Home Actualitate Basarabia, Unirea și agenții Moscovei (II)

Basarabia, Unirea și agenții Moscovei (II)

DISTRIBUIŢI

„Rapoarte secrete“ scoase de la naftalina lui Voronin

Ivanciuc invocă în „Cațavencu“ rapoarte „secrete“ ale SIS-ului moldovenesc – de extracție fesebistă, materiale publicate de fapt, inițial, în „Moldova Suverană“, oficiosul comuniștilor lui Voronin. Miza dezinformării transpiră prin toți porii așa-zisei anchete. Se știe că din nicio instituție rapoartele secrete nu pleacă singure, către public. Așa-zisele rapoarte reprezentau în fapt intoxicări livrate cu scopul conspirării „noului val“ de „rândunici“ (lastocika) lansate și dirijate către teritoriul României.
Exact acum un an, în august 2009, SIS-ul din Moldova lansa un așa-zis material-bombă, de fapt un fâs ce făcea parte dintr-o serie de materiale „informative“ cică,  privind asociațiile de basarabeni din România. „Lucrarea“ SIS se intitula: „Asociațiile tinerilor basarabeni din România cu referință la implicarea României în afacerile interne ale Republicii Moldova prin organizarea școlilor de vară din România, 2009“ și a fost trimis de pe o adresă de mail fictivă – studentbas@ yahoo.co.uk și semnat de Asociația basarabenilor din România, Organizația Studenților Basarabeni și Liga Studenților Basarabeni.
Evident, niciuna dintre cele 3 asociații nici măcar nu exista. Materialul SIS-ului nu era primul de acest tip, ci a venit după altele două, apărute în decursul anului 2009. Primul a apărut în ziarul „Moldova Suverană“, în data de 18 iunie 2008, și avea următorul titlu: „Studenții din Republica Moldova – o pradă ușoară pentru serviciile secrete din România“, fiind „semnat“ anonim, ca în revistuțele lui Vadim Tudor, Tribunul homosexualilor, de „Un grup de tineri, studenți în România“.
Al doilea a apărut în data de 13 martie 2009, a fost trimis de pe aceeași adresă de mail ca ultimul, studentbas@yahoo. co.uk, de către Asociația Basarabenilor din România și adresat SRI, SIE, Președinției României, ONG-urilor studenților basarabeni din România și mass-mediei din România și Moldova.
În toate aceste materiale, se susține că studenții basarabeni din România, în mare parte lideri și membri ai unor asociații anoste, care se ocupă în principal cu chefuri și petreceri, ar fi fost racolați de SRI și SIE, instruiți de politicieni români și finanțați de anumite instituții ale statului român în vederea promovării unor idei unioniste, ceea ce ar reprezenta un atac la statalitatea Republicii Moldova.
În principal însă materialele emanate de la SIS-ul lui Voronin reprezentau de fapt un atac la adresa României și a instituțiilor acesteia, a Președintelui României, Traian Băsescu, și mai ales la adresa secretarului de stat, șefului Departamentului pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni (DRRP), Eugen Tomac, și a altor oficialități din România.
SIS-ul face o trecere în revistă a tuturor asociațiilor de basarabeni din România, a liderilor acestora și a unor fictive activități pro-unire întreprinse de ei, trecuți la un fel de index de „trădători de țărișoară“. Este exceptată o singură organizație de fixarea la stâlpul infamiei, LSB București, inclusă în LSB România, liderul acestor două asociații nefiind menționat în materialele în care sunt trecuți, practic, toți oengiștii de pripas basarabeni.
Din cele trei materiale ale SIS livrate opiniei publice, anul trecut – via „Moldova Suverană“ a lui Voronin -, lipseau tocmai acele noi personaje, devenite active după o perioadă de conservare și înmugurire, apoi introduse în circuitul activ. Noii operativi, conspirați în fel și chip, ba ca „noi patrioți“, ba ca „noi legionari“, ba ca „noi golani“, cu un discurs înșelător cu adresabilitate pe segmentul naționalist românesc – o zonă a idiosincraziilor agenților ruși, care au gonflat mereu aria „naționalistă“ românească, mai degrabă precară, pentru a-și justifica probabil activitatea.
Toate datele prezentate în maniera clasică a metodologiei „dezinformării gri“ erau vechituri, povești vechi de ani de zile, întoarse din condei, istorii gonflate artificial, tocmai în scopul inventării unor așa-zise acțiuni agresive ale Bucureștiului împotriva Chișinăului. În realitate lucrurile au stat și stau tocmai invers. Nu ei au fost penetrați de noi, ci viceversa. Dacă la un moment dat existau aproape 4.000 de firme ale unor cetățeni originari din Moldova, cu activitate bogată în România (la propriu), în ce privește penetrarea capitalului românesc la Chișinău raportul era de 1 la 1.000, ca proporție.
Nu mai puțin de șase foști miniștri și mulți alți foști demnitari ai guvernărilor de la Chișinău desfășurau activități productive multiple pe teritoriul României. Printre aceștia se numărau desigur și foste cadre ale KGB-ului (actuale cadre ale SVR-ului sau GRU, mai mult ca sigur). De la Boris Golovin, fost GRU (a cărui proprietate se învecinează cu vila pupilului lui Mircea Popa, dragul amic al Noii Rusii, Cosmin Gușă), cel care i-a netezit lui Geoană potecile către Moscova, la Ion Sturza, fost KGB, fost premier „democrat“ și „liberal“ al Moldovei, cel care a mijlocit transferarea Rompetrolului – înhățat de către Patriciu cu sprijinul nemijlocit al lui SOV – către Kazahstan, stat fondator al CSI, controlat la vârf de Kremlin. O bună parte dintre bursele oferite de România copiilor basarabeni au fost utilizate de fapt de către odraslele nomenclaturii sovietice, care au studiat „răspândiți în teritoriu“, la Iași, la Craiova, la Cluj, la Timișoara, la București, mai ales în scopul identificării punctelor slabe ale „inamicului“ – România. Unii dintre aceștia au reusit să se integreze inclusiv în diverse instituții ale statului, desfășurând de aici o activitate informativă dirijată direct de Moscova – via Chișinău.

Rușii, obsedați de „spionii români“

Materialul lui Ivanciuc apasă tare pedala pe tema spionilor, dar exact pe invers. Prefațarea, teasingul articolului – un fel de filmuleț plasat pe online – are un titlu încă mai clar – „Unirea, Agenții și Moldovenii“, producție care expune, pe lângă o prezentare batjocoritoare a basarabenilor, o teză dragă serviciilor rusești, respectiv că studenții basarabeni care au studiat în România ar fi cu toții spioni!
Este o acuzație lansată la nivel oficial de autoritățile ruse, prin Serghei Prihodko, consilierul pe probleme de politică externă al lui Medvedev, care în mai 2009, la Habarkovsk, la summitul UE-Rusia, a afirmat că tinerii studenți care l-au izgonit pe Voronin de la putere, în urma demonstrațiilor de stradă soldate cu morți și răniți, din aprilie 2009, ar fi fost agenții României: „serviciile secrete ale României sunt la originea manifestațiilor de la Chișinău din 7 aprilie 2009“. Pe surse, Prihodko și-a manifestat disponibilitatea la vremea aceea de a ajuta Chișinăul lui Voronin cu o escadrilă de Mig-29 pentru aerodromul din Mărculești și Tiraspolul cu o escadrilă (18 bucăți) de Suhoi 27 plus o brigadă de T-80 (cam 100 de tancuri noi-nouțe) – pentru a se apăra de „invazia românilor“.
Cornel Ivanciuc este și el preocupat la maximum, în cuprinsul articolului său, tot de o invazie, respectiv de „invazia basarabenilor“ în România ca urmare a campaniei pro-cetățenie română inițiate de Traian Băsescu în data de 14 aprilie 2009, ca răspuns la acțiunile criminale ale regimului comunist de la Chișinău, și a represiunii comandate de fostul general rus Vladimir Voronin, președinte la vremea aceea al Moldovei. Tema „atacului“ românesc la adresa Moldovei, care îi îngrijorează atât de tare pe Ivanii de la Moscova, este alimentată chiar de la București, via Trustul Realitatea-Cațavencu.
Cum de se constată o asemenea sincronie – pe linie de servicii între Ivanii lor și ai noștri, numai SRI-ul știe poate. Până una alta, mai tare ca SRI-ul a fost Florin Călinescu, cel care i-a deconspirat public pe gradații și ivanii de la Cațavencu. Pe ce bani scrie acum Ivanciuc, ruble sau valută convertibilă, ne interesează prea puțin, ce ne pune însă pe gânduri este preocuparea bruscă și ciudată a simbriașului lui Vântu față de Basarabia, grijă, obsesie chiar, care este în total dezacord cu manifestul său public pe această temă, „Nu mă interesează Republica Moldova“, semnat de el însuși, în defunctul „Gardianul“ și republicat pe Realitatea.net.
Nu doar Realitatea lui Vântu i-a republicat la loc de cinste „confesiunea de credință“, ci și oficiosul lui Vladimir Voronin, publicația comunistă „Moldova Suverană“, care titra considerațiunile savante ale Ivan-ciucului sub un titlu relevant – „«Dragostea» de frate“. „Moldova Suverană“ a comuniștilor îl prezintă pe Ivan al nostru (al lor) ca pe un guru al românilor, care vezi doamne, ar fi plini de scârbă față de basarabeni, încercând să extindă astfel un loc comun al propagandei rusești la adresa românilor.

