ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Chişinăul, solidar cu Bucureştii, refuză participarea la parada de pe 9 mai de la Moscova Imprimare E-mail
Scris de Mădălin Necşuţu   
Kremlinul este foarte iritat de posibilitatea ca delegaţia Republicii Moldova să nu participe la Parada Victoriei, organizată pe 9 mai la Moscova, eveniment ce prilejuieşte 65 de ani de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial. Momentul este plin de simbolistică pentru că, în viziunea Moscovei, reprezintă victoria Armatei Roşii eliberatoare asupra forţelor naziste. Deşi armata romånă se afla la acel moment de partea sovieticilor, fapt ce după părerea multor istorici a scurtat războiul cu circa 200 de zile, soldaţii romåni au fost consideraţi inamici, iar Romånia - tratată ca atare la conferinţele de pace ce au succedat deznodămåntul celui de-al Doilea Război Mondial. Autorităţile de la Chişinău au motivat eventuala neprezentare prin condiţiile dificile favorizate de actuala criză economică, care nu permit o deplasare atåt de costisitoare a unei  delegaţii la Moscova. Cu toate acestea, presa moscovită a speculat că la mijloc s-ar afla Romånia, ţară care nu a fost invitată la eveniment, iar Chişinăul face front comun în această chestiune cu Bucureştii. Mai mult, diplomaţia rusă s-a oferit să plătească întreaga excursie a delegaţiei de opt persoane a Republicii Moldova. „Se estima participarea unei delegaţii formate din opt persoane, dintre care patru veterani de război. Toate cheltuielile, transportul cu avionul, cazarea şi diurna ar fi urmat să fie plătite de Moscova“, a declarat o sursă din cadrul MAE pentru „Kommersant“. Ziarul moscovit îl ia la tinţă pentru această chestiune pe preşedintele interimar Mihai Ghimpu, pentru că s-ar fi „eschivat ca ziua de 9 mai 2010 să fie proclamată în Republica Moldova nu Ziua Victoriei, cum se obişnuieşte în Rusia, ci «Ziua celei de-a 65-a aniversări de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial»“. De asemenea, liderii de la Chişinău au decis să-i decoreze cu o „Cruce comemorativă“ nu doar pe veteranii Armatei Roşii, ci şi pe cei din fosta armată romånă, subliniază în încheiere „Kommersant“. După semnarea la 23 august a pactului Hitler-Stalin, prin care Uniunea Sovietică şi-a manifestat interesul pentru Basarabia, şi notele ultimative primite de la Moscova imediat după începerea celui de-al Doilea Război Mondial, la 26-27 iunie 1940, prin care Romåniei i se cerea să cedeze, sub ameninţarea armelor, Basarabia şi Bucovina de Nord, armata romånă a intrat, la 22 iunie 1941, în război alături de nemţi pentru recucerirea teritoriilor la care a fost nevoită să renunţe ca urmare a ultimatumului dat de sovietici. Istoriografia rusă a consemnat acest fapt ca pe o agresiune împotriva Uniunii Sovietice, iar armata romånă - categorisită ca una agresoare.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (3)
RSS comments
1. 20-04-2010 08:20
Victorie VS. Comemorare
«Ziua celei de-a 65-a aniversări de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial»“ inseamna de fapt tot atatia ani de la oficializarea comunismului in jumatate din EUROPA. Cine a tradat aceste popoare care cu greu vor reveni la normalitate ? Fiind vorba de "victorie" noi nu ne putem bucura alaturi de protagonistii raptului urmat pactului Ribbentrop-Molotov. Sper ca la acest evenimen vor participa nestingheriti de "norul ucigasi" toti cei care nu au fost solidari cu poporul polonez. Daca noi stam prost cu economia - si nu numai - la capitolul moralitate stimatii VESTICI lasa de dorit.Bine ca nu am fost invitati, putea sa mai intervino vreo eroare umana . Hello BARAK, hello ANGELA, hello NICOLAS, hello.... Urmeaza "Cina cea de taina" !
Scris de Delfinul
2. 20-04-2010 09:14
9 MAI
Eu unu si sunt convins ca multi ROMANI considera la fel,ca armata sovietica nu poate fi considerata ca o armata eliberatoare a Romaniei si a Moldovei, ci una COTROPITOARE, ceea ce ne determina sa ne comportam ca atare, pana-si vor schimba totalmente atitudinea fata de noi.
Scris de doru
3. 20-04-2010 16:22
Felicitari fratilor moldoveni
E bine ca suntem impreuna si la bine si la greu. Poate cu ocazia celei dea 65-a aniversare a Armatei Rosii, conducerea de la Kremlin va retrage Armata a 14-a din Transnistria si ne-a returna TEZAURUL ROMANIEI luat orin inselaciune. Ar fi o mare victorie pentru ei daca ar face asa ceva, iar neamul romanesc ar fi cel mai bun prieten al Rusiei.
Scris de tonigrib

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro