Imaginea noastra

Oare ce parere au americanii despre infractorii romani, sau despre romani in general? Cum ne vede Occidentul: 
Uite, un editorial din EVZ: 
Horia Ghibuţiu: „Priviţi de ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene, românii nu arată prea bine.” 
 
Ar fi foarte simplu să dăm vina pe cei care ne acuză de orice e mai rău pe lumea asta, pentru că sunt tributari stereotipurilor. Am putea fi ispitiţi, pur şi simplu, să bagatelizăm invectivele aduse în străinătate spiritului românesc, pe motiv că generalizările sunt apanajul ignoranţilor. Iar vocea ţării noastre în concertul continental, nu-i aşa?, ar trebui, poate, evaluată pornind de la respectabilul Cioloş, nu de la cei care fac marcaj la gura muzeului, după cum observa preşedintele Băsescu. 
 
Sau am putea să ascultăm ce spun ceilalţi şi să vedem, apoi, care e cauza lipirii tinichelei de coada românului aflat prin UE. Din Danemarca aflăm că românii sunt infractori de top. Nu au scrupule, ar ucide pentru 100 de coroane şi, precum alţi proveniţi din Europa de Est, cerşesc, comit jafuri bancare, sparg case şi magazine. 
 
Din Franţa ni se spune că simpla prezenţă a românilor stârneşte îngrijorare şi că nu mai poţi călători în linişte pe căile ferate din pricina faptului că ai noştri fură bagajele într-o veselie. Din Italia ne vine, periodic, un portret-robot pestriţ: românii tâlhăresc, fumează, sunt peşti, economi până la zgârcenie, consumă cea mai ieftină băutură, nu pun preţ pe igienă şi au un apetit sexual exacerbat. Recent, au fost în stare să aştearnă ameninţări cu moartea pe clădirea cotidianului „La Stampa” din Torino şi să mărturisească inocent, în faţa poliţiştilor care i-au săltat, că nici măcar nu ştiau ce au scris. 
 
Poveşti similare ne pot parveni din orice colţ al Europei, fie că e Austria, Irlanda, sau Cipru, în acest din urmă stat - precizarea îi aparţine ministrului Teodor Baconschi - rata infracţionalităţii în rândurile comunităţii româneşti crescând cu 300% anul trecut faţă de acum doi ani. Sigur că oficialii danezi şi-au cerut scuze, după cum şi feroviarii din Pirinei au găsit un ţap ispăşitor - acarul Păun care folosise o expresie, chipurile, nefericită. 
 
Stigmatul rămâne însă şi nu va dispărea prea uşor, deoarece imaginea românilor de afară s-a construit ţinând cont de mai multe criterii. Aici intră factorul fixării într-o anume perioadă: suntem în tranziţie, la care s-a adăugat şi criza financiară. Practic, avem un handicap istoric de imagine, moştenit dinainte de 1989, când România era privită cu oroare, prelungit cu anii de după Revoluţie, când Occidentul a descoperit cum îi tratam pe copiii bolnavi de SIDA şi pe cei cu dizabilităţi, culminând cu vremea în care europenii s-au trezit cu noi la ei acasă, iar infracţionalitatea s-a nuanţat. 
 
În discuţia despre imaginea noastră peste hotare putem menţiona, apoi, criteriul oglindirii. Cât de obiective sunt relatările din presa străină, dar şi prejudecăţile intrate în folclorul local, e adevărat, după ce le-am alimentat din belşug. Fără să epuizăm subiectul, imaginea unui neam se face şi prin calitatea vectorilor: dacă în acel portretrobot se vor mai regăsi mulţi români ajunşi în Europa avansată, putem cheltui oricât pe campanii de genul „Land of choice” fără niciun rezultat. 
 
Soluţia vine tot din interior. O spune şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi, plictisit să consemneze caracterizări „şocante, nedrepte şi inacceptabile” despre ai noştri. „Ar trebui să facem mai multă pedagogie internă, la sursă. Ar trebui ca încă din satele şi oraşele de unde concetăţenii noştri pleacă spre alte state membre UE să existe o mai bună informare cu privire la drepturi şi responsabilităţi”, spune ministrul. 
 
Asta nu-i determină pe cei care ascultă manele să treacă la valsuri cum ajung la Viena şi nici pe asasinul disidentului Ursu să nu mai ucidă în Danemarca. Conştientizarea problemei poate fi însă un bun început. Imaginea noastră de afară se strică încă din ţară. 
 
Înainte de a ne indigna pentru faptul că nişte români sunt blamaţi în străinătate, hai să ne uităm un pic la ştirile interne de la ora cinci. Bancomate furate, mame bătute de fiice pe 8 Martie, profesori altoiţi de elevi, oameni care-şi dau sângele pentru un loc de parcare... E un peisaj atât de încărcat încât atunci când plecăm, riscăm să ni se facă dor de ţară şi să ne amintim doar de violenţa ei!