ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Presa britanică scrie anticipat despre infracţiunile „copiilor-sclavi“ din România Imprimare E-mail
Scris de Mădălin Necşuţu   
Într-un nou puseu de isterie coroborată cu ficţiune exagerată, presa occidentală a început un nou atac furibund la adresa Romåniei, blamånd autorităţile de la Bucureşti pentru toate infracţiunile comise în Marea Britanie. De data aceasta, pe fondul crizei financiare, cotidianul „Sunday Express“ a scris, ieri, în ediţia sa electronică, că străzile Londrei vor fi invadate de „copii-sclavi“ veniţi din Romånia. Motivul ar fi acela că aproximativ 1.500 de asistenţi sociali, instruiţi pentru a pune capăt traficului de persoane, au fost concediaţi din centrele speciale din Romånia în ultimele 18 luni. În locul acestor specialişti, susţine publicaţia amintită, ar fi aduşi amatori neinstruiţi care nu pot face faţă acestei situaţii. „Sunday Express“ anticipează viitorul şi scrie mai departe că, în acest context, beneficiarii acestei degringolade din sistemul social romånesc, vor fi infractorii „din această ţară est-europeană“ care vor umple Marea Britanie cu copii care sunt forţaţi să cerşească şi să fure.

Sute de milioane de lire sterline spre Ţăndărei

„Sunday Express“ continuă să ofere cifre fabuloase susţinånd că numărul infracţiunilor comise de romåni în Marea Britanie a crescut cu 700%, cele mai multe fiind în Londra. Mai mult decåt atåt, bilanţul Poliţiei Metropolitane precizează că 168 de copii cu vårste cuprinse între 7 şi 15 ani au fost găsiţi vinovaţi în medie de 100 de infracţiuni fiecare, adică un total de 16.800 de infracţiuni. Deşi nu se precizează că naţionalitatea acestora ar fi romånă, ziariştii de la „Sunday Express“ mai scriu că fiecare din aceşti 168 de copii poate cåştiga 100.000 de lire sterline (peste 117.000 de euro), ceea ce înseamnă că, în medie, un astfel de „copil-sclav“ poate fura şi cerşi de circa 8.300 de lire sterline pe lună. Pentru a da greutate acestor afirmaţii exagerate, jurnaliştii britanici susţin că ofiţerii de la Scotland Yard le-ar fi confirmat că cea mai mare parte a acestei sume colosale, care ar totaliza pe cifrele oferite de ei suma 168.000.000 de lire sterline, ar merge apoi „într-un sat de romi numit Ţăndărei“. Am dori să îi informăm pe jurnaliştii britanici că Ţăndărei este oraş şi are în jur de 12.500 de locuitori. Asocierea oraşului Ţăndărei cu polul crimei organizate din Romånia a fost făcută după ce, la începutul lunii aprilie, DIICOT împreună 26 de ofiţeri din cadrul Metropolitan Police şi doi specialişti Europol au efectuat 34 de percheziţii domiciliare în oraşul Tăndărei (Ialomiţa). Obsesia pentru „imigranţii est-europeni“ nu este una nouă pentru presa britanică. Imediat după aderarea Romåniei şi Bulgariei la UE, la 1 ianurie 2007, aceeaşi jurnalişti britanici, în număr de circa 200, au aşteptat la aeroportul londonez Heathrow venirea hoardelor de barbari, reprezentate de salahorii est-europeni. Supriza le-a fost foarte mare cånd, din primul avion venit de la Bucureşti, au coboråt numai doi romåni care lucrau legal cu contracte de muncă de mai mulţi ani în Anglia.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (1)
RSS comments
1. 20-11-2010 10:11
http://www.aj2me.com/Air-Yeezy/
That is good,I like!
Scris de air yeezy

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro