ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
UNPR îl protejează pe deputatul violator Dan Bordeianu Imprimare E-mail
Scris de Ana-Maria Bujor, Mădălin Necşuţu   
Ancheta ziarului „Curentul“ care a scos la iveală săvårşirea unui viol de către deputatul Dan Bordeianu în vremea cånd era minor a făcut vålvă în lumea politică, majoritatea aleşilor neamului condamnånd prezenţa unui astfel de om într-o funcţie de înaltă demnitate a statului romån. Cei mai mulţi politicieni romåni solicitaţi de „Curentul“ pentru a comenta prezenţa unui om condamnat pentru viol  în Parlamentul Romåniei au fost de părere că acesta ar trebui să-şi depună demisia şi să părăsească această legislatură, întrucåt este vorba la mijloc de o problemă de ordin moral. Potrivit informaţiilor noastre,  fostul penelist Dan Bordeianu, trecut în råndurile independenţilor, se pregăteşte să ocupe un loc în conducerea Uniunii Naţionale pentru Progresul Romåniei (UNPR), partid condus de actualul ministru al Apărării, Gabriel Oprea.
Dan Bordeianu îşi negociază în aceste zile „înşurubarea politică“ în angrenajul politic UNPR, ca şef al filialei Vaslui. Pentru a afla dacă actualii săi colegi de partid  cunosc toate detaliile despre trecutul întunecat al lui Bordeianu, avånd în vedere că acesta şi-a petrecut o parte din adolescenţă la şcoala de corecţie de la Tårgu Ocna, conform deciziei Tribunalului Vaslui din 12 iunie 1985, i-am întrebat pe liderii UNPR dacă au cunoştiinţă despre aspecte ce privesc condamnarea deputatului şi cum comentează prezenţa lui în legislativul ţării. Deşi iniţial ni s-a promis că după citirea materialului din ziarul „Curentul“ liderii UNPR ne vor da un răspuns pe această temă, aceştia şi-au închis telefoanele, ori nu au mai răspuns sau au motivat că nu sunt în ţară, semn că subiectul le-a creat un disconfort general la nivelul partidului.
Primul contactat a fost preşedintele onorific al UNPR, diplomatul Cristian Diaconescu, care a declarat pentru „Curentul“ că se va uita pe dovezi şi apoi va discuta cu colegii de partid ce măsuri se impun. Bineînţeles că după acest prim contact domnul Diaconescu nu a mai răspuns la telefon, în ciuda nenumăratelor noastre insistenţe. Acelaşi scenariu s-a repetat şi cu preşedintele UNPR, Marian Sârbu, cel care era obligat de funcţia sa să adopte o atitudine fermă pe această temă. Probabil i-a fost jenă de faptul că el, în calitate de parlamentar de Vaslui, a negociat intrarea în UNPR a colegului său de colegiu, Dan Bordeianu. Astfel, după ce ne-a amânat câteva zile la rând cu un răspuns pe tema viitorului lui Bordeianu în UNPR, ne-a spus ieri că nu este în ţară şi să mai revenim cu un telefon „undeva pe joi“. Mai mult, ne-a sugerat că, dacă avem o problemă, să ne adresăm poliţiei. Dacă are domnia sa cunoştinţă de noi infracţiuni ale deputatului Bordeianu, să ni le spună şi vom face acest demers, dar până una-alta, miliţia şi-a făcut la vremea aceea datoria, în timp ce acum liderii UNPR au făcut zid în faţa unui om condamnat pentru viol. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu alt lider al UNPR, Valeriu Steriu, care, după ce ne-a promis că ne va da o reacţie pe această temă, a fost de negăsit. Toate aceste tergiversări şi evitarea ieşirii cu o poziţie clară pe acest subiect, deşi am solicitat chiar şi un punct de vedere oficial al partidului, nu pot fi interpretate decât ca o încercare de muşamalizare a acestui caz dezonorant pentru o instituţie fundamentală a democraţiei româneşti.

Gigi Becali: „Toată viaţa lui, el trebuie să fie ruşinea comunităţii“

Reporterii ziarului „Curentul“ au reuşit să stea de vorbă pe acest subiect cu europarlamentarul Gigi Becali, un om apropiat de biserică, şi să primească şi câteva opinii în legătură cu caracterul moral şi creştinesc al infracţiunii de viol săvârşite de Dan Bordeianu, deputat în Parlamentul României. „Din punct de vedere creştinesc nu putem vorbi, deoarece din acest punct de vedere se iartă păcatele. Aici vorbim de orânduire socială, nu vorbim de orânduirea lui Dumnezeu. Eu nu vorbesc cu jurnaliştii, vorbesc acum cu tine ca să înţelegi care e situaţia. Nu pot vorbi din punct de vedere al orânduirii dumnezeieşti. Noi vorbim aici de un om care are o funcţie publică, deci vorbim despre orânduire socială, umană. M-aţi înţeles? Dacă se spovedeşte şi se împărtăşeşte şi este un om curat, lui i se iartă. În orânduirea socială, el nu poate să deţină funcţii. Noi suntem oameni şi judecăm după legile omeneşti. Un om care face aşa ceva, el nu poate fi un exemplu. Omul care a violat nu poate fi niciodată milostiv. Când tu violezi o femeie şi ea plânge... nu ai cum să fii milostiv. Nu poţi să iubeşti aproapele şi să faci aşa ceva. Singura faptă care nu se iartă este crima. Şi iar... alte păcate care se iartă greu sunt cele «contra naturii». Din punct de vedere social, nu poate fi iertat. Sau poate fi iertat pentru că şi-a ispăşit pedeapsa, dar nu poate deţine funcţii publice. Toată viaţa lui, el trebuie să fie ruşinea comunităţii. El nu poate fi exemplul comunităţii“, a declarat pentru ziarul „Curentul“ europarlamentarul George Becali, cunoscut opiniei publice pentru valorile creştine după care se ghidează în viaţa personală. 

Iulian Urban: „Dacă era congresmen american, ar fi fost forţat de colegi să-şi dea demisia“

Senatorul democrat-liberal Iulian Urban a afirmat despre fapta comisă de deputatul Dan Bordeianu că înainte să fie trecut pe listele PNL în 2008, nu ar fi stricat să i se facă o scurtă verificare de backround, pentru a se analiza eventuale incompatibilităţi pentru această funcţie. „Aici ar trebui ca cei care sunt aleşi de partide să candideze pentru diferite funcţii să li se facă un minim de analiză asupra trecutului lor, să nu mai apară astfel de situaţii. Nu există un motiv real pentru care acest om să îşi poată pierde mandatul, însă pe de altă parte, din punct de vedere moral, ar trebui să aibă măcar o mică jenă pentru acest lucru. România se pare că merge cu politica «uşilor închise». Am văzut, de exemplu, într-o anchetă jurnalistică, că din 471 de parlamentari, doar 30 au afaceri cu statul. Cred că sunt peste 200, dar majoritatea au făcut ce a făcut şi Dan Bordeianu. Au spus: «lasă că merge şi aşa!» (...) suntem o naţiune destul de ciudată, ne-am putea trezi în 2012 ca acest om să fie reales. Dacă acest om era un congres-man în Senatul american, probabil îşi dădea demisia sub presiunea colegilor“, ne-a precizat senatorul PD-L Iulian Urban.

Pambuccian: „Dincolo de moralitate, ar putea fi şi o problemă de legalitate“

Liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlamentul României, deputatul  Varujan Pambuccian, a fost şi el extrem de tranşant. „Ce mi se pare mie contează mai puţin. Important e dacă a fost încălcată legea, dacă da sau nu. Nu ştiu dacă omul a fost reabilitat (...) dacă nu, înseamnă că legea a fost încălcată şi nu e bine. Nu ştiu ce să vă spun. Nici nu ştiu exact cine este Dan Bordeianu. Dincolo de moralitate, pare să fie o problemă de legalitate. M-aţi lăsat cu gura căscată“, ne-a spus Varujan Pambuccian.

Liberalii l-au luat pe „nu ştiu“ în braţe

Prinşi cu måţa-n sac, liberalii, cei care l-au pus pe liste pe Dan Bordeianu în toamna lui 2008, au intrat pur şi simplu într-o amnezie generală vizavi de cazul fostului lor coleg, condamnat la cinci ani de detenţie între 1985 şi 1990 la centrul de reeducare Tårgu-Ocna, în urma săvårşirii unui viol în grup. Chestionaţi de reporterii cotidianului „Curentul“ în legătură cu acest lucru, liderii PNL au schimbat brusc foaia, luåndu-l pe „nu ştiu“ în braţe referitor la cazul lui Dan Bordeianu, fostul lor coleg de partid. Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, ne-a dat un răspuns reprobabil din partea unui senator cu experienţa dånsului: „Nu ştiu, bă, cine este ăsta? (n.r. - fostul deputat PNL de Vaslui, Dan Bordeianu). De unde este?... că eu nu-l cunosc?“. Deputatul PNL, Teodor Atanasiu ne-a spus că nu cunoaşte acest episod din viaţa lui Bordeianu. „Sincer, nu ştiam acest lucru. În 2008, candidaturile s-au validat la grămadă şi sigur nu a trecut în CV-ul său acest lucru“. La fel, deputatul PNL Tudor Chiuariu ne-a declarat că nu cunoaşte nimic despre acest lucru. „Nu ştiu... nu cunosc nimic despre cazul lui Dan Bordeianu. Este prima oară cånd aud acest lucru. Vă mulţumesc!“.
Cu toate că nu au candidat în colegii prea îndepărtate unul de celălalt, unul dintre cei mai influenţi politicieni penelişti din zona Moldovei, deputatul Relu Fenechiu, s-a dezis imediat de fostul coleg de partid. „Nu am auzit niciodată despre acest lucru. Vă daţi seama că dacă se ştia de un astfel de incident nu era primit să candideze (despre Dan Bordeianu - n.r.). Eu cred că o astfel  de persoană nu trebuie primită să candideze în PNL şi în niciun partid politic“, a conchis Fenechiu.

