ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Autodenunţarea pensiei frauduloase te scapă de penalităţi Imprimare E-mail
Scris de Dan Marin   
Guvernul intenţionează să nu îi penalizeze pe românii care au încasat pensie de la stat în mod fraudulos, pentru a încuraja ieşirea din ilegalitate a cât mai mulţi foşti salariaţi pensionaţi pe caz de boală, a declarat ieri consilierul prim-ministrului, Andreea Vass.
„Pe lângă controalele foarte severe pe care le vom face, ne gândim ca persoanele care se autodenunţă să nu mai plătească retroactiv pensia încasată, pentru că altfel nu văd cum putem reduce numărul de pensii obţinute ilegal pe caz de boală, număr care se ridică la aproape 350.000“, a precizat Andreea Vass. Consilierul prim-ministrului a afirmat că decizia ar putea fi luată în condiţiile în care mulţi pensionari nu pot fi constrânşi să returneze banii obţinuţi ilegal de la stat, din cauza faptului că sunt foarte săraci.
Vass a precizat că din totalul de 930.000 de persoane care au ieşit la pensie anticipat pe caz de invaliditate, aproape 350.000 s-au pensionat abuziv. „Această cifră a rezultat mergând pe media Uniunii Europene, unde la o anumită populaţie există mult mai puţini pensionari pe caz de boală“, a explicat consiliera lui Emil Boc.
Prin diminuarea numărului de pensii anticipate cu 350.000 s-ar econimisi 1,2% din PIB, a mai spus Andreea Vass.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (2)
RSS comments
1. 04-06-2010 00:42
bine ca s-au desteptat
E un semn ca incep sa se destepte guvernantii . Pina la fapte e insa cale lunga .....E clar ca nu vor sa faca nimic ,doar se prefac .
Scris de mimi
2. 04-06-2010 14:15
fara spaga
nu se doreste prinderea medicilor spagari care fac cateva mii de euro zilnic daca s-ar dori s-ar putea face flagrante si mediatizate in maxim juma de an s-ar reduce coruptia 90 la suta dar e vorba de cateva zeci de milioane de euro asta e o petarda fumigena!
Scris de gogu

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro