ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Crin Antonescu grav bolnav? Imprimare E-mail
Scris de Dan Focşeanu   
Surse din jurul lui Crin Antonescu ne-au declarat, sub protecţia anonimatului, că preşedintele PNL Crin Antonescu este grav bolnav şi din această cauză nu s-a dus aseară la consultările de la Cotroceni cu preşedintele Băsescu. Cică Antonescu suferă de o boală gravă, are mai multe tumori aproape generalizate şi vomită sânge. Acesta ar fi motivul real pentru care Antonescu  lipseşte de la şedinţele Senatului şi nu că ar fi chiulangiu.
Precizăm că sursele de  informare sunt cei din jurul lui Antonescu, care nu mai suportă minciuna.
În data de 01 Martie 2010, preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara după ce preşedintele Traian Băsescu şi-a făcut controlul medical anual: „cred că este absolut civilizat şi chiar obligatoriu în sens democratic ca, atunci când preşedintele sau alţi demnitari au o problemă medicală să se comunice lucrul acesta“. Prin urmare, îi solicităm domnului Antonescu, demnitar al statului român, să dovedească public faptul că nu chiuleşte din cauză că are cancer generalizat, că nu are peste 30 tumori şi că nu vomită sânge.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (52)
RSS comments
1. 16-03-2010 20:04
cred ca da !
De la cap a inceput totul, vazand numai rosu in fata iar in spate bata albastra! 
Probabil ca de la miros tranadafiri i se trage! 
Ca-i bolnav la cap se vede clar ! 
Daca ar o boala incurabila: 
D-zeu sa-l ierte !
Scris de fane
2. 16-03-2010 20:10
crin...
faceti o fapta crestineasca , liberali, si trimiteti-l la un control sub freza , e deajuns sa-i vezi fata si sa-i analizezi comportamentul, e blocat pe Basescu, i s-a oprit ceasul aic- , tics -tscs- Basescu , atat aude sub basca asa ca luati masuri, oamenii care au fixuri trebue sa fie ajutati
Scris de observator
3. 16-03-2010 20:10
ziar
de rahat.
Scris de xxx
4. 16-03-2010 20:18
luixxxx
v-ati pierdut simtul umorului cu totul! nu vezi ca astia au luat cuvintele lui vadim si au dat replace basescu cu antonescu? :grin :grin :grin hai ca m-am distrat.
Scris de ioana
5. 16-03-2010 20:22
@ioana
Cred ca nu ati observat,eu nu m-am referit la articol...
Scris de xxx
6. 16-03-2010 20:35
Are gripa aviara H5N1 a spus tvr
Si il trateaza Cercel cu vaccina porcesc.
Scris de Ilie M
7. 16-03-2010 20:37
luixxx
a, bine atunci aveti simtul umorului. :zzz :zzz :zzz
Scris de ioana
8. 16-03-2010 20:38
sunteti buni, ba!
sunteti buni ba baieti! felicitari pentru idee. acum sa iasa si Antonescu sa dovedeasca ca nu are cancer! :grin :grin :grin :grin cum dracu sa dovedesti asta?sau ca nu vomiti sange?
Scris de viorel
9. 16-03-2010 20:54
Bolnav la cap
S-a constatat ca Antonescu are insuficienta intelectuala
Scris de Gogu
10. 16-03-2010 21:23
@ioana
Altii nu-l au pe cel al realitatii...
Scris de xxx
11. 16-03-2010 21:34
Toate astea sunt doar:infantilisme jalni
Ca doar Basescu nu l-a chemat sa joace poker ci sa discute despre Constitutie . Si nu l-a chemat fiindca ii e simpatic Antonescu ci fiindca e sef de partid si parlamentar . Iar ca parlamentar s-ar cuveni sa faca si Antonescu ceva pentru electoratul care l-a propulsat in Parlament . Sunt curios cind va refuza el o invitatie la o televiziune cu argumentul : NU SUNT OBLIGAT SA VIN LA EMISIUNILE VOASTRE .
