După ce au fost îndelung criticate şi amendate de către liderii de sindicat şi de analiştii posturilor TV moguliene, măsurile drastice de limitare a deficitului bugetar vor fi asumate de Executiv în plenul Parlamentului luni, începând cu orele
16.00. La rândul său, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat ieri că s-a stabilit ca până vineri, la ora 20.00, să poată fi depuse amendamente la cele două legi pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea. Potrivit acestuia, Executivul „are răgaz“ ca până luni, la ora 12.00, să evalueze amendamentale care vor fi depuse şi să decidă pe care le va reţine. În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură mult-trâmbiţată de social-democraţi, Geoană a precizat faptul că aceasta ar putea fi depusă marţi, urmând ca, la trei zile de la lecturarea în plen, să fie votată. La rândul său, premierul Emil Boc a afirmat ieri că a participat „cu bună-credinţă“, timp de două ore, la şedinţa Birourilor Permanente al Camerei Deputaţilor şi Senatului. „Am răspuns acestei invitaţii, deşi din punct de vedere legal şi constituţional nu aveam niciun fel de obligaţie de a participa la această şedinţă. Am participat cu bună-credinţă şi eu cred că a fost o discuţie constructivă, în care am răspuns timp de două ore la toate întrebările membrilor Biroului Permanent cu privire la procedura asumării răspunderii şi nu numai, cu privire la diverse alte probleme, de natură economică, socială şi politică din România“, a conchis Boc. În fapt, dacă moţiunea de cenzură ar răsturna Guvernul Boc, situaţia deficitului bugetar al României rămâne la fel de periculoasă ca şi incapacitatea de plată. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|