ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Liberala Ramona Mănescu face parte din reţeaua Voicu? Imprimare E-mail
Scris de Nicolae Bucur   
Tentaculele caracatiţei mafiote dirijate de senatorul-suspendat al PSD Cătălin Voicu depăşeşte graniţele naţionale şi transpartinice şi se reorientează spre inima Europei, la Parlamentul European. Eurodeputatul PNL Ramona Mănescu a interpelat, ieri, Comisia Europeană pe marginea aprecierilor pozitive la adresa Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA) din raportul publicat marţi în care, susţine ea, „concluziile documentului arată clar că România nu a făcut progrese în lupta împotriva corupţiei şi reformarea sistemului judiciar“. În acest context, Ramona Mănescu a solicitat lămuriri din partea Comisiei Europene care, în opinia sa, încurajează o instituţie a cărei ineficienţă a fost dovedită ani la rând.
„Având în vedere faptul că în celelalte state membre prevenirea şi combaterea corupţiei intră în atribuţiunile Parchetului, aş dori să ştiu de ce în cazul României, unde Comisia Europeana doreşte să sprijine reforma în justiţie, nu consideraţi normal ca aceste competente să revină, exclusiv, în sarcina Parchetului şi alegeţi să încurajaţi menţinerea unei instituţii care, potrivit chiar şi Raportului Comisiei, şi-a dovedit ineficienţa, în mod constant, în ultimii trei ani“, argumentează Mănescu. Practic, europarlamentarul PNL Ramona Mănescu face la Bruxelles jocurile reţelei Voicu, cea care dorea să desfiinţeze cu totul DNA.

Legătura Orban

Deşi a negat că are vreo legătură cu Voicu, adevărul despre Ludovic Orban începe să iasă la suprafaţă. Surse „Curentul“ ne-au declarat că există o bună relaţie de prietenie între soţul Ramonei Mănescu şi Ludovic Orban. Prin acţiunea de ieri a Ramonei Mănescu este evident că „aripa PNL“ a caracatiţei Voicu a început să lucreze în favoarea scăpării acestuia. Numele lui Ludovic Orban apare de mai multe ori în stenogramele convorbirilor telefonice ale lui Voicu în cazul accidentul de maşină în urma căruia Orban a lovit, în 2008, o fată aflată pe un trotuar. La aceea vreme, presa a scris că Orban consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan. Cu toate acestea, fostul vice al PNL nu a păţit nimic, iar Voicu a susţinut în textul stenogramelor că ar fi pus umărul la scăparea lui Orban de un dosar penal. Se pare că, la nevoie, peneliştii au scos din dotare arsenalul greu pentru a-i sări în ajutor senatorul PSD pe care îl pasc ani grei de puşcărie. De altfel, şi la votul din plenul Senatului reţeaua Voicu a funcţionat, decizia de a accepta cererea de arestare a DNA fiind luată doar la un vot diferenţă.

Distorsiunea raportului CE

Raportul interimar al Comisiei Europene privind justiţia română, dat publicităţii marţi, apreciază rezultatele bune ale DNA şi notează că încep să se regăsească progrese şi la instanţe pentru cazurile de corupţie la nivel înalt, însă sancţionează faptul că pedepsele aplicate par în continuare prea uşoare şi nedisuasive. „Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi-a menţinut rezultatele bune în ceea ce priveşte anchetele imparţiale în cazurile de corupţie la nivel înalt“, se arată în Raportul Comisiei Europene. Raportul mai notează că rezultatele acestea încep să se regăsească şi la nivelul instanţelor, numărul total al condamnărilor definitive crescând cu o treime în 2009 comparativ cu 2008. Cu toate acestea, europarlamentarul Ramona Mănescu a „observat“, ieri, o ineficienţă totală a DNA. De asemenea, interpelarea ei vine la două zile de la publicarea raportului şi după decizia de încuviinţare de către Senat a arestării preventive a lui Voicu. Ca urmare a acţiunii Ramonei Mănescu, Comisia Europeană are la dispoziţie şase săptămâni pentru a răspunde interpelării adresate de europarlamentarul român.

