Home Economic-Financiar Vânzările de produse vegetale cresc din post în post

Vânzările de produse vegetale cresc din post în post

DISTRIBUIŢI

Pateuri vegetale, tofu, lapte din soia, halva, cornulețe sau napolitane de post, maionează sau chiar pârjoale sau hamburgeri vegetali – fie că țin post în preajma marilor sărbători, fie tot anul, cum e cazul vegetarienilor, cumpărătorii de produse vegetale au de unde alege.
Moda vegetarienilor și a produselor „eco“ începe să prindă și la noi. Deși suntem la început, tot mai mulți producători din industria alimentară au „mirosit“ că este rost de profit și se înghesuie pe această nișă.
Deocamdată, cele mai mari vânzări le fac românii care țin posturile religioase. Cantitățile care se vând în aceste perioade acoperă, însă, rezultatele mai slabe din restul anului.
„Evoluția vânzărilor, de la începutul postului dinaintea Sărbătorii Paștelui, ne determină să apreciem că vom avea o creștere valorică de circa 40 de procente. Potrivit istoricului nostru, vânzările de produse de post cresc în volum de la 1 tonă, pe o lună în care nu se postește, la 20 tone pe lună de post.  Procentual, așadar, de douăzeci ori mai mult și în volum și în valoare. Prețul mediu al acestor produse este de 10 lei/ kg“, declară Vasile Roman, director firmă producătoare.
Potrivit acestuia, piața internă manifestă patru vârfuri ale cererii: în perioadele de post ale Paștelui, Crăciunului, Sfântul Petru și Sfânta Maria. Există, însă, și consumatori fideli ai produselor vegetale, care le preferă datorită beneficiilor aduse sănătății, dar saltul mare al cererii se manifestă datorită tradiției românilor de a respecta perioadele de post.
Hipermarketurile au rafturi întregi cu astfel de produse și au apărut chiar magazine specializate.

Hamburgeri și pârjoale vegetale

Cea mai diversificată gamă este cea a pateurilor vegetale. Pe lângă cele simple, producătorii se întrec în sortimente: cu măsline, cu ardei, cu ciuperci, cu ardei roșu, cu usturoi sau ceapă, cu ardei și pastă de tomate, castraveți, spanac sau cu diverse mirodenii.
Consumatorii preferă însă pateul simplu și combinațiile tradiționale de ciuperci, măsline și ardei roșu, spun vânzătorii.
Cei care postesc sau vegetarienii pot înlocui laptele de vacă și brânzeturile aferente cu diverse băuturi pe bază de soia, precum și tofu (brânză de soia).
Pentru cei care se dau în vânt după carne, au fost inventați Hamburgeri, Crochete, Nuggets, Fingers și pârjoale – toate vegetale!
Produsele pre-gătite vegetale sunt obținute după rețete speciale în care principalii ingredienți sunt soia și legume proaspete. Acestea sunt tratate termic (o scurtă prăjire, de 30 de secunde, pentru fixarea proteinei, după care urmează coacerea într-un cuptor cu aer cald) și congelate prin șoc termic. Tratamentul termic elimină pentru consumatori procesul de preparare propriu-zis, sortimentele amintite necesitând doar încălzire în cuptorul cu microunde sau cuptorul aragazului pentru a fi consumate.
„Cele mai vândute produse de post sunt Pârjoalele vegetale și Hamburgerii vegetali. E drept că în perioada postului vânzările la produsele pre-gătite din carne scad cu aproximativ 20%, dar această scădere este compensată în valoare de creșterea exponențială a produselor vegetale“, precizează Vasile Roman.
În ceea ce privește prețurile, produsele vegetale sunt accesibile tuturor categoriilor de public, cu atât mai mult cu cât principalii vizați sunt credincioșii.              

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.