Pentru democraţia „aşezată“ a Franţei, cineva propune, între altele, un Parlament cu trei Camere. Iar acest cineva nu este un oarecare, căci Jacques Attali a fost consilier prezidenţial, ministru şi este autor de cărţi incitante şi gazetar
redutabil.
Attali e îngrijorat că în ţara lui Liberté, Egalité, Fraternité, trebile cu democraţia merg la vale („Şi lumea pătimeşte“, cum ar fi adăugat fabulistul) din felurite motive: transferul unui mare număr de prerogative către Uniunea Europeană, fără ca aceasta să aibă şi instituţii democratice adevărate; ciupercăria de agenţii independente (dar de stat) şi alte diverse instituţii birocratice bugetivore; mondializarea, care dă toată puterea pieţei şi care nu e nici în Franţa pasăre rară; mediatizarea vieţii private a fruntaşilor politici, şi ea pandemie „sans frontières“; scurtarea mandatului prezidenţial. Cum se vede, cu excepţia ultimului reproş, parcă ar fi vorba de Romånia, simptomatologia este cam aceeaşi.
Cum ar putea fi redresată democraţia (căci Attali nu vorbeşte, ca preşedintele Băsescu, de reforma statului)? Tot în multe feluri. Prin a-i face pe cetăţeni să-şi cunoască mai bine şi îndatoririle (căci drepturile şi le cunosc bine, vorba ceea, la plăcinte înainte) - datoria de a dezbate, de a studia, de a vota. Prin democratizarea instituţiilor europene. Prin extinderea mandatului prezidenţial de la cinci la şapte ani, adică revenirea la celebrul septenat instituit de generalul de Gaulle, astfel încåt şeful statului - argumentează autorul propunerii - să poată lua şi măsuri temporar antipopulare, dar necesare, avånd totodată timp să vadă şi rezultatele benefice. Prin modificarea modului de desemnare a senatorilor, care trebuie să aibă mai degrabă reprezentare teritorială decåt culoare politică. Altfel spus, prin clarificarea atribuţiilor specifice ale Senatului.
Mai mult, Attali propune şi înfiinţarea unei a treia Camere a Parlamentului, una care ar trebui să favorizeze, spune el, „manifestarea celei mai directe democraţii“ şi să se ocupe de problemele categoriilor cele mai nevoiaşe: pensionarii, asistaţii sociali, şomerii.
E şi acesta un punct de vedere, un Parlament-apartament cu trei Camere. Numai că în reacţia lor la articol (publicat în Slate.fr), cititorii nu iau în seamă propunerea privind structura corpurilor legiuitoare. Altceva îi frămåntă pe oameni. Ei vorbesc de „persoane adevărate care trebuie alese, caractere adevărate, programe adevărate, ziarişti adevăraţi“. Ei remarcă „dezinteresul francezilor faţă de politică şi sfidarea lor faţă de cercetători şi experţi, fenomen ce depăşeşte larg frontierele Franţei“. Un cititor afirmă că „democraţia e bolnavă mai ales prin reprezentanţii săi, autişti, cupizi, cinici şi avizi de bani şi de putere“. Cineva propune „interdicţia de a avea, ca demnitar, o retribuţie mai mare decåt înainte de a fi ales“. Şi trebuie spulberată iluzia că, puse laolaltă, egoismele individuale vor reuşi să coincidă cu interesul naţional.
Jocul democraţiei e aşadar mult mai complicat decåt definirea structurii Parlamentului, „în doi, în trei, în cåte cåţi vrei“, cum ar fi zis Arghezi, deşi pletora de parlamentari şi de atåţia alţi bugetivori bine plătiţi nu ajută la urnirea bolovanului crizei. Birocraţia falimentează democraţia.
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
