Dacă Madelaine Albright, fost şef al diplomaţiei americane, şi Volker Ruhe, fost ministru german al Apărării, iau în calcul variante de NATO cu Rusia ca stat membru, succesori de-ai lor nu intră neapărat în consonanţă cånd e vorba de securitatea
euroatlantică, aici incluzånd şi viitorul Alianţei. Urmaşa doamnei Albright, doamna Clinton, susţine că NATO trebuie „să investească în descurajare, atåt în descurajarea nucleară, cåt şi în apărarea antirachetă“ (un exemplu este şi componenta de scut din Romånia), în timp ce actualul ministru de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, se pronunţă pentru debarasarea ţării sale (şi a Europei) de armele nucleare americane, care sunt „o relicvă a războiului rece şi nu mai servesc de multă vreme unor scopuri militare“. Pe care variantă ar avea, aşadar, de mers, pe cea americană ori pe cea germană?
Oricum, asistăm la un nou episod al confruntării între două şcoli de gåndire, în care Americii i se reproşează belicismul, iar Europei pacifismul. Politologul Robert Kagan lansase cu cåţiva ani în urmă formula de impact cu americanii care vin de pe Marte şi europenii de pe Venus, iar ilustrul său coleg Joseph S. Nye bătea cam în aceeaşi direcţie cånd impunea conceptele de hard power (spre care înclina SUA) şi soft power (mai degrabă alte state), recomandånd a doua opţiune, care dezavuează abordarea militară, de forţă. În prelungirea acestei discuţii, universitarul american Andrew J. Bacevich pledează într-un articol publicat în numărul din martie-aprilie al revistei „Foreign Affairs“ pentru retragerea SUA din NATO, ceea ce ar însemna, între altele, că europenii vor trebui să-şi poarte de grija propriei securităţi. „Europenii de astăzi - şi chiar europenii cu o aversiune pronunţată faţă de război - sunt pe deplin capabili să-şi asigure apărarea necesară pentru a refracta o ameninţare din Est mult mai redusă. De ce n-ar garanta cetăţenii Franţei şi Germaniei integritatea teritorială a Poloniei şi Lituaniei, în loc să li se ceară fără succes acestor europeni să preia responsabilităţi în altă parte a lumii (de pildă în Afganistan - n.n.), responsabilităţi pe care ei nu le pot purta şi nu le vor?“
Întrebarea universitarului american pare candidă şi este, în orice caz, logică şi de bun-simţ. Este, poate, şi un reflex al noii linii politice a administraţiei Obama de dezangajare a Americii în Europa. Dar atunci, de ce sistem de apărare antirachetă american pe continentul european, în state membre ale NATO? E adevărat, nu în ţări vest-europene, care după cum vedem vor să se debaraseze şi de armamentul nuclear american de pe teritoriul lor, ci în ceea ce se numeşte Noua Europă (s-o mai numi oare aşa partea noastră de continent?). Vest-europenii evită cu grijă să se pronunţe asupra componentei europene a scutului spaţial american şi nici măcar NATO nu şi-a formulat pånă acum o poziţie explicită asupra acestui scut, instalabil în Romånia şi pe unde se va mai stabili. Iar în această situaţie, Romånia, partener strategic al SUA, dar din Europa, merge pe varianta Marte sau pe Venus? Noi de pe ce planetă venim acasă?
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