DNA-ul, „pohta“ lui Voicu

Una dintre primele discuţii telefonice prezentate în stenogramele lui Voicu se referă chiar la restructurarea tuturor instituţiilor de informaţii şi justiţie. Într-o discuţie cu chestorul de poliţie în rezervă Constantin Matei, Voicu i se destăinuie acestuia ce are de gând să facă în eventualitatea în care va ajunge şef la Ministerul de Interne. Aceleaşi idei îi sunt prezentate şi senatorului PSD Alexandru Mazăre. Printre acestea se numără reorganizarea DNA, SRI, DIICOT şi ANI pentru a le controla politic. Redăm în continuare pasajul în care Voicu plănuia să distrugă toate aceste instituţii:

Voicu Cătălin: Să unim DNA-ul cu DIICOT-ul!
Matei Constantin: Da’ ei ştiu...
Voicu Cătălin: Ca să pot da afară pe toată lumea.
Matei Constantin: Da’, poate, îl ştie Brăiloiu mai bine!
Voicu Cătălin: Purificare! Nu mai e Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Crimă Organizată şi Anticorupţie! Am de mult proiectul ăsta în cap. L-ai adus pe Miclescu de la pensie, l-ai pus acolo, ai terminat, e fiară! Dosarul „Flota“ a lucrat el, tot cu Vasile Drăghici, de la ei de la Constanţa, şi cu Oţel, procuroru’ ăsta...
(...)
Mazăre Alexandru: Băi, şefule, da’ nu ne ia iar pe noi?
Voicu Cătălin: Nu!
Mazăre Alexandru: Îm?
Voicu Cătălin: (vorbeşte în şoaptă): Cine să vă mai ia pe voi?
Mazăre Alexandru: Păi, nu ştiu, întreb şi eu!
Voicu Cătălin: Un Dumnezeu, poate, atât!
(...)
Mazăre Alexandru: Colegul, cică au reuşit să ne ameţească! Dacă dă ordin la ANI şi-i face lu’ ăsta trei dosare în două luni, cum dracu’ să nu te gândeşti la dobito...?
Voicu Cătălin: Şi finalitatea care e? A dat la ANI pentru că la ANI l-a prins pe ăla, că mai are doi, trei oameni, la ANI au fost numiţi politici...
Mazăre Alexandru: Da.
Voicu Cătălin: Şi ANI e o instituţie fără nicio forţă juridică, e un căcat. Tot la Parchet ţi le trimite, şi acolo le omorâm, lasă-le dracu’!
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (33)
RSS comments
1. 25-03-2010 20:41
Calabalac sictir Ramona
Servitorii,raman totdeauna servitori;deci atitudinea PNL-istei se inscrie in vechiul obicei.Dl Tov Quintus care a avut o bogata activitate de turnator la puterea bolsevica,a ajuns presedinte de onoare al partidului turnatorilor PNL.Tanti Ramona primeste bani dela poporul roman ca sa-l improaste cu c...Asta a invatat dela"intelectualul"Antonov-antonescu
Scris de Ahmed
2. 25-03-2010 22:14
ca in sedinta pcr
Sunt de acord cu tovvoicu.trebue desfiintata dna si toti ceilanti.sa nu raminem in romania "decit"noi pln cu ochi de peste mort si toarasu geoana cu mihaela dragostea mea.
Scris de rea de gura
3. 25-03-2010 22:19
ca in sedinta pcr
nu mai e nicio deosebire intre pnl-ul lui antonescu si psd . de ce nu fuzioneaza. :? cred ca nu se impiedica de ideologie :grin
Scris de INNA
4. 25-03-2010 22:44
ba da fraieri mai sunteti !
Ma minunez cand vad comportamentul unei tanti romance de origine penelista care ii ia la frec pe cei de la CE pe seama rapotului pe justitie pentru Romania.Pai mai minte ingusta DNA este o directie a Parchetului General asa cum e si DIICOT.Ia tanti organigrama Parchetului General si vezi.tiu ca voi liberali vreti sa ascundeti coruptia sub pres dar pe noi ne ai intrebat. 
Ca esti europarlamentar este o intamplare nefericita pe cand noi poporul suntem aici de mii si mii de ani.
Scris de ion roata
5. 25-03-2010 23:55
distrugeti mafia din romania.
RAMONA MANESCU,face parte din MAFIA LUI VOICU,ea trebuie chemata in parlamentul ROMANIEI si sa dea explicatii despre faptele ei.ACUM SE VAD TRADATORII REFORMEI POLITICE DIN ROMANIA.TREBUIE SA FIE LUATE MASSURI DURE PENTRU A DISTRUGE MAFIA DIN POLITICA ROMANEASCA.ROMANII VAD CA AU FOST MINTITI TIMP DE 20 DE ANI DE POLITICIENII CORUPTI.
Scris de Alec
6. 26-03-2010 00:11
alta blonda ?
ii buna asta in cati o fi dat ea cu curul ... Tariceanuu se aude ?!
Scris de mihai
7. 26-03-2010 05:57
alta blonda ?
NU E NIMIC DE MIRARE IN TOT CE FACE PNL. E UN PARTIT PLIN DE TRADATORI AI LIBERALISMULUI AUTENTIC. CUM E TURCUL SI PISTOLUL SAU SPUNE CU CINE TE ALIEZI CA SA-TI SPUN CINE ESTI. OARE MEMBRI DE RAND AI PNL SE SIMT CONFORTABNIL?
Scris de CC
8. 26-03-2010 06:04
mielul de paste
Cei care au votat pt arestarea lui Voicu au fot mituiti de D-nul Basescu.Au primit cate un miel cu blana violet.Alo ant 3 dezvoltati va rog subiectul ,iar pe gadea il rog sa deseneze mielul pe tabla sa-l poata vedea toti antenistii.Atentie sa folosesti creioane colorate sa vada fanii antenelor ca era si violet.
Scris de tittel
9. 26-03-2010 06:07
Ostila Romaniei?
Aceasta dna,inainte de a fi membra unui partid politic,reprezinta interesele Romaniei in PE.Asadar,atitudinea ei poate fi considerata antiromaneasca.Trebuie sa tina cont de un amanunt:nu mai pupa alt mandat,sa fie sigura;mandat de parlamentar,ca de altul...s-ar putea.
Scris de pandora
10. 26-03-2010 06:19
Imi amintesc de
un alt liberal,Vosganian pe care Barosso l-a expediat urgent acasa.
Scris de Aron Deleanu
11. 26-03-2010 07:50
C. a.c.a.tii de liberali
Mai jalnici ca oricand atata timp cat s-au inhaitat cu securisto-comunistii lui iliesku si au format o gasca de bezmetici. Sa nu uitam ca aceasta gasca a fost cea care a detronat pe Cuza in defavoarea unui sublocotenent german care pana la urma a facut niste prozeliti de tot rahatul. Vai tie tara incaputa pe mana nemernicilor!
Scris de ARKAN
12. 26-03-2010 07:59
C. a.c.a.tii de liberali
Politistii au primit din nou nise jucarii cu care vor sta la panda in zone fara pericol de accidente. Nu previn, nu patruleaza, doar se dau shmecheri si ne sfideaza cu aroganta lor de penibili.
Scris de Gelu
13. 26-03-2010 08:02
Parchetul e chiler de dosare ?
Nu spune Voicu , ca la parchet ,,le omoara " ?Cine omoara [ ingroapa dosare ] la parchet ? Nu e nimeni curios , cate dosare au fost au ,,omorate" pana acuma ? Si care sant acelea ? Sa se recerceteze daca vor sa faca transparenta . Slabe sperante , cu cu o justitie care e reprezentata de pivniceru , costiniu si care or mai fi pe acolo , nici unul nu e mai bun de cat altul ! Se poat rezuma urmatoarele ;,, puerea judecatoreasca in Romania , isi foloseste PUTEREA doar ca sa-si obtina privilegii " nu iso foloseste puterea ca sa serveasca societatea ci ca sa fie ea servita de societate . ASTA E JUSTITEA ROMANA , SI GATA >
Scris de nicolae
14. 26-03-2010 08:07
apel !!
Catre societatea civila !! 
Luati de urgenta pozitie fata de atitudinea antiromaneasca a liberalei Ramona, tentacula a caracatitei VOICU.  
Solicitati parlamentului sa o cheme pentru a da explicatii pentru calomniera DNA-ului, care isi face datoria in aceasta agitatie mafiota debusolata de actiunile ei. 
Cum isi permite aceasta liberala, pe banii contribuabililor sa defaimeze o autoritate statala care isi face treaba ??????????
Scris de petre
15. 26-03-2010 09:16
jalnic PNL
:cry Uite si PNL-ul asta ce figuri are : un repetent la facultate e presedinte , un fost turnator la securitate Quintus e presedinte de onoare ,ha,ha ha, ce onoare o fi avand ??? ,Orban un betiv ,mincinos si derbedeu, aceasta Ramona o ratata sta pe banii nostri in parlamentul european , Vosganian un tip cu afaceri dubioase,curvar , etc astia sunt crema pnl-lui .!!!! o rusine.
Scris de Ibanescu
16. 26-03-2010 09:42
Ramona
Asta nu-i aia care a prezentat la OTV o emisiune?care a stat prin Italia si a facut r....praf si si-a gasit locul pe listele PNL pt. PE ca in Italia nu mai avea ce face?Oare de ce o deranjeaza DNA si de ce vrea desfiintarea ?Cine o fi platit-o sa spuna ce a spus?Iar Crin,amicul PSD-ului,de ce tace? :(
Scris de Gabi
17. 26-03-2010 10:06
e mai rau de atat!
Cristoiu a spus-o: mama lui Voicu e asfaltator. Contractul cel mai gras l-a luat de la Orban. Bani, nu betie la volan! Iar Ramona trebuie sa-l spele pe Orban (sper ca nu la propriu!)
Scris de meticulos
18. 26-03-2010 12:13
reteaua vicu = clasa politica
de la consilierul de catun pina la seful de stat ,stie toata lumea ca 98 % din ei sint lacomi dupa bani publici ,
Scris de io
19. 26-03-2010 12:30
aparatorul democratiei
aceasta matracuca a ajuns unde este si cu ajutorulindirect al MARELUI APARATOR ,AL DEMOCRATIEI-PARVULESCU-.CEL CARE A PUS UMARUL SERIOS CA GASCA TARICEANU ,OLTEANU, VOSGANIANSA PRIMEASCA ;CADOU; LEGEA PRIN CARE DE PE LOCUL2,3 CU MAI PUTINE VOTURI EVIDENT SA INTRI IN PARLAMENT IN DETRIMENTUL CILUI CU MAI MULTE VOTURI DE PE LOCUL 1.ASA SE FACE CA 40 PARLAMENTARI PNL SAU STRECURAT IN PARLAMENTUL TARII, NEAVAN NICI O LEGATURA CU REZULTATUL VOTULUI.FARA ACEASTA MISCULATIE ACUM PNL PRIVEA DE LA UMBRA NUCULUI-SALCIM LA VIATA POLITICA SI VARUL COSTACHEL STATEA PRIN STRAINATATURI CA NU MAI SPERA SA MAI GABJUIASCA CATE CEVA DEA MOCA.VEZI ROMPETROL.
Scris de bunicul
20. 26-03-2010 12:47
pnl-ul europarlamentar!!!!!!!
Oare in ce rapoarte o fi citit critici la adresa DNA ???? 
Oare stie sa citeasca??
Scris de pool
21. 26-03-2010 15:03
.......DUDUIA
OARE CINE O "COTCODACESTE" PE RAMONA?... :grin
Scris de JICA
22. 26-03-2010 16:16
.......DUDUIA
CRED CAS BRATUL CARACATITEI GEOANA -VOICU ARE RADACINI LA VARFUL MINISTERULUI DE INTERNE CAT SI IN MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE JUSTITIE PARCHETE LOCALE SI CENTRALE ETC, PRIN OANEMII CARE STAU IN FUNCTII DIN 1990 SI PANA IN PREZENT
Scris de costel
23. 26-03-2010 18:11
REFORMAREA CLASEI POLITICE.
SE IMPUNE CURATENIE TOTALA IN POLITICA SI JUSTITIE.oameni ca;GEOANA,NASTASE ,ILIESCU,ROMAN,LUDOVIC ORBAN,VOSGANIAN,V.C TUDOR,VANGHELIE,HREBENCIUC,DAN RADU RUSANU,STROE,NICOLAESCU,HASOTI,VOICU, SI MULTI ALTII SA FIE DATI AFARA DIN PARLAMENT.ROMANII AU FOST DUSI IN EROARE DE IAU ALES.NUMAI ASA MAI SPERAM CA LUCRURILE SE VOR INDREPTA.
Scris de Alec
24. 26-03-2010 19:19
Tarfa PNL
aia dela OTV este Ramona Badescu,curvistina asta e Manescu
Scris de Aglaia
25. 26-03-2010 20:43
Ramona Mănescu felicitată unanim în C
20.03.2010 - Coordonatorul liberalilor europeni în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (REGI), Ramona Mănescu, este iniţiatoarea unui Raport privind buna guvernanţă în contextul politicii regionale: proceduri de asistenţă şi control ale Comisiei Europene. În susţinerea documentului de lucru, Ramona Mănescu a subliniat că raportul său are în vedere câteva obiective esenţiale. Între acestea, ea a enumerat acordarea de puteri sporite autorităţilor locale prin crearea unui parteneriat real cu instituţiile europene, simplificarea procedurilor legislative atât la nivel comunitar cât şi naţional cu scopul eliminării birocraţiei, eficientizarea controlului la începutul programelor cât şi în timpul fazei de punere în aplicare a acestora, dar şi consolidarea asistenţei şi formării oferite de Comisia Europeană.  
 