Scris de Silvia,
12. 16-03-2010 21:54
Toate astea sunt doar:infantilisme jalni
nu cred ca acest ziar aiat de profesionist ar trebui sa dea aceste informatii pe surse.eu nu cred asa ceva.nu-l agreez in mod special pe d-ul ANTONESCU dar ii doresc numai bine.
Scris de PAULA
13. 16-03-2010 22:07
paulei
bai fato, e la misto! nu vezi ca sunt luate cuvintele lui vadim si inlocuit basescu cu antonescu? chiar nu-ntelegi sau te faci?
Scris de viorel
14. 16-03-2010 22:07
paulei
Azi e o zi mare ! Pentru prima oara in Tricolorul nu se mai vorbeste despre sanatatea Presedintelui. O fi citit WC Tudor "stirea" din Curentul ? :zzz
Scris de sergio
15. 16-03-2010 22:08
ha,ha,ha,
ce inseamna tumori aproape generalizate? Genial! si cum i-ati luat si declaratia lui. :grin :grin cum poate cineva sa dovedeasca ca nu vomita sange? :grin :grin
Scris de doctorul
16. 16-03-2010 22:56
1 aprilie?
Ati gresit data, nu e 1 aprilie...
Scris de elena
17. 16-03-2010 23:54
Trebuia sa ajunga aici cu rautatea lui!
Trebuia sa ajunga aici cu rautatea din el! E unul dintre cei mai perversi politicieni, crud, neiertator, mincinos, ingamfat si... multe, mult prea multe defecte. Dar, ce sa-i ceri unui biet profesoras ajuns mare politician?
Scris de pierre
18. 17-03-2010 03:09
Gall Bladder
La cat venin i-a secretat verzica biliara nu-i de mirare.
Scris de Lupu
19. 17-03-2010 05:09
Gall Bladder
E BOLNAV CU CAPUL!
Scris de CC
20. 17-03-2010 06:34
E bolnav cu capul!
Ii dus rau cu tiriflisca.
Scris de Aron Deleanu
21. 17-03-2010 07:14
ULTIMA ORA
CHUKY a stat prea mult in preajma lui wc tudor si de aici i se trage boala.dupa cum stiti , wc tudor a suferit o extirpare a testicolului stang -dupa o joaka neortodoxa in gradina mitzurii.este vorba de testicolul bolcas ,singurul ce mai functia .CHUKY si a extirpat si el un testicol recent-testicolul orban- de aici si modificarea vocii lui CHUKY.asociatia maidanezilor liberi cere anketarea si vaccinarea de urgenta a celor 2 politruci, wc si chuky ,ptr abuzarea unui pekinez care a fost exclus din canisa pnl -cutu cutu catarama ,pe numele lui de scena. :cry
Scris de graulle
22. 17-03-2010 07:34
Basescu a lovit un copil.
Mi se pare foarte trist , pentru ziarul Curentul sa publice un articol (nesemnat) de asemenea factura.Am fost tentat sa cred ca e vorba de o noua forma de virus de calculator. Astept clarificari. O zi buna!
Scris de Sile
23. 17-03-2010 07:43
@elena
Toapa...
Scris de xxx
24. 17-03-2010 07:54
regula lui Lenin
stai de vorba si cu un prost ,probabil vei avea ceva de invatat.
Scris de nicolae
25. 17-03-2010 08:00
un bolnav rătăcit
Nu-și mai revine niciodată chiar dacă vomită tot veninul din el.
Scris de lali
26. 17-03-2010 08:04
boala
de la cap i se trage bietul,,neînțeles,, :(
Scris de un țăran
27. 17-03-2010 08:13
Pe banii nostri..
Pe banii nostri,fite de BAMBOO.La asta au ajuns parlamentarii si marile genii ale politicii romanesti.Nu-mi convine pe cine ai chemat la chermeza ,deci plec si am sa declar la tv-urile mogulilor ,ca nu stau alaturi de ASTIA!Fite de cocalari ajunsi si pitipoance proaste!Erau chemati la consultari cu presedintele ,tocmai pentru a se reduce din numarul de puite politice,care traiesc si au facut averi din banii nostri.Dar au avut comportamentul lui NAOMI.Se fac de rasul curcilor cu comportamentul de inconstienti si inconsecventi,pe care l-au afisat :PAPUSEL siPONTOSUL DE Bamboo!
Scris de laura
28. 17-03-2010 08:33
surse sau intox?
de ce sursele trebuie sa fie crezute in cazul Basescu si nu sunt credibile in cazul Antonescu? Nu cumva, vorba lui Nenea Iancu, sursele sunt de fapt halbele de bere din Cismigiu?
Scris de curios
29. 17-03-2010 08:52
Crin cel ratacit
Crin Antonescu este bolnav, in primul rand, de neputinta politica. Culoarea sa livida nu e sanatoasa, e drept, ca si prezenta sa in fruntea PNL. 
Cine l-a impins pe modestul muzeograf atat de sus?
Scris de Petru
30. 17-03-2010 09:28
Otravitul Crin
Chiar daca nu este bolnav(nu-i doresc!) pana la urma tot se va imbolnavi din cauza otravii din sufletul lui impotriva altora,din cauza veninului pe care-l improasca!Iar cu mersul la consultari-asta era obligatia lui ca sef de partid.Aia care l-au votat nu l-au trimis in Parlament ca el sa chiuleasca ca de obicei!Revizuirea Constitutiei este importanta si pt. noi,alegatorii!
Scris de Gabi
31. 17-03-2010 09:48
sanatate mentala
cit o fi fost de afectat de sinuciderea mai mult decit ciudata a sotiei?! 
sa ai asa o drama in familie si sa devii lider politic innrait cu apucaturi isterice si paranoice iar nu in regula, pentru cei care il iau in serios
Scris de cvb
32. 17-03-2010 10:12
pentru Romania dodoloata
Cred ca trebuie sa incercam sa vedem cruda realitate. Cine uraste atat de mult acest popor? Aseara la B1 am aflat o parte din raspuns, dar tot nu inteleg de ce tradatorii de tara( Ilici Iliescu, Militaru, Brucan şi toţi cei din conducerile partidelor PSD si PNL) au vrut distrugerea tarii. Cine trebuie sa raspunda de ce invatamantul, justiţia, sanatatea, calitatea morala a societatii au ajuns la acest nivel? De fapt ele parca nici nu mai exista. Cine vrea sa ne distruga viitorul ca natiune si ca popor? Rusii, Soros, masonii, tradatorii? Eu cred ca le-am aratam ca inca mai existam ca popor, dar lupta este foarte grea. O mare parte din noi sunt usor de manevrat, nu mai stiu cine sunt, nu mai au putere, dar lupta inca nu este pierduta. Si am aratat asta la alegeri. Nu le place presedintele nostru pentru ca acesta crede in popor, crede in puterea noastra de a ne regenera si a ajunge cel putin la nivelul pe care il aveam la revolutie( sau ce o fi fost atunci-eliminarea lui Ceausescu), face lucruri care ei nu le doresc si de aceea il urasc pe el ca si pe noi. Cei care mai cred in Romania, in viitorul ei si al copiilor nostri, cei care traim aici pe pamantul nostru sfant si cei de afara, cei care inca mai carcotesc dar simt dragoste pentru patria lor, ridicativa sufleteste si moral si haideti sa recladim o Romanie mai buna. Avem ce invata din istoria noastra.
Scris de bun roman
33. 17-03-2010 10:17
cine a spus?
Calomniaza, calomniaza, tot ramine ceva.
Scris de emil
34. 17-03-2010 10:27
lui emil
da, asa e. dar e valabil si pentru boala lui basescu
Scris de ioana
35. 17-03-2010 10:37
lui emil
la atitia prosti e sanatate mintala sa fii paranoid :zzz
Scris de @cvb
36. 17-03-2010 11:19
ACTELE VORBESTE !!!!!
Uita cum sta treaba : Crin Antonescu VA poate PREZENTA acte medicale care vor atesta ca este SANATOS FIZIC . 
Basescu are CURAJ sa ne prezinte ACTE oficiale de SANATATE similare ????
Scris de odgon
37. 17-03-2010 11:29
Auzisem ca ziarul asta e de RAHAT
Dar , sincer , nu credeam ca este de TOT RAHATUL . Multa prostie pe aici !!!! . Eu nu sunt liberal . Dar Crin Antonescu este cel mai bun ORATOR de pe la noi . Nu are scoala multa dar este inteligent si foarte logic in exprimare .
Scris de Vasile Bleaga
38. 17-03-2010 11:33
PUPINCURISM BASHINIST
Meseria de pupincurist bashinist este profitabila in aceste timpuri . Dar descalifica persoana care-l practica pe vecie . Pupincurismul bashinist este un adevarat Certificat de PROSTIE si INCULTURA .
Scris de ortic
39. 17-03-2010 11:48
are facies bahic
Crin cred ca a baut mult, sau mai bea , dar ceva sugereaza si ca pierde multe nopti.Oare la poker? 
Iar nevroza i se citeste pe fata. 
Imi place umorul romanilor.
Scris de mihaela
40. 17-03-2010 12:29
Pentru Focseanu
Domnu' ziarist, vrei sa-l detronezi pe Vadim ? Ala macar are umor , uneori negru, dar matale ti-ai trimis imaginatia in concediu !
Scris de Dan
41. 17-03-2010 12:55
boala
o fi avand boala lui Calache..si pentru asta nu are..."nimeni grai s-o descante", ca sa citez pe Blaga. Asta e dus rau cu capul, nu vedeti ce privire are, la balamuc cu el, la odihna cu el! Anticristul, satana...
Scris de gogu
42. 17-03-2010 13:08
Boala transmisibila
:cry O fi luat boala de la Chioru"!!!!????
Scris de Doctoru"
43. 17-03-2010 13:11
crin
adevarul este ca azi la senat a cazut cu capul in buda si cu picioarele in usa din cauza ca i s-a facut rau. a fost foarte greu sa-l scoata afara pt. ca usa de la buda se deschidea inauntru si se inchidea pe afara.
Scris de op
44. 17-03-2010 13:20
putin in urma
Ideea e putin cam intarziata (sau furata;) pe blogul meu i-am cerut analizele lui geoana(ale lui antonescu sunt neimportanta). geoana e al doilea om in stat!
Scris de serastttos.blogspot.com
45. 17-03-2010 13:26
pentru focseanu
bai pseudoziaristule, sa-ti spun ca esti de cacat, iti fac complimente!mizerabilule!
Scris de mami
46. 17-03-2010 13:35
Pestele de la cap se-npute
asa si Crin, pardon Fidel Castro de Delta,are probleme grave la mansarda. Atentie liberali, aveti posibilitatea de al vota, în unanimitate, pe Che Guevarra!
Scris de Curentat
47. 17-03-2010 14:45
CINE citeste ACEST ZIAR de RAHAT
Ziarul acesta e de rahat .Cat ai fi de bashinist si tot de apuca scarba . Un pic de obictivitate , nici atat nu se poate ???? 
Si Forumistii sunt prea bashinisti, fara haz , insa dotati cu mare doza de PROSTIE pe masura . Cah... 
Nu-l mai copiati pe Vadim Tudor ca nu reusiti , ala are talent ca lumea , nu este un plagiator .
Scris de Vasile Bleaga
48. 17-03-2010 14:57
un redus mintal
Crin este redus mintal,iar cei de langa el stiu acest lucru.Vina este a tuturor ca-l tin in fruntea PNLului.Se va vedea la alegeri ca vor scadea sub 15%
Scris de Alec
49. 17-03-2010 16:10
Boala bolilor
:sigh :sigh Cred că are boala lu' Calache. Singurul remediu sunt împachetările cu pământ galben !.
Scris de Dragos
50. 17-03-2010 16:31
asta
e bolnav de ura. doamne atita rautate si venin la un om n-am mai intilnit. ura o sa-l imbolnaveasca de-adevaratelea. :sigh
Scris de eu



Alte articole scrise de acelaşi autor:


 
Arhiva 2010
 
SC Dramiral Media Group SRL.
Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
Programare si design www.spider.ro