceşti au apărut montaje foto cu svastică pe Poarta Brandenburg, iar în presa germană o Venus din Milo care face un gest ireverenţios cu degetul mijlociu.
Politicieni şi ziarişti greci au legat colapsul ţării de pagubele produse de ocupaţia nazistă. Premierul Papadopulos a afirmat că o legătură între cele două lucruri nu e „la ordinea zilei“, dar a adăugat că problema reparaţiilor cuvenite Greciei din partea Germaniei este „o problemă în suspensie“. Vicepremierul Pangalos a solicitat însă Germaniei să procedeze la plata unor sume suplimentare de reparaţii. După socotelile primarului Atenei, Kaklamanis, Germania ar datora Greciei „70 de miliarde pentru ruinele“ lăsate de război.
Berlinul a răspuns însă că subiectul e de mult închis, iar purtătorul de cuvånt al MAE german a explicat că „în baza acordului de compensaţie din 1960, RFG a acordat Greciei 115 milioane de mărci (circa 58,8 milioane euro) pentru pagubele pricinuite de nazism“. În plus, grecii supuşi la muncă forţată în timpul războiului au primit despăgubiri în valoare de 4,4 miliarde euro şi Germania a acordat Greciei ajutoare însumånd circa 32 miliarde mărci (16,3 miliarde euro). O vizită precipitată a premierului Papadopulos la Berlin, care s-a întålnit cu cancelarul Merkel, a aplanat, aparent, polemica.
Aşadar, încă o sechelă a ultimului război mondial care persistă. Solicitările Greciei nu sunt fapt singular. La sfårşitul lui 1998, „Journal of Historical Review“ socotea că, numai în ultimii ani, Germania plătise circa 1,8 miliarde mărci pe baza acordurilor bilaterale încheiate în 1991 şi 1993 cu Polonia şi trei state succesoare ale fostei URSS (Federaţia Rusă, Ucraina şi Belarus), „cu toate că, în 1953, Polonia şi URSS renunţaseră să ceară reparaţii ulterioare Germaniei“. Tot atunci, săptămånalul „Welt am Sonntag“ se întreba dacă nu e vorba de „un sac fără fund“, iar specialiştii din Ministerul de Finanţe german apreciau că Germania va plăti încă 24 miliarde de mărci (circa 14,4 miliarde dolari) ca reparaţii pentru perioada celui de al treilea Reich.
Ziarul „Suddeutsche Zeitung“ amintea recent că, „după 1945, a fost un acord tacit între Aliaţi (cei occidentali - n.n.), în ideea de a edifica o Germanie puternică mai degrabă decåt una măcinată de datorii, pentru ca să devină bastion împotriva comunismului. În practică, acordul de la Londra din 1953 i-a eliberat pe germani de obligaţia rambursării datoriilor lor de război. Germania urma să nu plătească decåt după reunificarea sa, în cadrul unui Tratat de pace. Şi nu este întåmplător că, în 1990, Bonnul a reuşit să evite ca Tratatul «2+4» asupra reunificării să poarte numele de Tratat de pace; era un mijloc de a evita reparaţiile“.
Iată o interpretare care trimite la încă o chestiune complicată rămasă nerezolvată (alături de altele), la 65 de ani după sfårşitul războiului.
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
