Interviu cu dr. Peakall și dr. Parsons de la Universitatea din Leeds
În urmă cu circa două săptămåni, publicația britanică „The Telegraph“ scria că o echipă de cercetători britanici a descoperit un curent masiv de apă sărată, un adevărat råu subacvatic, cu un debit de 10 ori mai mare decåt cel al Rinului. De asemenea, unul dintre cercetători, doctorul Dan Parsons, a mai spus că datele acestei cercetări vor putea fi folosite și de către companiile petroliere care doresc să foreze în zona unde se află acest råu, loc unde s-ar putea afla importante resurse de hidrocarburi.
În urmă cu circa două săptămâni, publicația britanică „The Telegraph“ scria că o echipă de cercetători britanici a descoperit un curent masiv de apă sărată, un adevărat râu subacvatic, cu un debit de 10 ori mai mare decât cel al Rinului. De asemenea, unul dintre cercetători, doctorul Dan Parsons, a mai spus că datele acestei cercetări vor putea fi folosite și de către companiile petroliere care doresc să foreze în zona unde se află acest râu, loc unde s-ar putea afla importante resurse de hidrocarburi. Pentru cititorii interesați de acest subiect, ziarul „Curentul“ a dorit să afle mai multe detalii despre această descoperire care ar putea oferi Mării Negre o nouă dimensiune, atât din punct de vedere științific, cât și economic. La solicitarea „Curentului“ au răspuns dr. Jeff Peakall și dr. Parsons, doi dintre cercetătorii care conduc acest proiect, care ne-au oferit informații mult mai precise despre ce înseamnă această nouă descoperire din Marea Neagră. Cercetarea este finanțată de către Consiliul de cercetare a mediului natural din Marea Britanie și este condusă de către dr. Peakall și dr. Parsons, de la Universitatea din Leeds. Cercetarea îi implică de asemenea și pe dr. Russ Wynn, de la Centrul Național de Oceanografie din Southhampton, și pe Rick Hiscott și Ali Aksu, de la Universitatea Newfoundland din Canada. Parteneri în acest proiect mai sunt Centrul Național turc de Oceanografie din Izmir, iar din partea turcă, cercetarea este condusă de Piri Resis. Redăm în continuare dialogul purtat cu cercetătorii britanici:
– Vor fi publicate rezultatele acestei cercetări?
– Da. Absolut toate detaliile acestui proiect de cercetare vor fi publicate în numerele următoare al prestigiosului „Jurnal de Geologie“.
– Îmi puteți spune ce alte râuri există sub diferite mări și cum se formează? Sunt ele formate de curenți de apă mai denși/reci/sărați?
– Râurile de sub mări sunt canale care pot ajunge la lungimi de mii de kilometri, circa 100 de metri adâncime, cu o lățime de câțiva kilometri și pot purta volume de nămol, nisipuri, sare sau poluanți în bazinele adânci ale oceanelor. Privite de sus, acestea (râurile subacvatice – n.r.) arată aproape identic cu râurile care curg pe suprafața solului, cu foarte multe curbe șerpuite. Există numeroase sisteme de canale submarine în oceanele lumii, dar și unele aflate la gurile Amazonului, Indusului sau Mississippi, unde volume mari de sedimente alunecă pe panta continentală chiar în adâncurile mărilor. De asemenea, râurile pot fi rezultatul unor alunecări submarine de teren. Aceste canale sunt formate de către curenți de apă mai denși pe fundul mării, la care se adaugă concentrații mari de nămol și sare.
– Ne puteți preciza după ce principiu curg aceste râuri?
– Curgerea lor este rezultatul activității forței gravitaționale exercitate asupra diferenței de densitate, care poate fi produsă de concentrații mari de sare și sedimente. Acesta este echivalentul subacvatic al unor curgeri piroclastice (rocă și curenți de gaze care se mișcă foarte repede în cazul unei erupții vulcanice – n.r.). Pentru a fi mai ușor de înțeles, e ca și cum ai turna detergent de vase în apa din chiuvetă, iar acesta, fiind mai dens, se scurge spre gura de scurgere.
– Ce sperați să descoperiți despre aceste râuri?
– Toată munca anterioară a condus la concluzia că aceste canale submarine funcționează la fel ca râurile de pe uscat și depozitează nămol și nisip în aceeași manieră ca și cele normale: „dacă arată la fel, funcționează la fel“. Mai multe investigații recente de laborator au dezvăluit că lucrul acesta ar putea să nu fie adevărat, ele arătând că acei curenți din curbele formate de aceste râuri se pot răsuci în direcții opuse, în comparație cu cele din râurile de suprafață. Am măsurat forma canalelor, cum se schimbă și am examinat detaliat cursul lor pentru prima dată. Pentru acest lucru am folosit un submarin cu propulsie autonomă. Acest „autosubmarin“ este o adevărată capodoperă și are un sistem propriu de măsurat (a costat circa un milion de lire sterline și este un vehicul de 4 metri lungime). De asemenea, submarinul are amplasată o cameră de viteză care ne permite să măsurăm în detaliu curgerile din interiorul canalelor. Aceste date ne vor ajuta apoi să prestabilim mai exact evoluțiile din cadrul acestor canale și să analizăm legătura dintre acestea și depozitele produse. Un exemplu ar fi o mai bună predicție care ar fi cheia în îmbunătățirea extracției din largul mărilor a petrolului și a gazelor naturale, acolo unde forările individuale pot costa peste 100 milioane de dolari americani.
– Aceste râuri sunt descoperite în majoritatea oceanelor și mărilor sau numai în Marea Neagră?
– Când nivelul mările este mic în timpul erelor glaciare, aceste râuri subactive sunt active în toate oceanele deoarece acestea se conectează direct prin platforma continentală. Astăzi, majoritatea râurilor subacvatice au puțină activitate sau chiar deloc. Marea Neagră este unică pentru că și-a început activitatea după ridicarea nivelului apei în perioada postglaciară și s-a revărsat apoi prin toată strâmtoarea secătuită Bosfor. Înapoi din Marea Mediterană a venit apă cu o densitate mai mare decât cea existentă în Marea Neagră.
– Este probabil ca aceste râuri să găzduiască forme de viață și ecosisteme unice?
– Acești curenți care curg prin râurile subacvatice poartă forme de viață, precum și nutrienți, carbon și oxigen în adâncurile mărilor. Este foarte probabil ca mediile acestea să poate găzdui viață, dar deocamdată se cunosc mult prea puține lucruri.
– De ce este atât de important să știm mai multe despre aceste canale? Influențează ele curente mai largi sau distribuția apei în mări și oceane?
– Sedimentele care trec prin aceste canale sunt depozitate în mătci formate în abisul mărilor, unde formează cele mai mari depozite de acest fel de pe glob. Aceste depozite sunt cheia schimbărilor climatice, a cutremurelor de mare magnitudine, a mișcărilor tectonice și formează de asemenea unele dintre cele mai mari rezervoare de hidrocarburi din lume. Este puțin probabil ca acestea să influențeze curenții oceanici care traversează de obicei coastele oceanice, mai mult decât să circule pe fundul mărilor.
– Când au fost descoperite primele râuri subactive?
– Acest subiect a fost aproape necunoscut până în 1970, când un sonar care putea capta și imagini a fost folosit pentru a explora abisul mărilor. Studii importante despre Amazon și golful Bengal au pornit de la programele de forat desfășurate în anii ‘80. Chiar și acum știm mai multe despre suprafața planetei Marte decât cunoaștem despre aceste sisteme de râuri subacvatice. Știm despre canalele submarine din Marea Neagră de câțiva ani de acum și multe cercetări sunt prezentante în revista „Flood et al“ la secțiunea sedimentologie. Cea mai nouă parte a cercetării noastre cu ajutorul minisubmarinului se referă la detalii legate de structura canalului și identificarea căilor în care curenții din aceste râuri subacvatice se mișcă în comparație cu cele de pe uscat.
– Ce mărime au aceste râuri? Ce adâncime? Ne-ar interesa foarte mult în special cel din Marea Neagră.
– Aceste râuri pot avea până la 4.000 de kilomtri lungime, cu maluri înalte de până la 800 de metri și late de câțiva kilometri. Dacă ne referim strict la canalul din Marea Neagră, acesta este lat de un kilometru, 25 de metri adâncime și se întinde pe o lungime de 60 de kilometri până când atinge o râpă adâncă. Debitul acestui râu din Marea Neagră este de 20.000 de metri cubi pe secundă, ceea ce înseamnă de 300 de ori mai mult decât debitul râului Tamisa.
