Din ciclul „aberaţiile României“, publicăm astăzi episodul al doilea. Săptămâna trecută publicam incredibila situaţie în care primarul din Săuleşti, Gorj, s-a dat în judecată singur, pentru a încasa un spor la salariu.
Astfel, Constantin Drăghici, îndrumător de proiect, l-a dat în judecată pe Constantin Drăghici, primarul, şi a câştigat. Aşteptăm cu interes să vedem dacă primarul Constantin Drăghici va face recurs. Pentru episodul al doilea avem ceva mai sofisticat: publicarea de către Curtea de Conturi, condusă de Nicolae Văcăroiu, a raportului de control pe anul 2008 reliefează şi o serie de „abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea de prejudicii“ la Senatul României, condus în anul 2008 chiar de către Nicolae Văcăroiu. Acum rămâne să vedem dacă fostul preşedinte al Senatului Nicolae Văcăroiu va contesta la preşedintele Curţii de Conturi Nicolae Văcăroiu. EXTRAS din raportul Curţii de Conturi, privitor la SENAT:
„a.2. Abateri de la prevederile legale în efectuarea cheltuielilor Senatul României şi Camera Deputaţilor:
- finanţarea unor cheltuieli pe baza unor hotărâri ale Birourilor permanente emise ca urmare a lipsei unor proceduri explicite în cadrul legilor specifice acestor instituţii şi care sunt de natură să exceadă cadrului legal aplicabil instituţiilor publice, respectiv: decontarea cheltuielilor aferente «consumului de carburanţi pentru autoturismele aflate în administrarea birourilor senatoriale» din «sume forfetare», având ca justificare numai «declaraţia pe proprie răspundere»;
a.3. Abateri de la prevederile legale privind calcularea drepturilor salariale ale personalului angajat
- drepturile de diurnă pentru deplasare, în cuantum de 2% pe zi, din indemnizaţia lunară prevăzută pentru senatori şi deputaţi, se acordă şi pentru zilele de sâmbătă şi/sau duminică, având la bază numai hotărâri ale Biroului Permanent, emise în baza unor prevederi legale care au fost ulterior abrogate şi fără a ţine seama de faptul că Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor nu conţine prevederi exprese în acest sens; - Legea nu prevede, în mod expres, posibilitatea desfăşurării activităţilor în circumscripţiile electorale în zilele de sâmbătă şi/sau duminică, iar deconturile de cheltuieli pentru diurnă, întocmite de senatori, atestă desfăşurarea acestor activităţi după un program care, de regulă, depăşeşte 12 ore în zilele de sâmbătă; - neimplementarea unei proceduri pentru aplicarea prevederilor legale care să asigure acordarea indemnizaţiilor deputaţilor în funcţie de datele referitoare la prezenţa acestora la activităţile parlamentare, respectiv prin diminuarea indemnizaţiilor stabilite prin lege corespunzător absenţelor nemotivate/nejustificate;
a.4. Abateri de la prevederile legale privind achiziţiile publice
- desfăşurarea de proceduri de achiziţii publice în vederea atribuirii unor contracte economice, în condiţiile în care factorii de decizie şi persoanele învestite cu atribuţii în acest domeniu nu au respectat întotdeauna cadrul legal aplicabil acestui sector, în scopul asigurării transparenţei, integrităţii procesului de achiziţie şi utilizării eficiente a fondurilor publice.“ Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|