Poliţiştii vasluieni au întocmit ieri un dosar penal pe numele a doi tineri acuzaţi că, în noaptea de duminică spre luni, ar fi violat o elevă în vârstă de 13 ani care se întorcea dintr-o excursie de la Vatra Dornei şi care ar fi fost lăsată
de organizatorul excursiei la câţiva kilometri de casă. Potrivit primelor cercetări, cei doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 23 de ani, din Poieneşti, ar fi forţat-o pe fată să întreţină relaţii sexuale cu ei la marginea unei păduri de la ieşirea din localitate, după ce aceştia s-ar fi oferit să o ducă până acasă cu căruţa, într-un sat învecinat. Conform primelor supoziţii, fata ar fi fost lăsată în plină noapte de către conducătorul excursiei la câţiva kilometri de localitatea de domiciliu, fata pornind spre casă pe jos, împreună cu alţi trei colegi cu care fusese în excursie la Vatra Dornei, transmite corespondentul Mediafax. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|