Bogdan Ciucă: „Este o problemă de morală!“

Spre deosebire de liberali, conservatorii au fost mai tranşanţi în legătură cu cazul fostului deputat liberal de Vaslui, Dan Bordeianu, condamnat în 1985 pentru viol în grup, la cinci ani cu executare, plasånd totul în imperfecţiunea votului uninominal. Deputatul PC Bogdan Ciucă ne-a declarat că o parte din vină o au şi votanţii care l-au trimis pe acesta în Parlament. „În privinţa acestui fapt, eu nu am niciun comentariu de făcut, pentru că omul acesta (n.r. deputatul Dan Bordeianu) a fost ales de oamenii care i-au acordat votul lor. Ei sunt cei care trebuie să-l judece! Dacă l-au votat ştiind că a fost condamnat (n.r. la cinci ani cu executare la centrul de reeducare Tårgu Ocna pentru viol în grup) este o problemă de morală!“, a declarat Ciucă.

UDMR condamnă astfel de fapte

Liderul grupului deputaţilor UDMR, Marton Arpad, a declarat la råndul său pentru ziarul „Curentul“ că era de datoria votanţilor săi şi a rivalilor politici să facă cunoscute astfel de fapte condamnabile comise de Dan Bordeianu, iar la următoarele alegeri din 2010, lumea să ţină cont şi de acest aspect. „Din punctul meu de vedere, o persoană, indiferent care ar fi aceea, care a comis o astfel de faptă nu ar merita să devină parlamentar. Eu nu l-aş alege... Dar dorinţele poporului pentru alegerile parlamentare, conform Constituţiei Romåniei, sunt intangibile. Deci nu poate să există nişte prevederi care să înlăture această posibilitate a cetăţeanului de a vota o astfel de persoană. Importanţa problemei este că dacă există o astfel de faptă, atunci în mass-media şi contracandidaţii persoanei respective trebuie să aducă la cunoştinţa populaţiei că «uite omul acesta a făcut această faptă». Urmånd ca populaţia să decidă. Este vorba despre o faptă pe care a comis-o ca minor, această faptă nu are nicio relevanţă, juridic, dar era sarcina opoziţiei şi a presei să arate această situaţie. Dacă această situaţie a fost dezbătută acum, foarte bine, pånă la noi alegeri mai sunt încă doi ani şi populaţia poate fi încunoştinţată despre faptul că omul acesta a comis o faptă penală“.

PSD regretă prezenţa în Parlament a unor oameni condamnaţi penal

Biroul de presă al PSD a răspuns unei solicitări a ziarului nostru în legătură cu caracterul moral al prezenţei în Parlamentul Romåniei a unui astfel de individ care a săvårşit fapte cu caracter penal. „Partidul Social Democrat reaminteşte că reforma clasei politice este un deziderat pe care îl urmăreşte în permanenţă şi regretă prezenţa în råndurile celor mai importante instituţii din Romånia a unor oameni condamnaţi pentru fapte penale în urma unor decizii definitive şi irevocabile ale Justiţiei. În cazul de faţă, deputatul Dan Bordeianu este cel care ar fi trebuit să ia decizia neimplicării sale în politică, în condiţiile unui trecut controversat (cel puţin, aşa cum reiese din documentele prezentate de cotidianul «Curentul»)“, se precizează în comunicat PSD, remis ziarului nostru. De asemenea, PSD consideră utilă aducerea la cunoştinţa electoratului a acestor informaţii, în mod evident de interes public. „PSD consideră absolut necesară delimitarea problemelor juridice de cele politice. Din informaţiile prezentate de cotidianul „Curentul“, reiese că Justiţia a acţionat pånă la capăt în acest caz. Din punct de vedere politic, cel care poate da un verdict indubitabil cu privire la cariera deputatului Dan Bordeianu este electoratul“, adaugă sursa citată.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (12)
RSS comments
1. 17-11-2010 07:40
trist pentru Romania
Trist pentru Romania cine o reprezinta.Suntem rusina lumi din cap si pana in picioare. 
Cine sunt alesi sa faca legile tari si sa o reprezinte. 
:cry :cry :cry :cry :cry  
Ce insemneaza ca asemenea specimene sa fie reabilitate si sa reprezinte Romania??? :? :? :? Ca cetatean al acestei tari care mi-am trait tineretea ,si acum batranetea,consider ca cei care sunt pusi la carma cestei tari sunt oameni de nimic pusi pe capatuiala. 
RUSINE,RUSINE,RUSINE :cry :cry :cry 8) 8) 8)
Scris de mihai
2. 17-11-2010 13:42
Clan de violatori
CORB LA CORB NU ISI SCOATE OCHIUL . TOT CLANUL LUI OPREA , este format numai din violatori , codosi si tradatori .Oameni fara demnitate , fara onoare , adevarate fiinte curve in ale politicii. sa le fie tarina usoara si blestemati pina la a 7a generatie a neamului lor.
Scris de marcel
3. 17-11-2010 17:36
rusinos
Cine se aseamana se aduna(vedeti cine formeaza coalitia aflata la guvernare).PS.ce frumos il prezentati pe Gigi Becali,fata de alte articole!!!!!!!!!
Scris de aerpo
4. 17-11-2010 18:11
NOI PDL-ul SANTEM SMECHERASI
Cum chiulesc PDL-iştii cu „scutire“ de la Roberta A. 
Sâcâiţi iniţial de refuzul pesediştilor şi liberalilor de a mai accepta prezenţa Robertei Anastase în fruntea Camerei, parlamentarii puterii au tras ulterior spuza pe turta lor. „Când nu vrem să lucrăm, o chemăm pe Roberta în plen şi suspendăm şedinţa” – recunosc, neoficial, aleşii din arcul guvernamental. 
 
Ruşine Opoziţiei care blochează Parlamentul – clamează public deputaţii PDL şi mulţi dintre independenţi. Oprobiul este aruncat însă mai mult de ochii lumii din moment ce, atunci când într-adevăr vor să treacă nişte legi, parlamentarii puterii dau dovadă de o mobilizare exemplară şi votează orice vor, în absenţa PNL şi PSD. Partide scoase de altfel definitiv în offsaid ieri, după ce plenul a votat modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor astfel încât reprezentanţii arcului guvernamental să poată avea decizia în mâna lor şi la nivelul Biroului permanent.
Scris de un"Pedelist"?
5. 17-11-2010 18:18
iar tu tarane@9
esti un bou analfabet, care copieaza si el, ca un prost, doar, doar il baga in seama stapanii sai sarlatanii!
Scris de bonda
6. 18-11-2010 12:06
PNL sa-i taie motul
Dupa ce a fost ani bun marcator la PNL, ajungand sa nu mai suporte mafia si santajul lui Antonescu, acesta a decis sa devina independent, iar in parlament sa voteze impreuna cu grupul parlamentar al UNPR. Nici pe departe ca acestia sustine o candidatura a acestuia in posturi de conducere ale acestui partid.
Scris de CRACAN
7. 18-11-2010 12:33
Nu il protejeaza
UNPR-istii n-au facut nimic sa-l protejeze. Sunt sigur ca nu va fi inclus in randurile partidului daca e adevarat ce se spune despre el.
Scris de Gica
8. 18-11-2010 13:01
Au evitat penibilul
Cred ca nu aveau de unde sa stie cei de la UNPR de trecutul acestui individ. Nu mi se pare ca il protejeaza, doar au evitat penibilul situatiei.
Scris de Sima
9. 18-11-2010 18:33
Vai , se poate?
Asta cu violul este nascocita de PNL. Nu cred o iota din tot ce se spune despre acest Bordeianu. Si cred ca cei de la UNPR nu vor fi asa de creduli si vor verifica daca intr-adevar acest parlamentar ascunde asa ceva. In UNPR nu-si gasesc ascunzatoare toti violatorii.
Scris de Limonica
10. 19-11-2010 07:00
Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
cu siguranta a avut o perioada de "interzicere a unor drepturi". ulterior omul si-a intrat in ele, a candidat si a castigat. cred ca nici el nu mai stia ce a facut cand ara mic, dar alegatorii. asa ca daca oamenii l-au ales (initial la alt partid am inteles)e vrerea lor. in cazul asta UNPR-ul respecta vointa alegatorilor.
Scris de juristul
11. 19-11-2010 10:01
Nu au stiut
UNPR va renunta la numirea acestuia. Vom vedea asta in curand. Sigur nu au stiut ce fel de om este. Daca e adevarat ce se spune despre el, desigur ...
Scris de Florin
12. 19-11-2010 10:59
Ciudat
Ca nimeni nu a amintit de acest lucru cand inca era la PNL. Sunt sigur ca UNPR va renunta la acest om.
Scris de Raducu

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


       
      Arhiva 2010
       
      SC Dramiral Media Group SRL.
      Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
      Programare si design www.spider.ro