ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Tentativă de suicid, răzbunare sau accident în cazul procurorului DNA din Suceava? Imprimare E-mail
Scris de Ramona Feraru   
O ştire de senzaţie a zguduit, sâmbătă, corpul magistraţilor. O femeie a sunat la Serviciul de Ambulanţă din Suceava anunţând că un bărbat a fost descoperit cu o plagă înjunghiată în torace. Acesta era procurorul-şef al Departamentului Naţional Anticorupţie din Suceava, Marius Surdu.
În urma telefonului dat la 112, poliţia şi salvarea a ajuns în mai puţin de 10 minute. Marius Surdu a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din localitate, unde a fost supus unei intervenţii medicale, iar starea sa este stabilă. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Procurorii criminalişti care anchetează cazul spun că, deşi şeful DNA a fost găsit singur în casă, nu exclud nici ipoteza că bărbatul a fost înjunghiat.
Mai mult, surse din anturajul acestuia ne-au declarat că Marius Surdu avea probleme în familie şi astfel există suspiciunea ca tocmai soţia acestuia, judecătoare la Curtea de Apel, să fi fost cea care l-a lovit în piept. Pe de altă parte, medicii care l-au îngrijit susţin că deşi la început s-a spus că şeful DNA ar fi încercat să se sinucidă, această variantă nu stă în picioare. „Romånii nu-şi fac harakiri. Temperamentul balcanic îi fac ca atunci cånd se gåndesc la suicid să găsească alte metode mai uşoare. O altă problemă se pune prin faptul că plaga este destul de adåncă dacă a atins plămånul, deci se exclude şi mai mult ipoteza unui act suicidal. Ca să ajungi să penetrezi plămånul tu singur, trebuie să treci prin piele, muşchi, oase, deci e foarte dureros, aşa că este şi mai puţin plauzibil să se fi înjunghiat singur. Părerea mea e că a fost o agresiune“, ne-a explicat unul dintre medicii de la Spitalul din Suceava. Contactat telefonic, purtătorul de cuvånt al DNA, procuror Gabriela Balaban, a spus că nu comentează situaţia de la Suceava. Împrejurările în care s-a produs incidentul sunt cercetate de către Parchetul Tribunalului Suceava. Marius Adrian Surdu a fost numit la conducerea Serviciului teritorial Suceava al DNA în noiembrie 2008, dată pånă la care a condus Serviciul teritorial Bucureşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (3)
RSS comments
1. 16-05-2010 20:50
Sunteţi glumeţi...
Sinucidere,răzbunare, accident.  
Numai varianta cea mai plauzibilă n-o luaţi in calcul: tentativa de omor a Mafiei. Dacă am şti ce dosar avea in lucru, am intelege ce s-a intamplat. 
Dacă in Suceava, oamenii se pot spanzura in copaci cu mainile legate la spate, de ce n-am crede şi ca un procuror DNA s-a injunghiat singur in inimă?  
Dacă ancheta este făcută de acelaşi procuror ca şi in cazul Diana Maloş, ni s-ar fi spus că un sinucigas işi poate infige singur un cuţit şi in spate.
Scris de Ha, ha, ha...
2. 16-05-2010 21:58
Sunteţi glumeţi...
Era beat rau de tot omu, au si spus cei de la politie "ca fapta s-a petrecut pe fondul consumului de alcool", s-o fi luat la harta cu nevasta si a iesit asa, un fel de incident conjugal nefericit...oricum se musamalizeaza totul...c-asa-i in Sugutzeava noastra..hahaha
Scris de OFOFMAIMAI
3. 17-05-2010 12:44
analiza probabilitatilor
nu ati spus nimic cu articolul asta, ati insiruit numai probabilitatile, multumim, dar noua oamenilor ne plac informatiile alea concrete si concise. data viitoare cand va mai ganditi sa mai faceti o astfel de analiza mai ganditi-va si a doua oara ca s-ar putea sa pierdeti din cititorii care nu vor sa-si piarda timpu citind asa ceva!
Scris de unu

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro