|
Pagina 1 din 2 Înainte de ziua de 6 decembrie 2009, am primit pe mail o întrebare încuietoare, de la Cozmin Guşă, care mă interoga, şmechereşte, că ai săi erau siguri pe victoria lor, „ce-o să fac pe 7 decembrie“? Contextul nu era foarte prietenos,
tocmai mai primisem cåteva avertismente şi ameninţări din partea diverselor cadre aflate în solda taberei oligarhilor şi a PSD.
I-am răspuns partenerului de afaceri al lui Vîntu că mă voi aşterne pe băut, ceva tare cu gheaţă şi lămåie. Ceea ce tocmai fac şi acum, din motive similare, privind la Realitatea cum se sparge în figuri gaşca lui Vîntu, aruncată cu spume împotriva lui Băsescu, de parcă Băsescu ar fi hoţul de la FNI. Atunci scriam, la sfårşitul campaniei electorale care a fost un război în toată regula, pe viaţă şi pe moarte, că „Preşedintele tuturor romånilor, fostul căpitan al oceanelor şi mărilor, Traian Băsescu, ne-a făcut o bucurie cu mult peste aşteptări, unora ca mine, oferindu-ne şansa de a aplica o lecţie usturătoare găştii moguliene, lui Ilici, scursorilor din jurul acestora, din servicii şi de aiurea sau din alte bordeluri de presă...“.
Gaşca a turbat de tot acum. Nu se mai sfårşeşte revărsarea imundă, excremenţială cu Vadimi, Diaconeşti, Turceşti, Cetepei, Chirieaci şi alţi carcalaci din solda lui Vîntu, putorile şi jagardelele care s-au tot îmbuibat în ultimii ani cu banii furaţi de la cei peste 300.000 de romåni de SOV.
Deontologii de buzunar ai lui Sorin Ovidiu Vîntu s-au tåråt din găurile lor împuţite, s-au înşirat pe sticla televizoarelor, şuvoaiele de libărci răspåndind un iz pestilenţial, de vermină scursă din rahat de guzgani. Cu toţii cu spume pe Băsescu. Ce mai vaiet, ce mai schelălăieli, ce mai chirăieli isterice ale loazelor care au tot îmbăloşit ecranele televiziunilor, zoaiele care au împuţit atåţia ani ogorul presei, care atåţia ani au minţit, au minţit, au minţit. Lingăii bucilor schiloade ale bişniţarului ciocofonist la Secu ajuns oligarh au rămas fără obiectul muncii.
Cånd l-am văzut şi pe Mircea Dinescu, tuns ca la Revoluţie, spumegånd pe sticla televiziunii şi urlånd că vine Garda de Fier, ba chiar pomenind şi de Moscova, locul de baştină al propriei sale familii de kaghebişti, am avut, pentru prima oară, un sentiment clar că am învins - însă abia acum, la 20 de ani de la momentul ‘89.
„Îi va cauza la sănătate“ chestia de azi cu Vîntu, l-a ameninţat măscăriciul Dinescu pe Traian Băsescu, iar Stelian Tănase, cu o alură doctorală, tipic gedesistă, s-a pronunţat şi el, profund, „va fi un ecou internaţional“ în timp ce Vadim, Tribunul homosexualilor, a pomenit de eşafod pentru Băsescu, continuånd seria ameninţărilor lui Dinescu. Momentul de azi părea o continuare a altui moment de vårf al Realităţii, din ziua de 25 noiembrie 2009 - cånd Vîntu şi Patriciu se spårcåiau pe Realitatea, în tandem, la adresa lui Traian Băsescu, plini de ifose capitaliste, acumulate probabil din vremea cånd prăduiau împreună Rompetrolul.
Mă gåndeam atunci la cåt de bine le-ar sta lor împreună, pe mai departe, în acelaşi penitenciar. Se pare că nu m-am înşelat. Tocmai am aflat că s-au isprăvit bileţelele colorate cu termene de amånare scoase din pălăria de scamator în Dosarul Rompetrol. Momentul de azi l-am prezis, deşi nu sunt Mafalda, ca Năstase, cu ceva vreme în urmă, cånd scriam: „Vestea «găsirii» lui Nicolae Popa, omul de paie al lui Sorin Ovidiu Vîntu, care ar urma să execute 15 ani de puşcărie pentru rolul său în uriaşa fraudă a FNI, aduce fiori reci pe spinarea mogulilor pe care i-am putut vedea recent răscrăcăråndu-se - ca Dinu Patriciu - pe ecranele ateleviziunilor, vituperånd la adresa lui Traian Basescu din răsputeri. Patriciu şi Vîntu joacă cartea vieţii lor în încercarea disperată a răsturnării preşedintelui“.