Ivan de la Trustul Realitatea preferatul – „Moldovei Suverane“ a lui Voronin

„Cu riscul de a-i nemulțumi pe mulți moldoveni, vom da publicității cåteva considerații ale cunoscutului publicist romån Cornel Ivanciuc despre R. Moldova și moldoveni. O facem de dragul adevărului, pentru ca moldovenii să știe cum sunt judecați de cei mai mulți dintre romåni, iar aceasta denotă faptul că romånii nu-i cunosc și nu-i înțeleg de fel pe moldoveni, dar și invers. Contraargumentele unor moldoveni „zilieri“ pro-romåni, potrivit cărora sunt categorisiți așa doar pentru că acei romåni care îi judecă pe nedrept nu cunosc realitățile de aici sau sunt răuvoitori, trădători etc., sunt total false pentru că aici avem de-a face cu o realitate brutală – diferențele dintre romåni și moldoveni sunt uriașe. Moldovenii care se duc sau nu prin Romånia, indiferent de avantajele ce li se oferă sau umilințele la care sunt supuși, nu pot înțelege și simți cu adevărat aceasta țară care nu e a lor, același lucru întåmplåndu-se și cu romånii care vizitează sau nu R. Moldova.
Limba romånă, Istoria Romånilor, ziare, posturi de radio-tv și alte astfel de acțiuni pro-romånești din R. Moldova nu sunt nimic altceva decåt politică, afaceri și căpătuială. Toate acestea, aflate sub bagheta atentă a serviciilor secrete si Ambasadei Romåniei de la Chișinău, se desfășoară sub acoperirea unor partide politice mucegaite de aici care-și spun unioniste. Doar bieții oameni de rånd nu știu adevărul, unii devenind chiar victimele naive ale acestor profitori.
Publicistul romån Cornel Ivanciuc, autorul extraselor pe care vi le oferim mai jos, este un temut ziarist de investigații, autorul unor senzaționale dezvăluiri pe care, ani în șir, le-a publicat în săptămånalul Academia Catavencu, unul dintre cele mai apreciate, acide și bine scrise publicații romånești. Articolul din care dăm publicității cåteva considerații a apărut în ziarul romånesc Gardianul“.
Aici se încheie relatarea publicistului din Moldova Suverană despre Ivanciuc iar mai departe ivan de la Chișinau, fostul agent dublu-triplu Mihai Conțiu plasează selecția considerată relevantă de autoritățile comuniste, din panseurile ciuce ale lui Ivanciuc.

Prefer minoritatea maghiară

„Nu simt nimic pentru acest stat mutant și nu înțeleg de ce, în raport cu Moldova , Romånia este numită de mediile ude de entuziasm de la București cu un soi de alint de mașteră lacomă, „țara-mamă“. Nu cred că Germania se pretinde țara-mamă a Austriei sau Liechtensteinului, deși ar avea mult mai multe motive să o facă. Nu am călătorit niciodată în Moldova și nici nu am de gånd să mă deplasez curånd înspre un asemenea deșert. În topul țărilor pe care n-aș vrea să le vizitez, Moldova ocupa prima poziție. Laos , Etiopia , Bolivia , Ghana sau Bhutan mă interesează de o mie de ori mai mult.
Cică am avea o datorie de suflet față de Moldova, s-o băgăm acolo unde ea nu vrea să intre nici în ruptul capului și unde nici nu are șanse să pătrundă prea curånd. Moldova s-ar uni mai degrabă cu Siberia sau Kamceatka, decåt cu imperialista Romånie. Moldova este atåt de rusească, încåt nici nu contează dacă este condusă de trupele Snails și O-zone sau de dna Greceanii“, notează Ivanciuc în Cotidianul.
„Prefer europeana minoritate maghiară oricărui amestec indigest de muscali, cazaci, găgăuzi și bulgari, care ar răsturna ecuația etnică actuală, în eventualitatea reunificării Romåniei cu Moldova . Moldovenii simt rusește, gåndesc muscălește și vorbesc romånește. Pentru ei, Romånia este o trambulină bună de sărit mai departe spre vest. Moldovenii folosesc pașaportul romånesc doar pentru a depăși Romånia și a lăsa în urmă o altă generație de rusnaci, care să umple un spațiu golit de politica stupidă a lui Băsescu“, scrie Ivanciuc – aplaudat de comuniștii lui Voronin de la „Moldova Suverană“.
Așadar dacă scårba față de basarabeni îl copleșea la maxim, înseamnă că ceva deosebit de important l-a determinat pe Ivanciuc să-și scoată măciuca de la bråu, pentru a se lansa la luptă pe terenul minat al „agenturilor“. Acest „ceva“ este evident o comandă politică. Puțină lume cunoaște la ce nivel se implică comandoul trimis de Våntu în Moldova în jocul pre-electoral, unde se manifestă, ca de obicei, interferențe puternice ale Moscovei. Gușă bate coclaurile Chișinăului, Sergiu Toader s-a stabilit deja acolo pentru a susține agregatul media instalat de Våntu la fața locului, agenția unimedia.md și – Publika Tv – un deja falimentar post de televiziune cu nume rusesc și cu o „vedetă“ tot rusoaică cu un cover „moldovenesc“- Natalia Morari, mijloace media prin care mogulul falimentar la București speră să obțină o oarecare influență în Moldova.

Combinațiile politice de la Chișinău ale lui Sorin Ovidiu Vantu

Jocul politic la Chișinău este infestat de mogulii de la București, Patriciu și Vîntu deocamdată (dar e și Voiculescu în stand by), iar apropierea alegerilor a scos la lumină și cåte un mogul local, de talia unui Plahotniuc, consiliat de eternul măscărici (purtător de măști) Cozmin Gușă, trimis de Vîntu la înaintare „pe teren“. Personaje de acest tip sunt cunoscuți profitori ai regimului comunist care încearcă acum să impună comuniști „reșapați“ de tipul unui Marian Lupu, pupilul lui Voronin, la conducerea Moldovei.
