Nici nu am scăpat bine de gripa porcină, că a dat aviara peste noi. Mai exact, aceasta şi-a făcut din nou apariţia pe teritoriul României dacă ne amintim că autorităţile române au mai avut „de furcă“ cu gripa aviară în
urmă cu câţiva ani. Şi ca de obicei, românii sunt informaţi la câteva zile despre ceea ce se întâmplă în ţara lor. Ieri, Comisia Europeană (CE) a dat publicităţii un comunicat de presă potrivit căruia în comuna tulceană Letea a fost înregistrat un focar de gripă aviară. CE a adoptat şi o decizie care să confirme zonele de risc stabilite de autorităţile romåne în urma izbucnirii unui focar de gripă aviară înalt patogen de tip H5N1 în două gospodării din comuna Letea. Totodată, CE a precizat că focarul de H5N1 a fost localizat în Delta Dunării, în apropiere de frontiera cu Ucraina. Potrivit comunicatului CE, autorităţile române au fost pe fază şi au aplicat imediat măsurile necesare de control prevăzute în legislaţia UE. Mai exact, au fost sacrificate toate păsările domestice infectate, s-a stabilit o zonă de protecţie pe o rază de trei kilometri, precum şi o arie de monitorizare de 10 kilometri în jurul zonei în care a fost depistat focarul. În acelaşi timp, CE a arătat că acesta este primul caz de gripă aviară de tip H5N1 înalt patogen depistat în UE în ultimul an. Ultimul caz, confirmat în martie 2009, a fost depistat la nişte raţe sălbatice din Germania.
Membrii familiilor din cele două gospodării, consultaţi medical
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Marian Zlotea, a afirmat, ieri, că Romånia a notificat, în 13 martie, Comisia Europeană privind suspiciunea de gripă aviară în localitatea Letea. „Fiecare stat membru are obligaţia de a trimite astfel de informări, pentru orice suspiciune. Din 14 martie, de cånd am terminat de aplicat măsurile legale, nu a mai apărut niciun caz clinic“, a spus Zlotea. ANSVSA abia ieri a transmis un comunicat de presă privind apariţia focarului de gripă aviară. Mai mult decât atât, Zlotea a afirmat că măsurile sanitar-veterinare au fost luate într-o singură gospodărie. El este, însă, contrazis de consilierul ministrului Sănătăţii, Geza Molnar, şi de prefectul judeţului Tulcea, Vasile Gudu. Cei doi au declarat că este vorba despre două gospodării în curţile cărora până în urmă cu câteva zile erau crescute păsări domestice. Gudu susţine că medicii Autorităţii Judeţene de Sănătate Publică Tulcea i-au consultat pe cei şapte membri ai celor două familii. „Aceştia ne-au dat asigurări că starea de sănătate a membrilor celor două familii este în afara oricărui pericol“, a adăugat Gudu. În acelaşi timp, acesta a anunţat că medicii sanitar-veterinari au dezinfectat curţile celor două gospodării. Totodată, un număr de 47 de păsări domestice din cele două gospodării au fost sacrificate de medicii veterinari.
În cazul apariţiei virozelor respiratorii, cadrele medicale vor recolta probe
În zonă locuiesc aproximativ 300-400 de oameni, fiind vorba de o localitate izolată. Consilierul ministrului Sănătăţii, Geza Molnar, i-a asigurat pe locuitorii comunei tulcene Letea că fiecare caz de viroză respiratorie care va apărea în zonă va fi investigat şi că vor fi recoltate probe pentru analize: „În cazul apariţiei virozelor respiratorii, cadrele medicale vor recolta probe, pe care le vor transmite pentru prelucrare la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare «Cantacuzino»“. „Pånă acum, nimeni în lume nu a dovedit că gripa aviară se transmite de la om la om“, a adăugat Molnar. Tot în încercarea de a-i linişti pe locuitorii zonei, consilierul ministrului Sănătăţii a declarat că nu poate fi vorba despre o combinare a virusului aviar cu cel pandemic în localitatea tulceană Letea, întrucåt în acea zonă nu a fost înregistrat niciun caz de gripă porcină. Autorităţile sanitare recomandă oamenilor „să nu se apropie de păsările moarte, de păsările sălbatice din zonă, să nu dea voie păsărilor din curte să intre în casă, iar copiii să nu se joace cu mortăciuni“. Un medic al Autorităţii Judeţene de Sănătate Publică Tulcea va sta în zonă pentru mai multe zile. Virusul care dă din nou de furcă autorităţilor se pare că a fost adus şi transmis de păsările migratoare. „În transmiterea la distanţă a acestor virusuri, un rol important revine păsărilor sălbatice migratoare, astfel că ele nu trebuie să vină în contact cu păsările domestice şi nici cu furajele şi apa acestora. De asemenea, păsările domestice trebuie să fie crescute în spaţii închise, în care nu au acces păsările sălbatice“, a explicat Molnar. Primul focar de gripă aviară din Romånia a fost înregistrat pe data de 7 octombrie 2005, în localitatea tulceană Ceamurlia de Jos. În decembrie 2007, ultimul focar de gripă aviară de pe teritoriul Romåniei din localitatea tulceană Murighiol a fost închis şi toate restricţiile privind mişcarea animalelor, transportul şi comercializarea păsărilor şi a produselor provenite de la acestea, precum şi filtrele instalate la intrările, ieşirile şi debarcaderul din localitatea Murighiol au fost ridicate. Anterior fuseseră depistate, în 2006, mai multe focare de gripă aviară în Romånia. Citeaza acest articol pe saitul tau