Tot eu aduceam aminte atunci că „Cel care l-a scos din ţară pe Nicolae Popa, Victor Velişcu, omul de la dreapta lui Radu Timpofte, şeful unui SRI de slugi ale lui Vîntu, era unul dintre artizanii escrocheriei FNI, iar cel care îi dădea raportul lui Vîntu era chiar el, Răducu, prins de ofiţerii de la E în flagrant. Oamenii au fost mătrăşiţi, scoşi la pensie - desigur nu au primit pensii atåt de grase ca Velişcu, deoarece ei şi-au servit doar ţara, nu şi pe Vîntu. Pensionarul fericit Velişcu, devenit general de brigadă şi-a înfiinţat apoi o pensiune, iar de FNI şi de implicarea sa în marele jaf nu s-a mai suflat un cuvånt“.
Începutul sfârşitului
Nici eu nu credeam că vom vedea foarte curånd momentul dreptăţii. Un internaut mi-a trimis următorul comentariu la unul dintre articolele scrise despre FNI şi Sorin Ovidiu Vîntu, care închide în puţine cuvinte „cazul Vîntu“, şi pe care nu pot să nu-l citez, chiar dacă se exprimă mai contondent, justificat avånd în vedere că şi-a pierdut toată averea deoarece el nu a avut parte de un minunat prieten ca Nicolae Popa.
„Vîntu este un nenorocit de infirm care a nenorocit sute de mii de oameni în foamea sa nebună şi bolnavă după bani. Din cauză că nu i se scoală, a rămas cu o singură pasiune - posesia banilor. Şchiop, infirm, neputincios, mitocanul ăsta neghiob şi analfabet ajuns şmecher de oraş, îşi dă acum aere de Harvard, cu trabucul înfipt între dinţi, după ce pe vremuri se tåra prin faţa gurilor de metrou tranzacţionånd certificate. Stårpitura asta ne scuipă acum din spatele gărzilor sale înarmate, selectate din råndurile foştilor ofiţeri SPP, SRI, ETC. Familia mea a rămas fără nimic după căderea FNI. Tot ce au muncit bătrånii o viaţă s-a dus p..lii de suflet. Sper să-i crape burdihanul expropiatului, cu un trabuc înfipt în c..r şi sper să apuc momentul pentru a scuipa pe fereastra puşcăriei care-l aşteaptă pe jegul uman - Sorin Ovidiu Vîntu“.
Replica mea la aceste consideraţii amare a fost că: „personal, nu cred că victima lui Vîntu va avea ocazia să-şi vadă visul cu ochii, dar speranţa moare ultima, nu-i aşa?...“.
Iată că m-am înşelat şi eu totuşi... mai ales că am aflat că lotul se extinde.
SOV, un pericol public în stare pură
Pe postul de televiziune al lui Sorin Vîntu, Realitatea TV, s-a afirmat ieri că nu se justifică reţinerea mogulului, deoarece nu este un pericol public. Insistenţa cu care a fost repetată această idee ne obligă să remarcăm, pe bună dreptate, că dacă nici SOV nu e „pericol public“, atunci această expresie trebuie scoasă din Codul penal. Un individ care a păgubit 300.000 de oameni, printr-o singură operaţiune, care a înfiinţat o maşinărie de propagandă mass-media antiromânească, care a cumpărat jurnalişti şi i-a transformat în tonomate folosite pentru atacarea adversarilor din afaceri sau a instituţiilor statului român, care a cumpărat funcţionari ai statului sau şi-a infiltrat oameni la vârful instituţiilor de stat este un pericol public sui-generis. Şantajistul Bogdan Chirieac, confidentul şi sclavul necondiţionat al lui SOV, vorbea chiar de o operaţiune politico-mediatică îndreptată împotriva stăpânului. Toţi au uitat de faptul că însuşi mogulul a confirmat, anul trecut, că el poate influenţa, dacă vrea, pe oricine şi că preferă mai degrabă să cumpere un funcţionar, decât să-l infiltreze. „Nu am oameni în structurile statului. Pentru mine ar fi mai uşor să cumpăr unul din structură decât să-l plasez acolo, dacă aş vrea să fac astfel de lucruri... Dacă statul este incapabil să-şi protejeze resursele, este treaba statului. Omul de afaceri încearcă. Este treaba statului să-l prindă şi să-l lege. Întăriţi-vă statul!“.
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