"Autorităţile locale trebuie ajutate să depăşească statutul de intermediar în relaţia cu instituţiile europene şi, în special, cu Comisia Europeană, devenind un partener real al acestora inclusiv în procesul decizional. Prin urmare, consider esenţial să alocăm puteri sporite autorităţilor locale în procesul decizional european şi naţional pentru că astfel vom putea fi, cu adevărat, mai aproape de cetăţeni şi nevoile lor. În plus am insistat foarte mult asupra nevoii de a reglementa parteneriatul public - privat." 
 
Ramona Mănescu a subliniat, în cadrul aceleiaşi dezbateri, simplificarea procedurilor de accesare şi implementare a fondurilor europene. 
 
"Trebuie să limităm tendinţele Autorităţii Naţionale de Management de a supra-reglementa procedurile deja existente la nivel european privind accesarea fondurilor comunitare ." 
 
Ramona Mănescu a fost felicitată de toţi reprezentanţii grupurilor politice în Comisia pentru Dezvoltare Regională pentru iniţiativa de a elabora un astfel de raport, văzut de colegii săi drept deschizător de noi orientări şi perspective pentru autorităţile locale şi regionale. În cadrul primului schimb de opinii pe marginea raportului iniţiat de coordonatoarea liberală, s-a subliniat şi faptul că o astfel de propunere legislativă este binevenită atât în statele noi membre ale Uniunii Europene, dar şi în statele cu tradiţie în clubul european.  
Raportul iniţiat de Ramona Mănescu cuprinde două parţi complementare: una în care raportorul îşi propune o analiză a Cărţii Albe privind Guvernanţa pe mai multe niveluri, adoptată de Comitetul Regiunilor în luna iunie, anul trecut şi o alta care va analiza, cu predilecţie, diferitele responsabilităţi ale Comisiei Europene şi ale Statelor Membre, propunând soluţii care să îmbunătăţească sistemul de punere în aplicare a programelor din domeniul politicilor regionale. 
Comentarii
Scris de don pascuale
26. 26-03-2010 20:49
Ramona Manescu, europarlamentarul anului
10 oct 2008 Europarlamentarul liberal Ramona Manescu a castigat miercuri, in cadrul galei The Parliament Magazine Awards, premiul Parlamentarul Anului 2008, la categoria Educatie si cultura, informeaza un comunicat de presa al PNL. Prestigioasa publicatie europeana nominalizeaza in fiecare an eurodeputatii care s-au remarcat prin initiative de succes in cadrul PE, castigatorii fiind desemnati prin vot de catre parlamentarii europeni. The Parliament Magazine a nominalizat 48 de europarlamentari pornind de la propunerile facute de ONG-urile europene de profil, Ramona Manescu fiind singurul eurodeputat roman castigator la una din cele 16 categorii premiate.
Scris de don pascuale
27. 27-03-2010 09:47
Minciuni PNL
Pascoale esti un mincinos abject tip PNL
Scris de sv
28. 27-03-2010 19:34
Ramona Manescu e nefasta lui Rares Manes
