În contextul frământărilor politice de la Chişinău,
acolo unde Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) pare să se destrame sub spectrul certurilor tot mai intense şi frecvente dintre Marian Lupu (liderul Partidului Democrat şi propunerea iniţială a AIE pentru preluarea preşedinţiei) şi actualul premier, Vladimir Filat (liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova), situaţia ţării devine tot mai incertă. În cadrul acestor discuţii divergente apare şi preşedintele Parlamentului şi liderul interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu (preşedintele Partidului Liberal), al cărui decret privind declararea Zilei Ocupaţiei Sovietice a stârnit discordie în sânul Alianţei, precum şi un embargo economic ca măsură represivă din partea Moscovei, care s-a materializat în blocarea exporturilor de vin moldovenesc către Rusia, notează Stratfor, citată de Mediafax. Agenţia americană de analiză notează că R. Moldova ar putea deveni următoarea ţintă a Rusiei, subliniind că diviziunile din cadrul coaliţiei de guvernământ ar putea fi folosite de Rusia în scopul creşterii influenţei sale asupra Chişinăului. Stratfor scrie că Rusia este interesată în eliminarea elementelor proeuropene de peste Prut, în contextul în care discuţiile despre rezolvarea dosarului transnistrean au reînceput între Ucraina prorusă a lui Ianukovici şi Rusia condusă de preşedintele Dmitri Medvedev. În opinia analiştilor, România joacă un rol secundar în această bătălie care se prefigurează deasupra Chişinăului.
Inexactităţi analitice
Stratfor identifică două variante asupra cărora Rusia şi Ucraina şi-au dat mâna. Prima se referă la faptul că Rusia - cu ajutorul Ucrainei - s-ar putea implica în această problemă pe termen scurt în încercarea de a aduce Transnistria sub controlul Chişinăului. Cea de-a doua face referire la hegemonia Rusiei asupra Transnistriei printr-o divizare a Republicii Moldova, fără însă a controla efectiv Republica Moldova. În ecuaţia acestei divizări a Republicii Moldova pe care analiştii de la Stratfor încearcă s-o creioneze, România este văzută şi ea ca o ţară care urmăreşte controlul asupra Republicii Moldova. Ca explicaţie a acestei teorii este folosit incorect mesajul preşedintelui Băsescu, care ar fi declarat recent că România şi Republica Moldova se vor uni, fără a specifica faptul că liderul de la Cotroceni a mai adăugat că lucrul acesta se va face numai în cadrul Uniunii Europene şi nu va fi o „preluare ostilă“, aşa cum încearcă analiştii de la Stratfor să pună problema. Mai mult, aceştia consideră că România, după alegerile prezidenţiale din Rusia, urmează „o politică agresivă“ la adresa Republicii Moldova, iar Ucraina este, chipurile, forţată să mute în privinţa Transnistriei sub ameninţarea unor revolte ale românilor din Bucovina de Nord, teritoriu care aparţine astăzi Ucrainei. Mai mult, Stratfor concluzionează că politica Bucureştilor ar fi divizat cetăţenii de peste Prut între Ucraina şi România, care aleg ca teritoriul din dreapta Prutului să rămână independent. De asemenea, analiştii de la Stratfor susţin varianta că rezolvarea dosarului transnistrean depinde numai de interesele alianţei economice dintre Germania şi Rusia şi de cât de mult doreşte Moscova să îşi promoveze interesele la Chişinău, în coasta Uniunii Europene. Analiza Stratfor privind posibilitatea unui deranj al românilor din Bucovina de Nord, teritoriu care aparţine în prezent Ucrainei, reia o teză mai veche lansată la finele lunii iunie de către expertul internaţional James George Jatras, directorul adjunct al Institutului American din Ucraina, şi doctorul Serge Trifkovici, în cadrul unei mese rotunde desfăşurate la Kiev. Aceştia au susţinut atunci că preşedintele României iniţiază o nouă campanie pentru o posibilă anexare a teritoriilor Moldovei şi Ucrainei. „Modalitatea în care autorităţile de la Bucureşti au început să formuleze prezentările culturale, scopurile naţionale şi interesele de stat ale României face această ţară un vecin ostil şi potenţial periculos pentru Ucraina, Moldova şi alte ţări din vecinătate“, a afirmat atunci Trifkovic. Mai mult, aceasta conţine şi „teoriile moldovenismului“ primitiv formulate de comuniştii lui Voronin.
Certuri în „paradisul european“
În plan intern, situaţia politică de la Chişinău este într-o efervescenţă maximă înainte de organizarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din 14 noiembrie, la care se adaugă şi referendumul din 5 septembrie pentru modificarea articolul 78 din Constituţie referitor la modalitatea alegerii preşedintelui, şi anume prin vot direct de către popor. Duelul se poartă între PD-ul lui Marian Lupu şi PLDM-ul lui Vladimir Filat. Într-un interviu recent acordat postului rus de radio Golos Rossii, preluat de Karadeniz Press, Lupu spunea că „AIE nu mai există de facto“ şi că „există multe lucruri, făcute la iniţiativa liderilor AIE, pentru care îi este ruşine“. Supărat de declaraţiile premierului Filat care a afirmat că PLDM va da următorul preşedinte al Republicii Moldova, fostul comunist Lupu a mai adăugat că „nu poate să spună şi nu ştie ce va fi cu AIE după alegerile din 14 noiembrie“. Filat nu a rămas dator şi a precizat că „dacă Lupu nu vede reconstruirea AIE înseamnă că vede o alianţă PD-PCMR şi, astfel, în Republica Moldova este posibilă situaţia în care comuniştii ar putea reveni la putere“. Nici pentru Partidul Liberal situaţia nu este una favorabilă. Decretarea datei de 28 iunie drept Ziua Ocupaţiei Sovietice în Republica Moldova de către preşedintele Mihai Ghimpu a alimentat discordia din partea cercurilor proruse de la Chişinău, care au exploatat propagandistic la maximum această iniţiativă. În cele din urmă, Alianţa Moldova Noastră (AMN), condusă de Serafim Urechean, se vede în postura unui partid care nu ar mai putea trece pragul electoral de 6% după pierderea unui important număr de lideri regionali care au migrat recent către PLDM. În acest context, Lupu a menţionat recent că întrevede o alianţă cu AMN datorită faptului că este singurul partid din AIE apropiat ca ideologie. În atare condiţii, există posibilitatea formării unui bloc de stânga prin închegarea unei coaliţii PCRM-PD-AMN care să candideze la următoarele alegeri parlamentare, iar destinul european al Republicii Moldova ar putea urma exemplul Ucrainei, a cărei nouă conducere prorusă se îndepărtează tot mai mult de UE şi de NATO, intensificând relaţia cu Moscova, într-un nou pol de putere la Marea Neagră. Citeaza acest articol pe saitul tau
Comentarii (7)
1. 10-08-2010 23:45
cine striga prindeti hotul ?
Mare prostie este recunoasterea ca " stat " a creatiei Sovietului Suprem al URSS din august 1940 - 5 judete basarabene din cele 7 furate care formeaza la ordinul lui VI Stalin " RSS Moldoveneasca " . De ce cautionam furtul din 1940 , facandu-ne ca tratam cu un " stat " care de fapt este complet artificial , neviabil si condus de elita formata de ocupant ?
2. 10-08-2010 23:45
Nu mor caii când vor câinii
Vrea nu vrea Federaţia rusă trebuie să accepte UNIREA REPUBLICII MOLDOVA, pământ strămoşesc românesc, cu ROMÂNIA care este un deziderat al destinului poporului român. Aşa să ne ajute DUMNEZEU.
3. 11-08-2010 09:00
Felicitari
Cea mai deosebita stima pentru D-ul Roncea . Va citesc cu cea mai deosebita atentie articolele si sunt mandru ca in Romania au mai ramas ziaristi care demasca adevarati mafioti , hoti , turnatori si vanzatori de tara si neam. Vad uni postaci care nu le pasa de cat rau a facut tari si neamului romanesc Geoana ,Vantu , Iliescu , Voiculescu , Patriciu, Tariceanu. Si-au vandut tara numai ca sa le mearga lor bine. Vantu ia mituit pe toti lideri de sindicat , care sunt membri in consiliul de administratie la Realitatea media , care la comanda lui fac diversiuni in randul muncitorilor , fac greve la comanda . Pe majoritatea ziaristilor ia corupt si sunt acum slugile schilodului . Hurezeanu, Nistorescu, Ursu,Dragotescu, Turturica sunt niste marionete in mana celui care i-a lasat pe 300000de romani muritori de foame. Cand Basescu il atentiona pe Tariceanu ca risipeste bani tari era criticat. Cand tot Basescu arata ca avem turnatori de tara si de neam este criticat . Dece vrea moguli sa scape de Basescu ? Fratilor trezitiva pana nu este prea tarziu . Nu lasati tara pe mana hotilor de mafioti , caci se alege praful si pulberea de Romania s-au ajungem iar sub tutela ruseasca.
4. 11-08-2010 09:13
Scuze
Imi cer scuze,cele de mai sus postate de mine trebuiau sa apara la: "Mitomanul Vantu se lanseaza in politica cu concursul TVR "
5. 11-08-2010 10:29
Am scris si eu la betie
In tampenia mea de betiv am scris si eu o tampenie ca sa devin si eu contraproductiv asa cum ne sta bine noua tradatorilor.
6. 11-08-2010 18:41
pentru coronel
Nu a scris la betie, e doar un frunstrat caruia numai spatiu virtual i-a mai ramas sa comenteze articolele unor jurnalisti
7. 12-08-2010 00:47
imposibil
Ca Moldova sa renunte la unilateral la Transnsitria este imposibil. Ar fi pentru prima oara in istorie ca un stat recunoscut ONU sa renunte unilateral la o parte a teritoriului sau, repet, recunoscut de ONU.