Premierul Filat este direct legat de Patriciu, care este mai mult decåt implicat în ecuațiile moldovenești fie și dacă avem în vedere că Ion Sturza, måna dreaptă a lui Patriciu, și cel care l-a recrutat pe Filat, în trecut, a afirmat public că în jur de un miliard din banii tranzacției Rompetrol vor fi investiți în Moldova. Or, ceea ce puțină lume a luat la cunoștință, Patriciu nu a cåștigat de la kazahi nici trei miliarde de euro, cum s-a afirmat inițial, nici 2 miliarde și ceva, cum a pretins acesta ulterior, ci cu puțin peste un miliard de euro.
Așadar dacă peste 98 la sută din toți banii lui Patriciu au ca destinație Moldova, este ușor de înțeles implicarea acestuia în „țărișoara“ și în „afacerile moldovenești“. Țărișoara ar urma să primească în următorii cåțiva ani în jur de 2,6 miliarde de euro din întreaga lume – pentru infrastructură și „edificarea democrației“ – cam cum s-a întåmplat cu Romånia în anii ‘90. Bani care vor fi mătrășiți exact pe aceeași rețetă experimentată deja în Romånia de afiliații FSN/PSD/etc – gen Patriciu și Våntu.
Viața și averea lui Sorin Ovidiu Våntu, fostul mărunt infractor de băscuțe cu brånză, plecat din tårgușorul Roman, din zona businessului cu ciungă și blugi prespălați, a căpătat relevanță economică națională după ce și-a împletit traseul cu moldovenii – cei care nu-l interesează pe Ivanciuc, desigur, deși unul dintre aceștia este patronul său în acte, respectiv Vitalie Dobåndă, cel care figurează drept patran al Realitatea Media. Acestuia i se mai adaugă – în limitele menajeriei lui Vîntu – și alți moldoveni de largă respirație internațională (internaționalismul proletar sovietic, desigur) cum ar fi Ghenadie Nipomici.
Pe zona de frontiera cu Răsăritul de limbă rusă, de la Galati pånă la Suceava și – mai ales – la Iași s-au croit peste noapte destine de milionari în euro ce au ajuns în topurile locale ale bogătanilor de Moldova cu sprijinul neprecupețit al unor diferite organe și instituții binevoitoare ale statului Republica Moldova, un stat fantomă, o extensie rusească.
Sprijiniți de moldovenii de limbă rusă de peste Prut, la råndul lor sprijiniți de „profesorii“ de limbă străină de peste Nistru, unii dintre moldovenii noștri originali, pe măsură ce s-au căpătuit financiar, au intrat masiv în politică – jucånd cărți mari pe sub masă și pe sub månă – cazul faimosului Hrebenciuc. Alții au intrat în servicii, unii chiar în poziții de frunte. Våntu și-a arătat fața anul trecut, la alegerile din 2009, alături de Dinu Patriciu – un tandem de dirijori ai jocului politic, oligarhi/șefi de orchestră, ce au reușit să dirijeze – alături de primadona Felix, un concert media cacofonic unic în istoria ultimilor 20 de ani de presă.
Direcționați prioritar pe un singur vector: împotriva lui Traian Băsescu; președinte contestabil, la limită, pe anumiți parametri, dar a cărui realizare viabilă majoră în aceste două mandate este deschiderea Romåniei către Basarabia. Și nu doar în propoziții și vorbe goale ci și în proiecte clare de sprijin politic și economic.
Oligarhii noștri deveniți bogătani via Chișinău sunt principalii contestatari (prin agregatul media realizat cu banii obținuți via CSI) ai singurului președinte al Romåniei care a ridicat tranșant problema cetățeniei basarabenilor, a drepturilor inalienabile ale romånilor de dincolo de Prut, prinși încă în chingile pactului Hitler -Stalin (Ribbentrop – Molotov).
Reîntoarcerea cu noi măști a membrilor rețelei filoruse este miza actualelor combinații de peste Prut în care sunt implicați major mogulii noștri autohtoni (și penali) Vîntu și Patriciu.

Redobåndirea cetățeniei de către basarabeni îi apasă cel mai tare pe Ivani

Subiectul identității basarabenilor – respectiv asumarea romånității este o preocupare majoră a ivanilor de la Kremlin. Din acest motiv se și întrebuințează atåt de intens și Ivanciucii față de subiectul redobåndirii cetățeniei pentru romånii basarabeni. Temă introdusă la index de către pesediști, ani de-a råndul. În decembrie 2001, ca urmare a „bunelor relații“ cu Moscova PSD-ul a suspendat procedura de acordare a cetățeniei în procedura rapidă și apoi a introdus obligativitatea călătoriei cu pașaport. Mai mult, tot ca urmare a „relațiilor privilegiate“ (a se citi de subordonare servilă), la ordinul PSD-ului, în 2002, Poliția județeană și Poliția de frontieră (a Romåniei!) nu s-au dat în loc de la reținerea la graniță a unui grup de tineri basarabeni, studenți la București, care aveau la ei steaguri romånești, tricolore. Printre aceștia și tånrul Eugen Tomac, ținta de astăzi a Ivanilor. În perioada respectivă aveau loc la Chișinău demonstrații de masă pentru apărarea limbii și istoriei romanești și pentru integrarea Moldovei în NATO și UE.
Tricolorul romanesc, simbol și al transformărilor democratice de după 1989, a fost confiscat abuziv de catre autoritățile pretins romanești care au raportat imediat la Bucuresti „delictul“ lui Eugen Tomac. Urmare a unei anchete tipic securistice, organele subordonate PSD au constatat că respectivele steaguri fuseseră donate de către primarul democrat al Capitalei, Traian Băsescu, Ligii Tinerilor Romani de Pretutindeni, fondate și conduse de Eugen Tomac. Băsescu s-a dovedit atunci singurul politician autentic care, fără a se bate în piept cu cărămida patriotismului, asemenea unor figuranți frenetici din politica dambovițeană, a actionat concret pentru sprijinirea unui act de democrație.
PSD a folosit atunci informația privind donația privată a lui Traian Băsescu – obținută fără îndoială prin interceptările ilegale ale serviciilor secrete aservite politic – pentru a-l ataca public pe viitorul președinte al Romåniei, afirmånd în dezbateri televizate și regizate de capi ai filierei filo-ruse ca acesta antrenează țara într-un conflict cu statul vecin, prejudiciind, chipurile, bunele relații cu Moldova. Bunele relații ale PSD cu Moldova comunistă, mai exact.
Portavocea care trambița atunci pe toate posturile, clamånd „iresponsabilitatea“ lui Traian Băsescu este același pretins analist politic – Valentin Stan – care a atacat cu o vehemență vecină cu instabilitatea psihică noua strategie de politică externă a Romåniei, orientată către democratizarea regională și stabilitatea zonei Mării Negre.
La acest gen de discurs se adaugă și alte portavoci de același tip, tot din arealul GDS, ca și V.Stan, care sunt citate cu voluptate la Chișinău, de așa zisul istoric inventator al unui dicționar al „limbii moldovenești“, Vasile Stati. Tema principală a „portavocilor“ Moscovei a devenit însă problema cetățeniei, iar faptul că același Eugen Tomac, cel arestat acum opt ani de milițienii PSD-ului pentru că ducea steaguri romånești în Basarabia, a relansat campania Pro – Cetățenie pentru frații basarabeni, a scos din minți „portavocile“ – de la noi și de aiurea.
Moscova a vituperat pe toate canalele posibile – inclusiv prin cårtițe cu pașaport UE pe această temă. Exagerări penibile – se pretinde că Romånia ar acorda peste un milion de cetățenii, cånd în realitate s-au redobåndit de o sută de ori mai puține, în timp ce, comparativ, la nivel european, numai Spania a acordat în jur de un milion de pașapoarte.

Problematica cetățeniei și datele comparative la nivel european

Conform datelor oficiale „în perioada 2003-2009 au fost transmise Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetătenești prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe – Direcția Generala Afaceri Consulare 34.939 cereri de redobandire a cetateniei romane formulate de etnici romani, cetateni din Republica Moldova si Ucraina, in temeiul dispozitiilor art. 10 alin. 2, respectiv art. 10 indice 1 din Legea cetateniei romane nr. 21/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, din care 1.598 in anul 2003, 4.879 in anul 2004, 2.242 cereri in anul 2005, 2.441 cereri in anul 2006, 1.379 cereri in anul 2007, 9800 cereri in anul 2008 si 12.600 cereri in anul 2009 (pana la 15.12.2009)“.
La o lună de la anunțul din 14 aprilie 2009 a președintelui Traian Băsescu cu privire la eliberarea simplificată a cetățeniei române pentru locuitorii Republicii Moldova , în luna mai nici un moldovean nu obținuse încă cetățenia roånească. În schimb din lista celor care au obținut cetățenia română cu menținerea domiciliului în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României în data de 20.05.2009, rezult faptul că mai mult de 90 la sută dintre figuranți sunt cetățeni israelieni. Totodată, printre aceștia nu se află niciun cetățean al Republicii Moldova . Situația a continuat în aceeași parametri și în perioada următoare, principalii beneficiari nefiind – în pofida promisiunilor – basarabenii. Este importantă precizarea că Romania nu dă cetatenie romånă ci o redă, face o reparatie in primul rand morala. După cum reiese din statistici profitorii acestor prevederi nu au fost și nu sunt foștii cetățeni ai Romåniei din Basarabia, abandonați în ghearele Uniunii Sovietice ca urmare a acordurilor ticăloase de la Ialta, mizerie la care a contribuit și „Occidentul“ și pentru care liderii Vestului încă nu și-a cerut scuze.
Germania a oferit cetatenie tuturor nemtilor din Est dupa caderea comunismului, dar si pentru milioane de etnici germani din fosta URSS, Romania , Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia (ceea ce este partial discutabil, dat fiind ca majoritatea se trag din stramosi adusi de diversele stapaniri germanice din istorie, pentru colonizare). In plus Germania procedeaza la fel si cu turcii (acum circa 3 milioane au ajuns sa aiba cetatenie germana sau sa o poata cere la majorat!).
Spania, ofera cetatenie tuturor celor care au stramosi spanioli fugiti din tara din cauza razboiului civil de acum 70 de ani (ceea ce e corect moral si legitim). Spania mai imparte pasapoarte si prin toata America Latina, – peste 250.000 de cetatanii s-au livrat cubanezilor – iar cetatenii spanioli de origine ecuadoriana, argentina sau mexicana au ajuns mai numerosi decat cei de origine basca sau galiciana. În 2005, Spania a legalizat situația a 600.000 de imigranți, dar s-a oprit în a acorda rezidență și drept de muncă, deoarece miza o reprezintă brațele de muncă – noii sclavi europeni.
Polonia intenționa să acorde cetățenie pentru un milion de polonezi din Ucraina, Belarus, Rusia și Kazahstan, dar temându-se de posibilele consecințe negative privind aderarea la spațiul Schengen s-a limitat, deocamdată, în a acorda un „card polonez“, care prevede decontarea taxei de viză, acces la sistemul de sănătate și abonamente gratuite pe transportul în comun.
Franta pune stampila de cetatean francez si cetatean UE pe cate 200.000 de negri si arabi din fostul imperiul colonial francofon, cica, in fiecare an, iar Marea Britanie „importă“ cu acte in regula, in fiecare an, cate 120.000 de pakistanezi si indieni.
Ungurii acorda cetatanie tuturor ungurilor din diaspora, acelasi lucru il fac Tarile Baltice si Bulgaria care da cetatenie etnicilor macedoneni, pentru ca exista o inrudire istorica si lingvistica (ceea ce e discutabil), precum si unor etnici turci alungati din tara de regimul comunist (ceea ce e o reparatie morala si legitima).
Conform datelor oficiale ale Eurostat pe 2008, de exemplu: „In 2008, the highest number of citizenships were granted by France (137 000 people), the United Kingdom (129 000) and Germany (94 000), which together accounted for more than 50 per cent of all citizenships granted by the EU27 member states.
When compared with the population of each member state, the highest rates of citizenship granted were recorded in Sweden (3.3 citizenships granted per 1000 inhabitants), Luxembourg (2.5), France , Portugal and the United Kingdom (all 2.1).
France granted 45 per cent of all the citizenships acquired in the EU27 by Moroccans, Germany 49 per cent of those acquired by Turks, Spain 93 per cent of those acquired by Ecuadorians , France 88 per cent of those acquired by Algerians and the United Kingdom 44 per cent of those acquired by Iraqis. (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-SF-10-036/EN/KS-SF-10-036-EN.PDF)

Radiografia discursului mincinos/moscovit al lui Ivanciuc

Am realizat pe scurt aceasta trecere în revistă a problematicii cetăteniei la nivel european pentru a pune punct pledoariei tipic moscovite a lui Ivanciuc pe tema temerilor europene, cică, cu privire la redobåndirea cetățeniei romåne de către basarabenii smulși din trupul Romåniei ca urmare a pactului Stalin – Hitler, inițial și apoi ca urmare a imobilismului occidental post Ialta
În ce priveste discursul otrăvit din articolul lui Ivanciuc ce a preluat pe larg „argumentele“ Moscovei – demontarea acestuia a fost executată profesionist de un cunoscut publicist online care a acordat o atenție concentrată Basarabiei, de o bună bucată de timp.
Citez în continuare de la inconstantin.ro:
„respectivul cronicar low-cost al Academiei Cațavencu este suficient de prost să își permită luxul demarării unei anchete fără a lua în calcul descifrarea celor mai irefutabile argumente posibile – statisticile. Ivanciuc vorbește despre cei 36.000 de basarabeni care și-au redobândit cetățenia română în 2009 și de cele 12.000 de cereri de redobândire a cetățeniei române soluționate în primele luni ale lui 2010, neștiind însă că de la „soluționarea unui dosar“ până la „invadarea Europei“ e cale extrem de lungă. După depunerea dosarului urmează o perioadă de 11 luni în cazuri fericite și peste 13 în alte cazuri care precedă depunerea jurământului. Apoi, alte 2-3 luni în care aștepți transcrierea certficatului de naștere ca să poți depune actele pentru a obține cartea de identitate/pașaportul românesc. All in all, un basarabean are nevoie de circa 15 luni pentru a deveni cetățean român cu acte în regulă. Deci, isteria asta cu invazia Europei e extrem de artificială, iar calculele dlui Ivanciuc sunt eronate din start. No, nu-i bai, nu ne așteptam la prea multe. Îl ajutăm noi.
Trebuie să fii dobitoc, unul cu actele în regulă, să vorbești de cretinisme ca 1 milion de basarabeni care și-au redobândit sau sunt pe aproape să redobândească cetățenia română. Revenim la un calcul făcut acum câteva săptămâni, supărat fiind pe vorbele electorale ale aceluiași Băsescu care le-a promis basarabenilor încă în cazul procesării dosarelor de cetățenie română se va ajunge la un număr de 10.000 de dosare pe lună.
13.227 de cereri de redobândire a cetățeniei române de la începutul lui 2010, adică 5 luni, da? Un pocnit din biciul tastelor ne dă o medie de 2645 de dosare pe lună (2645.4 mai exact). Acum că am stabilit cum stăm din punct de vedere statistic ca termeni dosar/lună, mergem la un alt număr 21.999. Acesta este numărul de cereri de redobândire a cetățeniei române formulate de foștii cetățeni români care au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor pe anul 2009 și aprobate de Direcția Cetățenie. Altfel spus, revenind la proporția dosar/lună, avem un total de 183 de doare pe lună (183.3 mai exact).
Comparând media din 2009 cu cea din 2010 și observând o creștere cu 2462 de dosare pe lună ar trebui să ni se umple piepturile de bucurie, însă, intervine legendarul „dar“, un adevărat helicobacter pillori lexical, bacterie distrugătoare de stomacuri optimiste și principală cauză a gastritelor în microflora antipesimistă din noi. 🙂
Diferența între 2009 și 2010 constă nu neapărat în rebotezarea celor care procesează dosarele de (re)dobândire a cetățeniei române din Direcția Cetățenie în Autoritatea Națională pentru Cetățenie, ci deschiderea în februarie 2010 a 5 birouri teritorilale ale Autorității la Iași, Galați, Suceava, Cluj-Napoca și Timișoara. În loc de 1 singură unitate care se ocupa de primirea și analiza dosarelor în 2010 (care lucrează 1 zi pe săptămână) avem 6 (care lucrează 5 zile pe săptămână), dar rezultatele la nivel de statistici nu sunt nici pe departe cele scontate.
Să încercăm un calcul elementar. Luăm 183 (media dosare/lună pe 2009 procesate în condițiile 1 zi lucrătoare pe săptămână), înmulțim cu 5 (numărul de unități de primire și procesare apărute în plus în 2010), mai înmulțim o dată cu 5 (numărul de zile lucrătoare la Birourile teritoriale) și facem suma adunând și cele 183 de dosare procesate la București. Ob ținem un număr de 4758 de dosare pe lună. Or, între media de 2645 dosare pe lună, media existentă până în acest moment, și cea de 4758 de dosare pe lună, cea la care ar trebui să se ajungă în mod normal, e o mică-mare diferență, nu?
Nu știu cum vouă, dar mie mi-e cam greu să cred că se va ajunge vreodată la un număr de 10.000 dosare pe lună în condițiile în care fosta Direcție Cetățenie, actuala Autoritate Națională pentru Cetățenie își permite să-și bată joc de viitori cetățeni români pe față (un ultim argument în acest sens este și faptul că pe site-ul Ministerului Justiției, www.just.ro, la secțiunea Totul despre Cetățenie încă mai stă afișată vechea adresă, în condițiile în care Autoritatea Națională pentru Cetățenie are un nou sediu de o lună deja). În loc de cele două zile lucrătoare în care ar trebuie să primească dosare (luni și miercuri), domnii de la ANC lucrează din iulie 2009 doar o singură zi pe săptămână. Reînnoindu-și la fiecare 3 luni programul de lucru de 1 singură pe săptămână printr-o decizie a Directorului Direcției Cetățenie sau, mai nou, a președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie.
În atare condiții, saltul de la 2645 la 10.000 e unul care mi se pare de-a dreptul imposibil și extrem de puțin realizabil, mai ales că și în condițiile de best-case-scenario, așa cum am văzut și mai sus, numărul real ar fi de 4758.
Revenind la cele circa 15 luni necesare unui basarabean să devină cetățean român cu acte în regulă, ținând cont de media număr dosare pe lună soluționate în acest moment – 2645, mai luând în calcul și faptul că în iulie 2010 niciun un basarabean nu a depus jurământul de credință față de România, că, în mod normal, numărul celor care depun jurământul lunar este de până în 300 de persoane (dublu în rarele cazuri când se depune jurământul de 2 ori pe lună), ne apucă râsu-plânsu citind „anchete“ ca cele ale lui Ivanciuc.“

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.