[B]null[/B]Rares Manescu a fost intre 1996-2000 consilier local din partea CDR - PNL la CLS6. In aceasta perioada s-a facut cunoscut prin „talpile” pe care i le punea viceprimarului liberal Adrian Badila al carui loc la conducerea PNL sect 6 a reusit in cele din urma sa-l ocupe. In 2004 a candidat pe listele Aliantei DA la Camera Deputatilor, obtinand la redistribuire un mandat de deputat. Apropiat al lui Ludovic Orban, a jucat la mai multe capete, reusind sa-si impuna consoarta pe Ramona, ca Vice-preşedinte cu rang de Subsecretar de Stat la Autoritatea Naţională pentru Tineret (2005 - 2007), pentru ca la primele alegeri europarlamentare sa o puna pe un loc eligibil cu sprijinul Ministrului manelist al Transportului din acea vreme. Ca deputat s-a facut cunoscut prin controversata lege impotriva migratiei alesilor locali, instrumentata impreuna cu traseistul deputat de Arad, fostul taranist Mihaita Calimente. Interesant ca aceasta lege a fost instrumentata numai impotriva alesilor locali si nu si impotriva parlamentarilor traseisti! De fapt tinta era primarul de la sect 6 Cristian Poteras care simpatiza cu gruparea Stolojan care a dat Partidul Liberal Democrat. 
Rares Manescu a pierdut alegerile uninominale din 2008 dar, schimband din nou barca, a fost ales la ultimul congres PNL vicepresedinte al partidului..... :p
Scris de javet
29. 27-03-2010 20:08
O interventie cu tilc
@Don Pascuale.Am citit de doua ori ca sa nu gresesc in interpretare.Cine credeti ca va profita de interventia doamnei Ramona manescu? Contacte directe ale autoritatilor locale din judetele Harghita si Covasna cu Parlamentul European,pe plan decizional si autonom!Cred ca numai un analist consacrat si daruit cu intuitie gen Cristoiu poate deslusi adevaratul scop al acestei interventii!Exista oare si exemplificari cu referire la propunere?Unde ,in ce domeniu,cum pot actiona autoritatile locale?
Scris de yu-gi-on
30. 28-03-2010 05:06
POZA pentru CENTURA!
Probabil,ca la asta se pricepe cel mai bine;ACTIUNEA CENTURA!deaceea a azvarlit-o sotul RARES MANESCU ASA DE SUS!Se pune bine cu EParlamentarii,ajuta si "zonele secuiesti" si un sprijin lui ORBAN.CRED CA POZA ASTA I-A PLACT TARE MULT SI NORICAI NICOLAI,CA TOA ASA (cu picioarele dezvelite pana la chiloti) se pozeaza si ea,pe la diverse emisiuni TV.Diferenta este ca RAMONA ESTE INCA BUNA DE CENTURA,PE CAND BALENA NORICA,PRODUCE SILA!!! :grin
Scris de Relu
31. 28-03-2010 07:23
rusine
la asa o fituica asa cititori ;dupacum se exprima in comentarii sunt scursurile societatii ca si fituica voastra ,ma intreb ce cauta doamna serbanescu cu voi
Scris de nicu
32. 28-03-2010 18:24
SE VEDE
Se vede, se vede! Asta e politica liberala... :upset :eek :grin
Scris de A.C.
33. 30-03-2010 17:55
PNL-PSD-PC = mizerie crunta
Raspunsul meu este ca este foarte posibil ca da!!! Demersul individei nu este deloc intamplator. Oare cat de confortabil se simte PNL???
Scris de Cristi

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro