Pentru o mai bună cunoaştere a limbii române
Convorbire cu acad. Marius Sala, Vicepreşedinte al Academiei Române
A apărut şi cel de al 37-lea volum din Dicţionarul Tezaur al Limbii Române pe care l-aţi comparatcu o catedrală a culturii noastre a cărei construcţie a durat peste un secol. De ce?
Dacă a durat o sută şi cinci ani a fost ceva greu şi asta pentru că nu este orice fel de dicţionar, ci Dicţionarul Tezaur al Limbii Române care presupune o profundă documentare pentru a cunoaşte toate cuvintele limbii române, nu doar cuvintele simple ca apă, mână şi ureche, ci şi cuvintele pe care abia le găsim în textele vechi sau în graiurile populare. Ori, ca să le găseşti pe acestea, trebuie să faci cercetări numeroase şi aprofundate. E un volum de muncă uriaş. Apoi, au intervenit tot felul de motive nelingvistice cum au fost cele două războaie mondiale, când lucrările au fost încetinite. Cea mai mare revoluţie, ca să zic aşa, a fost faptul că după al Doilea Război Mondial, când s-a organizat cercetarea în Academie şi s-au creat institute, s-a hotărât ca ceea ce se făcea, mai mult sau mai puţin izolat la Cluj în cadrul Muzeului Limbii Române, să devină o sarcină a celor trei institute de lingvistică din ţară şi asta a dus, între altele, la restructurarea Dicţionarului. Faţă de vechea serie a lui Sextil Puşcariu, s-au făcut definiţii mai simple, partea etimologică a fost prescurtată pentru că s-a spus că se va face un dicţionar etimologic al limbii române şi, ceea ce e mai important, s-a schimbat structura articolelor. În seria Puşcariu cuvintele erau tratate în aşa-zisele „cuiburi“, adică toate derivatele erau tratate sub cuvântul bază; acum acestea au devenit separate. Toate aceste lucruri au dus la modificarea structurii Dicţionarului care a trebuit să fie gândită altfel.
Cele 37 de volume sunt aşa cum au apărut ele de-a lungul timpului. Când vor apărea într-o singură ediţie ca să arate, într-adevăr, ca o catedrală?
Când vom putea să obţinem bani, avem promisiuni şi sper să terminăm acest proiect.
Ce urmează?
Aşa cum am spus şi în Adunarea Generală, trebuie reluată partea elaborată de Sextil Puşcariu pentru a fi făcută după structura literelor de la D-E şi de la L la Z. Sunt cuvinte care în ediţia Puşcariu lipsesc, pentru că el nu a fost adeptul introducerii neologismelor. Între timp au apărut atlasele lingvistice şi s-a adunat mult material care trebuie analizat, discutat. După aceea, am propus ca odată la zece ani să apară un volum cu noutăţi de cuvinte, sensuri.
Va fi şi o ediţie electronică?
Foarte probabil, da. Deja există un proiect în care colaborăm cu Centrul de Informatică de la Iaşi.
Aţi fost ales vicepreşedinte al Academiei Române pentru a doua legislatură. Ce credeţi că a determinat această nouă învestitură?
Eu cred că Dicţionarul, pentru că Academia Română a fost întemeiată pentru întocmirea Dicţionarului. Mai sunt şi alte proiecte şi le amintesc, în primul rând pe cele din domeniul lingvistic pentru că sunt şi directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti“. Pregătim o istorie a limbii române în trei volume, se va elabora o Gramatică a limbii române în limba engleză, care este altceva decât Gramatica Academiei Române.
În ce sens?
Pornind de la noua Gramatică a Limbii Române, unde sunt multe inovaţii metodologice, lucrarea este concepută ca o gramatică tipologică, adică să compare limba română cu alte limbi romanice şi contrastivă, adică să compare limba română cu alte limbi neromanice. Apoi, continuăm, împreună cu alte institute academice, atlasele lingvistice. Cum ştiţi, s-a terminat Dicţionarul General al Literaturii Române şi, relativ repede, se va face un Dicţionar cu un singur volum în care vor fi incluşi scriitorii care rămân. Se va face şi o ediţie în limbi de circulaţie internaţională pentru o mai bună cunoaştere a literaturii române. Şi Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual are mai multe proiecte.
Deci, o agendă foarte bogată. Mai aveţi timp pentru propriile lucrări?
Am timp, pentru că lucrez între 5 şi 7.30 dimineaţa. Public în fiecare lună câte un articol în revista „Magazin istoric“ şi deşi par articole mai uşoare îmi consumă foarte mult din timpul pe care le-aş putea folosi pentru lucrări de specialitate.
E dificil pentru un specialist să scrie pentru un public mai larg?
Aţi atins un punct sensibil. Asta este ceea ce fac eu acum. Am scris trei
cărţi - două volume „Aventurile unor cuvinte româneşti“ şi „Cuvintele mesageri ai istoriei“. E greu şi nu... Trebuie să poţi coborî la un nivel la care să poţi fi înţeles, cum le spun studenţilor mei, şi de portarul de la intrare. Eu urmez aici îndemnul profesorului meu Al. Graur, care ştia să scrie pentru marele public. El spunea tot timpul că lingvistul trebuie să coboare în agora, să explice oamenilor de ce e limba cum e, de unde vin cuvintele ş.a.m.d. Am căpătat şi eu această facilitate, dacă pot spune astfel. Am avut o experienţă foarte nostimă despre cel mai mare elogiu care mi s-a adus. Într-o zi m-am dus la piaţa Orizont să cumpăr roşii, cum fac de obicei. Cum am o anumită slăbiciune pentru un anumit fel de roşii, mă uitam de la o vânzătoare la alta. La un moment dat, una dintre ele mi-a spus: „Domnu, nu cumpăraţi roşii de la mine? Dacă nu cumpăraţi, eu nu mă mai uit la emisiunile Dvs. de la televizor“. Pentru mine a fost cel mai mare elogiu, pentru că înseamnă că a înţeles despre ce vorbeam. Sunt încurajat de unii cititori care îmi spus: „Mai scrie, pentru că aflăm nişte lucruri pe care nu avem de unde să le aflăm“. Ăsta este unul dintre scopurile mele de acum. Nimeni nu m-a oprit pe stradă să-mi spună ceva despre studiile de fonetică istorică. Dar, de unde vin cuvintele este o obsesie pentru mai toţi românii.
La Dvs. se remarcă un umor cu totul special, de o anumită cordialitate şi având ceva din acea „sare din bucate“. E înnăscut?
E născut. Asta nu se învaţă. Nu ştiu de la cine am moştenit, poate de la bunicul meu care a fost un mare folclorist dar care avea un umor al lui, îi plăcea să facă glume, răspundea oamenilor în versuri de o savoare extraordinară.
Ce rol are umorul?
Să facă viaţa mai frumoasă. Când văd pe cineva mai amărât, îi spun: „Lasă, poate să fie şi mai rău“. De foarte multe ori mă face să ies din încurcătură. Mie îmi place să găsesc ieşire şi în ştiinţă, când văd o problemă pe care nu o pot rezolva mă stimulează.
Vă place limba română care se vorbeşte astăzi?
Vreau să vă spun că pe mine mă atrage istoria limbii române, ceea ce însemnă că mă interesează cum evoluează limba, şi aceea vorbită azi, dar, mai ales, mă interesează cauza care a dus la schimbarea limbii. Ţin minte că prof. Iorgu Iordan şi-a făcut o preocupare din studierea limbii vorbite şi, în 1943, a scris o gramatică a greşelilor. A şi făcut un colectiv de cultivarea limbii, m-a cooptat şi pe mine, am scris un articol, dar nu m-a atras.
Bun, aşa fiind, cum explicaţi limba vorbită, prezenţa unei anumite trivialităţi, care trebuie să recunoaştem că există?
Lipsa de cultură. Oamenii nu mai citesc.
Bine, şi ce se poate face?
Asta ar trebui să facă şcoala, dar şcoala nu face aşa ceva. Am mai spus-o. Uitaţi-vă la programa şcolară, ce se predă la literatură, cum se fac manualele şcolare. Ştiţi că sunt studenţi care vin la Facultatea de Litere şi nu au auzit de o serie de scriitori? Ar trebui să se schimbe ceva la nivelul şcolii, dar nu ştiu dacă se poate.
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
