Naţionala de handbal a eliminat-o pe Rusia în preliminarii
Echipa naţională de handbal masculin a României s-a calificat la Campionatul Mondial din Suedia după ce a eliminat-o pe Rusia. „Tricolorii“ au pierdut
lamentabil partida de pe teren propriu, 28-32, dar şi-au revenit în retur şi s-au impus la Chekhov cu 37-32. Elevii lui Vasile Stângă erau aşteptaţi în Rusia ca mieii la tăiere, ca urmare a prestaţiei jenante din tur, când nu au emis nicio secundă pretenţii la câştigarea partidei. Handbaliştii noştri au profitat de apatia adversarilor şi s-au ţinut bine, astfel că la pauză conduceau deja cu 16-13. Diferenţa de trei goluri nu era însă suficientă pentru calificarea la Campionatul Mondial. Când mai erau 4 minute de jucat, România avea un avans minim, 32-30, dar Şania a refăcut diferenţa de scor de la pauză. Graţie numărului mai mare de goluri înscrise decât reuşiseră ruşii la Bucureşti, „tricolorilor“ le era acum suficient un succes la doar patru goluri diferenţă. Ruşii au aruncat pe lângă poartă, iar Csepreghi a marcat de două ori consecutiv şi a făcut 35-30. Până la final, ambele echipe au mai marcat de câte două ori, astfel că fluierul final a dezlănţuit hora românească a bucuriei pe parchetul sălii din Chekhov. Tragerea la sorţi a celor patru grupe ale CM din 2011 va avea loc la Goteborg, pe 9 iulie. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|